40,921 matches
-
a începe să fie con sem nate în documente, fără ca celelalte populații conlocuitoare (în primul rînd maghiarii și germanii), care pe deasupra repre zentau autoritatea stăpînitoare, să nu poată „contribui“ mai consistent la „umplerea golului denominativ“, presupus, prin absurd, de lipsa atestărilor anterioare. Pînă și diminutivarea de la puținele toponime străine din zonă, deci crearea prin polarizare a altor nume de locuri, au realizat o romînii, cum este cazul lui Sibișel, derivat de la Sebeș (< magh. szebes, „repede“), sau al lui Căltăbășel, derivat de la
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
nu numai straturi moderne, așa cum poate sugera, la o privire superficială, „transpa rența“ lor semantică în cele mai multe cazuri. O modalitate de identificare a toponimelor romînești vechi sau chiar a unor nume de locuri moștenite, chiar dacă ele nu au beneficiat de atestări foarte vechi, o constituie analiza multicri te rială, cu metodele gramaticii istorice și ale etimologiei topo nimice, a unor nume greu de raportat la apelative ori antropo nime romînești generale sau regionale. Astfel a procedat Vasile Frățilă cu toponimele Sîncel
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
cînd terenul ar fi trebuit să fie pustiu în concepția lor, ci după așezarea lor în aceste teritorii, ca ocupanți (prin cucerirea cui?) și stăpînitori (ai cui?). Toponimele vechi romînești nu sunt puține, dar pot fi dovedite anevoie, din cauza lipsei atestărilor în perioada „vidului“ documentar și a rigorilor drastice ale reconstrucției lingvistice fără bază originară de referință. Toponimele moștenite din latină, de exemplu, sunt greu de identificat, pe de o parte din cauză că nu pot denumi topice majore (comunitățile restrînse și coborîte
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
în paralel și ca apelative. Cum să demonstrezi că toponime ca Apa, Cîmpulungul, Muncelul, Muscelul, Săcelul, Valea etc. sunt străvechi, cînd ele sunt înțelese încă la nivel apelativ și puteau fi deci, „botezate“ abia acum cîteva sute de ani? O atestare cît mai veche ar fi marcat un punct de pornire sau de raportare al traseului etimologic al unor astfel de toponime. La noi, documentele medievale au început să apară (și atunci în proporție foarte mică) prin secolul XIII, după ce populațiile
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
în apropierea sa și al unui sat de lîngă Adamclisi, în județul Constanța, numit așa, probabil, de populația migrată din zona originară a Abrudului. Au fost for mate, prin polarizare, Abrud-Sat (component al orașului omonim), Depresiunea Abrudului și Măgura Abrudului. Atestările, începînd cu secolul al XIII-lea, se referă, pentru o lungă perioadă la minele din zonă și la așezările din jurul lor și abia în secolul al XIX-lea la pîrîul vecin. Formele din documente sunt diverse (Obruth-, Obrug-, Obrud-, Abrug-
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
a unui romînesc *Auru, ajuns, prin filieră slavă, *Abrud (ca în rom. gaura > ucr. gavora) și evoluat, în rostirea maghiară, la Abrud (ca în vlah > blach) impresionează prin virtuozitate, dar e greu de probat istoric și de susținut prin eventuale atestări intermediare. Pe versantul opus al muntelui există o apă numită Dobrud, iar un afluent al Abrudului se numește Valea Roșie (magh. Verespatak), pe cursul căreia este așezată Roșia de Munte sau Roșia Abrudului. Nicolae Drăgan presupune că elementul comun al
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
ipoteză toponimele destul de apropiate geografic, care au aceeași origine: Teleorman, Călmățui, Derlui, Covurlui, Teslui, Turlui etc.). În limba turcică respectivă (cel mai probabil cumană, avînd în vedere zona), fie vechiul toponim existent în limba romînă într-o formă apropiată de atestările medievale Argheș, Argyas, Arghish etc. a fost modificat și retransmis romînilor în noua formă (în care, de pildă, ghe > ge), fie a fost contaminat cu un toponim creat în propria limbă, foarte asemănător cu numele găsit de cumani la sosire
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
