45,675 matches
-
lucru bun. Posesorii Cheii o luau în stăpânire fiecare după mintea lui. În ciuda ieftinătății sale, ea tindea spre acest rol. Cheia grânelor nu semăna cu nici o cereală, în schimb - prin mărime și prin lacul ei negru cu tiv auriu - era parcă făcută ca acela ce-o privea să bată câmpii, aptă să se transforme într-o Cheie a cerului, așa cum în fapt și devenise în urma privirii răsucite ce i-o aruncase un bețivan. Cheia mi se părea acum ceva jalnic. Iar
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
destul de rău. Nasul îmi era jupuit pe o porțiune apreciabilă și mă ustura cumplit, iar pe umerii obrajilor simțeam ghearele ascuțite ale murilor tăioși care se repeziseră la obrazul meu ca la cel mai declarat inamic al rugurilor târâtoare... Era parcă o dușmănie, o incompatibilitate perenă între cele două regnuri: cel animal și cel vegetal, intrate într-un conflict ireconciliabil. Arătam asemenea unui pugilist amator făcut K.O. de lovitura tehnică a unui profesionist și salvat de intervenția rapidă și salutară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
alb, dar care acum se aflau în elementul lor, în toiul unui concert extraordinar, savurându-și clipa horațiană. "Carpe diem quam minimum credula postero" ("Bucură-te de ziua aceasta, încrede-te cât mai puțin în ce va fi mâine.") (Horatiu) Parcă-l văd pe Marele Maestru Concertant aplecându-se umil înaintea furnicii, cerșindu-i cu disperare în glas un bob de grâu, pe care însă nu-l va primi. O, sărmanul artist muzicant, bietul de el! "Dar de-acuși s-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
din această întâmplare și a abandonat-o puțin pe mama pentru a veni să ne comunice nouă o descoperire senzațională. Se uita la noi privindu-ne aproape omenește; mai făcea două, trei salturi înainte, apoi se oprea, dădea din coadă, parcă ne-ar fi spus: Haideți, veniți după mine! Am găsit-o pe mama voastră! Ce-i, măi Leu? Ce vrei să ne spui? Ham! Ham! Ham! Ai găsit-o pe mama? Ham! Ham! Da, așa era. Leu ne depășise din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
pe încăperea noastră. Mama se trezise și tocmai intenționa să aprindă focul, când deodată, o forță nevăzută, necunoscută și impalpabilă a silit-o să rămână în capul oaselor lângă cei doi frați mai mici, Țuki și Bebi. Ce se întâmplase? Parcă era un mesaj venit pe căi neștiute, iraționale și care o pregătea în acest fel despre o iminentă avarie în circuitul cotidian al unui program riguros conceput, sever și imuabil. A stat un moment în transă apoi întreaga ființă i-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
lor, iar mama îmi punea într-un vas apă rece în care introduceam ambele mâini pentru a îndepărta durerea groaznică ce-mi străbătea degetele, încât nu le mai puteam controla; nu mai executau comenzile primite și stăteau îndoite și chircite parcă ar fi avut intenția să facă semnul sfintei cruci, dar acum rămăseseră fleșcăite și inerte asemenea unui organ scos din circuitul vital ori asemenea puiului neascultător de prepeliță mort de frig. Se clatină într-o parte și într-alta și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
scos din circuitul vital ori asemenea puiului neascultător de prepeliță mort de frig. Se clatină într-o parte și într-alta și pică mort cu degetele ghearei împreunate ca pentru închinăciune." (I.A. Brătescu-Voinești) După vreo jumătate de oră, sângele parcă începea să circule și prin extremitățile cele mai îndepărtate ale corpului; degetele își reluau poziția normală, puteam să le îndoi, să închid și să deschid palma. Mama trecea de la unul la altul, ne lua mâinile și ni le masa, tratând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
cu sonorități stridente: când tenor, când bariton, când alto sau bas pedală. Etapă de modificări hormonale vizibile și emoționante surprinse cu o adâncă sensibilitate de ochiul poetului: "Tinerilor, voi suavi lungani, Existența voastră cea melodioasă Iscălește farmecul acestor ani, Pâinea parc-o face mai gustoasă." (Nichita Stănescu) Dar aveau o perioadă de magnificență uluitoare în momentul inflorescenței estivale. Dacă Lazăr cel plâns și îngropat de patru zile ar fi fost adus aici, în această pădurice mirobolantă, în mod cert nu s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
