KorAP: Find »[drukola/base=chip & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...1711 1712 1713 ...1743 >

43,561 matches

Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689

sperând ceva revelații erotice. Deodată, a fost menționat numele partenerului persiflat: Franțuzul... Era porecla mea, de care eram mai degrabă mândru. „Franțuzul” - un francez, pe rusește. Printre râsetele lor, am prins un schimb de replici aparte, între doi prieteni, în chip de conciliabul: „O să ne ocupăm de ea, în seara asta, după dans. Amândoi, de acord?” Am ghicit că era vorba despre ea. Am părăsit ungherul în care eram ascuns și m-am dus spre ieșire. M-au zărit. „Franțuzul! Franțuzul

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
noastră, pe care tu, franțuzoaico, nu o înțelegi și n-ai s-o înțelegi niciodată! Și iubita mea, de care o să se „ocupe” ticăloșii ăia tineri! Ea nu m-a auzit intrând. Am văzut-o așezată în fața ușii de la balcon. Chipul îi era aplecat asupra unei haine deschise la culoare, întinsă pe genunchi, acul ei sclipea (nu știu de ce, în amintirile mele, Charlotte se îndeletnicea întotdeauna cu cârpitul unui guler de dantelă)... I-am auzit vocea. Nu era un cântec, ci

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
câini de pe un chei al Senei... Dar Charlotte tăcea. Îmi acorda foarte puțină atenție. Ca și cum prezența mea nu ar fi tulburat cu nimic atmosfera acelei seri obișnuite din viața ei. Din când în când, îmi întâlnea privirea, îmi zâmbea și chipul ei se voala din nou. Cina m-a surprins prin simplitatea ei. Nu am primit nici „lapte de pasăre”, nici alte bunătăți din copilăria noastră. Cu stupoare, îmi dădeam seama că feliile acelea de pâine neagră, ceaiul acela chior erau

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
îmi dădeam seama că feliile acelea de pâine neagră, ceaiul acela chior erau hrana obișnuită a Charlottei. După ce am mâncat, o așteptam pe balcon. Aceleași ghirlande de flori, aceeași nemărginire a stepei încețoșate de căldură. Între două tufe de trandafiri - chipul bacantei de piatră. Brusc mi-a venit să arunc capul acela peste balustradă, să smulg florile, să sfarm nemișcarea câmpiei cu strigătul meu. Da, Charlotte avea să vină să se așeze pe scăunelul ei, să-și aranjeze pe genunchi o

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
tânărul soldat?” Îmi spun că, probabil, undeva în străfundurile Rusiei, se afla o femeie care, în fiecare zi, se ruga să fie ținut la spital cât se poate de mult. Da, ca femeia de la cimitir. Nu știu... Nu pot uita chipul acelei femei. Înțelegi, e complet aiurea, dar, acum, cred că în vocea ei era, parcă, un reproș. Nu știu cum să-mi explic toate astea mie însămi... A tăcut, a stat un moment nemișcată, cu ochii larg deschiși, iar irisul lor părea

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
sub cerul violet, și părea complet singură pe planeta asta, în iarba liliachie, sub primele stele. Iar Franța ei, tinerețea ei erau mai îndepărtate decât luna aceea palidă - lăsate într-o altă galaxie, sub un alt cer... Și-a ridicat chipul. Ochii ei mi-au părut mai mari ca de obicei. A vorbit franțuzește. Sonoritatea acestei limbi vibra ca ultimul mesaj provenit din galaxia îndepărtată. - Știi, Alioșa, uneori mi se pare că nu înțeleg nimic din viața acestei țări. Da, că

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
sclipirea valurilor stingându-se dincolo de copaci... În traducerea rusească păstrată de memoria mea, vocea Charlottei adăuga pe un ton de justificare: „Și uneori îmi spun că înțeleg această țară mai bine decât o înteleg rușii înșiși. Căci port în mine chipul soldatului aceluia de atâția ani... Și i-am ghicit singurătatea de pe malul lacului...” S-a ridicat și a mers încet, sprijinindu-se de brațul meu. Simțeam cum dispare din trupul meu, din respirația mea, adolescentul acela agresiv și nervos care

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
1919, ci cu doi ani mai târziu, cu câteva luni înainte de plecarea Charlottei în Rusia. Aflam și că soldatul acela era foarte departe de eroul mustăcios, sclipind de medalii, făurit de imaginația noastră naivă. Se dovedea mai degrabă slab, cu chipul palid, cu ochii triști. Tușea adesea. Plămânii îi fuseseră arși într-unul dintre primele atacuri cu gaz. Și nu părăsind rândurile marii parade a venit el spre Charlotte, întinzându-i „Verdun”-ul. Îi înmânase talismanul acela la gară, în ziua

