43,803 matches
-
și în resurse de modernitate pe direcția impusă de absurd în lumea postbelică. 5.8. Absurdul în literatura românească postcaragialiană Identificabil, așa cum am văzut, în proza și în dramaturgia caragialiană, la nivelul personajului, al situațiilor și mai cu seamă al limbajului, absurdul ca termen caracterizează adecvat scrierile lui Urmuz și ale lui Eugen Ionescu. Acceptând drept axiomatică cea din urmă afirmație, vom încerca să argumentăm faptul că absurdul se regăsește și într-o bună parte a dramaturgiei lui Tudor Arghezi, Teodor
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
prim articol în publicația lunară new-yorkeză "România", cu titlul Caragiale, actual și universal 65, în care apreciază, în mod semnificativ, chiar acele elemente prin care Caragiale prefigura teme centrale ale dramaturgiei ionesciene, și anume "dezarticularea psihologiei și distrugerea aceasta a limbajului pregătitoare a unui nou limbaj"66. În ceea ce ne privește, am evidențiat deja acele concrete reilustrări ale motivelor de esență caragialiană în dramaturgia și în proza lui Eugen Ionescu și am punctat și reperele de pe traseul invers, respectiv acele ipostaze
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
new-yorkeză "România", cu titlul Caragiale, actual și universal 65, în care apreciază, în mod semnificativ, chiar acele elemente prin care Caragiale prefigura teme centrale ale dramaturgiei ionesciene, și anume "dezarticularea psihologiei și distrugerea aceasta a limbajului pregătitoare a unui nou limbaj"66. În ceea ce ne privește, am evidențiat deja acele concrete reilustrări ale motivelor de esență caragialiană în dramaturgia și în proza lui Eugen Ionescu și am punctat și reperele de pe traseul invers, respectiv acele ipostaze ale absurdului redat prin intermediul comicului
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
vizibil aspect care leagă proza și dramaturgia lui Teodor Mazilu deopotrivă de viziunea lui Caragiale și a lui Eugen Ionescu asupra absurdului, ține de fantoșizarea și de grotescul personajelor. La cei trei autori dezumanizarea este ilustrată prin artificialitatea gesturilor, stereotipia limbajului, mimetismul sentimentelor, mediocrizarea și aplatizarea gândirii. Deosebirile sunt, totuși, semnificative. Dacă la Caragiale și la Eugen Ionescu limbajul și situațiile revelau găunoșenia morală și vidul sufletesc al unor veritabili "nebuni fățarnici", dar și ignoranța tragică a acestora, în schimb, amoralitatea
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Eugen Ionescu asupra absurdului, ține de fantoșizarea și de grotescul personajelor. La cei trei autori dezumanizarea este ilustrată prin artificialitatea gesturilor, stereotipia limbajului, mimetismul sentimentelor, mediocrizarea și aplatizarea gândirii. Deosebirile sunt, totuși, semnificative. Dacă la Caragiale și la Eugen Ionescu limbajul și situațiile revelau găunoșenia morală și vidul sufletesc al unor veritabili "nebuni fățarnici", dar și ignoranța tragică a acestora, în schimb, amoralitatea, mania sincerității, voluptatea autodemascării sau trendul "autocriticii", transformă personajele lui Teodor Mazilu în paiațe perfect conștiente de lipsurile
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
De ce? Pentru ce? PROFESORUL: Pentru societate... LOCATARUL și PRIETENUL (luminați deodată): Ei, bată-vă să vă bată! (Râd relaxați).89 Aceste proceduri controlate prin care se asigura uniformizarea opiniilor și "reeducarea în masă" sunt responsabile și de tragica denaturare a limbajului. Expresie concretă a absurdului ființei umane dezumanizate la Caragiale și la Eugen Ionescu, noncomunicarea are în piesa lui Sorescu alte cauze și alte funcții. Chiar dacă remanența ecourilor caragialiene persistă prin replici care traversează instantaneu distanțele prin aluzii intertextuale directe, de
