43,803 matches
-
Declarațiile în maniera ridicol-pasională a lui Rică Venturiano, biletele conspirative de tipul celui adresat "Bibicului", dar și zeflemitoarele și insinuantele avertismente anonime sunt suficient de grăitoare în privința imoralității situațiilor, a jocului de măști permanentizat și mai ales a caracterizării personajelor. Limbajul oglindește și în cazul acestora lipsa de instrucție elementară, violența de mahala sau închistarea în automatisme specifice meseriei. Pentru ilustrarea noianului de agramatisme sugestive pentru primul caz, este foarte greu de privilegiat o singură epistolă în detrimentul alteia poate mult mai
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
epigonic, ci în semn de prețuire și confirmare a validității modelului. Spre deosebire de situația din multe proze scurte ale lui Al. O. Teodoreanu, relativ puține aspecte lingvistice din scrierile impregnate de un suav umor patristic ale lui Damian Stănoiu amintesc de limbajul personajelor caragialiene. Unul dintre aceste aspecte ține de revalorificarea potențialului comic al stilului telegrafic. Generatoare de paralogisme derivate din concentrarea abuzivă responsabilă de lipsa de precizie a anunțurilor, telegrama este și la Damian Stănoiu utilizată ca mijloc de informare denaturată
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ce s-a făptuit în cuprinsul sfintei noastre mânăstiri, eu o socotesc drept o teribilă nelegiuire și mă tem că are s-abată mânia lui Dumnezeu asupra noastră"147, prevestind chiar, prin vocea ironică a ghidușei Trilifia "căderea guvernului"148. Autocrația limbajului delirant, marca decisivă a caragialismului, se poate reconstitui uneori în surprinzătoare contexte romanești, cum ar fi scrierile "trăiriste" ale lui Mircea Eliade, Întoarcerea din rai și Huliganii. Nelipsite de profunzime și de savoare discursivă, dezbaterile aprinse din cadrul grupului boem de
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
a acestui capitol, că în privința acestor elemente se înregistrează o amplă posteritate îndeosebi la scriitorii generației '80 și înaintea acestora, la prozatorii grupați sub sigla "Școlii de la Târgoviște". Ceea ce nu înseamnă că în scrierile acestora nu vor stărui reminiscențe de limbaj caragialesc neaoș. Merită, în acest sens, să dăm exemplul romanului Gabrielei Adameșteanu, Dimineață pierdută. Fie că asistăm la conversațiile caraghioasei bătrâne Vica, fie că suntem intruși în universul lăuntric al gândurilor și al amintirilor acesteia, exprimarea deficitară și obsesia culinară
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și de amintitele discipline ale științei despre om. Condiția umană existențială absurdă, singurătatea, alienarea, reificarea și masificarea în societatea de consum, teroarea cotidianului, recuzarea psihologismului și explorarea inconștientului, depozitar al angoaselor și al iraționalului oniric, degradarea funcției de comunicare a limbajului, etc. sunt teme corelate absurdului, investigate filosofic și sociologic și tratate avangardistic în teatru, nu în forma dramatică tradițională, cum au procedat Sartre și Camus, ci în maniera ilogică impusă de absurd chiar și configurației lucrărilor dramatice. Altfel spus, printr-
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de dinamitare a structurii osificate și ruinate a vechii forme dramatice și pe de altă parte, cel de revelare a absurdului în toată ilogicitatea sa. Au cultivat, așadar, paradoxul, oximoronul, ambiguitățile, incongruențele și exagerările de tot felul, precum și amestecul de limbaje, de stiluri și de categorii estetice în piese pe care le subintitulează "farse tragice", "pseudo-drame", "drame comice" etc. Pentru ca deruta și surpriza să fie totale, la nivelul receptorului sunt manipulate și distorsionate până și reacțiile fiziologice firești, spectatorul confruntat cu
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
