43,006 matches
-
Sfântul Theodor Nubianul. De la unsprezece ani Thaïs își vindea trupul bărbaților din port. O femeie experimentată, Meroe, a luat-o pe lângă ea, a inițiat-o, ca și pe alte tinere, în arta de a rosti versuri, de a dansa și cânta, în arta seducției. O închiria negustorilor bogați la ospețe. Frumoasă și seducătoare, Thais ținea companie oamenilor bogați. Cu timpul a intrat într-o trupă de actori și apariția ei pe scenă a fost un triumf. Frumusețea și puterea ei de
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
o fiică. I-a ținut discursuri despre emanciparea femeii, despre drepturile ei, despre morala muncii. A plănuit ca și alți colegi să fie antrenați în munca de reeducare, toți s-au oferit s-o învețe să scrie, să citească, să cânte la mandolină, s-o învețe literatură, s-o apropie de știință fizică, chimie. Îi aduceau și exemple de personaje din literatură, condamnau curtezanele de genul lui Manon Lescaut, o puneau să interpreteze faptele ei și ale lui des Grieux. Nu
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
aparține, inima Didinei. Durul Bozoncea o ținea în frîu pe Didina cu puterea și cu banii lui făcuți din furturi și jafuri. La ea râvnea și Paraschiv, tânăr tâlhar în care clocotea sângele și care o urmărea cu lăcomie cum cânta și juca. La balul meseriașilor, Didina a pus ochii pe președintele Federației Meseriașilor, Petrică Cârcu, căruia i-a surâs evadarea într-o aventură. Prin tertipuri a scos-o pe Didina regina balului care apoi și-a primit plata în bătăi
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
imaginar viața, i-au murit cei dragi și a supraviețuit cel pe care-l ura, Komarovski. După câteva zile, Lara a fost arestată și trimisă într-un lagăr unde a murit cu gândul că ea a trăit ceea ce alții au cântat în poeme. Komako Yasunari Kawabata, Țara zăpezilor Yasuari Kawabata (1899-1972) este unul dintre marii scriitori japonezi, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1968, autorul unei proze de atmosferă de mare finețe și rafinament, în maniera monogatari din perioada
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
atmosferă rarefiată, dragostea zadarnică a lui Komako pentru oaspetele venit ocazional în Țara zăpezilor, în contrast cu firea blazată a literatului. Deși în stațiune erau 12-13 gheișe, Komako îi ținea constant companie oaspetelui venit să se relaxeze. Îl vizita în cameră, îi cânta, rămânea uneori peste noapte, îl însoțea la baie, îi făcea confidențe, consemnate în jurnalul ei, îl apropia de trăirea sărbătorilor tradiționale din partea locului. Discretă și delicată, nu se plângea de viața ei. I-a mărturisit oaspetelui și clientului său că
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
I-a mărturisit oaspetelui și clientului său că s-a născut în Țara zăpezilor, a ajuns la Tokio, într-o ceainărie, a găsit un protector care a răscumpărat-o din ucenicia de gheișă, i-a plătit lecțiile de dans și cânt dar, murind, a trebuit să se descurce singură, să devină, de la optsprezece ani, animatoarea banchetelor și altor întâlniri ale celor veniți în stațiune. Se făcuse gheișă pentru a câștiga bani cu care să-i plătească medicamentele fiului profesoarei de shamisen
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
foarte atentă cu imaginea pe care trebuia să o arate lumii. Învățase să privească, să seducă, să toarne clienților sake, să se poarte ca amfitrioană, să mențină interesul celor din jur, în special bărbaților ce îi plăteau serviciile artistice, să cânte, să danseze. Aceasta era etapa de ucenică maiko. La vârsta de cincisprezece ani, vârsta adolescenței pubertare, fiecare viitoare gheișă trebuia să treacă pragul unui ritual misuage deflorarea, pentru a intra în rândurile femeilor. S-a licitat acest eveniment. 11500 yeni
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
aflați în plin proces de maturizare, sunt marcați de această epocă agitată, se încheiase războiul chino-japonez. Yoko Sazuki crește și se maturizează într-o familie de intelectuali. Primește o educație aleasă în familie și într-un pension, urmează cursurile Conservatorului, cântă cu pricepere, fără să fie un talent autentic, după cum i-a spus profesorul ei. Nu se simțea nici iubită, nici înțeleasă, nu se putea lega de o carieră muzicală. În salonul mamei, era admirată, cocheta cu bărbații; flirta cu nonșalanță
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
