44,517 matches
-
de astrologie natală" (Brihat Jataka) și "Micul tratat de astrologie natală" (Laghu Jataka) au avut o influență majoră nu numai în India, dar peste tot în lume, inspirând în decursul timpului numeroase tratate de astrologie. Savant și astronom renumit al epocii sale, Varahamihira este autorul principalei scrieri astronomice a vremii - "Panchasiddhantika" (Cele cinci tratate) - un compendiu bazat pe surse grecesti, egiptene, romane și hinduse. În aceeași epocă redactează lucrarea "Brihat Samhita" care tratează despre astrologie și alte categorii de preziceri, despre
Varāhamihira () [Corola-website/Science/326386_a_327715]
-
lume, inspirând în decursul timpului numeroase tratate de astrologie. Savant și astronom renumit al epocii sale, Varahamihira este autorul principalei scrieri astronomice a vremii - "Panchasiddhantika" (Cele cinci tratate) - un compendiu bazat pe surse grecesti, egiptene, romane și hinduse. În aceeași epocă redactează lucrarea "Brihat Samhita" care tratează despre astrologie și alte categorii de preziceri, despre fenomenele meteorologice, astronomie, seismologie etc., pătrunzând în câmpul a numeroase științe care, în epocă, erau considerate înrudite astrologiei. Unii autori îi atribuie cunoașterea limbii grecești și
Varāhamihira () [Corola-website/Science/326386_a_327715]
-
un compendiu bazat pe surse grecesti, egiptene, romane și hinduse. În aceeași epocă redactează lucrarea "Brihat Samhita" care tratează despre astrologie și alte categorii de preziceri, despre fenomenele meteorologice, astronomie, seismologie etc., pătrunzând în câmpul a numeroase științe care, în epocă, erau considerate înrudite astrologiei. Unii autori îi atribuie cunoașterea limbii grecești și chiar efectuarea unor călătorii în lumea greacă, probabil la Alexandria, în Egipt. Dacă în calitate de savant s-a bucurat de un prestigiu care s-a perpetuat peste veacuri, în calitate de
Varāhamihira () [Corola-website/Science/326386_a_327715]
-
medieval cu 174 de arce, lung de 1.329 m și cu o lățime de 6,8 m este și în ziua de azi cel mai lung pod de piatră din Turcia. Podul traversează râul Ergene, care a fost în epoca medievală o frontieră naturală în cale înaintării armatelor otomane în Balcani. Inițial, podul se numea Cisr-i Ergene („Podul peste Ergene”). Deși râul pe care îl traversează este mult mai îngust decât lungimea totală a construcției, arhitectul a luat în calcul
Uzunköprü () [Corola-website/Science/322529_a_323858]
-
primul studiu; studiul cel nou tot menționează că primele obiecte din fontă au fost produse în secolele V și IV înainte de Hristos, și dovedește folosința unor cuptoare străvechi pentru producerea lupelor din fier, care au migrat din vest în perioada epocii de bronz chinezesc, pe la sfârșitul culturii Longshan (anul 2000 înainte de Hristos). Donald Wanger susține că primele furnale și producția de fontă au evoluat de la cuptoarele folosite la topirea bronzului. Desigur a fost crezut că fierul a avut un rol important
Furnal () [Corola-website/Science/322517_a_323846]
-
adăpostește, în prezent, Muzeul Național „George Enescu”. Proiectul arhitectului Ion Berindey se inspiră din arhitectura palatelor Micul Trianon și Marele Trianon, situate în grădina Palatului Versailles din Franța. Construcția, realizată în stilul "Mavros", a beneficiat de toate cuceririle tehnicii din epoca, inclusiv betonul armat, șină de cale ferată și granitul, folosite în premieră de Anghel Saligny la podul Regele Carol I de la Cernavoda. Alegerea arhitectului Berindey pentru construirea Palatelor Cantacuzino din București și Florești are următoarea explicație: în 1898, Ion Berindey
Palatul Cantacuzino (Florești) () [Corola-website/Science/322568_a_323897]
-
său. Însă, este foarte dificil ca acest drept să poată fi exercitat cu adevărat, căci trebuie să fii destul de informat și capabil de acest exercițiu. Fără a fi considerat ca o intruziune, Ministerul Educației naționale din numeroase țări și diferite epoci dă directive pentru ca acest drept să poată fi aplicat ca înregistrare a adreselor ambilor părinți, comunicarea de buletine și alte informații cum ar fi programul, ședințele dintre părinți și profesori, posibilitatea de a-i cunoaște pe profesori și de a
Dreptul de supraveghere () [Corola-website/Science/322578_a_323907]
-
-lea î.Hr., iar extinderea așezărilor omenești pe malul stâng al Mureșului apare în mileniul al IV-lea î.Hr. În mileniul al III-lea î.Hr. așezări prospere apar pe ambele maluri, cât și pe insulele râului aparținând unei civilizații indo-europene din Epoca Bronzului, care a atins culmea evoluției în jurul anului 1000 î.Hr. Evenimente violente, certificate de descoperirile arheologice din centrul orașului o dată cu săpăturile efectuate pentru fundațiile hotelului "Astoria", au pus capăt acestor așezări omenești. Primele așezări dacice apar în mileniul I î.Hr.
