47,696 matches
-
El a concluzionat că Sirius se îndepărtează de Sistemul Solar cu aproape 40 km/s. Comparat cu valoarea modernă de −7.6 km/s, acestea au fost exagerate și au avut semnul invers; minusul de la valoare înseamnă că de fapt steaua se apropie de Soare. Totuși, este notabil pentru introducerea studiului vitezei radiale celestiale. În 1844, astronomul german Friedrich Bessel a dedus datorită fluctuație în mișcarea proprie a stelei că aceasta are o pereche neobservată. Aproape două decenii mai târziu, pe
Sirius () [Corola-website/Science/303223_a_304552]
-
și au avut semnul invers; minusul de la valoare înseamnă că de fapt steaua se apropie de Soare. Totuși, este notabil pentru introducerea studiului vitezei radiale celestiale. În 1844, astronomul german Friedrich Bessel a dedus datorită fluctuație în mișcarea proprie a stelei că aceasta are o pereche neobservată. Aproape două decenii mai târziu, pe 31 ianuarie 1862, producătorul de telescoape și astronomul american Alvan Graham Clark a observat pentru prima dată perechea stelei, care este acum cunoscută sub numele de Sirius B
Sirius () [Corola-website/Science/303223_a_304552]
-
Bessel a dedus datorită fluctuație în mișcarea proprie a stelei că aceasta are o pereche neobservată. Aproape două decenii mai târziu, pe 31 ianuarie 1862, producătorul de telescoape și astronomul american Alvan Graham Clark a observat pentru prima dată perechea stelei, care este acum cunoscută sub numele de Sirius B, sau simplu „cățelul”. Asta s-a întâmplat în timpul testării telescop refractor mare cu apertura de la Dearborn Observatory, care era cel mai mare telescop de acest tip cu lentile din aceea perioadă
Sirius () [Corola-website/Science/303223_a_304552]
-
B, sau simplu „cățelul”. Asta s-a întâmplat în timpul testării telescop refractor mare cu apertura de la Dearborn Observatory, care era cel mai mare telescop de acest tip cu lentile din aceea perioadă, și totodată cel mai mare telescop din America. Steaua vizibilă este cunoscută acum ca Sirius A. Din 1894, au fost observat câteva iregularități aparente în orbita lui Sirius, asta sugerând chiar o a treia stea pereche, dar acest fapt nu a fost confirmat niciodată. Datele care se potrivesc cel
Sirius () [Corola-website/Science/303223_a_304552]
-
tip cu lentile din aceea perioadă, și totodată cel mai mare telescop din America. Steaua vizibilă este cunoscută acum ca Sirius A. Din 1894, au fost observat câteva iregularități aparente în orbita lui Sirius, asta sugerând chiar o a treia stea pereche, dar acest fapt nu a fost confirmat niciodată. Datele care se potrivesc cel mai bine indică o orbită de 6 ani vechime din jurul stelei Sirius A cu o masă de numai 0.06 mase solare. Această stea ar putea
Sirius () [Corola-website/Science/303223_a_304552]
-
fost observat câteva iregularități aparente în orbita lui Sirius, asta sugerând chiar o a treia stea pereche, dar acest fapt nu a fost confirmat niciodată. Datele care se potrivesc cel mai bine indică o orbită de 6 ani vechime din jurul stelei Sirius A cu o masă de numai 0.06 mase solare. Această stea ar putea fi cu cinci sau zece magnitudini mai fadă decât pitica albă Sirius B, lucru care are explica de ce este atât de dificil de observat. Observații
Sirius () [Corola-website/Science/303223_a_304552]
-
a treia stea pereche, dar acest fapt nu a fost confirmat niciodată. Datele care se potrivesc cel mai bine indică o orbită de 6 ani vechime din jurul stelei Sirius A cu o masă de numai 0.06 mase solare. Această stea ar putea fi cu cinci sau zece magnitudini mai fadă decât pitica albă Sirius B, lucru care are explica de ce este atât de dificil de observat. Observații publicate în 2008 au fost incapabile să detecteze vreo a treia stea sau
Sirius () [Corola-website/Science/303223_a_304552]
-
Această stea ar putea fi cu cinci sau zece magnitudini mai fadă decât pitica albă Sirius B, lucru care are explica de ce este atât de dificil de observat. Observații publicate în 2008 au fost incapabile să detecteze vreo a treia stea sau planetă. O „a treia stea” observată în anii 1920 este confirmată acum a fi un obiect din fundal. În 1915, Walter Sydney Adams, utilizând un reflector de 1.5 m (60 inch) la Mount Wilson Observatory, a observat spectrul
Sirius () [Corola-website/Science/303223_a_304552]
-