moșii“, „băltoaca din fața izvorului“, „loc cu izvor puternic“). Entopicul este întîlnit, cu sensuri asemănătoare, și în bulgară și sîrbă, de unde a fost împrumutat, probabil, apelativul romînesc. Opțiunea pentru una sau pentru alta dintre surse depinde de analiza lingvistică și de atestările fiecărui nume al nume roasei familii onomastice. De exemplu, Bărca Croavelor, Bărca Scorțarului, Bărcoasa, Bărca Dobreștilor, Bîrca Plaiului, Bîrca Sadovei, Bîrca Viezurinilor etc. au în componență pe prima poziție, probabil, entopicul, în timp ce Bărcanu, Bărcănești, Bărcești, Bîrcaciu, Bîrcani, Bîrceni etc. provin
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
din centrul teritoriului romî nesc. Prin polarizare s-au format Depresiunea Brașovului, (Poiana Brașovului sau Poiana Brașov, cum i se mai spune) și Brașoveanca Mică (o poiană, la altitudine, mult mai mare decît cealaltă, în Munții Bîrgăului). Cele mai vechi atestări, începînd cu secolul al XIII-lea, consemnează formele Barasu, Brassu, Braso, Brassoviensis, Brasso, Brasov, Brassou, Corona, Kronstadt, Armizegetusa, Samazagetusa, Stephanopolis, Tiassum, Brassovia, Cragenstadt, Magyar Nyelvör, Krînen, Krünen. Toate sunt dubluri (prin adaptare fone tică sau prin supranume cu o altă
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
în numele de persoane Bráșić, Brașina (care este și toponim). Un astfel de antroponim poate fi dedus și din toponimul romînesc din județul Suceava, Brașca. Sufixul slav -ov atașat unui antroponim este frecvent în toponimia romînească. Pornind de la cea mai veche atestare a Brașovului, P. Binder crede că s-ar putea face o corelație formală cu numele vechi al rîului din apropiere, Barasu, Boroșu, Brassou (actualmente Ghimbav), dovedit de origine pecenegă. Alte ipoteze, nesusținute de analize riguroase, derivă urmele Brașovului din: sl.
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
conversiune. Deși nu mai face parte din etimologia directă, singura necesară în algoritmul etimologic aplicat toponimelor, vom preciza că, la rîndul său, acest nume de grup este format dintr-un nume de persoană, Bucur, întemeietorul așezării purtînd acest nume (prima atestare a toponimului datează din anul 1459), păstor, stăpîn al terenului sau conducător, potrivit legendei, și sufixul -escu (care forma, la origine, genitive, iar apoi adjective arătînd posesia, apartenența, afinitatea etc., fiind deci foarte potrivit pentru a desemna dependența locului de
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
asemănătoare cu cea actuală, începînd cu secolul al XVII-lea. Iorgu Iordan consideră numele ca fiind de origine cumană (< kara, „negru“ + kala, „fortificație, castel“), trimițînd și la alte toponime din zonă de aceeași origine (Comana, Comănița, Vadul Cumanilor, Teleorman etc.). Atestările mult prea tîrzii față de epoca prezenței cumanilor în Cîmpia Dunării justifică însă mai degrabă un etimon turcesc, din aceeași familie lingvistică, dar mai nou, adică apelativul kara-kale „cetatea, fortăreața neagră“, comparabil cu toponimele Ada-Kale, Carabair, Carabu nar, Carasu etc. Ruinele
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
în spațiul carpato-danu biano-pontic, așa cum se spune adeseori. Numele desemnează siste mul montan care acoperă Europa Centrală și de Est. Masivele muntoase de pe teritoriul romînesc se grupează în Carpații Orientali, Carpații Occidentali (sau Apuseni) și Carpații Meri dionali (sau Getici). Atestările încep cu Ptolemeu (sec. al II-lea e.n.) și consemnează forme foarte apropiate de cele actuale (Karpatu, Karpaten etc.). O ipoteză etimologică adusă în discuție mai ales de către istorici propune ca etimon numele tribului tracic carpi, fără a aduce argumente
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Clujului), Dealurile Clujului (în Podișul Someșan), Făgetul Clujului (rezervație peisagistică în Dealurile Feleacului), Vîrful Clujului (în Munții Bihorului), Fînațele Clujului-Copîrșaie (rezervație botanică în Dealurile Clujului), Fînațele Clujului-Valea lui Craiu (rezervație botanică în Dealurile Clujului). Este toponimul cu cele mai vechi atestări din regiune. În perioada 1213-1902 au fost atestate, după o monografie completată ulterior, unsprezece forme ale numelui, cu cincizeci de variante, dintre care selectăm: Cluj, Kluzsvár (11 variante), Kuluzsvár (4), Koluzsvár (7), Klusenberg (2), Kolozsvár (13), Klossvar (2), Klausenburg (8
