45,675 matches
-
între gealații care l-au urcat în mașină. *** Trei zile și trei nopți a durat călătoria tatei, cu trenul, într-o direcție necunoscută. Fusese aruncat de-a valma, înghesuit împreună cu alte familii din orășel într-un vagon de marfă, neîncălzit. Parcă nu erau oameni, parcă erau vite sau saci cu cartofi. Garnitura de tren înainta alene, târându-se ca un melc, prin câmpia nesfârșită, albă și înghețată. Se lăsase un ger cumplit și ei toți erau copleșiți de frigul care le
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
au urcat în mașină. *** Trei zile și trei nopți a durat călătoria tatei, cu trenul, într-o direcție necunoscută. Fusese aruncat de-a valma, înghesuit împreună cu alte familii din orășel într-un vagon de marfă, neîncălzit. Parcă nu erau oameni, parcă erau vite sau saci cu cartofi. Garnitura de tren înainta alene, târându-se ca un melc, prin câmpia nesfârșită, albă și înghețată. Se lăsase un ger cumplit și ei toți erau copleșiți de frigul care le pătrunsese până în oase și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
ceapă degerată, unde în orice clipă era posibil să-și găsească sfârșitul, mai vulnerabil decât o gâză, dar nu putea accepta în ruptul capului că bruta aia îi spărsese ochelarii. Apoi frigul, mizeria fizică l-au doborât: inima și creierul parcă i-au amorțit, nu mai era capabil să se gândească la nimic, nu era preocupat decât de cum să scape de frig și de foame. În a patra zi, pe la orele zece ale dimineții, trenul a frânat cu un scârțâit înfiorător
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
întins în pat și s-a acoperit cu pătura zdrențăroasă. Dar zadarnic, tot nu izbutea să alunge starea de frig înnebunitor, și-a zis că o să intre în hipotermie și o să încheie conturile cu viața. Aproape aiura. Peste câtva timp, parcă și-a mai revenit puțin. Atunci a repetat în gând lecția pe care tocmai o învățase pe propria sa piele, și anume că un om în aceste vremuri nu face nici cât o ceapă degerată, și apoi a simțit o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
săi care se află în viață, și despre mezinul Veniamin, adică despre mine, care sfârșise atât de tragic, de nedrept, i-a vorbit și despre orașul Serenite, de pe malul Dunării, în care trăise el până de curând și care acum parcă face parte dintr-o altă viață, dintr-un univers complet pierdut, i-a vorbit și despre meseria lui dinainte, cea de profesor, i-a vorbit și despre pasiunile sale. Iar ea l-a ascultat atent. Această atenție și această încredere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
Irina s-a simțit obligată să repete ceea ce deja îl anunțase prima oară: -Stau cu chirie. Apoi el a luat-o în brațe și s-au sărutat aproape sufocându-se, încercând zăpăcitor să se contopească, să intre unul în altul parcă. Fără să se îndure să întrerupă acel îndelung sărut ce arăta ca un soi de caraghios exercițiu de sudare, au început gâfâit să-și lepede hainele de pe ei. S-au așezat pe pat, tot așa nedezlipiți, dar au alunecat și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
după prânz. Iarăși Victor a sosit primul. La câteva minute după el și-au făcut apariția Stelian, împreună cu verișoara sa, Monica. Au ocupat o masă lângă fereastră. Victor a privit-o mai atent pe fată: era subțire, delicată, aproape imaterială, parcă ar fi fost făcută din lumină și, în contrast, ochii săi mari, negri, adânci îi sugerau fratelui meu un fel de noapte fără capăt. Au comandat savarine și suc de lămâie. Patru porții, nu trei, a hotărât Stelian, și pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
Era aceeași atmosferă ca la începutul serii trecute: păreau un grup de tineri joviali, fără griji. Victor îl privea discret pe Stelian, măsurându-l: ce diferență uriașă era între cel de aseară, care-l impresionase cu discursul său curajos, profetic parcă, și adolescentul acesta întârziat care pălăvrăgea nepăsător și își savura savarina, lăsând impresia că nici un gând mai serios nu i-a străbătut vreodată creierul. De la cofetărie s-au dus pe malul fluviului. S-au jucat aruncând cu pietre în apă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