lui Caragiale, mai ales că, la o primă vedere, lucrări precum Căldură mare, Cazul domnului Pawlowsky, Cum se înțeleg țăranii, Flăcău redau, întocmai ca celebra antipiesă ionesciană Cântăreața cheală, un comic al absurdului derivat din surprinderea procesului de degradare a limbajului, devenit ineficient ca instrument de comunicare. Ar fi însă hazardată o încadrare a comediografului român în seria scriitorilor absurdului, la care nu poate fi alăturat din cauza distanței temporale și a deosebirilor de concepție estetică și atitudinală. Între lumea imaginată de
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
forma momentului și a stării acțiunii, transformarea rolului unității în teatru, (prin înlocuirea unității de acțiune cu cea de interes), realizându-se drame "staționare", ca la Beckett, și mai ales "demolarea" cuvântului, anularea rolului de comunicant și, implicit, modificarea funcției limbajului vorbit în artă21. Toate aceste caracteristici, exemplificabile prin comediile caragialiene, se înscriu pe linia nonaristotelismului asumat într-o manieră foarte asemănătoare cu aceea a scriitorilor de piese absurde din secolul trecut. O eventuală fișă caracterologică a lui Caragiale și respectiv
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
personajele caragialiene capătă relief doar prin consecvența purtării unei anumite măști, în spatele căreia nu se întrezărește nimic. Aneantizarea, alienarea, veleitarismul, marionetizarea, "lichefierea" sunt, în concluzie, aspecte care argumentează considerarea lor drept prefigurări ale antieroilor farsei tragice moderne. 5.5. Dezarticularea limbajului Ceea ce micșorează în mod esențial distanța dintre opera caragialiană și literatura absurdului este dezagregarea cuvântului, proces aflat în directă legătură cu denaturarea personajului. Circularitatea intrigii are consecințe în planul dialogului care conține elemente de repetabilitate, "piruete verbale"30 ce anulează
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
esențial distanța dintre opera caragialiană și literatura absurdului este dezagregarea cuvântului, proces aflat în directă legătură cu denaturarea personajului. Circularitatea intrigii are consecințe în planul dialogului care conține elemente de repetabilitate, "piruete verbale"30 ce anulează funcția de comunicare a limbajului. În comedii, în dansul ticurilor verbale sunt antrenate aproape toate personajele: Titircă Inimă-Rea dă aceleași dispoziții lui Chiriac în legătură cu "onoarea sa de familist", Cetățeanul se întrebă refrenic "Eu cu cine votez?", Dandanache reia mecanic povestea cu becherul, Catindatul revine contrapunctic
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
onoarea sa de familist", Cetățeanul se întrebă refrenic "Eu cu cine votez?", Dandanache reia mecanic povestea cu becherul, Catindatul revine contrapunctic adresându-se lui Iordache cu același: "Știi s-o scoți? Scoate-o!" etc. Se remarcă două aspecte ale denaturării limbajului caragialian, aspecte unificate în cazul unor personaje. Primul vizează fantezia verbală cu atributul inutilității, vizibilă în arhitectura haotică a discursurilor, iar cel de-al doilea se referă la desfrânarea lingvistică în concordanță cu degradarea biologică și psihologică a personajelor. Mai
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
al doilea se referă la desfrânarea lingvistică în concordanță cu degradarea biologică și psihologică a personajelor. Mai pregnant în Schițe, cel dintâi aspect, asociabil cu acel tip de nonsens denumit coq-à-l'âne (vorbărie fără șir și sens), ține de brutalizarea limbajului, reflectând tendința de a-l forța să exprime un vălmășag al frânturilor de idei care sfârșesc prin a fi redate amalgamat, puhoiul vorbelor sfărâmând zăgazurile logicii și ale sintaxei: "aia-aia care ști dumneata de câte ori am spus eu, că o să
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