sau planetă. O „a treia stea” observată în anii 1920 este confirmată acum a fi un obiect din fundal. În 1915, Walter Sydney Adams, utilizând un reflector de 1.5 m (60 inch) la Mount Wilson Observatory, a observat spectrul stelei Sirius B și a determinat faptul că aceasta este o stea fadă de culoare albă. Această descoperire i-a ajutat pe astronomi să concluzioneze că ea era o pitică albă, a doua descoperită. Diametrul stelei Sirius A a fost pentru
Sirius () [Corola-website/Science/303223_a_304552]
-
confirmată acum a fi un obiect din fundal. În 1915, Walter Sydney Adams, utilizând un reflector de 1.5 m (60 inch) la Mount Wilson Observatory, a observat spectrul stelei Sirius B și a determinat faptul că aceasta este o stea fadă de culoare albă. Această descoperire i-a ajutat pe astronomi să concluzioneze că ea era o pitică albă, a doua descoperită. Diametrul stelei Sirius A a fost pentru prima dată măsurat de către Robert Hanbury Brown și Richard Q. Twiss
Sirius () [Corola-website/Science/303223_a_304552]
-
Wilson Observatory, a observat spectrul stelei Sirius B și a determinat faptul că aceasta este o stea fadă de culoare albă. Această descoperire i-a ajutat pe astronomi să concluzioneze că ea era o pitică albă, a doua descoperită. Diametrul stelei Sirius A a fost pentru prima dată măsurat de către Robert Hanbury Brown și Richard Q. Twiss în 1959 la Jodrell Bank folosind un infractometru de intensitate stelară. În 2005, folosind telescopul spațial Hubble, astronomii au determinat faptul că Sirius B
Sirius () [Corola-website/Science/303223_a_304552]
-
diametrul Pământului, 12,000 km, dar cu o masă ce reprezintă 98% din cea a Soarelui. În jurul anului 150 AD, astronomul grec din perioada romană Claudius Ptolemeu a descris-o pe Sirius ca fiind roșie, la fel și alte cinci stele, Betelgeuse, Antares, Aldebaran, Arcturus și Pollux, toate având în mod în mod clar o nuanță de roșu sau portocaliu. Discrepanța a fost prima oară notată de către astronomul Thomas Barker, moșier la Primăria din Lyndon din Rutland, care a pregătit un
Sirius () [Corola-website/Science/303223_a_304552]
-
roșu sau portocaliu. Discrepanța a fost prima oară notată de către astronomul Thomas Barker, moșier la Primăria din Lyndon din Rutland, care a pregătit un discurs și a vorbit la o întâlnire a Royal Society din Londra în 1760. Existența altor stele cu schimbare în luminozitate a dat crezare ideii că unele își pot schimba și culoarea; John Herschel a notat asta în 1839, posibil influențat dând mărturie pe Eta Carinae doi ani mai târziu. Thomas Jefferson Jackson See a reînviat discuția
Sirius () [Corola-website/Science/303223_a_304552]
-
poetul Aratus, oratorul Cicero și generalul Germanicus în lucrare, deși recunoscând că niciunul dintre cei citați nu au fost astronomi, ultimii doi pur și simplu punându-i doar pentru că au tradus poemul lui Aratus "Phaenomena". Seneca, de asemenea, a descris steaua Sirius ca fiind mai roșiatică decât planeta Marte. Totuși, nu toți observatorii antici au văzut steaua ca fiind roșie. Poetul din secolul I d.Hr. Marcus Manilius a descris steaua ca fiind de o culoarea „albastră ca marea”, astfel cum a
Sirius () [Corola-website/Science/303223_a_304552]
-
nu au fost astronomi, ultimii doi pur și simplu punându-i doar pentru că au tradus poemul lui Aratus "Phaenomena". Seneca, de asemenea, a descris steaua Sirius ca fiind mai roșiatică decât planeta Marte. Totuși, nu toți observatorii antici au văzut steaua ca fiind roșie. Poetul din secolul I d.Hr. Marcus Manilius a descris steaua ca fiind de o culoarea „albastră ca marea”, astfel cum a făcut și Avienus în secolul IV. Sirius este steaua standard pentru culoarea alb în China antică
Sirius () [Corola-website/Science/303223_a_304552]
-
au tradus poemul lui Aratus "Phaenomena". Seneca, de asemenea, a descris steaua Sirius ca fiind mai roșiatică decât planeta Marte. Totuși, nu toți observatorii antici au văzut steaua ca fiind roșie. Poetul din secolul I d.Hr. Marcus Manilius a descris steaua ca fiind de o culoarea „albastră ca marea”, astfel cum a făcut și Avienus în secolul IV. Sirius este steaua standard pentru culoarea alb în China antică, iar multe consemnări din perioada secolul II î. Hr. - secolul VII d. Hr. descriu
Sirius () [Corola-website/Science/303223_a_304552]
-
Totuși, nu toți observatorii antici au văzut steaua ca fiind roșie. Poetul din secolul I d.Hr. Marcus Manilius a descris steaua ca fiind de o culoarea „albastră ca marea”, astfel cum a făcut și Avienus în secolul IV. Sirius este steaua standard pentru culoarea alb în China antică, iar multe consemnări din perioada secolul II î. Hr. - secolul VII d. Hr. descriu steaua ca având o nuanță de alb. În 1985, astronomii germani Wolfhard Schlosser și Werner Bergmann au publicat o copie