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
conversațional din schițele lui Caragiale sunt de suprafață. Personajele nu se mai îmbată cu vorbe, nu-și umplu așteptarea cu balastul flecărelii, al discuțiilor fără miez în care vârtelnița banalităților, a clișeelor și a nonsensurilor diluează esența comunicării, sugerând falimentul limbajului, ca ultim bastion al umanului capturat de absurd. În Există nervi, lipsa de comunicare se explică, în primul rând, prin prozaica frică. Nu interesează pierderea sensului prin stereotipie și dezumanizarea ca efect global al mecanizării de la nivelul gândirii și al
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ca ultim bastion al umanului capturat de absurd. În Există nervi, lipsa de comunicare se explică, în primul rând, prin prozaica frică. Nu interesează pierderea sensului prin stereotipie și dezumanizarea ca efect global al mecanizării de la nivelul gândirii și al limbajului, ca la Eugen Ionescu, ci transformarea cuvântului în probă incriminatoare, în delict capital. În condițiile în care conversația devine o pândă permanentă, o vânătoare de aluzii și imprudențe, găunoșenia dialogului survine ca efect al paralizării deliberate a vorbirii care și-
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ce părere am eu despre potop, despre proto-potop...ș.a.m.d. Vreau să spun că, după două-trei replici, normale, discuția o ia razna. Devine, într-un fel, anormală, apolitică.91 Grija și resemnarea, ilustrată, cum observăm, prin încifrarea și reinventarea limbajului, marchează în acest fel existența în datele concrete, recognoscibilă în ciuda depersonalizării personajelor reduse la simple funcții dramatice. Condiționat de nevoia de supraviețuire, eroul sorescian nu se poate totuși sustrage frământărilor metafizice. Lucid și extrem de abil în manevrele ironice de adaptare
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Momente hoinăresc alandala cu sau în căutarea vreunui amic din berărie în berărie, de la birt la simigerie, de la restaurant la lăptărie, sau de pe strada Pacienții pe Sapienții și "viceversa". Cu o furie crescândă, asemenea lui Cotadi, sau aproape imperceptibil, în limbaj împleticit, Lache, Mache, Sache, Tache, Mitică, Costică etc. repetă mecanic " Uite, vezi, ăsta-i cusurul tău!"(Amici), " Lacuna asta, trebuie, monșer..." (O lacună), "C'ești copil?", "Parol!"(Cam târziu) etc. așadar aceleași replici-refren, înlocuite în textul urmuzian de "ciugulitul", pocnetul
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
atributul tocmai prin similitudinile de la nivelul verbiajului stimulat de atmosfera de banchet ad-hoc sau care înlocuiește fireasca siestă. Cu aceeași pseudocompetență cu care Ipingescu, Leonida, Mitică, amicii și "onorabilii" candidați dezbat "chestiuni arzătoare la ordinea zilei" și chiar cu același limbaj agramat și punctat de etimologii populare și de paralogisme, "toți comesenii laolaltă"98 discută și emit absurde teorii legate nu de politică, ci de geneza și sensul universului: Asemenea, este foarte probabil ziseră mai departe comesenii că corpii cerești s-
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
