45,675 matches
-
multă muncă și Înfruntînd pericole numeroase, să afle cîte ceva despre condițiile grele În care-și duc viața indienii amazonieni. De la Înățimile solitare ale „blocurilor enigmatice de piatră“ pînă la neglijența periculoasă căreia Îi fuseseră martori pe malurile Amazonului, călătoreau, parcă, pe harta genetică a Americilor. CÎnd și-a sărbătorit cea de-a 24-a aniversare În colonia de leproși din San Pablo, Che a ținut o cuvîntare, Într-un stil ce amintește de Bolívar și Martí: „SÎntem, cu toții, o singură
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
a stins În depărtare, am sărit În picioare și ne-am năpustit ca niște mînji spre vinul care avea să ne asigure cîteva zile de petrecere regească. Alberto a ajuns primul și s-a aruncat sub salcie: figura lui era parcă scoasă dintr-un film de comedie. Nu rămăsese nici măcar o sticlă. Fie nimeni nu s-a lăsat dus de starea mea de beție, fie m-a văzut cineva sustrăgînd sticlele. Rezultatul: eram, ca Întotdeauna, faliți și retrăiam În minte zîmbetele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
internațională despre lepră la Paris, iar trei dintre cele patru motoare cedaseră și nu ne mai despărțeau decît cîteva minute de prăbușirea În ocean, Încheind povestirea cu „Sincer, Douglas-urile astea...“; era atît de convingător, Încît pînă și eu mă Înspăimîntasem. Parcă am fi făcut Înconjurul lumii nu o dată, ci de două ori. Prima noastră zi În Bogotá a decurs binișor, am găsit de mîncare În campusul universitar, dar cazare nu, fiindcă era plin de studenți veniți cu burse la cursurile organizate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
și bolnavi au fost încărcați pe bacuri și transportați pe Dunărea de Jos, la Periprava, acolo unde fluviul se varsă în mare prin brațul Chilia. În ziua de 4 decembrie când am coborât de pe bacuri, bătea un crivăț puternic că parcă ne ardeau obrajii și ne trecea prin oase. Ajunși în lagărul de la Grind, la 2 km de Periprava, a trebuit ca toată iarna aceea să ieșim în câmp și să culegem sute de hectare de porumb rămase neculese până la acea
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
era vorba de o afecțiune a nervilor de pe coloana vertebrală. M-au trimis deci într-un spital de boli contagioase din orașul Tulcea unde, însă, nu am rămas decât vreo două săptămâni. Și de această dată Maica Domnului a voit parcă să-mi dea un semn al asistenței sale, căci iată că în ajunul Neprihănitei Zămisliri ea m-a ajutat să ajung cu o salvare în spitalul Văcărești chiar în ajunul Neprihănitei Zămisliri. Aici mă simțeam ca acasă căci mă găseam
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
a rămas numai la „părintele” și, precum Maria, „omnia servabat in corde suo” (păstra totul în inima sa). În sfărșit, după ani grei de așteptare, Maica Domnului s-a îndurat și i-a adus fiul acasă. Când l-a văzut parcă i s-a pus un greu la inimă! Cât de tânăr și chipeș era când l-a văzut ultima oară și cum arăta acum: numai piele și oase! Lacrimile îi înghețaseră și ochii nu mai ascultau inima. Nu le-a
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
-i deschidă ochii asupra lucrului nespus de rău care îl face. N-au putut să-l înduplece cu nimic și într-o bună zi fuge din seminar și se duce la Paris. Ajuns aici își aranjă o situație strălucită și parcă toate îi surâdeau. A început să se țină de chefuri, să strângă în jurul lui fel de fel de prieteni, care încetul cu încetul l-au dus la ruină. Din toate obiceiurile frumoase, pe care le deprinsese în seminar și din
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
fost un drum triumfal: mulțimile evlavioase ieșeau în întâmpinarea convoiului care-l însoțeau pe Fratele acum mistuit de durere. Ajunși la biserica atât de scumpă inimii sale, Sfânta Maria a Îngerilor, cere să i se cânte „Imnul fratelui Soare”; vrea parcă să-și ia rămas bun de la natura ce a fost alături de el în cântarea laudelor Domnului; de asemenea și de la oamenii care din dragoste către Cristos, iartă semenilor cu bucurie; plin de emoție se retrage pentru a fi prezent la
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
