43,006 matches
-
-ți harul tău pe plaiuri,/ Pe coama munților, pe ape./ Aprinse rugi din mii de naiuri/ Mireasma inimii-n năstrape//[...]// Întâiul cântec, Doamne, iată-l.../ Ning flori de rai și clopoței./ Tu-mi cânți în fluier: Unul, Tatăl.../ Tot cerul cântă-n anii mei”). Se remarcă predilecția autorului pentru cântec. Plecând de la „cântece de țară”, el se regăsește sub alte orizonturi în „cântece din fluier”, adaptate firesc exilului („Gârboviți de mers și de-așteptare,/ Gândul ni-i cu spini și ciumăfăi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288985_a_290314]
-
ortodoxe. Doamna Zulnia aștepta limuzina guvernamentală a fiului ei s-o ducă la biserică. Iorga nu avea de loc de gînd să se ducă. Jos, în camera de zi, mama lui s-a așezat la pian și a început să cînte. Iorga era sus în dormitorul său. Doamna Zulnia l-a chemat jos pe fiul ei ca să o asculte cum cînta la pian: "Niculae!". În momentul acesta a sosit limuzina și bătrîna doamnă a plecat. Iorga a rămas singur și l-
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
gînd să se ducă. Jos, în camera de zi, mama lui s-a așezat la pian și a început să cînte. Iorga era sus în dormitorul său. Doamna Zulnia l-a chemat jos pe fiul ei ca să o asculte cum cînta la pian: "Niculae!". În momentul acesta a sosit limuzina și bătrîna doamnă a plecat. Iorga a rămas singur și l-a chemat din dormitor pe Frasin Munteanu-Râmnic: "Hai lîngă mine! Nu vreau să fiu singur". Tînărul s-a simțit stînjenit
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
care sînt trădătorii de ieri". Ajuns acum conducătorul țării, Brătianu considera că Iorga era ultima persoană pe care voia să o vadă. Așa cum comenta Iorga: "Recunoștința lumii nu este ceva pe care poți conta"123. NOTE TRIUMFUL NESIGUR Vreau să cînt muzica ce-mi place mie, sau nu cînt deloc. Bismark Bismarck știa că politica este arta posibilului. Nu se putea imagina o contradicție mai mare decît cea dintre Realpolitik și Sămănătorism. În 1918, visul românilor părea să se fi împlinit
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
țării, Brătianu considera că Iorga era ultima persoană pe care voia să o vadă. Așa cum comenta Iorga: "Recunoștința lumii nu este ceva pe care poți conta"123. NOTE TRIUMFUL NESIGUR Vreau să cînt muzica ce-mi place mie, sau nu cînt deloc. Bismark Bismarck știa că politica este arta posibilului. Nu se putea imagina o contradicție mai mare decît cea dintre Realpolitik și Sămănătorism. În 1918, visul românilor părea să se fi împlinit dincolo de cele mai fantastice visuri ale naționaliștilor. Take
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Adunării prin decret regal, sub pretextul că Averescu și partidul său nu participaseră la alegeri. Atunci cînd edictul regal a fost citit în Cameră, aproape toți deputații au avut o reacție violentă; mulți dintre ei s-au ridicat în picioare cîntînd: Deșteaptă-te Române! Cu cîteva zile înainte de dizolvare, Iorga, acționînd cu o nesăbuită dexteritate politică, a introdus proiectul de lege al Reformei Agrare. Mihalache, ministrul agriculturii, a ezitat, dar Iorga a înțeles că timpul nu era de partea lor. În
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
dezbaterile doar cu o jumătate de ureche, gata oricînd să-și folosească limba ascuțită. Opoziția promitea mereu să "curățe mizeria", dar făcea exact pe dos. Organiza întruniri publice la București, apoi participanții mărșăluiau în ordine pînă la Palatul regal ca să cînte Trăiască Regele (imnul regal) și să strige de cîteva ori "Jos guvernul!", după care se împrăștiau pașnic. Brătianu era întotdeauna înfățișat în "Neamul românesc" purtînd un fes sau un turban și i se spunea "Pașa" sau "Vizirul" . Orice urmă a
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
și pentru alte naționalități. Evreii nu trebuie să fie rău tratați". El le amintea oamenilor că, deși era un naționalist convins, învățase că românizarea nu poate fi făcută cu forța. Le cerea evreilor să nu fluture steagul sionist sau să cînte imnul Sionismului (după ce înălțaseră steagul românesc și cântaseră imnul național al României). Același sfat li-l dădea și sașilor din Transilvania referitor la Germania. Iorga nu descoperise nici o tradiție istorică pentru naționalismul evreiesc sau german 90. Atunci cînd detestabilele manifestări
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
fie rău tratați". El le amintea oamenilor că, deși era un naționalist convins, învățase că românizarea nu poate fi făcută cu forța. Le cerea evreilor să nu fluture steagul sionist sau să cînte imnul Sionismului (după ce înălțaseră steagul românesc și cântaseră imnul național al României). Același sfat li-l dădea și sașilor din Transilvania referitor la Germania. Iorga nu descoperise nici o tradiție istorică pentru naționalismul evreiesc sau german 90. Atunci cînd detestabilele manifestări antisemite s-au întețit, el a făcut o