Istoria Aradului () [Corola-website/Science/322607_a_323936]
-
veșmintele sale erau splendide și rafinate. Religiozitatea sa se apropia uneori de bigotism, dar îi plăceau și jocurile de noroc, pariurile, cursele de cai și iubea mult călătoriile. A încurajat artele și a fost patroana celor mai mari artiști ai epocii. În octombrie 1562 Eleonora și Cosimo au plecat la Maremma, de unde apoi urmau să se îmbarce spre Spania pentru a-l vizita pe fiul lor Francesco. Cu ei se aflau trei dintre copiii lor: Giovanni, Garzia și Ferdinando. În timpul unei
Eleonora de Toledo () [Corola-website/Science/322608_a_323937]
-
proză în 1920, în revista Cuvântul liber. Prima piesă de teatru i-a fost jucată în 1924 la Brăila. Este vorba de "Roba albă", scrisă în colaborare cu cronicarul teatral I. Lăzăroneanu. A început să colaboreze cu revistele vremii, ca Epoca, Vremea, Îndreptarea, Curentul etc. "Comedia zorilor", care cuprinde patru tablouri din „comedia adolescenței" (1930), a fost primul lui succes important. În București, pe clădirea din Bulevardul Alexandru Ioan Cuza 51, este montată o placă memorială, cu următorul text: Aici a
Mircea Ștefănescu () [Corola-website/Science/322654_a_323983]
-
ale castelului huniazilor, prezente în partea dinspre parc a clădirii). În superba sală de concerte au fost prezente, de-a lungul timpului, mari personalități: Richard Strauss, Bela Bartok, George Enescu, Traian Grozăvescu ș.a. Edificiul etalează o multitudine de stiluri, conform epocii în care a fost ridicat. Fațada principală e inspirată din modelele templelor grecești. Se remarcă scările monumentale, coloanele cu capiteluri și frontonul triunghiular decorat cu un basorelief dedicat muzelor (lucrat de sculptorul Geza Rubleczky). Deasupra clădirii se înalță un turn
Palatul Cultural din Arad () [Corola-website/Science/322701_a_324030]
-
în Spania. A murit la Menton, în Franța, în timp ce se îndrepta către Spania pentru a ocupa postul de ambasador. Urna conținând cenușă lui Lunacearski a fost repatriata la Moscova și depusă la necropola din zidul Kremlinului, un privilegiu rar în epoca sovietică. În timpul Mării Terori, între 1936-1938, numele lui Lunacearski a fost șters din istoria Partidului Comunist, evocarea activității sale fiind interzisă. A fost reabilitat la sfârșitul anilor 1950 și începutul anilor 1960, multe organizații și străzi fiind numite sau renumite
Anatoli Lunacearski () [Corola-website/Science/322697_a_324026]
-
satului fiind de 328 m. Zona cea mai veche a vetrei locuite, Strada Principală, se desfășoară pe malul stâng, constituind axa principală a satului. La Câlnic săpăturile arheologice demonstrează o continuitate de viețuire, începând cu așezarea neolitică și cea din epoca bronzului, la vestigiile dacice si romane, ori din epoca migrațiilor până în evul mediu. Numele localității, amintit mai întâi la 1269 (villa Kelnuk) este de sorginte slavo-română, după cum susține Nicolae Drăganu. Toponimul a fost preluat de sași (Kelling) și de unguri
Cetatea din Câlnic () [Corola-website/Science/322689_a_324018]
-
a vetrei locuite, Strada Principală, se desfășoară pe malul stâng, constituind axa principală a satului. La Câlnic săpăturile arheologice demonstrează o continuitate de viețuire, începând cu așezarea neolitică și cea din epoca bronzului, la vestigiile dacice si romane, ori din epoca migrațiilor până în evul mediu. Numele localității, amintit mai întâi la 1269 (villa Kelnuk) este de sorginte slavo-română, după cum susține Nicolae Drăganu. Toponimul a fost preluat de sași (Kelling) și de unguri (Kelnek). Numele de Câlnic este frecvent întâlnit în întreg