sunt îndeplinite, se retrage în „Cabinetul rece“, o încăpere îngustă, fără ferestre, în casa din strada Mircea Vodă nr. 68. și scrie... Scrie despre personaje care l-au fascinat. Gilles de Rais este cel mai des luat în seamă. Obsedat parcă de acest personaj, lucrează timp de peste cincisprezece ani la finalizarea romanului Aproapele nostru, Barbă-Albastră. George Tomaziu parcurge textul și schițează în stil caracteristic, numai din tuș și salivă, portretul eroului - „să fie pe copertă, dacă se va publica vreodată“. Merge
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
morală bazată pe „agreabil“ (extremul eudaimonism) se izbește de acest obstacol: „evitarea dezagreabilului“ este în sine un „dezagreabil“! De asemenea, Mihai îmi vorbea de factorii care contribuiseră decisiv la propria lui formare. În primul rând - muzica, pe care o sorbise parcă odată cu laptele mamei, simplu, de la sine... Alice - maică-sa - era o bună pianistă, iar el, la rândul său, primise arcușul în mână din cea mai fragedă copilărie. De aceea, la ei în casă, în exotismul provincial al Brăilei ori în
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
lacul Caprei am făcut un popas: o piatră prețioasă lichidă, montată într-un căuș al stâncii. Acolo am trăit una din experiențele tari ale vieții noastre: ne-am dezbrăcat și am trecut înot lacul glacial - un botez de foc care, parcă, ne-a unit și mai mult pe unul de celălalt... După două-trei zile petrecute la cabana lacului Bâlea și după ce am făcut o plimbare la Bâlea Cascadă, am purces la ultima etapă a periegezei noastre montane - escaladarea Negoiului. Din câte
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
făcut o plimbare la Bâlea Cascadă, am purces la ultima etapă a periegezei noastre montane - escaladarea Negoiului. Din câte îmi aminteam de această parte a Făgărașilor, făcută cu ani în urmă în tovărășia lui Popingham, păstrasem o viziune sumbră, desprinsă parcă din Împărăția lui Verde Împărat: un drum de calvar, alcătuit din imense stânci negre, peste care se așternuse un lințoliu de licheni galben-albaștri, învăluit în cețuri și presărat tot timpul de o ploaie fină și deasă ce te pătrundea încet-încet
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
cinat și ne-am culcat cu grija zilei de mâine. Primul autobuz spre Câmpulung pleca dimineața și trebuia să ne sculăm foarte devreme. Era încă întuneric când am pornit din nou la drum. Mergeam în tăcere prin pădurea misterioasă, neîndrăznind parcă a-i tulbura liniștea... și numai când am ieșit la troița ce străjuia din vechime locul din care începe a se vedea orașul de la poale, și am zărit cerul siniliu ce se deschisese larg deasupra noastră, iar înspre apus, strălucind
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
inevitabilă a vieții noastre celei de toate zilele m-ar fi schimbat, așa cum îi transformă și pe toți ceilalți. Iar eu am tăcut, neștiind ce să-i răspund la toate acestea. Numai la sfârșit de tot - două lacrimi au țâșnit parcă din mine și, prelingându-se grele, i-au căzut pe pieptul gol... Pierre, din București, lui Dinu Noica la Câmpulung 9 octombrie 1953 Stimate Domnule Noica, Mi-a părut foarte rău că a trebuit să plec atât de grabnic din
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
timpului - ajut prin casă sau lucrez la fișierul meu filozofic. Lucrul acesta din urmă, mai cu seamă, îmi dă o liniște minunată ce se potrivește atât de bine pe fundalul colorat al toam nei bucureștene, frumoasă ca toate toamnele, ba parcă mai frumoasă încă. E anotimpul ce-mi aduce aminte mai mult decât de oricine de Gigi Tomaziu, pe care o tainică speranță mă face să cred că îl voi revedea în anul acesta... De la el am învățat bucuria zilelor grele
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
a-și ascunde febri litatea și emoția... Intrigată și fericită totodată, Alice, până la care răzbăteau revăr sările de hohote din casă, îl întreba: — Dar ce se întâmplă acolo, Buțule? Nu știu, zău, ce i-a apucat! îi răspundea radios Mihai. Parcă au înnebunit cu toții! Se servi bufetul, mai bogat, mai ispititor și mai gustos decât am fi putut bănui, se băură vinațuri de la mama lor, se cântă „Mulți ani trăiască“ și se râse și se petrecu întruna, până târziu în noapte
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
