47,905 matches
-
există nicio forță orizontală aplicată ghiulelei în timpul căderii, singura concluzie rămasă este aceea că ghiuleaua continuă să se miște cu aceeași viteză ca și corabia în timp ce cade. Astfel, nu este necesară nicio forță pentru a ține ghiuleaua în mișcare cu viteză constantă înainte. Mai mult, orice obiect ce se deplasează cu viteză constantă trebuie să aibă rezultanta forțelor ce acționează asupra lui egală cu zero. Aceasta este definiția echilibrului dinamic: când toate forțele ce acționează asupra unui obiect se anulează reciproc
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
este aceea că ghiuleaua continuă să se miște cu aceeași viteză ca și corabia în timp ce cade. Astfel, nu este necesară nicio forță pentru a ține ghiuleaua în mișcare cu viteză constantă înainte. Mai mult, orice obiect ce se deplasează cu viteză constantă trebuie să aibă rezultanta forțelor ce acționează asupra lui egală cu zero. Aceasta este definiția echilibrului dinamic: când toate forțele ce acționează asupra unui obiect se anulează reciproc dar obiectul continuă să se deplaseze cu viteză constantă. Un caz
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
se deplasează cu viteză constantă trebuie să aibă rezultanta forțelor ce acționează asupra lui egală cu zero. Aceasta este definiția echilibrului dinamic: când toate forțele ce acționează asupra unui obiect se anulează reciproc dar obiectul continuă să se deplaseze cu viteză constantă. Un caz simplu de echilibru dinamic are loc în cazul mișcării cu viteză constantă pe o suprafață cu frecare cinetică. Într-o astfel de situație, este aplicată o forță în direcția mișcării, în timp ce frecarea cinetică se opune și este
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
egală cu zero. Aceasta este definiția echilibrului dinamic: când toate forțele ce acționează asupra unui obiect se anulează reciproc dar obiectul continuă să se deplaseze cu viteză constantă. Un caz simplu de echilibru dinamic are loc în cazul mișcării cu viteză constantă pe o suprafață cu frecare cinetică. Într-o astfel de situație, este aplicată o forță în direcția mișcării, în timp ce frecarea cinetică se opune și este exact egală cu forța aplicată. Aceasta dă o rezultantă egală cu zero, dar, deoarece
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
cu frecare cinetică. Într-o astfel de situație, este aplicată o forță în direcția mișcării, în timp ce frecarea cinetică se opune și este exact egală cu forța aplicată. Aceasta dă o rezultantă egală cu zero, dar, deoarece obiectul a pornit cu viteză nenulă, el continuă să se miște cu viteză nenulă. Aristotel a interpretat greșit această mișcare ca fiind cauzată de forța aplicată. Totuși, când se ia în considerare frecarea cinetică, este clar că nu există nicio forță rezultantă ce determină mișcarea
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
este aplicată o forță în direcția mișcării, în timp ce frecarea cinetică se opune și este exact egală cu forța aplicată. Aceasta dă o rezultantă egală cu zero, dar, deoarece obiectul a pornit cu viteză nenulă, el continuă să se miște cu viteză nenulă. Aristotel a interpretat greșit această mișcare ca fiind cauzată de forța aplicată. Totuși, când se ia în considerare frecarea cinetică, este clar că nu există nicio forță rezultantă ce determină mișcarea cu viteză constantă. În fizica particulelor modernă, forțele
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
el continuă să se miște cu viteză nenulă. Aristotel a interpretat greșit această mișcare ca fiind cauzată de forța aplicată. Totuși, când se ia în considerare frecarea cinetică, este clar că nu există nicio forță rezultantă ce determină mișcarea cu viteză constantă. În fizica particulelor modernă, forțele și accelerația particulelor sunt explicate ca schimb de particule purtătoare de impuls. Cu dezvoltarea teoriei cuantice de câmp și a relativității generale, s-a conștientizat că "forța" este un concept redundant ce rezultă din
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
un electron, un proton, și un neutrino, interacțiune mijlocită de aceeași particulă purtătoare responsabilă pentru forța nucleară slabă. În teoria relativității restrânse, masa și energia sunt echivalente (după cum se vede calculând lucrul mecanic necesar pentru a accelera un obiect). Când viteza unui obiect crește, crește și energia sa, și deci crește masa echivalentă (inerția). Astfel, este nevoie de mai multă forță pentru a-l accelera, decât la viteze mai mici. Legea a doua a lui Newton rămâne valabilă, deoarece este o
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
după cum se vede calculând lucrul mecanic necesar pentru a accelera un obiect). Când viteza unui obiect crește, crește și energia sa, și deci crește masa echivalentă (inerția). Astfel, este nevoie de mai multă forță pentru a-l accelera, decât la viteze mai mici. Legea a doua a lui Newton rămâne valabilă, deoarece este o definiție matematică. Dar pentru a fi păstrată în această formă, impulsul relativist trebuie redefinit ca: unde Expresia relativistă ce leagă forța de accelerație pentru o particulă cu