idiolect (cel al lui Delavrancea, de regulă), la un curent literar (romantismul, simbolismul, sămanătorismul), la un tip de literatură, de pildă, cea senzațională, de consum, extinzându-se apoi la aria mai vastă de cuprindere a artei în ansamblu, la manifestările limbajului (stilurile funcționale ale limbii), depășind nivelul verbal, atunci când vizează un dat cultural, de exemplu, proiecte de statui.142 Apetența pentru parodie, comună atât lui Caragiale cât și lui Urmuz, germinează însă din fonduri motivaționale similare doar până la un punct și
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
vindecării prin doze ale aceleiași bacterii. Ca urmare, parodiază, adică desacralizează, bagatelizează, reduce ludic pseudovalorile la dimensiunile derizoriului, demascându-le144. Și la Urmuz efectul corector este unul secundar, însă derivă dintr-o acută intuiție a absurdului. Literatura, știința, cultura, civilizația umană, limbajul, "autocosmosul", devin obiecte ale parodierii sale pentru că sunt mai mult decât "mofturi", sunt chiar percepute drept "inutile", fără rost și fără sens, așadar esențial absurde. În timp ce Caragiale sancționează parodic întotdeauna exagerarea, excesul, deplasările necontrolate pe verticala bunului simț și a
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
fără rost și fără sens, așadar esențial absurde. În timp ce Caragiale sancționează parodic întotdeauna exagerarea, excesul, deplasările necontrolate pe verticala bunului simț și a bunului gust, discrepanțele între aparențe și esențe, Urmuz exagerează prin parodierea banalului, a locului comun, a aplatizarii limbajului sufocat de clișee, a discursului încorsetat în chingile inutile ale logicii și ale verosimilității. Dacă marele dramaturg parodia excesul de formă, brodând pe schema stereotip nesfârșite cascade de înflorituri cu scopul de a scoate în evidență procedeul și de a
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în extratext. Spirit clasic, avid de armonie și claritate, Caragiale nu generează deliberat absurdul, ci îl supune atenției ca pe un corp străin, nociv și înlăturabil. Prin revelarea lui, Caragiale scoate în evidență, de fapt, cancerul social, exteriorizat în declinul limbajului și al comportamentului, descoperit nu doar ca imoral și ilogic, ci și ca inuman, în sensul reificării și al marionetizării. Exploatat cu mult mai multă îndrăzneală în paginile lui Urmuz, absurdul ia forma unui joc cu o singură strategie manierismul
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
acestuia, de la, să zicem, convențiile literare sterile, la comportamentul social tabuizat și denaturant de norme, și, până la urmă, la viața însăși, redusă la o mecanică repetitivă, supusă absurdului. Deosebirea dintre cei doi autori iese mai ușor la iveală la nivelul limbajului, mai precis, absurdul caracterizează discursul auctorial urmuzian și pe cel al unor personaje caragialiene țăranii din Flăcău, Cum se înțeleg țăranii, Domnul și Feciorul din Căldură mare, Leonida, gazetarii, polițaii care întocmesc Procese-verbale niciodată, însă, pe cel al lui Caragiale
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Pungei-publice să-ncerce a sătura pe nesăturabilul monstru; nici tăierea limbei din jurisdicțiunea voastră. Vouă, ceaiul și opiul să vi se dea... și'ncolo, pace! O, de trei ori fericiți muritori!!!150 În același sens, Caragiale reușește să profetizeze apocalipsa limbajului, prin evidențierea stadiului agravant de sclerozare, denaturare și absurdizare a acestuia. Surprins în practica discursului la personaje pe cât de infatuate, pe atât de agramate, limbajul este sufocat de șuvoaie nestăpânite de incoerențe, inadvertențe, paralogisme, poncife, sintagme prefabricate inserate mecanic, etc.