Cetatea din Câlnic () [Corola-website/Science/322689_a_324018]
-
Parapetul are panouri pictate cu motive florale. Câteva locașuri de grinzi, vizibile pe peretele nordic, indică faptul ca tribuna continua pe această latură. Ultima construcție care compune ansamblul cetății din Câlnic, dar prima ca vechime este masivul turn donjon. În epoca romantică, acest impresionant vestigiu medieval a fost supranumit turnul Siegfried. De plan dreptunghiular (cca 9x13 m), cu ziduri groase de cca 1 m, turnul se ridică până la 27 m înălțime (20 m zidăria, 7 m acoperișul în patru ape). Donjonul
Cetatea din Câlnic () [Corola-website/Science/322689_a_324018]
-
complexe și elaborate. este mai degrabă mică și cu elemente de fortificare de bază, simple ca realizare tehnică. Totuși deși nu poate concura cu marile cetăți, fortăreața din Câlnic este considerată foarte reprezentativă pentru o civilizație locală, transilvăneană, și o epocă particulară.
Cetatea din Câlnic () [Corola-website/Science/322689_a_324018]
-
principale asemănătoare celorlalte biserici de lemn din satele vecine. Bisericile de lemn din Cizer, Sârbi și Tusa se păstrează spre mărturie iar cele din Marin, Peceiu, Bănișor, Ban și Mal sunt cunoscute mai mult sau mai puțin din imagini de epocă sau descrieri. Biserica de lemn era ridicată în cimitirul vechi, deasupra satului, lângă drumul spre Pria. Avea un plan dreptunghiular alungit, împărțit între tinda femeilor și biserica bărbaților. Dimensiunile ei principale erau 9 m lungime și 5 m lățime. Spre
Biserica de lemn din Boian, Sălaj () [Corola-website/Science/322722_a_324051]
-
pamflet de doi bani asupra treburilor zilei"”. Volumele II și III apar în 1783, iar volumele IV, V și VI în 1788. Între 1784 și 1793 Edward Gibbon a locuit la Lausanne. Datorită succesului de care s-a bucurat în epocă opera sa istorică, era considerat „"marele monarh al literaturii"”. Adam Smith scria despre Gibbon că „"este în fruntea întregului trib literar care există astăzi în Europa"”. În 1794, Edward Gibbon s-a întors în patrie, stabilindu-se la Londra, unde
Edward Gibbon () [Corola-website/Science/322717_a_324046]
-
Numeroase edificii publice și monumente, precum și vreo 4.000 de "insulae" și 132 "domus" au fost distruse. În momentul incendiului, Roma, aproape de apogeu, era una din cele mai importante metropole ale Antichității. Număra circa 800.000 de locuitori. În acea epocă, incendiile se declanșau la Roma, ca și în majoritatea marilor orașe, cu o oarecare frecvență. Acest fapt era favorizat de caracteristicile de construcție ale edificiilor antice, realizate, în mare parte, din elemente de lemn (plafoane, balcoane etc.), și care, cele mai multe
Marele incendiu din Roma () [Corola-website/Science/322790_a_324119]
-
zona Turda. Aceste urme, vechi de cca 60.000 de ani, aparțin comunităților musteriene de vânători din paleoliticul mijlociu. Ele au fost găsite în peșterile “Balica Mare”, „Balica Mică“, “Binder”, “Ungurească”, “Romboidală”, „Morarilor“ și „Călăștur“. Mult mai frecvente sunt urmele epocii neolitice (5500-2000 î.C.). În neolitic, în afară de zona Cheile Turzii, a fost locuită și zona Cheilor Turului, între satele Tureni și Copăceni (aici s-a găsit ceramică, topoare de piatră și silexuri). Tot în neolitic apar și primele așezări deschise