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
o particulă cu masă de repaus nenulă formula 19 care se deplasează în direcția axei the formula 20 este: unde factorul Lorentz Aici, o forță constantă nu mai produce o accelerație constantă, ci o accelerație în scădere, pe măsură ce obiectul se apropie de viteza luminii. formula 25 este nedefinită pentru un obiect cu masă de repaus nenulă ce se mișcă cu viteza luminii, iar teoria nu oferă nicio predicție la acea viteză. Se poate restaura și forma clasică în teoria relativității cu ajutorul cuadrivectorilor. Această relație
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
unde factorul Lorentz Aici, o forță constantă nu mai produce o accelerație constantă, ci o accelerație în scădere, pe măsură ce obiectul se apropie de viteza luminii. formula 25 este nedefinită pentru un obiect cu masă de repaus nenulă ce se mișcă cu viteza luminii, iar teoria nu oferă nicio predicție la acea viteză. Se poate restaura și forma clasică în teoria relativității cu ajutorul cuadrivectorilor. Această relație este corectă în teoria relativității când formula 27 este cuadriforță, m este masa invariantă, iar formula 28 este cuadriaccelerație
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
o accelerație constantă, ci o accelerație în scădere, pe măsură ce obiectul se apropie de viteza luminii. formula 25 este nedefinită pentru un obiect cu masă de repaus nenulă ce se mișcă cu viteza luminii, iar teoria nu oferă nicio predicție la acea viteză. Se poate restaura și forma clasică în teoria relativității cu ajutorul cuadrivectorilor. Această relație este corectă în teoria relativității când formula 27 este cuadriforță, m este masa invariantă, iar formula 28 este cuadriaccelerație. Toate forțele din univers se bazează pe patru forțe fundamentale
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
dipolilor magnetici, inclusiv, de exemplu, magneții folosiți în busole. Câmpul magnetic terestru este aliniat aproape de orientarea axei de rotație a Pământului și aceasta determină acul magnetic al busolei să se orienteze pe direcția forței magnetice. Combinând definiția curentului electric ca viteza de modificare a sarcinii electrice, se obține legea lui Lorentz, o regulă pe bază de produs vectorial ce descrie forța ce acționează asupra unei sarcini electrice ce se deplasează într-un câmp magnetic. Conexiunea între electricitate și magnetism permite descrierea
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
Această forță poate fi scrisă ca sumă a forței electrostatice (a câmpului electric) și a forței magnetice (dată de câmpul magnetic). Legea completă are enunțul: unde formula 44 este forța electromagnetică, formula 39 este sarcina particulei, formula 46 este câmpul electric, formula 47 este viteza particulei, înmulțită vectorial cu vectorul inducție magnetică (formula 48). Originea câmpurilor electrice și magnetice a fost explicată complet doar în 1864 când James Clerk Maxwell a unificat mai multe teorii anterioare într-un set de patru ecuații. Aceste ecuații ale lui
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
câmpurilor ca fiind sursele staționare și în mișcare, și interacțiunile între câmpuri. Aceasta l-a ajutat pe Maxwell să descopere că cele două câmpuri, electric și magnetic se generează singure printr-un mecanism de undă, ce se deplasează cu o viteză pe care el a calculat-o ca fiind egală cu cea a luminii. Această observație a unificat domeniile teoriei electromagnetice și opticii și a dus direct la o descriere completă a spectrului electromagnetic. Totuși, tentativa de a reconcilia teoria electromagnetică
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
și cu zborul. Un exemplu de astfel de forță asociată cu presiunea dinamică este rezistența fluidelor: o forță ce se opune mișcării unui corp solid printr-un fluid din cauza viscozității. Pentru așa-numita "rezistență Stokes", forța este aproximativ proporțională cu viteza, dar de sens contrar: unde: Formal, forțele din mecanica continuumului sunt complet descrise de un tensor al tensiunilor, în termeni definiți în general de unde formula 63 este aria secțiunii transversale relevantă pentru volumul pentru care se calculează tensorul. Acest formalism
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
formula 66 este constanta resortului. Semnul minus explică tendința forței elastice de a acționa în opoziție față de forța aplicată. Pentru un corp accelerat în mișcare circulară, forța neechilibrată ce acționează asupra unui corp este: unde formula 30 este masa corpului, formula 17 este viteza lui și formula 35 este distanța față de centrul traiectoriei circulare și formula 71 este vectorul unitate îndreptat în direcție radială spre exterior. Aceasta înseamnă că forța centripetă neechilibrată simțită de orice corp este întotdeauna îndreptată spre centrul de curbură al traiectoriei. Asemenea