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
O, de trei ori fericiți muritori!!!150 În același sens, Caragiale reușește să profetizeze apocalipsa limbajului, prin evidențierea stadiului agravant de sclerozare, denaturare și absurdizare a acestuia. Surprins în practica discursului la personaje pe cât de infatuate, pe atât de agramate, limbajul este sufocat de șuvoaie nestăpânite de incoerențe, inadvertențe, paralogisme, poncife, sintagme prefabricate inserate mecanic, etc. toate generatoare de eșec nu doar al comunicării, ci chiar al viețuirii autentice. Nu în ultimul rând, absurdul se întrevede la Caragiale în intuiția nonsensului
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
priteni, dacă ne-am cunoaște mai bine, și ne cunoaștem, totuși, numai o clipă, în treacăt, pentru a ne grăbi înainte, neștiind nici noi unde, acolo unde capriciul sau inconștientul întâmplării ne duce pe fiecare în mod fatal..."157 În privința limbajului, nu doar jocul de-a absurdul din discursul auctorial îi marchează la Urmuz agonizarea, ci și privarea totală a personajelor de intervenții discursive proprii, substituite de mecanica gesturilor aberante. Aparent opus desfrânării lingvistice surprinse la personajele caragialiene stăpânite de morbul
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
am precizat deja, de către scriitorii generației '80. Prozatorii optzeciști "desantiști" continuă experimentul autoreferențial, inter și metatextual al tărgoviștenilor, la rândul lui anunțat și pregătit în laboratorul scriptural caragialian, sau se plasează direct "la ușa domnului Caragiale", al cărui model de limbaj și de viziune îl asimilează constructiv. Dacă prin Eugen Ionescu se poate demonstra modernitatea dramaturgiei caragialiene, care a profetizat multe din atributele teatrului absurdului, prin scrierile tărgoviștenilor și apoi, prin proza, dar și poezia optzeciștilor, se revelează surprinzătoarea actualitate și
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
caragialiene o bună capacitate de autoreflecție, joc al spiritului și al scenariilor textuale, procedeul înregistrării stenografice, triumful stilului conversativ, fragmentarism și indeterminare, inserții metatextuale, referențialitate și autoreferențialitate, ironie, ambiguitate, pastișă, parodie, etc. Încât nu-i exagerat a zice, într-un limbaj de dată mai recentă, Caragiale pune în mișcare, intuitiv și deliberat, o complexă mașinărie textuală și astfel avem de-a face, întrucâtva, cu un textualism avant la lettre."6 Veritabile mostre de "regii textuale" caragialiene sunt piese precum Telegrame, Urgent
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
formatate, amintesc de vigilența gramaticală și logică a directorului de la Claponul și Moftul romăn și de alchimia textuală a acestuia. Fără îndoială, Caragiale a deținut secretul transformării plumbului în aur, nu doar prin această reciclare și resemantizare a extraselor de limbaje funcționale, ci și prin reconversiunea unor procedee extranee în raport cu literatura, precum inventarul sau compoziția muzicală de tipul temă și variațiuni. Maestru al conciziei cuprinzătoare, ilustrănd dictonul multum in parvo, Caragiale reușește să redea o lume într-un text magistral Moșii
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
burții în acest caz e obligatorie), iar colegul care a zis despre mine că citesc literatură pornografică, un ins plin de haz.20 La Mircea Horia Simionescu, suprapunerile de scriituri, inadvertențele, reluările, labirintul de labirinturi, simultaneismul, stilul parantetic, melanjul de limbaje, etc., subordonate unei invenții epice uluitoare, sunt, în ultimă instanță, modalități de redare a caracterului incomprehensibil al vieții. Textul devine astfel profund neospitalier, incită la un joc de-a v-ați ascuns cu sensul, dezorientează, intrigă și irită. Starea de
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de subiectul chestionat, decis să-i completeze oral, telefonic, printr-o avalanșă de scrisori, etc. o autobiografie cu numeroase variante, de-a dreptul flexibilă și proliferabilă la infinit. În structura personajului de factură caragialiană, o mutație semnificativă intervine la nivelul limbajului: logoreea lui Mitică, inofensivă chiar atunci când e stârnită de indignare (Situațiunea), retorismul patriotard al gazetarilor sau politicienilor burghezi, au evoluat înspre stadiul malign al discursului doctrinar al activiștilor, descris de Costache Olăreanu astfel: "cuvintele se așezau în scară, senzația era
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
caragialești emblematice (Leonida Condeescu, Turturel, Mache și Lache, o "coniță" cu un nepoțel "deștept foc") și însuși creatorul lor, sunt antrenate într-o conversație moftologică pe teme specifice lumii lui Nenea Iancu (vremea, politica, starea agriculturii, condiția scriitorului) într-un limbaj caragialesc inconfundabil, punctat de sintagme celebre (care va să zică, Rezon, scârța-scârța pe hârtie, neicusorule), agramatisme (significativ, absolutamente nifilist, etc.) și chiar savuroase paralogisme: Rezon! spuse el. Numai că, vezi mata, rămâne cestiunea țărănească, rămân o mie de griji... Văzuși la 88... Talpa
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]