Istoria Turzii () [Corola-website/Science/322828_a_324157]
-
și la Bădeni. La Turda, lângă lacul nr.1 (“Carolina“) de la Durgău, s-a descoperit o daltă de piatră și cca 30 silexuri neolitice. Arheologic, în zona Turda, este bine documentată și perioada de sfârșit a neoliticului, de tranziție spre epoca bronzului - eneoliticul (2000-1700 î.C.). Urme ale acestei perioade (“cultura Coțofeni“) apar în multe locuri din zonă. Epoca cuprului (calcolitic) este reprezentată de obiectele de cupru descoperite la Vâlcele (peste 30 de topoare). Epoca bronzului (1700-1150 î.C.) este atestată
Istoria Turzii () [Corola-website/Science/322828_a_324157]
-
piatră și cca 30 silexuri neolitice. Arheologic, în zona Turda, este bine documentată și perioada de sfârșit a neoliticului, de tranziție spre epoca bronzului - eneoliticul (2000-1700 î.C.). Urme ale acestei perioade (“cultura Coțofeni“) apar în multe locuri din zonă. Epoca cuprului (calcolitic) este reprezentată de obiectele de cupru descoperite la Vâlcele (peste 30 de topoare). Epoca bronzului (1700-1150 î.C.) este atestată mai ales de “cultura Wietenberg”. Sporirea numărului de așezări din această epocă corespunde creșterii demografice a populației. Din
Istoria Turzii () [Corola-website/Science/322828_a_324157]
-
sfârșit a neoliticului, de tranziție spre epoca bronzului - eneoliticul (2000-1700 î.C.). Urme ale acestei perioade (“cultura Coțofeni“) apar în multe locuri din zonă. Epoca cuprului (calcolitic) este reprezentată de obiectele de cupru descoperite la Vâlcele (peste 30 de topoare). Epoca bronzului (1700-1150 î.C.) este atestată mai ales de “cultura Wietenberg”. Sporirea numărului de așezări din această epocă corespunde creșterii demografice a populației. Din perioada “culturii Hallstatt“ (1150-450 î.C.) aparținând primei etape a epocii fierului s-au păstrat numeroase
Istoria Turzii () [Corola-website/Science/322828_a_324157]
-
apar în multe locuri din zonă. Epoca cuprului (calcolitic) este reprezentată de obiectele de cupru descoperite la Vâlcele (peste 30 de topoare). Epoca bronzului (1700-1150 î.C.) este atestată mai ales de “cultura Wietenberg”. Sporirea numărului de așezări din această epocă corespunde creșterii demografice a populației. Din perioada “culturii Hallstatt“ (1150-450 î.C.) aparținând primei etape a epocii fierului s-au păstrat numeroase urme, atât pe teritoriul Turzii, cât și in împrejurimi. În această perioadă, daco-geții de individualizează din masa triburilor
Istoria Turzii () [Corola-website/Science/322828_a_324157]
-
Vâlcele (peste 30 de topoare). Epoca bronzului (1700-1150 î.C.) este atestată mai ales de “cultura Wietenberg”. Sporirea numărului de așezări din această epocă corespunde creșterii demografice a populației. Din perioada “culturii Hallstatt“ (1150-450 î.C.) aparținând primei etape a epocii fierului s-au păstrat numeroase urme, atât pe teritoriul Turzii, cât și in împrejurimi. În această perioadă, daco-geții de individualizează din masa triburilor tracice, alcătuind majoritatea populației autohtone. Pe lângă sciți, în zona Turda au trăit în epoca fierului și celți
Istoria Turzii () [Corola-website/Science/322828_a_324157]