prin transmiterea unor aberații ce rămân neresemnificate, apropiata lui metamorfozare în element decorativ cu efect de somnifer, menținându-și doar învelișul sonor eliberat de orice încărcătură semantică. Cu mult înaintea autorului Cântăreței chele, Caragiale a denunțat uzura expresiilor verbale, convenționalitatea limbajului, capcanele automatismelor redate prin clișee verbale. Mai mult decât Flaubert, considerat un precursor al lui Jarry și Eugen Ionescu pe tărâmul limbajului literar subminat de nonsens, la Caragiale frecvența locurilor comune devine expresia prostiei absolute deținute cu supremație de burghezia
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
eliberat de orice încărcătură semantică. Cu mult înaintea autorului Cântăreței chele, Caragiale a denunțat uzura expresiilor verbale, convenționalitatea limbajului, capcanele automatismelor redate prin clișee verbale. Mai mult decât Flaubert, considerat un precursor al lui Jarry și Eugen Ionescu pe tărâmul limbajului literar subminat de nonsens, la Caragiale frecvența locurilor comune devine expresia prostiei absolute deținute cu supremație de burghezia închistată în snobism și pseudocultură. În lucrarea Caragiale sau vârsta modernă a literaturii, Al. Călinescu își asumă răspunderea redactării unui "Dicționar de
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
piesei Englezește fără profesor. Anularea rolului comunicant al conversației prin nerespectarea intenționată a normelor acesteia este specifică antipieselor lui Eugen Ionescu, în special în comedia de debut, care pune în lumină, prin această criză a cuvântului, o adevărată "tragedie a limbajului". La Caragiale, în schimb, în schița menționată, stupiditatea Domnului asociată cu idioțenia Feciorului, cumulate cu efectul narcotic al căldurii, sunt elemente care resping ipoteza caracterului volitiv al nerealizării comunicării. Scurta introducere are rolul unei succinte și precise indicații regizorale, punctându
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
fisură. În sfârșit, rotirea amețitoare și sterilă în acest carusel fără oprire este determinată decisiv de confuzia paronimică SapiențiiPacienții. În concluzie, deși motivații concrete canicula și prostia neutralizează absurdul comportamental și verbal, totuși, prin acest tip de reconsiderare a funcțiilor limbajului căruia i se neagă rolul de principal instrument al comunicării, prin "calmul imperturbabil" cu care este performată, prin senzația universului închis în care se mișcă ciclic automate programate deficitar, schița Căldură mare rămâne piesa caragialiană cea mai apropiată de literatura
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Ionescu, această tragi-comedie a cuvântului s-a constituit într-un pattern recognoscibil în conglomeratul reprezentărilor literare ale absurdului său. 5.6. De la absurd, la comic Așa cum reiese din cele spuse până aici, se poate susține că, mai ales la nivelul limbajului, termenul de "absurd" este compatibil cu opera lui Caragiale. Însă, rămâne de stabilit cum și de ce acest absurd devine comic. Dacă pornim de la definiția dată de Marc Chapiro potrivit căreia "este comic orice aranjament material al lucrurilor care, deși evident
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
obișnuit, etc, e perfect plauzibilă în lumea caragialiană, imagine răsturnată a lumii ideale. Esențialmente ironic, întrucât este asociat inversiunii și disimulării, motivul "lumii pe dos" este impus de viziunea carnavalescă ce presupune relativizarea ierarhiilor, travestiul, libertatea de mișcare și de limbaj, descătușare și anarhie. Ilustrativă este farsa D-ale carnavalului în care această viziune este textual afirmată de Caragiale însuși prin remarca lui Iordache: "De ce mușterii am eu parte astăzi! ... Frumos carnaval!"41. Persistența travestiului și a confuziei valorilor indică ireversibilitatea
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
revelare a absurdului atotcuprinzător, prin intermediul comicului amar. În afara exemplelor oferite prin schița Căldură mare, ipostazele comicului absurdului la Caragiale sunt destul de numeroase și pot fi grupate chiar ținând cont de tipologia tradițională a comicului de caracter, de situații și de limbaj. Întâlnim astfel un absurd comic de caracter bogat ilustrat prin personaje ca Leonida, Cațavencu, Coriolan Drăgănescu, deci acele ipostaze timpurii ale "rinocerului", și în general, în suita de personaje "miticiste" inautentice și fantoșizate, reduse la statutul de aparate de reprodus