să se poată deplasa mai ușor la locul de muncă, cosea nasturi într-o manufactură. Vizitatorul și-a prelungit starea de contemplare, creând atmosfera unei nopți magice cu prilejul aniversării celor șaptesprezece ani. În noaptea zilei de naștere i-am cântat Delgadinei cântecul întreg, i-am sărutat tot trupul până am rămas fără suflare, șira spinării, vertebră cu vertebră.... În alte seri i-a citit " Micul prinț" de Marc Antoine de Saint Exupéry, povești ale lui Perrault, "O mie și una
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
este școala viciului. Ia aminte și judecă. Când cei mai buni dintre noi aud din Homer sau din vreun alt poet tragic cum îl imită pe eroul întristat, cum se debitează o lungă tiradă de gemete sau când i se cântă nefericirea lovindu-se în piept, știi că simțim plăcere, că acceptăm să-l urmărim cu simpatie și că admirăm serios talentul poetului care ne face să simțim astfel cele mai vii emoții. Știu acest lucru, și oare cum l-aș
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
el trebuie să facă parte din ansamblu și să participe la acțiune, nu ca la Euripide, ci ca la Sofocle. La toți ceilalți, părțile cântate nu au mai multă legătură cu subiectul decât cu o altă tragedie; de aceea se cântă interludii, practică a cărei origine se regăsește la Agathon. Și totuși, ce diferență există între a cânta interludii și a adapta la o piesă o tiradă sau un întreg episod scoase de la o alta?" (cap. 18). Aristotel se întreabă asupra
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ca la Sofocle. La toți ceilalți, părțile cântate nu au mai multă legătură cu subiectul decât cu o altă tragedie; de aceea se cântă interludii, practică a cărei origine se regăsește la Agathon. Și totuși, ce diferență există între a cânta interludii și a adapta la o piesă o tiradă sau un întreg episod scoase de la o alta?" (cap. 18). Aristotel se întreabă asupra "întinderii" piesei de teatru, dar nu edictează vreo lege în materie de durată. Teoreticienii clasicismului se vor
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
a modera pasiunile eroului, el îl consideră drept garantul moralei. Îl mai concepe, de asemenea, ca pe un mod de a accentua pateticul, în măsura în care compătimește nefericirile eroului. "Corul trebuie să aibă rolul unui actor și funcția sa personală. Să nu cânte în antracte nimic care să nu-i fie util subiectului sau să nu-i fie adaptat pe măsură. Lui îi revine misiunea de a lua partea celor buni și de a da sfaturi ca un prieten, de a-i modera
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
opresc asupra coborârii sau urcării unei mașinării, sau se fixează pe ceva care îi împiedică să fie atenți la ceea ce ar putea spune actorii, cum o face lupta lui Perseu cu monstrul: dar m-am ferit să pun să fie cântat ceva necesar înțelegerii piesei, pentru că în mod obișnuit cuvintele ce se cântă fiind prost înțelese de auditori, din cauza confuziei aduse de diversitatea vocilor care le pronunță împreună, ar provoca o mare obscuritate în înțelegerea lucrării, dacă ar trebui să instruiască
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
care îi împiedică să fie atenți la ceea ce ar putea spune actorii, cum o face lupta lui Perseu cu monstrul: dar m-am ferit să pun să fie cântat ceva necesar înțelegerii piesei, pentru că în mod obișnuit cuvintele ce se cântă fiind prost înțelese de auditori, din cauza confuziei aduse de diversitatea vocilor care le pronunță împreună, ar provoca o mare obscuritate în înțelegerea lucrării, dacă ar trebui să instruiască auditoriul asupra vreunui lucru important. Nu la fel se întâmplă cu mașinăriile
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ai noștri. Aceste mistere ale patimii, care erau un fel de operă cu mașinării, dacă îi credem pe istorici, au o origine mai îndepărtată. Chiar înaintea cruciadelor, pe perioada săptămânii sfinte, în timpul serviciului divin, era reprezentată patima Mântuitorului, în loc să fie cântată. Un personaj încoronat cu spini, cu papură în mână, cu corpul însângerat, repeta propriile cuvinte ale lui Iisus. Era târât în fața marelui preot Caiafa, în fața lui Pilat, în fața lui Irod. Erau copiate cu fidelitate toate ultragiile pe care le îndurase
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
fără mască. "Nu vreau nicidecum ca acești lucrători să fie eleganți și împodobiți, așa cum sunt reprezentați în fadele noastre opere-comice. Dacă introduc țărani pe scenă, nu vor fi văzuți împodobiți cu flori și panglici, vorbind pe un ton pastoral și cântând (....). Mi se pare că le văd pe femeile noastre de condiție bună îmbrăcându-se în sătence; pot să pună pe ele tunica cea groasă și roșie, scufia țărănească, oricum nu au nici șolduri, nici piept, nici brațe, nici ten proaspăt
