4,649 matches
-
diverse hărți, orare, o colecție de cutii de chibrituri, un ciob de sticlă rubinie și chiar - acum Îmi dau seama - perspectiva pe care o aveam din balconul meu asupra lacului Geneva, și oazele lui de lumină, de la ora ceaiului, astăzi Întunecate cu lișițele și rațele lui moțate. De aceea, nu mi-a fost greu să alcătuiesc un volum, pe care editura „Harper & Bros“ din New York l-a publicat În 1951, cu titlul Dovezi concludente; dovezi concludente ale existenței mele. Din păcate
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
douăsprezece ori În decurs de numai ani), slaba mea reacție față de muzică era total anihilată de cazna vizuală de a ne putea citi peste umărul lui Pimen sau de a Încerca În zadar să-mi imaginez fluturii zburând printre florile Întunecate din grădina Julietei. Mama făcea tot ce putea ca să Încurajeze sensibilitatea mea generală față de stimulii vizuali. Câte acuarele a pictat pentru mine! Ce revelație am avut când mi-a arătat liliacul crescut din combinația roșului cu albastrul! În casa noastră
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
o alegere asemănătoare de către Nicolai I) a optat pentru recompensa mai concretă. („Encore un comte raté“, comentează sec Serghei Sergheevici). După aceea a trăit mai mult În străinătate. În primii ani ai acestui secol, mintea a Început să i se Întunece, dar el se agăța de convingerea că atâta timp cât rămânea În zona mediteraneană totul era În regulă. Medicii aveau o părere contrarie, considerând că ar putea trăi mai mult În clima unei stațiuni de munte sau În nordul Rusiei. Există o
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Încă În clipa când mama mă preda lui Miss Clayton sau Mademoisellei, pentru a mă dezbrăca. În casa noastră de la țară existau cinci băi și o mare varietate de lavoare venerabile (pe unul dintre acestea Îl căutam În cotlonul lui Întunecat ori de câte ori plângeam, ca să simt pe fața umflată, pe care mă rușinam s-o arăt, atingerea alinătoare a jetului lui șovăielnic, În timp ce apăsam pe pedala ruginită). Baie adevărată se făcea seara. Pentru abluțiunile matinale erau folosite băițele englezești de cauciuc. A
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Mr. Cummings, care mi-a predat desenul În 1907 sau 1908, fusese și profesorul de desen al mamei. Venise din Rusia la Începutul anilor nouăzeci În calitate de corespondent străin și ilustrator al revistei londoneze Graphic. Se zvonea că viața Îi fusese Întunecată de oarecari nefericiri În căsătorie. Blândețea melancolică a firii compensa la el precaritatea talentului. Purta o manta lungă și pe vreme rea, iar pe vreme mai bună nu se despărțea de acel gen de pardesiu din lână maron-verzuie, numit loden
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
eforturi ridicole să se cocoațe Într-o barcă acostată la mal. Nu izbuti. Fluturarea de aripi, greoaie și neputincioasă, sunetul alunecos pe care-l producea izbindu-se de barca ancorată care se legăna și Împroșca apă, licărirea lipicioasă a umflăturii Întunecate În locul unde captura lumina - totul păru pentru o clipă Încărcat de acea stranie semnificație atașată uneori În vis unui deget apăsat pe niște buze mute și apoi arătând spre ceva ce visătorul nu apucă să deslușească Înainte de a se trezi
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
cu brațele goale Încrucișate pe piept, cu acel gest domol și comod, specific Rusiei rurale. Mă urmărea cum mă apropii, cu o față luminoasă care-mi spunea bun venit, dar pe măsură ce mă apropiam mai mult, lumina de pe fața ei se Întuneca, prefăcându-se Într-o jumătate de zâmbet, apoi Într-o luminiță vagă În colțurile buzelor strânse și În cele din urmă, și aceasta dispărea și când ajungeam În dreptul ei, fața ei rotundă și frumușică se golea de orice expresie. Dar
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
apus de soare, aproape unic În splendoarea lui, Întârzia pe cerul expus total luminii. Printre splendorile pe care le Îngrămădea acel apus și care se modificau imperceptibil, se deslușeau detalii de structură cu pete luminoase ale unor organisme cerești, maluri Întunecate cu fisuri sclipitoare sau plaje netede, eterice, ce păreau mirajele unor insule pustii. Nu știam atunci (cum știu astăzi la perfecție) ce să fac cu asemenea lucruri - cum să scap de ele, cum să le transform În ceva ce poate