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
bătrînul senior nu a răspuns apelului străzii, el nu era genul de om care să devină lider revoluționar), s-au auzit alte cîntece și alte mulțimi au umplut străzile. Purtau cămăși verzi și mărșăluiau pe Bulevardul Elisabeta spre Palatul Regal. Cîntau cîntece despre Căpitan, despre moarte și înviere. Refrenele lor triste erau expresia durerii și frustrării unei întregi generații. "Îl vrem pe rege! O vrem pe Lupeasca! Nu-i lăsați să fugă cu banii!" Începuse răscoala legionară. Detașamente de legionari împărțeau
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
de o forță de ocupație În Germania, armata Statelor Unite va face parte din această forță”. Nu era chiar un angajament sonor pentru apărarea europeană, dar, provocat probabil de o scrisoare din iunie a lui Truman („M-am săturat să le cânt În strună rușilor”), reflecta frustrarea crescândă a americanilor față de dificila Uniune Sovietică. Germanii nu erau singurii Îngrijorați: englezii erau și ei neliniștiți de dorința explicită a americanilor de a scăpa de povara europeană. La Washington, nu toată lumea simpatiza Marea Britanie. La
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nu a redevenit vreodată, În ciuda eforturilor lui de Gaulle În deceniile următoare. Fiindcă Înfrângerii răsunătoare din iunie 1940 i-au urmat patru ani de ocupație umilitoare, Înjositoare, servilă, În care mareșalul Pétain și regimul de la Vichy au jucat cum le cânta Germania. Indiferent ce au declarat public, liderii și responsabilii francezi Înțelegeau perfect ce s-a abătut asupra țării lor. La o săptămână după eliberarea Parisului În 1944, un document oficial francez consemna: „Dacă, În generația următoare, Franța va fi supusă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cele sovietice. Comandamentul american a calculat În 1949 că o defensivă eficientă a Rinului nu putea fi realizată mai devreme de 1957. Parcă simbolic, la 9 aprilie 1949, la ceremonia de semnare a Tratatului În Sala Constituției de la Washington, orchestra cânta I’ve Got Plenty of Nothing... Cu toate acestea, dinspre Europa lucrurile se vedeau cu totul altfel. Americanii nu atribuiau alianțelor militare o semnificație deosebită, dar europenii, cum Îi avertiza Walter Bedell Smith pe colegii săi din divizia strategică a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
12 ianuarie 1948. Când Golda Meir, ambasadoarea Israelului, a sosit la Moscova pe 11 septembrie 1948, a fost Întâmpinată cu izbucniri spontane de entuziasm, iar de Rosh Hashana și Yom Kippur au avut loc demonstrații de stradă și s-a cântat „Anul viitor la Ierusalim” În fața legației israeliene. Pentru Stalin, aceasta ar fi fost oricând o provocare inacceptabilă. În acea perioadă, era și din ce În ce mai nemulțumit de Israel: În ciuda tendințelor sale vag socialiste, era clar că noul stat nu intenționa să devină
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
care vizitau blocul sovietic se extaziau mai mult decât oricine dinaintea comunismului În construcție. Suprarealistul Paul Éluard se adresa În 1948 unui public bucureștean (fără Îndoială perplex): „Vin dintr-o țară În care nimeni nu mai râde, nimeni nu mai cântă. Franța e În umbră. Voi, Însă, ați descoperit strălucirea Fericirii”. Același Éluard, un an mai târziu, În Ungaria ocupată de sovietici: „Nu trebuie decât să redai pământul poporului și În câțiva ani Fericirea va fi lege supremă, iar Bucuria, orizontul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
la cinema era o plăcere colectivă. În micile orașe italiene, filmul săptămânal era văzut și comentat de toată lumea: un divertisment public, dezbătut public. În Anglia, la matineele de sâmbătă pentru copii, pe ecran defilau cântece, iar spectatorii erau Îndemnați să cânte În cor, ghidați de o mingiuță albă care sărea din cuvânt În cuvânt. Evocând anii copilăriei, petrecuți după război În sudul Londrei, un scriitor Își amintește un astfel de cântecel de prin 1946: Venim aici la matineu Zâmbind la mici
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
-i adăposti pe cei fără acoperiș până la construcția necesarului de locuințe. În sondajele de după război, pe primul loc În rândul grijilor e „locuința”; În filmul lui Vittorio de Sica Miracolo a Milano (Miracol la Milano, 1951), o mulțime fără adăpost cântă „Vrem un acoperiș deaspura capului, vrem să credem, noi și copiii, În ziua de mâine”. Modelele de consum În Europa postbelică reflectau penuria prelungită de pe continent și impactul durabil al Marii Crize și al războiului. Raționalizarea a ținut cel mai
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