Domnul, iar cei ce-L caută pe Dânsul, vii vor fi inimile lor în veacul veacului." Amin. (David, 21:30) Mama se străduise să împartă echitabil minuscula mămăliguță în șapte porții egale. Mâncam încet, fără grabă, cu atenție, cu pietate, parcă am fi consumat din coliva celui condus pe ultimul drum. Da. Chiar așa. "Dum manducatis vultus hilares habiatis" (Proverb latin) (Cât timp vei mânca vei avea o privire veselă) Nu. Deloc. Noi nu aveam figurile vesele. Nu. Mai degrabă, privirile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
de mălai din sacul golit. Eram șase copii înfricoșați și ne uitam la mama ca la singura salvare. Mama lua câte o bucățică de mămăliguță și expedia bolul alimentar cu înghițituri mici și cu ochii mai mult închiși fiindu-i parcă rușine că nu ne poate oferi ceva mai bun, mai mult, mai consistent și că mănâncă din rația noastră. Suferea cumplit. O durere și o suferință pe care nu le putea masca deoarece erau mult prea vizibile. Mama, mama! Câte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
o completă derută, zăpăceală, buimăceală și harababură psihologică. Stăteam zgribuliți în pat, ca puiul de prepeliță înghețat al lui Brătescu-Voinești, înghesuiți unii într-alții pentru a ne încălzi. Sufeream cumplit. Ne uitam unii la alții, dar nu ne vedeam deloc. Parcă eram într-un acvariu cu apă mâloasă prin care privirea noastră nu putea pătrunde, iar efortul nervului optic de a străpunge întunericul de catran a avut drept consecință dilatarea peste măsură a pupilei, asemănător prădătorilor nocturni. Era un traumatism profund
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
de tristă? Dumnezeu știe! Avea, în schimb, doamna Condor doi feciori, doi flăcăi înalți ca brazii, semănând leit cu tatăl lor, zdraveni și bine legați, care neîndoielnic erau prieteni buni cu sportul. Cei doi frați semănau atât de mult de parc-ar fi fost gemeni; însă îi deosebea un lucru șocant, inimaginabil, cutremurător: unul dintre ei avea o prietenă unguroaică! În opinia publică fapta constituia o crimă națională, o jignire profundă și intolerabilă adusă neamului nostru daco-roman. Cum, domnule?! Chiar cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
s-a deschis și o doamnă de o uimitoare alură a pășit pragul încăperii noastre. Vă spun bună ziua la toți și bine v-am găsit! La salutul doamnei am zvâcnit în picioare ca la comanda șefului Marelui Stat Major, de parc-am fi fost prevăzuți din naștere cu arcuri pneumatice la membrele inferioare, răspunzând automat într-o perfectă și halucinantă omofonie: Sărut mâinile, doamnă!... După care am rămas țepeni, paralizați, în poziție perfect verticală, diminuând la maximum procesul respiratoriu, pentru a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
automat într-o perfectă și halucinantă omofonie: Sărut mâinile, doamnă!... După care am rămas țepeni, paralizați, în poziție perfect verticală, diminuând la maximum procesul respiratoriu, pentru a nu impieta cu răsuflarea noastră nețesălată și bălegoasă sensibilitatea acestei făpturi miraculoase descinsă parcă din sferele extraterestre. Așteptam cu înfrigurare emiterea unui ordin de luptă, de asalt, asupra unei cetăți inexpugnabile, cu mușchii încordați la maximum pentru momentul declanșator, ca sprinterii pe linia de start ciulind urechile la pocnetul pistolului. Spre marea noastră bucurie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
pe plită. Ce minunat ar fi fost dacă am fi avut și noi măcar o bucățică de mămăliguță cu o foaie de ceapă întinsă în sare. Oh, Doamne! "Pasărea mălai visează și flămândul praznicul." (Proverb) Odată cu intrarea doamnei în cameră parcă se desprimăvărase, iar fermecătoarea lună mai adusese în camera noastră mireasma și parfumul îmbătător al tuturor florilor de pe mapamond. Ce parfum degaja doamna! Te simțeai amețit și vrăjit, transportat într-o altă lume, în care ne facem iluzia că vom
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
lămpi sau lumânări. De ce, Doamne, de ce? Garduri de lemn cu porți de intrare în curte; vopsite, dichisite, aranjate după priceperea și gustul proprietarului. Femeile cu broboade negre legate după ceafă și bărbații cu căciuli cu garnitură, fără cupolă, plate, de parc-ar fi fost niște modele tătărești. Aici, în Niculești-Jianu, căile de circulație erau accesibile. Se umbla încoace și-colo: copii înfofoliți, femei, bărbați, sănii ori căruțe brăilene care în timpul mersului, vara mai ales, scoteau niște sunete așa de plăcute încât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