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
prea mult cu muzica noastră din cântece pentru ca să ne așteptăm la un adevărat interes sau la veselie curată în privința ei. Va trebui să începem să ne folosim serios de ea în teatru când ne vom da seama că nu trebuie cântat acolo decât pentru a vorbi; când muzicienii noștri se vor apropia de modul firesc, și mai ales când vor înceta să-și impună legea absurdă de a reveni mereu la prima parte a unei arii după ce au spus-o pe
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
sarabanda, în care se urmează un drum trasat. Acest om arată tot ce poate cu o grație infinită; nu face nicio mișcare în care să nu zăresc ușurință, blândețe și noblețe: dar ce imită? Asta nu înseamnă să știi să cânți, ci să știi să faci solfegii. Un dans este un poem. Acest poem ar trebui prin urmare să-și aibă reprezentarea separată. Este o imitație prin mișcări, care presupune concursul poetului, al pictorului, al muzicianului și al pantomimei. Ea își
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
geniu. În artele imitației, trebuie să fii sever, dar nu riguros. Spectatorul poate foarte bine să-și imagineze că, în intervalul constituit de antracte, trec câteva ore, cu atât mai mult cu cât este amuzat de simfoniile pe care le cântă orchestra. Romanticul Fiți atent la ce spuneți, domnule, îmi dați un avantaj imens; recunoașteți deci că spectatorul poate să-și imagineze că trece un timp mai mare decât cel în timpul căruia stă la teatru. Dar, spuneți-mi, își va putea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în istoria umanității, evul divin, evul eroic și evul uman, Hugo, în Prefața la Cromwell, diferențiază trei mari perioade succesive cărora le corespund trei moduri în literatură: liric, epic și dramatic. În "vremurile primitive", omul, care duce o viață pastorală, cântă, în uimirea lui plină de încântare, frumusețile creației. Este epoca poeziei lirice, care își atinge punctul de perfecțiune cu Biblia. Vin apoi "vremurile antice", când se nasc, odată cu sedentarizarea și apariția cetăților, războaiele. "Epică", poezia îl naște atunci pe Homer
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
concepției, spațiul deschis realității superioare a pădurilor și gazdelor divine pe care o va suscita în noi imaginația: căci această muzică este un decor, (...) și această muzică mai reprezintă și personajele (...), și cu ochii închiși sau cu ochii deschiși în timp ce cântă muzica, iar cuvintele răsună duse de voci la fel de absolut abstracte ca instrumentele orchestrei, noi localizăm în voie cuvinte și muzici și, cu ușurință, spontan, recreăm acțiunea voastră scenică, muzica, decorurile voastre și întreaga dramă." Moștenitori ai lui Wagner în concepția
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
decât cu prețul unei imense prelucrări a vocii. "Cuvântul, scrie Stanislavski, este muzică. Într-o piesă, textul fiecărui rol este o melodie, o operă sau o simfonie. Pe scenă, pronunția este o artă tot atât de dificilă ca și arta de a cânta. Este o artă care cere un antrenament și o tehnică foarte apropiate de virtuozitate. Când un actor, posedând o voce bine antrenată și o tehnică vocală magistrală, își spune textul, sunt complet furat de arta lui suverană. Dacă are ritm
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
metodele cele mai marcante, exercițiile lui Dullin, "biomecanica" lui Meyerhold, tehnicile de antrenament de la Opera din Pekin, ale teatrului Nô japonez, ale lui Kathalaki hindus. Actorul, într-o "maturizare" constantă, trebuie să cunoască miile de resurse ale instrumentului la care cântă, corpul și vocea sa. Grotowski a pus chiar la punct o tehnică ce-i permite să utilizeze multiplii rezonatori cu care este dotat. "Actorul trebuie să fie capabil să descifreze toate problemele corpului său care îi sunt accesibile. Trebuie să
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
mijloace, ci eliminarea blocajelor." Trebuie să facă să dispară la actor gestul comun, gestul cotidian, care întunecă "impulsul pur". În momentele de mare bucurie sau de mare suferință, omul, furat de "entuziasm", în sens etimologic, folosește semnele ritmice, începe să cânte sau să danseze. Această exprimare elementară, actorul trebuie să o regăsească, este "semnul organic". Lungul drum interior pe care îl înfăptuiește actorul duce la descoperirea unei corporalități vechi legate de niște imagini arhaice, de niște "imago" primitive ale unor personaje
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]