bogat, mai ispititor și mai gustos decât am fi putut bănui, se băură vinațuri de la mama lor, se cântă „Mulți ani trăiască“ și se râse și se petrecu întruna, până târziu în noapte... — Nu știu, nu știu ce au! râdea fericit Mihai. Parcă nu-i a bună! și, poate pentru a reînvia măcar în parte frenezia acelei ultime sărbători, am fost invitați de Revelion în casa Marosin-Petrescu. Eu îl însoțeam pe Mihai, oaspeții, în lipsa unei ținute de rigoare, trebuind să ocupe totuși un
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
neagră, a colonelului Deleanu. Lui Mihai i s-a pus doar, în colț, la picioare, o placă de marmură albă, cu iscălitura lui și datele de început și de sfârșit ale vieții. Iar Alicei - o cruce mică de lemn, pierdută parcă lângă monumentul masiv al colonelului... Cam la un an după reînhumarea lui Mihai, Constantin Noica, ieșit din închisoare, s-a dus s-o vadă pe Alice. Au schimbat câteva cuvinte. Domnul Noica a spus cât de rău îi pare de
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
După trecerea trenului, rochia care-mi fluturase mi se lipea iarăși de trup, capul mi-era încețoșat de curentul de aer brusc întrerupt și-mi simțeam dureros ochii în cap, ca după aterizarea forțată a unui carusel zburător. Globii oculari, parcă un pic ieșiți în afara frunții și răciți de curentul de aer, erau prea mari pentru găvanele lor. Respirația mi-era lâncedă, pielea de pe brațe și picioare jegoasă, plină de julituri, unghiile verzui și maronii. Cerul văii era un gunoi mare
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
lase să cadă pe jos. Nu știu ce m-a făcut dintr-o dată să-i spun: „Vă rog să-l puneți la loc unde era, e părul meu“. M-a atins din nou pe umăr cu mare lentoare, brațul i se mișca parcă cu încetinitorul, a clătinat din cap, s-a dus spre fereastră traversând inelele de lumină, a privit spre copacul de-afară și s-a pornit să râdă în hohote. Abia când a râs am privit cu colțul ochiului spre umăr
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
de împarte cineva stors de ultima picătură de vlagă puțina lui mâncare cu o pisică?! Să fie și-aici părul cauza - părul pe care pisica-l avea, iar mama nu? Blana pisicească e zbârlită, perii-s pieziși și lungi de parc-ar fi crescut pe socoteala cărnii și împotriva propriei naturi trecând într-o materie nefirească. Iar aici, în Germania? De ce se rad în cap neonaziștii fără să fie nevoie? Felul în care se raportează la ei înșiși e profund viciat
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
avea aerul că nu va fi de-a binelea intrat decât în clipa când paharul se va umple. În cele din urmă s-a umplut, iar eu reușisem să nu vărs un strop. Apa făcea bășicuțe în pahar și aerul parcă era înghețat. Era o așa de mare tăcere între mine și el, încât auzeam susurul bășicuțelor în pahar. Dintr-o dată, s-a pus peurlat, montându-se tot mai tare și uitând de paharul cu apă. Așa-și lățise de mult
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
adormi atât de rapid, ori persoana sforăia fără să doarmă, pentru a mă amăgi? Cămașa albă de noapte nu făcea și ea parte dintr-o manevră de diversiune? Nu-mi puteam îngădui să adorm. Întreg compartimentul întunecat și supraîncălzit era parcă înfășurat în pieptănătura aceea în formă de samovar. Aerul era greu și-mi simțeam în cap ochii mari cât bulbucii albi ai broaștelor când orăcăie. Mi-am apăsat mâna pe gură și-am plâns pe tăcute. După ce perna mi s-
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
lăsat-o niciodată pe fiica ei să poarte pantofi cu talpa de lemn și care nu suportă să se frigă carne în prezența ei. Care la un picnic la iarbă verde, brusc, se uită zâmbind la cer și-ți spune parcă ruptă de sine: „E frumos aici ca pe Ettersberg“1, apoi continuă să mănânce ca și cum n-a făcut decât să-ți descrie o zi de vară. Femeia asociază imaginile la fel cum o face Jorge Semprun: niște femei frumoase, noaptea
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
apele, când și când putându-se zări și acele porțiuni înguste unde o traversare înot n-ar fi fost o problemă. Iar dincolo se găsea Iugoslavia, țara de tranzit în direcția Vest. Se zăreau sate, pomii își mișcau domol frunzele parcă făcându-ți semn să vii. În tren, nici unul nu îndrăznea să-l mai privească în față pe celălalt, pielea obrajilor se încleșta ireal, lucind ca și cum ar fi fost ceruită sau înghețată. Visarea punea stăpânire pe toți, îi frământa întrebarea bine
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]