45,675 matches
-
Dumnezeul rumânilor, și zăbo viri ale inimii păgâne și date la rele, prin dumbrava Domniței Aricia. - Ulcele, ploști și urcioare, harapnice și pungulițe, du cipali și faraonoaice, culese de un vagabond li bertin pe toate drumurile țării. AM PRACTICAT SPORTURILE (PARCĂ N-Aș CREDE!), șI ASTA Încă din fragedă junețe, căscând gura, În grădina Rașca, dimpreună cu beizadea Sturdza Vițel, patron al sporturilor din acea vreme, la unul care - ca În pânzele cu chermeze ale maeștrilor olan dezi - se cățăra pe
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
cei mai dibaci, dar pe care le dibuiește câteodată o babă chioambă de mahala, cu „trasul“ ei. AM PLECAT ODATĂ CU TOȚII SPRE MUNȚI șI AM POPOSIT, Întâi și-ntâi, ca un bun bucureștean, la Caru cu bere. De aici Încolo parcă a fost un făcut! N-am putut pleca din pricina mașinii, refractară tuturor opintelilor mecani cilor aduși din oraș cu cheltuială mare, electricieni și motoriști, toți cunos cuți și experimentați. La un moment dat - după crenvurști și halbe Încurajatoare -, au urnit
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
urcioare din care beam pe vremuri, În tovărășia neuitată a prietenilor și camarazilor, astăzi dispăruți, de la revista noastră Ideea Europeană, tulburelul Înăsprit care, turnat cu urciorul În ulcele din târgul Râmnicului, arunca În sus stropi mărunței și iuți, ca Înfiorați parcă de atingerea prietenoasă a vinului dat În fiert cu pământul ars și nesmălțuit. „Că-i mai dulce vinul din oală decât din păhar“, zicea bunul Dabija-Vodă, „carele bea vin mai mult din oală roșie decât din pahar de cristal“, scrie
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
Însuflețește și pe cei din Brașov, după spusa lui M-me Soreanu, cu care a fost ca să mă-ntâlnesc tot prin Măinescu, așa că se găsesc și aici covrigi pe stradă, cum vezi... Scumpul meu Beldișor, Tot scriu la scrisoarea asta care parcă nu trebue să se mai sfârșească. Mi-a scăpat din mână firul povestirii, căci n am mai avut răgaz să-ți Însemn nimic. În sfârșit, o scrisoare a ta! Te văd Întreg și v-am văzut pe toți Într-Însa
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
publicat în două părți (Un grand nom de l'aviation: le prince Cantacuzène Bizu. Alea jacta est), evocă figura prietenului său Bâzu Cantacuzino și misiunea acestuia de la Foggia. Este remarcabil stilul cald al lui Dan Vizanty, în care se ghicește parcă o lacrimă ascunsă pentru camarazii căzuți, pe care nu i-a uitat niciodată, și disponibilitatea lui sufletească pentru prietenie și admirație. Textele au fost traduse și în limba germană și publicate în "Jagger Blatt". * * * Pentru meritele sale militare, Dan Valentin
Aviatori de altădată by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/895_a_2403]
-
depindem acum doar de Soare ca să mai tragem speranța că vom avea lumină, căldură și apă. Deocamdată bateriile mai funcționează, Însă am Înțeles că și acestea nu-s Într-o stare tocmai bună. În ce mă privește, bâlbele au fost parcă mai puține, dar tot nu m-am ridicat la la nivelul dorit. Mai am zdravăn de lucru, iar de azi am devenit și bucătar. Cum Liturghia a Început mai târziu din pricina vijeliei, m-a salvat doamna Elena, care a făcut
Ultima sută by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91673_a_93187]
-
nostru, oferind pilde care nu te pot lăsa indiferent. Și ieri, și azi m-am apropiat cu teamă de Sfintul Potir, pentru că mă consider În continuare un păcătos și un nevrednic de a primi Sfânta Împărtășanie, chiar dacă foarte mici progrese parcă se observă. Sunt Însă la mii de kilometri lumină de ceea ce ar trebui să fie un credincios adevărat și atât mai mult un călugăr. Mâine, cu binecuvântarea Părintelui stareț, voi trage o fugă până la Bacău. Nu știu cu ce mijloace
Ultima sută by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91673_a_93187]
-
de -20 erau și la Bacău. N-am avut cum să verific, dar am intuit că e mai rece decât ieri și mi-am luat, prevăzător, Încă ceva peste flanelă. Mi-a prins bine, mai ales că la Moinești era parcă și mai frig. Am trecut mai Întâi pe la Biblioteca „Ștefan Luchian“, căreia i-am mai donat 50 de titluri, unele În câte două exemplare, apoi m-am Întâlnit cu Vasile Robciuc, căruia i-am dăruit Personalități băcăuane VI și Scriitori
Ultima sută by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91673_a_93187]
-