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
al moravurilor, ca să nu mai vorbim de farsa electorală din O scrisoare pierdută, chintesență de nereguli inversate în regulamente. În plan lingvistic, comicul absurdului este reliefat prin frecvența nonsensurilor și prin gluma absurdă. Farfuridi sau Leonida sunt personajele caragialiene cu limbajul cel mai afectat de invazia paralogismelor devenite emblematice: precizări de tipul "la douăsprezece trecute fix", "o dăm anonimă", definițiile pentru "Republică", "fandacsie" etc. Exemplele ilustrează bivalența raportului dintre absurd și comic, deoarece nonsensurile stârnesc aici un râs rezervat, umbrit de
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
clasică și farsa tragică. În acest sens, avem în vedere caracterul de "pseudofarse" al comediilor caragialiene 49 precum și, așa cum am menționat deja, faptul că numeroase aspecte ce țin de specificul conturării intrigii, de construcție a personajului și de distorsionare a limbajului, îndreptățesc utilizarea termenului de "nonaristotelism" pentru caracterizarea operei dramatice a lui Caragiale. Mai exact, este adevărat că sursa comediei caragialiene, ca și în teatrul comic de factură clasică, provine din discrepanțele evidente între vicii universale prostia, vanitatea, ipocrizia etc. și
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de conținutul generator de un mesaj compatibil cu acest râs angoasat, pledează pentru amplasarea pieselor lui Caragiale la o distanță aproximativ egală între cele clasice și cele din teatrul absurdului. Eugen Ionescu însuși remarca modernitatea imaginarului caragialian: " Distanța dintre un limbaj pe cât de obscur pe atât de elevat și șiretenia meschină a personajelor, dintre politețea lor ceremonioasă și necinstea lor funciară, adulterele grotești ce se amestecă cu toate acestea, fac ca în cele din urmă acest teatru, mergând dincolo de naturalism, să
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de nesuportat ca și disperarea din care provine. Absurditatea "lumii-lume" expusă de autorul Scrisorii pierdute este, în schimb, una lipsită de angoasă. "Grija" și "trăirea autentică" sunt incompatibile cu această umanitate care se pierde în stereotipii de conduită și de limbaj, în preocupări derizorii și în verbiaj. Un caz singular și derutant este cel al personajului Anghelache. Dacă resimțirea stării de angoasă ar fi un criteriu de recunoaștere a eroului absurd, enigmaticul casier ar avea statut de precursor al acestuia. El
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
nu avea cunoștință de pericolul real și imediat care-l pândea ne amintim că amicii nu l-au putut avertiza și înspăimânta ci a sucombat în fața angoasei proiectate imaginativ pe fondul unor acute refulări. Izbucnirile injurioase necontrolate, violența neașteptată a limbajului, faptul că pare "scos din țâțâni" se pot explica prin declanșarea stării de furie și revoltă, de tulburare profundă, specifică manifestării angoasei. Pe de altă parte, tocmai actul sinuciderii, absurd la Anghelache din lipsa unei motivații concrete, dar echivalat, în
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Am depistat astfel în interiorul edificiului caragialian și elemente care trimit la absurd, nu prin filiera comicului, ci prin cea a tragicului pe cale de fi substituit prin deriziune. Printr-o analiză de tip pragmatic am demonstrat că, mai ales la nivelul limbajului, termenul de absurd definește corespunzător numeroase texte caragialiene și am descoperit în carnavalescul asociat motivului "lumii răsturnate", încadrabil regimului nocturn al imaginarului, o posibilă explicație a devenirii comice a absurdului. Opera lui Caragiale, complexă și caleidoscopică, se dovedește așadar generoasă
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]