explozia muzicii pop poate fi datată odată cu proiectarea filmului Rock Around the Clock (1965), cu Bill Haley and his Comets și Platters. Producția În sine era mediocră chiar și după standardele scăzute ale filmelor de muzică rock, dar melodia-titlu eponimă (cântată de Haley) a entuziasmat o generație de adolescenți britanici. Tinerii proveniți din rândurile clasei muncitoare, pentru care jazzul nu a avut niciodată mare trecere, au fost imediat atrași de revoluția americană (și, la Începuturile ei, britanică) a muzicii pop: antrenantă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
superior, Jailhouse Rock cu Elvis Presley. Consilierii municipali din Swansea (țara Galilor) l-au găsit pe interpretul de skiffle Lonnie Donegan „inadecvat”. Lui Tommy Steele, un rocker britanic relativ energic de la sfârșitul anilor ’50, nu i s-a permis să cânte În Portsmouth de sabat. Johnny Hallyday, o clonă franceză semireușită a rockerului american de tip Gene Vincent sau Eddie Cochran, a stârnit indignarea unei generații de intelectuali francezi conservatori În 1960, când i-a apărut primul disc. Privind retrospectiv, reacția
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
tineri, farmecul Americii era contemporaneitatea ei agresivă. Ca abstracție, ea reprezenta opusul trecutului: era mare, deschisă, prosperă - și tânără. Un aspect al americanizării deja menționat a fost muzica pop - deși nici acest lucru nu era o noutate: În 1903 se cânta deja ragtime la Viena, iar trupele de dans americane și grupurile de jazz circulau În toată lumea Înainte și după al doilea război mondial. Nu a fost nici un proces unidirecționat: cea mai mare parte a muzicii pop moderne era un hibrid
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
felul În care stilul se substituia direct substanței. Muzica pop din acea perioadă era rebelă ca ton, ca stil interpretativ - În timp ce versurile erau frecvent anodine și, oricum, Înțelese de publicul străin doar pe jumătate. În Austria, să asculți sau să cânți pop britanic sau american Însemna să-i sfidezi pe părinții șocați, generația lui Hitler; același lucru era valabil, mutatis mutandis, În Ungaria sau Cehoslovacia. Muzica pop, cum ar veni, protesta pentru tine. Dacă mai toată muzica anilor ’60 părea să
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
o metaforă lapidară și monstruoasă a tiraniei fără opreliști, contribuția inconfundabilă a României la urbanismul totalitar. În ultimii ani, comunismul românesc era răstignit Între brutalitate și parodie. Portretele conducătorului și ale soției sale erau peste tot, iar slava-i era cântată În ditirambi care l-ar fi jenat până și pe Stalin (dar poate nu pe nord-coreeanul Kim Ir Sen, cu care liderul român era comparat uneori). Printre epitetele aprobate oficial de Ceaușescu pentru relatarea realizărilor sale se numărau: Marele Cârmaci
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cântă-alături de soldați Azi am câștigat războiul Să nu zic i-am lăsat lați ! Nu îndoi vinul cel roș Izbânda noi azi o slăvim Joffre, Clemenceau și Foch ! De acum încolo, acele vii în care se oglindește Rinul plăcut tulburat, cântate de Guillaume Apollinaire în ale sale Alcooluri din 1913, puteau primi înapoi podgoriile Franței, iar alsacienii "care disprețuiau berea grea" puteau să guste din "vinul alb cel nou" în cramele lor numite Winstube, pentru că: Toamna, pe-nserate, Cepul când se scoate
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
deșteaptă în suflet puteri mereu sporite, curaj și bărbăție, iubire de țară și neam. Cântecul legionar înseamnă vâltoare și îndemn, te scoală din letargie, te poartă către limanuri dulci cu flori și roze, împliniri. Cântecul legionar izvorât din tainice iubiri cântate de părinți, murmur de izvoare și adulmecări de sânge. El va lovi pururi pe tirani, veșnici înrobitori. Cântecul legionar înseamnă o mică oază în deșertul pământesc, pururea bântuită și devastată de nisipurile iadului. Cântecul legionar înseamnă tărâm însângerat, gemete răpuse
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Science/816_a_1648]
-
cerească ce spală obrajii biciuiți de palma nărăviților și înseninează fruntea luptătorului încrustată de loviri infame. „...Probabil, nepornind pe drumul rațiunii, cu alcătuiri de programe, discuții contradictorii, argumentări filozofice, conferințe, singura posibiltate de manifestare a stării noastre lăuntrice era cântecul. Cântam acele cântece în care simțămintele noastre își găseau mulțumire.” „Pe stânca neagră”, cântecul lui Ștefan cel Mare, a cărui melodie se spune că s-a păstrat din timpul lui, din generație în generație. Se spune că în sunetul acestei melodii
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Science/816_a_1648]