Sirius () [Corola-website/Science/303223_a_304552]
-
ca fiind de o culoarea „albastră ca marea”, astfel cum a făcut și Avienus în secolul IV. Sirius este steaua standard pentru culoarea alb în China antică, iar multe consemnări din perioada secolul II î. Hr. - secolul VII d. Hr. descriu steaua ca având o nuanță de alb. În 1985, astronomii germani Wolfhard Schlosser și Werner Bergmann au publicat o copie a unui manuscris lombardic din secolul VIII, care conținea "De cursu stellarum ratio" de către Sfântul Gregor de Tours. Textul latin a
Sirius () [Corola-website/Science/303223_a_304552]
-
Werner Bergmann au publicat o copie a unui manuscris lombardic din secolul VIII, care conținea "De cursu stellarum ratio" de către Sfântul Gregor de Tours. Textul latin a învățat cititorii cum să determine timpul optim pentru rugăciunile de noapte după poziția stelelor, iar Sirius este descrisă pe parcurs "rubeola" — „roșiatică”. Autorii au propus că aceasta este o evidență în plus că Sirius a fost o gigantă roșie în aceea perioadă. Totuși, alți savanți au menționat că era mai probabil ca Sf. Gregor
Sirius () [Corola-website/Science/303223_a_304552]
-
aceasta este o evidență în plus că Sirius a fost o gigantă roșie în aceea perioadă. Totuși, alți savanți au menționat că era mai probabil ca Sf. Gregor să se fi referit la Arcturus decât la Sirius. Posibilitatea ca evoluția stelelor Sirius A și Sirius B să fie responsabilă pentru această discrepanță a fost respinsă de către astronomi bazându-se pe motivul că nu sunt de ajuns câteva mii de ani și că nu este niciun semn de nebulozitate în sistemul stelar
Sirius () [Corola-website/Science/303223_a_304552]
-
pe motivul că nu sunt de ajuns câteva mii de ani și că nu este niciun semn de nebulozitate în sistemul stelar care ar putea demonstra că o astfel de schimbare a avut loc. O interacțiune cu o a treia stea, încă nedescoperită, a fost de asemenea propusă pentru a demonstra culoarea roșie. Explicații alternative despre culoarea roșie sunt ori că aceasta este o metaforă poetică pentru averea rea, ori că atunci când se ridica pe cer la stânga privitorului, scânteierea dramatică a
Sirius () [Corola-website/Science/303223_a_304552]
-
încă nedescoperită, a fost de asemenea propusă pentru a demonstra culoarea roșie. Explicații alternative despre culoarea roșie sunt ori că aceasta este o metaforă poetică pentru averea rea, ori că atunci când se ridica pe cer la stânga privitorului, scânteierea dramatică a stelei provoca impresia că era roșie. Cu ochiul liber, ea apare adesea luminând intermitent cu nuanțe de roșu, alb și albastru lângă orizont. Cu o magnitudine aparentă de -1,46, Sirius este cea mai strălucitoare stea de pe cerul înstelat, aproape de două
Sirius () [Corola-website/Science/303223_a_304552]
-
ochiul liber, ea apare adesea luminând intermitent cu nuanțe de roșu, alb și albastru lângă orizont. Cu o magnitudine aparentă de -1,46, Sirius este cea mai strălucitoare stea de pe cerul înstelat, aproape de două ori mai luminosă decât a doua stea după strălucire, Canopus. Cu toate acestea ea nu este la fel de strălucitoare ca Luna, Venus sau Jupiter. Mercur și Marte sunt, de asemenea, mai luminoase decât Sirius. Sirius poate fi văzut din aproape fiecare regiune locuită de pe suprafața Pământului, de la 73
Sirius () [Corola-website/Science/303223_a_304552]
-
numai 13° deasupra orizontului când este vâzută de la Saint Petersburg. Sirius, împreună cu Procyon și Betelgeuse, constituie unul din cele trei vârfuri ale triunghiului de iarnă care se observă în emisfera nordică. Datorită declinație sale de aproximativ -17 °, Sirius este o stea circumpolară de la latitudini sud de 73 °. Din emisfera sudică la începutul lunii iulie, Sirius poate fi văzut atât în seara de după apus, iar dimineața se poate observa înaintea răsăritului Soarelui. Datorită precesiei (și mișcării ușor corespunzătoare), Sirius va muta mai
Sirius () [Corola-website/Science/303223_a_304552]
-
observarea fiind de la o altitudine mare și cu Soarele care apune spre orizont. Condițiile de observare sunt mult mai prielnice în emisfera sudică, ca urmare a declinației sudice a lui Sirius. Mișcare orbitală a sistemului binar Sirius aduce cele două stele la o separare unghiulară de minim 3 arcsecunde și un maxim de 11 arcsecunde. La cel mai apropiat apropiere, este fote greu de a distinge companionul mult mai luminos a piticii albe, care necesită un telescop cu cel puțin 300
Sirius () [Corola-website/Science/303223_a_304552]