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
e un secret pentru tine”. Confirmam intonația aceea printr-un șir de mici „da, da”-uri de o nepăsare vioaie. Mi-era foarte teamă că, după povestea asta, sculându-mă de jos, am să văd o altă Charlotte, un alt chip, purtând expresia de neșters a unei femei violate. Dar mai întâi mi s-a înfipt în creier o fulgerare luminoasă. Un bărbat cu turban, îmbrăcat cu un fel de manta lungă, foarte groasă și foarte caldă, mai ales în mijlocul nisipurilor

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
sânge care să îmbibe nisipul. Hangerul pe care îl caută a lunecat de cealaltă parte, când, mai înainte, cu pulpanele veșmântului său lung desfăcute larg, se zbătea pe trupul strivit... Trage de brâu mânios, aruncând priviri pline de ură spre chipul împietrit al femeii. Brusc, aude un nechezat. Se întoarce. Tovarășii lui galopează deja departe, siluetele lor, pe culmea unei coaste, se profilează clar pe fundalul cerului. Se simte dintr-o dată ciudat de singur: el, deșertul în lumina serii, femeia muribundă

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
Sumrei, citea sub crengile sălciilor, care îi acopereau rochia cu un fileu de umbră și de soare. Părul argintiu îi era adunat la ceafă. Din când în când, mă privea cu un zâmbet ușor. Încercam să înțeleg ce anume, în chipul acela, în rochia aceea foarte simplă, iradia frumusețea a cărei existență o recunoșteam, aproape încurcat. Nu, Charlotte nu era „o femeie care se ține bine”. Trăsăturile ei nu aveau nici frumusețea rătăcită a fețelor „bine întreținute” de femei ce trăiesc

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
ei se pierdeau imperceptibil în luminozitatea aerului, ochii ei, ca o acuarelă, se confundau cu strălucirea caldă a cerului, gestul degetelor ei, întorcând paginile, se țesea în unduirea ramurilor lungi ale sălciilor... Așadar, contopirea aceea ascundea taina frumuseții sale! Da, chipul, trupul ei nu se crispau, speriate de sosirea bătrâneții, ci se lăsau pătrunse de vântul însorit, de miresmele amare ale stepei, de răcoarea crângului de sălcii. Iar prezența ei conferea o uimitoare armonie acelei întinderi pustii. Charlotte era acolo și

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
îi cercetase cu ochii lui întunecați, bombănind în sinea lui: „Sunt toți aici, ca la circ...” Pe neașteptate, a văzut-o pe Charlotte traversând curtea cu o sacoșă cu cumpărături. Se îndreptase și o salutase. Un minut după aceea, cu chipul parcă luminat, povestea: „Și știți, Charlotta Norbertovna, sub picioarele noastre nu mai era pământ, ci carne tocată. N-am mai văzut niciodată așa ceva, de la începutul războiului. Și, pe urmă, seara, când am terminat cu nemții, am coborât spre Volga. Și

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
deschisă a unei sobe mari, care ocupa colțul culoarului. Dincolo de fereastra înghețată, se stingea încet asfințitul de iarnă, albastru și limpede... Charlotte a tăcut o secundă, apoi a continuat cu o voce șovăitoare: - Știi, bineînțeles că era o iluzie... Dar chipul ei era atât de palid, atât de delicat... Aidoma florilor de gheață care acopereau geamul. Da, ca și cum trăsăturile ei ar fi fost desprinse dintre podoabele de promoroacă. N-am mai văzut o frumusețe atât de fragilă. Da, ca o icoană

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
a părut că o văd, pe ea și malul cu nisip alb și stepa - ca de la o mare distanță. Da, ca și cum aș fi fost suspendat în nacela unui balon. Așa sunt observate (aveam să aflu mult mai târziu) locurile și chipurile pe care, inconștient, le situăm deja în trecut. Da, o priveam de la o înălțime iluzorie, din viitorul spre care tindeau toate forțele mele tinerești. Ea mergea prin apă cu nepăsarea visătoare a unei adolescente. Cartea ei, deschisă, rămăsese în iarbă

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
din cealaltă parte a pieței. Și eu, după douăzeci de ani, eu, care recunosc gama aceea de culori și retrăiesc amețeala clipei regăsite. O femeie tânără, în fața mea, întreține, cu o grație foarte franțuzească, o conversație despre nimic. Îi privesc chipul surâzător și, din când în când, îi ritmez vorbele dând din cap. Femeia aceea îmi este foarte apropiată. Vocea ei, felul ei de a gândi îmi plac. Și îi cunosc armonia trupului... „Și dacă aș putea să-i vorbesc despre

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
că toți locuitorii lui nu vor mai vorbi decât despre fuga mea, că o nouă epocă avea să se deschidă, începând cu primul meu gest, cu prima mea vorbă rostită de cealaltă parte a frontierei. Trăiam deja din perindarea de chipuri noi pe care aveam să le întâlnesc, din strălucirea peisajelor visate, din surescitarea primejdiei. Cu egoismul infatuat al tinereții, am întrebat-o pe un ton puțin hilar: - Dar și tu ai putea să pleci în străinătate! În Franța, de pildă