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Sus, deasupra muzicii negre a stâlpilor de telegraf, un evantai de nori alungiți, violet-Închis, tiviți cu roz de flamingo, stătea neclintit; totul era o miraculoasă sărbătoare a formei și culorii! Totuși apusul era pe moarte și totul În jur se Întuneca; dar chiar deasupra orizontului, Într-un spațiu limpede, turcoaz, sub un strat negru, ochiul descoperea o priveliște pe care doar un neghiob ar fi confundat-o cu piesele de rezervă ale unui alt apus de soare. Aceasta ocupa o porțiune
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
pictor. Îl găsesc pitit Într-un colț al pânzei din vis sau introdus abil Într-o parte ornamentală a tabloului. Uneori Însă apare suspendat la jumătate distanță, un pic cam baroc și totuși În armonie cu frumoșii copaci, cu brazii Întunecați și cu mestecenii strălucitori, a căror sevă curgea cândva prin lemnul lor. Romburi de vitraliu rubinii, verzi sau albastre conferă o atmosferă de capelă zăbrelelor de la ferestrele cu canaturi. Este exact așa cum era În adolescența mea, o structură veche și
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
la sud de St. Petersburg. Un război continua undeva, departe. Doi ani mai târziu, acel banal deus ex machina, Revoluția Rusă, a izbucnit silindu-mă să părăsesc acel decor de neuitat. De fapt, Încă de atunci, din iulie 1915, semne Întunecate de rău augur și forfoteli de culise, răsuflarea fierbinte a unor mișcări sociale colosale, afectau deja așa-numita „școală simbolistă“ a poeziei ruse - Îndeosebi versurile lui Alexandr Blok. La Începutul acelei veri și pe tot răstimpul verii precedente, numele Tamarei
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Tamarei, când s-a Întors pe scară, privindu-mă peste umăr, Înainte de a coborî În mica gară Învăluită În lumina crepusculară cu parfum de iasomie, În care greierii Își făceau de cap; dar astăzi nici o notă marginală străină nu poate Întuneca puritatea acelei dureri. 3 La sfârșitul anului, imediat ce Lenin a preluat puterea, bolșevicii au subordonat totul menținerii puterii și atunci și-a Început uluitoarea carieră regimul vărsărilor de sânge, al lagărelor de concentrare și al ostaticilor. Pe atunci, mulți credeau
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
ne-a fost... și cât de scump am plătit pentru aiastă "Strălucită izbândă!"... Tace. Tăutu îndrăznește încetișor arătând spre câmpul de bătălie: Și... și pe ei... unde-i îi?...Unde ? Ștefan rămâne câteva clipe cu privirile în gol, apoi încetișor, întunecat: Pe ei... Unde?... Pe ei îi culcăm aici, în dumbrava cu mesteceni de pe dealul Paiului, împreună, cot la cot cu tovarășii de luptă cu care au căzut, împreună... Ce de flori o să răsară în poiana aceea, spune, mai încet după
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
el. Și eu care gândeam că o să spui că ți-ar fi plăcut să fii un leu... S-au întors lăstunii la cuiburile lor din turnul Nebuise... spune el, după care tace, face câțiva pași cufundat în gânduri și se întunecă. Aista-mi amintește că, de Sfântul Gheorghe, turcii ies la război. Turcii și iar turcii, oftează el, o clipă m-ai făcut să uit ... Să râd... Uitasem... În odaie năvălește Mihail, strigând: "Vin turcii!!" A căzut Caffa!!... Caffa?!?! întreabă uluit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
au cărăbănit!! râd ei cu mare poftă, prinși în joc. Ha! Ha! Ha!... Vin!! Chiar vin!! strigă, căzut ca din cer, Gherasim, iscoada de la Stambul, în strai de călugăr, dând buzna în spătărie, clătinându-se, gâfâind... Chiar vin?!?!... exclamă Ștefan întunecându-se și se repede să-l susțină îmbrățișându-l să nu cadă. S-au pornit?!?! Vi... vin?... gângăvesc gurile boierilor ce tot erau căscate, că râdeau. Gherasim își trage sufletul și, mucalit, începe să se vaicăre: Du... Dumnezeule!... Într-un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
fericire... Ștefan trage mult aer în piept, o strânge pe după umeri pe Maria, mângâie creștetul Olenei, iar Petru i s-a și cocoțat în spinare... Ștefan privește în jur, cu bucurie și durere totodată, îngână: Acasă... Și războiul aista... se întunecă el și oftează. Alexandru se luptă cu somnul și cu un vrăjmaș nevăzut, pe care, harcea-parcea, îl taie cu latul palmei: Mamăăăă!! Ce-am mai spârcuit la tătărâme, harști-harști, din goana calului! "Și ei lepădau armele, șeile, veșmintele și goi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Luca Arbore. Mahomed e aici! Și... și ei?! Hăt pe 25 iulie?!?! Tocmai la Turda?! Parcă vorbeau de Brețcu! În trecătoare! Degeaba mai