și le-a dibăcit mintea omenească; o minunată pâine albă, proaspătă și aburindă cu ulei de floarea-soarelui gălbui, aromat, călduț și hrănitor. Când s-a văzut cu pâinea în brațe pe care o ținea cu pietate și emoție copleșitoare, de parc-ar fi fost pruncul născut în ieslea animalelor din Bethleem ochii fratelui nostru Mircea s-au umezit și lacrimi nestăpânite de recunoștință cădeau pe pâinea bine rumenită, încă fierbinte. Contaminați de sensibilizarea bruscă a lui Mircea, ca o reacție în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
făina. Și, rând pe rând, boabele de porumb "dintele calului" treceau în săcultețele noastre sub formă de făină albicios-gălbuie, până ce și ultimul bob a fost măcinat. Ei băieți, de-acu o luați și voi încet, încet spre casă. Văd că parcă s-a mai înseninat ceva. Dar nu ne-ați luat uiumul, domnule morar-șef, zise Mircea. Ce uium, măi Mirciucă, ce uium? Ce să vă mai iau și ce să vă mai las? Cât să vă iau? Cu ce să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
contabilă. Doamne ferește! Cu Leu cap de coloană, avansam călcând pe urma acelorași pași pe care-i făcuse Mircea cu atâta efort la venire. După rația de pâine și ulei consumată la moară, eram cu toții ceva mai vioi; până și Leu parcă ar fi avut chef de glume și de joacă. Băieți, nu ne-a spus morarul-șef că ne va fi mai bine? Uite, parcă dă o geană de soare. Și pășea cu siguranță pe cele patru piciorușe întremate, privind optimist
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
rația de pâine și ulei consumată la moară, eram cu toții ceva mai vioi; până și Leu parcă ar fi avut chef de glume și de joacă. Băieți, nu ne-a spus morarul-șef că ne va fi mai bine? Uite, parcă dă o geană de soare. Și pășea cu siguranță pe cele patru piciorușe întremate, privind optimist la grupul de copii pe care-l conducea ca un adevărat ghid calificat. Morarul-șef! Da... De atunci și până astăzi, la vârsta de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
ne apărăm. Atacurile lor deveniseră tot mai repetate și tot mai violente. Ar fi trebuit să ne mutăm. Dar unde? Cu chiu cu vai, moș Danilov ne găsise cocioaba asta afurisită. Eram mulți copii; nu ne primea nimeni în gazdă; parcă eram ciumați. Copiii sunt florile pământului? Mai degrabă blestemul pământului! Așa că ne-am pregătit de război. În curte era o fântână, iar alături un butoi de tablă ceva mai groasă căruia proprietarul i-a scos unul dintre funduri, fiind folosit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
pentru aprinderea focului. Am cărat tot materialul în mijlocul cămăruței, am verificat încă o dată ca cele patru ferestruici să fie bine închise, apoi tata a aprins chibritul și a dat foc. A ieșit închizând ușa. Stăteam jos în curte lângă tata parcă așteptând să se producă ceva; ce anume nu știam. După un timp să fi trecut vreo zece minute s-au auzit niște bufnituri în interiorul cămăruței. Spațiul se umpluse deja de un fum dens, de parc-ar fi fost o ceață
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
jos în curte lângă tata parcă așteptând să se producă ceva; ce anume nu știam. După un timp să fi trecut vreo zece minute s-au auzit niște bufnituri în interiorul cămăruței. Spațiul se umpluse deja de un fum dens, de parc-ar fi fost o ceață puternică într-o dimineață de toamnă târzie. Aproape că nu se mai zărea nimic. S-a auzit din nou izbitura în geam și în aceeași clipă am deslușit silueta unei pisici gri cu pete albe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
plutind într-o maree de instincte ucigătoare, apelând la rudimentele lui de inteligență cavernicolă, a luat muribunda de coadă și a mai trântit-o de câteva ori de pământ. Tot mai răsufla. Exasperat de rezistența și de încăpățânarea ei care parcă puneau sub semnul îndoielii calificarea lui de călău autorizat, s-a hotărât să-și manifeste în final abilitățile sale profesionale. Aruncându-și ochii împrejur, a zărit tocmai obiectul de care avea nevoie: o bucată de cărămidă vârtoasă. Apucând pisica de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
ronțăia liniștită la cocenii din față, primind cu plăcere în stomacul ei compartimentat bolul alimentar îmbibat cu suc dulce-amărui. Dobitocul a sesizat că îl priveam într-un fel deosebit, încercând să mă substitui unui specialist cu diplomă în domeniu și parcă iritată de privirile mele indiscrete și indecente când de-o parte și când de alta a corpului ei slăbănog a izbucnit mânioasă: Oare de ce mă examinează plodul ăsta și se holbează la mine ca la o vedenie, tulburându-mi liniștea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]