malul fluviului, cu ochii ațintiți în apa care curgea egal, liniștit, stăteau așadar fără să scoată o vorbă, zeci de minute, și nu numai că nu se plictiseau, cum s-ar fi plictisit oricine nu ar fi fost îndrăgostit, dar parcă erau în al nouălea cer. La fiecare întâlnire, Victor culegea vreo floare sau vreo cochilie aruncată de valuri în nisipul plajei sau vreo piatră fin șlefuită de apă și le dăruia fetei, simțea de fiecare dată nevoia să-i facă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
un chef monstru, Novăceanu și alți doi-trei argați de încredere îi aranjau mese fabuloase, cu bunătăți la care muritorii de rând nici nu visau. Tovarășului Cameniță însă i se păreau lucruri firești. Înfuleca înfometat, o foame de lup, bea însetat, parcă avea o butie goală ascunsă în pântecul său din ce în ce mai mare. Aproape nu vorbea în timpul acestor mese: râgâia în voie, nu se simțea de nimic amenințat pe pământ, mârâia din timp în timp câte ceva, uneori trăgea câte o înjurătură nu se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
dement“...). El îi dăduse dreptate: Da, bă, eu nu m-am mai jucat de când eram mic, dar nici atunci nu m-am prea jucat, nu-mi plăcea să mă joc, îmi plăcea să bat. Dar asta-mi place, căcănarii ăștia parcă n-ar fi oameni de-adevăratelea, ci soldăței de plumb, faci ce vrei cu ei, îi dai de-a dura, îi arunci la gunoi. Ca să-și satisfacă plăcerea aceasta, tov Cameniță, secondat de Novăceanu, răscolea lumea: pe unii îi dădea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
la spectacol tolănit pe un fotoliu uriaș adus special în lojă, ca să încapă trupul lui mătăhălos), marele oaspete de la regiune nu urlase la ei doi decât o dată și nu-i înjurase decât de două ori - și atunci cam fără chef, parcă în glumă, cu simpatie... - ceea ce constituia un semn extrem de încurajator pentru Gârmoci și Fanache. La un moment dat însă s-a petrecut ceva care a zădărnicit toate eforturile. Copiii se succedau pe scenă vioi: coruri de muzică patriotică și revoluționară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
a șuierat printre dinți Fanache prevăzând ce are să se întâmple. Și tot el și-a răspuns în gând: Doamna, doamna Cameniță l-a invitat... Ea cu blestemații ei de pantofi e de vină! Domn Tomiță a rămas câteva secunde tăcut, parcă rătăcit, neștiind ce e cu el acolo, apoi a apucat microfonul și a rostit limpede, tunător: - Dumnezeu s-a supărat pe noi. Deasupra orașului s-au adunat nori negri, ploaia sfârșitului a început, vine potopul, eu plec. Uitați-vă spre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
într-o stare de maximă tensiune creatoare. Inițial aprecia că mai are de compus maximum douăzeci de versuri pentru ca opera să fie perfectă, apoi, luat de valul inspirației, a rescris și alte părți din poem. Totul se închega acum formidabil, parcă el era un zidar și parcă această alcătuire verbală era o clădire monumentală ce se ridica armonios din mâinile sale, sub ochii săi. Era trecut de miezul nopții, dar el nu simțea oboseala, total ieșit din real, uitase unde se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
creatoare. Inițial aprecia că mai are de compus maximum douăzeci de versuri pentru ca opera să fie perfectă, apoi, luat de valul inspirației, a rescris și alte părți din poem. Totul se închega acum formidabil, parcă el era un zidar și parcă această alcătuire verbală era o clădire monumentală ce se ridica armonios din mâinile sale, sub ochii săi. Era trecut de miezul nopții, dar el nu simțea oboseala, total ieșit din real, uitase unde se află, uitase de tragedia fratelui nostru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
în minte planul pe care are să i-l aplice studentului, ca unui șobolan: un experiment pe care nu-l mai încercase până atunci. Gândul la felul cum are să-l pună cu botul pe labe pe ăsta îl umplea de satisfacție, parcă ar fi futut o curvă bună. S-a sculat brusc în picioare și a părăsit încăperea. Vlad a rămas complet derutat: ce fusese asta și ce urmează? Douăzeci și patru de ore n-a mai apărut nimeni (doar un gardian oarecare ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
nu sunt... Vlad a semnat fără să ezite, semnătura aceasta îl salva, scăpa de tortúrile cărora sigur nu le-ar fi rezistat, scăpa și se întorcea la scris! -Bă, e bine, primul pas e bine, a mormăit tovarășul Cameniță și parcă pe obraz chiar i s-a înfiripat un zâmbet. Acu, dacă vrei să-ți dăm drumul, mai ai un pas, atât, un pas, unul singur, dar obligatoriu și gata, ești liber ca păsărelele, liber... Vrei să fii liber, nu? Mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