vin... Ce grabă? Șăzi ghinișor că nu dau turșii?! Nu îndrăzneam să vă spun, ia cuvântul Ștefan, întunecat de o mânie surdă. Teamă mi-i să nu fie o "grabă bine calculată". Se grăbește încet, nu care cumva, venind în Moldova, să dea față cu turcii înainte de vreme... O să vină taman bine să ne cânte "Veșnica pomenire", fornăie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Urcă potecile! Te caută! "Ei sunt în tine! Tu ești în ei!" Se adună! Vin, Ștefane!! strigă el. Vin!! strigă din nou și deschide ochii. Vin!!... Ce spui?! strigă Ștefan înnebunit. Vin?!?! Chiar vin?!?!... se aprinde el, dar brusc se întunecă și glasul se stinge. De unde știi? Haida-de, Sihastre! Păi nu spuneai că n-ai a face cu "Neștiutele Cărări"?... Au ești "profet mincinos"? Daniil zâmbește cu îngăduință: De unde știu?... Știu! Vor buciuma! Când ai trăit mult, vezi și nevăzutul cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
bizare, de colosală încordare a voinței și a întregului corp, ca s-o „ajut” pe Doina. Și poate chiar am ajutat-o. Mă văd în una din serile acelui scurt, dar teribil interval, pe la nouă - mă întorceam de la redacție, se întunecase -, pe stradă, aproape pustie la acea oră, ce ducea de la fostul magazin Dinischiotul la fosta biserică Sf. Vineri, cabrat tot, într-o supremă, rubensiană mobilizare a forțelor, împotrivindu-mă, la cea mai înaltă tensiune a ființei, primejdiei, ca și cum mă pregăteam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
parcul” cartierului, de unde mai e puțin de mers și în care pe atunci se mai aflau câteva bănci când... epuizat de emoții, de frica permanentă că Doina o să leșine dintr-o clipă în alta, leșin eu! Sau aproape: mi se întunecă vederea, simt că mă lasă picioarele. Ne așezăm pe o bancă, așteptăm să-mi treacă. Îmi trece. Ne ridicăm și ne continuăm drumul, fără a mai ști cine pe cine susține. Până la urmă, totuși, au venit și copiii: gata făcuți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
cu mult mai bine boala, cele două săptămâni de după primul atac cerebral)... O asemenea „figură” ne-a făcut mama, țin minte, la puțină vreme după mutarea noastră la bloc. A răcit, s-a îmbolnăvit de gripă și imediat s-a întunecat ca un nor negru, de ploaie, s-a închis într-un fel de resemnare ostilă. Ca s-o scoatem din starea asta, am chemat-o pe Jeni, care a încercat, în felul ei, s-o înveselească. N-a prea reușit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
mai am despre ce vorbi cu oamenii” - sunt ultimele cuvinte, poate cele mai teribile din întregul film, pe care le rostește eroul înainte de a întrerupe pentru ani îndelungați comunicarea cu semenii săi. Dubii grele cad asupra omului, imaginea sa se întunecă în acest crâncen veac al evului de mijloc. De la chipul cneazului trădător, copleșit, în cele din urmă, de infama lui trădare, obiectivul aparatului de filmat se deplasează, într-una din cele mai extraordinare metafore sarcastice ale filmului, spre capul, gâtul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
vedea rezultatul: ceartă, dezbinare, desfrânare, furt sau omor. De aceea unii nici nu se mai respectă, pentru că a pus stăpânire pe inimă și mintea lor cel viclean, care-i adapă cu fel de fel de băuturi. La băutură mintea se întuneca, cei ce beau se înfierbânta și trec la acțiuni josnice. Eu, ce să zic, știu că multe lacrimi curg din cauza băuturii. Cred că dacă cineva n-ar bea deloc nici n-ar mai muri. Iar dacă cineva bea peste măsură
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
-vor pe frați, Fii vor omorî pe tați, Foc se-ntinde peste lume Și durere fără nume Care n-a fost de când sunt Oameni pe acest Pământ. Semne-or fi prevestitoare Chiar și-n luna, stele, soare: Soarele s-a-ntuneca, Luna raze n-a mai dă, Stelele-or cădea pe rând Frică-n inimi semănând, O să urle-amarnic vântul De s-o cutremura Pământul, Și-or hui înfiorător Valurile marilor, Multor oameni zbuciumarea, Groază le-or curma suflarea, Cei ce
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
Si pe cei ce-au făcut bine îi va lua Domnul cu Sine, Iar la cei răi le va spune Să se-adune toți din lume în Valea lui Iosafat Unde vor fi judecați. Dar voi, iubiților frați, Nu sunteți întunecați Să vă prindă fără știre Acea ziua de venire, Dar mare frică va fi Când toate se vor prăbuși, Luna, stelele-or cădea, Soarele s-a-ntuneca Și toate vor fi-ntristate Pentru că-am făcut păcate. Dar atunci va fi
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]