foarte serioși și cu figuri spășite, am luat-o după călugăr spre biserică. Dintre toți, Dragoș Bucescu Dumnezeu să-l ocrotească acolo unde este avea mutra cea mai serioasă, nu scotea nici un cuvânt, părea dus pe gânduri, devenise alt om. Parcă trăia mustrările de conștiință, pentru ne respectarea poruncilor călugărului. Noi ceilalți eram mai degrabă veseli și bine dispuși după o masă ne așteptat de îndestulătoare. Am înaintat prin noapte, în liniște, până la intrare în biserică. N-am apucat bine să
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Nandris Gheorghe () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93341]
-
alt glas, cântând în falset cât îi țineau gura, o noua cantar bisericeasca. În acest timp Dragoș al nostru, continua să bată mătănii, ridicându-se și trântindu-se întruna pe genunchi cu capul până la podea, apoi făcându-și cruci largi, parcă teatrale. În ochii noștri de copii proști, ne duși destul la biserică și neobișnuiți cu asemenea manifestări, acest spectacol religios, ni s-a părut atât de comic, încât abia ne-am abținut să nu bufnim în râs. Ne-am acoperit
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Nandris Gheorghe () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93341]
-
au cam intrat în panică. Și din aceștia erau destui. Unul dintre ei, eram chiar eu. Dar și mai speriați decât mine erau Mitică Vâlceanu și Tavi Loghin. Am fost coleg de bancă cu Tavi Dumnezeu să-l ocrotească - și parcă-l văd și azi, în orele lungi și plicticoase de matematică, cum stătea cu capul sprijinit în palmă, scriind poezii pe câte un colț de hârtie. Arunca din când în când privirea pierdută pe geam, undeva departe, spre fabrica de
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Nandris Gheorghe () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93341]
-
Eu deja plâng cu sughițuri pe care nu reușesc să mi le maschez. Într-un târziu, când ne pierduserăm orice speranță, nea Tomiță se arată la față. Doamne ajută, îmi zic. Omul se uită la noi neîncrezător și chiar amenințător parcă: are o barbă albă și niște haine caraghioase. El pe de-a-ntregul e caraghios, seamănă... da, seamănă cu căpetenia piticilor din Albă-ca-Zăpada..., atâta doar că este un pitic uriaș, dacă se poate închipui așa ceva. Nu știu de ce, dar de fiecare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
ne dădeam cu sania, băiatu ăsta și-a rupt ghetele și nu are cum să se întoarcă așa, cu încălțările distruse, acasă. Aaa, exclamă iar nea Tomiță. Se pare că povestea noastră l-a convins: fața i se înseninează și parcă descopăr chiar o urmă de zâmbet pe buzele sale. Veniți încoace să vedem ce se poate face, ne încurajează el. 2 TC "2" \l 1 Necazul cu ghetele „încununează“ o serie de ghinioane care a început în primele zile de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
decât mine și nu se fandosesc cu calificative din astea alese, bune pentru compunerile de la școală), înaltă, ciolănoasă, căreia îi place la nebunie să tăifăsuiască. Și dacă ar fi apărut numai ea n-ar fi fost nimic, dar a apărut, parcă ar fi fost înțelese, și o altă palavragioaică faimoasă, doamna Sărăcin, prietenă cu doamna Duțulescu. Evident, s-au pus pe turuit și nu și-au găsit alt loc pentru trăncăneală decât sub pomul unde mă urcasem eu. Proprietăreasa, doamna Duțulescu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
violonist care a triumfat pe scenele stălucitoare ale lumii dacă ar ajunge să cânte prin cârciumi prăpădite de provincie, pentru urechile unor cheflii de doi bani. Nenorocul lui a fost că la întoarcerea acasă prinsese niște vremuri tare afurisite, blestemate parcă: războiul și apoi preschimbarea țării în asemenea hal cum nici în cel mai negru vis nu și-ar fi închipuit cineva. Toate averile fuseseră confiscate, cariere și, cum zicea tata, destine, competențe glorioase fuseseră spulberate, atâția oameni fuseseră izgoniți din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
respectă. Are traseul său de la care nu se abate niciodată. Deschide poarta cu laba puternică și pornește tacticos pe trotuarul pavat cu pietre tăiate în formă de cub. Coboară spre centru, se oprește la vitrinele magazinelor, privește atent, cu interes, parcă l-ar preocupa noile modele de haine ori de pantofi, apoi obligatoriu poposește la cofetărie, se așază într-un colț, discret, și fixează cu ochi mari, umezi pe cei care înfulecă prăjituri și beau suc la mesele acoperite cu mușamalele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