aici, în văzduh, nu mai am trup și nu mai am reacții omenești, nu mai am emoții, sentimente puternice, spaime. Ceea ce, încă o dată, nu se adeverește: sunt prea implicat în viața de jos, a oamenilor vii, sufăr laolaltă cu ei parcă încă aș mai fi unul de-al lor. Nu, nu e în regulă. -Ești un caz aparte, îmi pune diagnosticul Truman, condorul care vorbește. Tot el conchide cu un aer de înțelept: -Asta e, se dovedește că nici Lazarus, care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
noaptea care a urmat după plecarea lui Vlad, și-a făcut iarăși apariția pe stradă duba aceea neagră. A frânat în fața porții noastre. Au coborât doi tipi îmbrăcați în negru și au luat-o pe mama: le-a fost ușor, parcă ar fi ridicat un sac cu frunze uscate, mama era firavă, slăbise de când o încolțiseră în asemenea hal necazurile. Mașina a pornit cu motorul ei greoi care scotea un fum înecăcios. Nu s-a oprit la sediul Securității din Serenite
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
a executat fără să crâcnească. Nu era prima dată când primea ordinul ăsta. A atârnat-o pe mama cu capul în jos. Tovarășul Cameniță s-a apropiat de ea și i-a făcut vânt, mama a început să se balanseze parcă ar fi fost un sac cu nisip. -Recunoaște, bă, femeie, i-a cerut el pe ton mai degrabă molcom, în joacă. Mama tăcea, ca și cum uitase să vorbească. Forțându-se să nu arate că de fapt muierea îndărătnică îl scosese din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
pe mama încoace și-ncolo, iar când ajungea în dreptul lui o izbea cu pumnul său greu ca o măciucă de fier unde nimerea, în stomac sau în spate sau în cap. Mama tăcea în continuare. Nu țipa, nu se văicărea. Parcă n-ar fi simțit durerea ori parcă îi fusese tăiată limba. De mult nu mai întâlnise tovarășul Cameniță atâta încăpățânare, de mult. Se enervase, o lovea din ce în ce mai tare. Apoi a luat bastonul de cauciuc și a dat cu el, la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
ajungea în dreptul lui o izbea cu pumnul său greu ca o măciucă de fier unde nimerea, în stomac sau în spate sau în cap. Mama tăcea în continuare. Nu țipa, nu se văicărea. Parcă n-ar fi simțit durerea ori parcă îi fusese tăiată limba. De mult nu mai întâlnise tovarășul Cameniță atâta încăpățânare, de mult. Se enervase, o lovea din ce în ce mai tare. Apoi a luat bastonul de cauciuc și a dat cu el, la întâmplare, din toate puterile. Însă femeia tot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
ar fi regulat o femeie grozavă. Dar, pe de altă parte, primul-secretar era cumva depășit de situație, învins: la oricâte cazne o supusese pe femeie, nu obținuse nici o recunoaștere a vinovăției, ba chiar ea nu scosese nici o vorbuliță, nici un suspin, parcă ar fi fost mută, parcă n-ar fi avut inimă în ea, parcă ar fi fost stâncă, nu om. Tovarășul Cameniță folosise cele mai infailibile metode: și smulsul părului, și arderea cu țigara, și smulsul unghiilor. În zadar. O pusese
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
grozavă. Dar, pe de altă parte, primul-secretar era cumva depășit de situație, învins: la oricâte cazne o supusese pe femeie, nu obținuse nici o recunoaștere a vinovăției, ba chiar ea nu scosese nici o vorbuliță, nici un suspin, parcă ar fi fost mută, parcă n-ar fi avut inimă în ea, parcă ar fi fost stâncă, nu om. Tovarășul Cameniță folosise cele mai infailibile metode: și smulsul părului, și arderea cu țigara, și smulsul unghiilor. În zadar. O pusese să-și bea urina. Îi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
cumva depășit de situație, învins: la oricâte cazne o supusese pe femeie, nu obținuse nici o recunoaștere a vinovăției, ba chiar ea nu scosese nici o vorbuliță, nici un suspin, parcă ar fi fost mută, parcă n-ar fi avut inimă în ea, parcă ar fi fost stâncă, nu om. Tovarășul Cameniță folosise cele mai infailibile metode: și smulsul părului, și arderea cu țigara, și smulsul unghiilor. În zadar. O pusese să-și bea urina. Îi tăiase părul, o pocise, o dăduse pe mâna
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]