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
o comodă veche din lemn întunecat, un tablou ușor desprins de perete. M-a înfiorat, atât de veche și de familiară mi s-a părut dintr-o dată căldura intimității întrevăzute. Să urci scara, să bați la ușă, să recunoști un chip, să fii recunoscut... m-am grăbit să alung senzația de regăsire pe care atunci nu o consideram decât ca pe sfârșeala sentimentală a unui vagabond. Viața s-a consumat rapid. Timpul a stat în loc, perceptibil de acum înainte numai după

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
am murmurat: - Ghicesc climatul zilelor și morții lor. Și misterul acelei nașteri la Biarritz, în 26 august 1861. Inimaginabila individualitate a acelei nașteri, tocmai la Biarritz, în ziua aceea, cu mai mult de un secol în urmă. Și simt fragilitatea chipului dispărut în 10 mai 1969, o simt ca pe o emoție trăită intens de mine însumi... Viețile acelea necunoscute îmi sunt apropiate. Am plecat în toiul nopții. În locul acela, gardul de piatră nu era înalt. Dar partea de jos a

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
rouă... După ce îmi petrecusem singura dimineață revăzând o mulțime de lucruri, cu o melancolie mereu crescândă, sub norii de iarnă - uitasem de grădina aceea veche și de bolta de viță, la umbra căreia se hotărâse viața mea... Să trăiesc după chipul acelei frumuseți, asta aș fi vrut să știu să fac. Limpezimea acestei țări, transparența, profunzimea și miracolul îmbinării apei, pietrei și luminii, iată singura cunoaștere, prima morală. Armonia aceasta nu e iluzorie. Este reală și, în fața ei, simt necesitatea cuvântului

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
antichități mici obiecte vechi care, potrivit ideii mele, aveau să dea suflet acelei camere cu înfățișarea prea obișnuită. În prăvălia unui anticar, am găsit o lampă de masă. A aprins-o ca să-mi facă o demonstrație, eu mi-am imaginat chipul Charlottei la lumina acelui abajur. Nu mai puteam să plec fără lampă. Am umplut etajera cu volume vechi, cu cotor de piele, cu reviste ilustrate de la începutul secolului. În fiecare seară, pe masa rotundă ce trona în mijlocul încăperii decorate, îmi

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416

mi-a dat imbold stăruitor să duc lucrarea la bun sfârșit. Introduceretc "Introducere" Studiul numelor divine în Biblie și în Coran: privire criticătc "Studiul numelor divine în Biblie și în Coran \: privire critică" La vechile popoare semite, numele era în chip tainic legat de realitatea pe care o desemna. A da nume unui loc sau unei persoane însemna a le determina rolul său destinul. Cand Dumnezeu schimba numele lui Abram în Abraham, sau pe al lui Iacob în Israel, aceștia încep

[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
Rabb al-‘arš al-‘aðim, (9, 129/130 etc.): „Stăpânul Marelui Tron” (aici e prezenta metaforă regalității); sau cu un pronume sufix: rabb, rabbuka etc. Comentatorii sunt unanimi în a proclama că numai Dumnezeu merită să fie numit al-Rabb în chip absolut, pentru ca ale Lui sunt toate și toate asculta de El109. Semnificații de bază: stăpân universal. 2.1.7.4. Mawl" - ca și Rabb, totdeauna în anexiune: SOI, „scutul” (2, 286; 9, 51), „stăpânul”; ASM „Ocrotitorul” (2, 286; 9, 51

[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
verosimil că în text să fie vorba pur și simplu de un sinonim al lui ‚"liq, căruia articolul hotărât îi adaugă trăsătură unicității. Semnificație de bază: creator unic. 2.1.9.4. al-Muœawwir: SOI și GG „Plăsmuitorul”; ASM „Dătătorul de chipuri”; Marr „Formator”; RB „le Formateur”; DM „Celui qui façonne”; YA „the Bestower of forms”; Arb „the Shaper”. Încheie seria sinonimica din v. 59, 24. Dumnezeu este Plăsmuitorul întrucât El dă fiecărei fapturi formă, îi stabilește compoziția, dimensiunile, aspectul. Comentatori precum

[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
ar fi La” Uneori însă contextul nu e suficient de constrângător. Un nume că ‘A:m este nu numai polisemantic, ci și imprecis. Indiferent cu ce l-am echivala în românește - „Mărețul”, „Puternicul”, „Marele”- pare insuficient pentru a exprima în chip misterios superioritatea inaccesibila a dumnezeirii. Ne duce cu gândul la expresia, la fel de greu traductibila din latină ecleziastica, Rex tremendae maiestatis. În cazul unor nume că Rabb, Mawl", Wal, dificultăților ridicate de polisemie li se asociază și cele ale relativei sinonimii

[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]