uită la mine cu atenție, mă consultă, mă pipăie, mă cercetează și pe urmă îi trage într-un colț pe părinții mei și le vorbește murmurat, atent să nu aud eu. Dar nu știu cum se face că eu aud totul, perfect, parc-aș fi omul acela din Arad: Nu e de joacă, trebuie să-l internăm imediat, zice doctorul Tomescu și în vremea asta mă încearcă o durere de cap atât de chinuitoare ca și cum cineva mi-ar bate un cui cu barosul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
ca și cum cineva mi-ar bate un cui cu barosul drept în creier. Cheamă salvarea, mă duc la spital. Când ajung, mă pun pe o targă și mă transportă într-o cameră cu pereți albi. Se poartă cu mine grijulii toți, parcă aș fi un vas delicat de porțelan. Câțiva medici mă examinează și apoi își dau cu părerea despre starea sănătății mele: și ei se adresează în șoaptă părinților mei, iar eu îmi dau silința să deslușesc cuvintele lor. Durerea de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
iarăși în salvare și mașina pornește, bănuiesc eu, spre capitala regiunii. Mama merge cu mine, stă la căpătâiul meu, pe bancheta acoperită cu mușama albăstruie, în mașină. Acum mi-e sete, o sete nemaiîntâlnită, și-mi este cald, sunt dogoritor, parcă în inima mea s-a aprins un foc enorm, ce mă arde pe dinăuntru și se întinde cuprinzându-mi toată făptura, așa cum un incendiu cuprinde o casă sau o pădure. Nu străbatem mai mult de douăzeci de kilometri pe drumul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
cineva și-ar lăsa deoparte casa natală și ar porni pe o cărare șerpuitoare, pe câmpul înverzit spre școala de la oraș. Agale, agale, mă înalț în văzduh și spre marea mea uimire privesc de sus toată scena, cu limpezime văd, parcă mă aflu într-o lojă, la teatru: mă văd pe mine însumi cum stau întins, nemișcat pe patul acoperit de mușama albăstruie, văd chipul meu care s-a liniștit ca prin farmec și are acum întipărit pe el chiar o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
somnul, ah, somnul acela liniștitor de care avusesem atâta nevoie și care mă ocolise în noaptea trecută. Îmi rotesc ochii în jur și descopăr un nor tocmai potrivit să-mi fac culcușul în el. Mă cuibăresc în valurile sale alburii, parcă aș fi întins pe o saltea moale, moale, învelit într-un sac de dormit. E cald și bine. Adorm într-o clipită. Mă trezesc refăcut, nu-mi dau seama câtă vreme s-a scurs, dar sunt odihnit și într-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
sufletul oricărui om și, dintr-o dată, am cunoștință de atâtea lucruri complicate, pe care înainte ar fi trebuit să le învăț, să le tocesc și tot nu le-aș fi ținut minte, iar acum sunt așezate în memoria mea limpede, parcă dintotdeauna. (Chiar, acum probabil aș face față la discuțiile filosofice purtate de tata cu domnul Stamatiad!...) Sau, în rezumat: acum dețin, în compensație?, o droaie de însușiri extraordinare, dar pentru ei, cei de jos, cei vii, am devenit invizibil, nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
dar încep să văd orășelul și pe locuitorii săi ca prin ceață. Atunci plec în zbor spre Serenite, dar, fără să-mi explic de ce, nu mai izbutesc să ajung în orășel, mă opresc la câteva sute de metri în aer, parcă mă ține în loc un zid nevăzut. De acolo, mă concentrez, îi caut cu privirea pe ai mei, apoi pe băieții din oraș - și îi zăresc nedeslușit, din ce în ce mai slab. Iar peste câteva minute pur și simplu nu-i mai disting, nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
mai disting, nu-i mai văd deloc. Mă sperii îngrozitor. Mă întorc sus, la adăpostul meu din peșteră. Mă grăbesc spre înger, nerăbdător să-i povestesc ce-am pățit și să-i cer ajutorul. Lazarus e în apropiere, împreună cu Truman. Parcă mă așteptau. Le istorisesc șocat, nemainimerind cuvintele, ce grozăvie mi se întâmplase. Ei mă ascultă cu o răbdare îngerească și nu dau impresia că le-aș destăinui ceva ce nu știau deja. Când termin, Lazarus rostește calm: -E firesc ceea ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
plin de dușmani și noi tre să-i depistăm și să-i stârpim, toarășe prim. -Și pă cine ai în vizor, tovarășe Fanache, la cine te gândești, ăă? Această întrebare i-a provocat lui Fanache un soi de satifacție fizică, parcă s-ar fi regulat cu o femeie frumoasă, era întrebarea care-l înnebunea de plăcere, fiindcă mereu avea pe cineva în vizor. Mai mult decât oricare avantaje, și existau destule, probabil ăsta era cel mai grozav privilegiu: faptul că, dacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]