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
față de centrul traiectoriei circulare și formula 71 este vectorul unitate îndreptat în direcție radială spre exterior. Aceasta înseamnă că forța centripetă neechilibrată simțită de orice corp este întotdeauna îndreptată spre centrul de curbură al traiectoriei. Asemenea forțe acționează perpendicular pe vectorul viteză asociat cu mișcarea unui corp, și deci nu modifică modulul vitezei obiectului, ci doar direcția acesteia. Forța neechilibrată ce accelerează un corp poate fi rezolvată într-o componentă perpendiculară pe traiectorie și una tangentă la traiectorie. Astfel se obține forța
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
direcție radială spre exterior. Aceasta înseamnă că forța centripetă neechilibrată simțită de orice corp este întotdeauna îndreptată spre centrul de curbură al traiectoriei. Asemenea forțe acționează perpendicular pe vectorul viteză asociat cu mișcarea unui corp, și deci nu modifică modulul vitezei obiectului, ci doar direcția acesteia. Forța neechilibrată ce accelerează un corp poate fi rezolvată într-o componentă perpendiculară pe traiectorie și una tangentă la traiectorie. Astfel se obține forța tangențială ce accelerează obiectul fie mărindu-i viteza, fie micșorându-i
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
nu modifică modulul vitezei obiectului, ci doar direcția acesteia. Forța neechilibrată ce accelerează un corp poate fi rezolvată într-o componentă perpendiculară pe traiectorie și una tangentă la traiectorie. Astfel se obține forța tangențială ce accelerează obiectul fie mărindu-i viteza, fie micșorându-i-o, și forța radială (centripetă), care îi modifică direcția. Există forțe care depind de sistemul de referință, adică apar din cauza adoptării unor sisteme de referință neinerțiale. Asemenea forțe sunt forța centrifugă și forța Coriolis. Aceste forțe sunt
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
sunt asociate cu noțiunea de moment al forței. Matematic, momentul unei particule este definit ca produsul vectorial: unde Momentul forței este echivalentul forței în sistemele în rotație, în același fel în care unghiul este echivalentul poziției în sistemele în rotație, viteza unghiulară al vitezei, și momentul cinetic al impulsului. Tratarea formală a legilor lui Newton, aplicată acolo forțelor, se aplică echivalent și momentului. Astfel, ca o consecință a primei legi de mișcare a lui Newton, există inerție de rotație care asigură
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
noțiunea de moment al forței. Matematic, momentul unei particule este definit ca produsul vectorial: unde Momentul forței este echivalentul forței în sistemele în rotație, în același fel în care unghiul este echivalentul poziției în sistemele în rotație, viteza unghiulară al vitezei, și momentul cinetic al impulsului. Tratarea formală a legilor lui Newton, aplicată acolo forțelor, se aplică echivalent și momentului. Astfel, ca o consecință a primei legi de mișcare a lui Newton, există inerție de rotație care asigură că toate corpurile
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
diverse variabile cinematice. De exemplu, integrarea în raport cu timpul produce o definiție a diferenței de impuls: Integrând în raport cu poziția, se obține o definiție a lucrului mecanic efectuat de o forță: care este echivalent cu variația de energie cinetică. Puterea "P" este viteza de modificare formula 82 a lucrului mecanic "W", pe măsură ce traiectoria este descrisă printr-o modificare a poziției formula 83 în intervalul de timp d"t": cu formula 85 fiind viteza. În loc de forță, adesea se poate folosi conceptul matematic înrudit de câmp de energie
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
o forță: care este echivalent cu variația de energie cinetică. Puterea "P" este viteza de modificare formula 82 a lucrului mecanic "W", pe măsură ce traiectoria este descrisă printr-o modificare a poziției formula 83 în intervalul de timp d"t": cu formula 85 fiind viteza. În loc de forță, adesea se poate folosi conceptul matematic înrudit de câmp de energie potențială. De exemplu, forța gravitațională ce acționează asupra unui obiect poate fi văzută ca acțiune a câmpului gravitational prezent în poziția obiectului. Reformulând matemtic definiția energiei (cu ajutorul
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
încorporate în farurile rotunjite, acestea au provocat modificarea capotei motorului. Încă din 1991, a era disponibil modelul Clio 16v, care avea sub capotă un motor pe benzină de 1,8 litri cu 16 valve care producea 137 CP și atingea viteza maximă de 200 km/h. Modelul avea un aspect agresiv, cu numeroase elemente de caroserie sport (pe capota motorului se afla o priză de aer, bare de protecție mai mari, o vopsea specială pentru acest model și suspensii și frâne
Renault Clio () [Corola-website/Science/304496_a_305825]