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
o monografie completată ulterior, unsprezece forme ale numelui, cu cincizeci de variante, dintre care selectăm: Cluj, Kluzsvár (11 variante), Kuluzsvár (4), Koluzsvár (7), Klusenberg (2), Kolozsvár (13), Klossvar (2), Klausenburg (8), Claudiopolis. Completările aduse de alți autori amplifică numărul de atestări, dar nu aduc multe forme cu totul noi, ci tot dintre cele identice sau apropiate celor de mai sus. Printre cele deosebite, consemnăm Clusewar, Cluswar, Clusuar, Clusenburg, Closvar, Clusiensis (din care transpare Clus), Culusiensis (din care se deduce Kulus, atestat
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
de „condus“ fonetic spre Criș; sl. kriș, „cruce“ (apropiat de toponimele slave Bjebvar Kriș, Garni Kriș, Hrastovički Kriș, Koranski Kriș), probabil prin intermediul unui nume de persoană, greu de acceptat la populațiile slave încreștinate mai tîrziu (să nu uităm că prima atestare datează din secolul al VI-lea); germ. grioz, griess, „prund, nisip“, gris, „gri, vînăt“; romînescul criș, „tină, murdărie“; lat. *griseus. Ipotezele nu sunt susținute riguros, lingvistic și istoric, rămînînd la asemănarea formală. O ipoteză mai „elaborată“, dar cu multe carențe
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
fost atestate cele două oiconime sunt foarte apropiate de formele literare actuale: Devesă(l), Divese(l), Devesălu(l), Devezel, Dezesel, Dewezelu, Devesealu(l), Divise(l), Deve(s)lu (diferențierea articulat nearticulat nu apare și în formele vechi, fiecare oiconim avînd atestări atît articulate, cît și nearticulate). Etimonul ambelor oiconime pare a fi antropo nimul Devesel, care la rîndul lui ar putea proveni dintr-un apelativ bulgăresc divisil, numele mai multor plante, printre care și leușteanul. Toponimizarea (directă sau prin intermediar antroponimic
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
în județul Timiș (sau Caraș Severin), iar regiunea Turnu-Severinului s-a numit în trecut Cîmpia Severinului. Un Severovci există în Serbia, iar în Croația, Severje și Severovac. Două toponime Szöreny din Ungaria se pare că sunt din aceeași familie etimologică. Atestările, începînd cu secolul al XIII-lea, consemnează formele: Zeuwrin, Zeuriniensis, Zeurin, Zeuren, Zereniensis, Zewryn, Zeurend, Zewrum, Zewrend. Cei mai mulți cercetători cred că la origine se află un antroponim slav, *Severŭ, *Severa + sufixul toponimic -in, respectiv -ovac, -ov-ci. Sufixul -in a funcționat
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
în săsește, Fugresch. Este atestat începînd cu 1231, dar documentul s-a dovedit a fi un fals, care strecura ideea că bulgarii ar fi stăpînit temporar o parte a Transilvaniei, anume Țara Oltului, unde ar fi avut un voievodat. Prima atestare autentică a așezărilor romînești din zonă datează, de fapt, din 1252, comuna Cîrța fiind semnalată ca cea mai însemnată localitate din Țara Oltului. Cetatea Făgărașului a fost construită pe la 1300-1310, așa cum atestă și documentele Bisericii Catolice. Atestările numelui încep însă
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
un voievodat. Prima atestare autentică a așezărilor romînești din zonă datează, de fapt, din 1252, comuna Cîrța fiind semnalată ca cea mai însemnată localitate din Țara Oltului. Cetatea Făgărașului a fost construită pe la 1300-1310, așa cum atestă și documentele Bisericii Catolice. Atestările numelui încep însă mai devreme (localitatea existînd și înainte de-a fi întărită): sub variantele Fogros (1291) și, în continuare, Ffogaras, Fugaras, Fogaras, Fugrasch, Făgrașu, Fagraș, Fagarașu (la 1437). Un Fogaras se găsește și în Bereg, o pădure din județul
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
precum și suprafața mare a Făgărașului, se opun explicației din n. pers. germ. Fagar, Fager, Fugger + -aș, apropiat, prin etimologie populară, de fag. Etimologia populară incită la o apropiere de fag și de oraș, care ar fi putut fi combinate, dar atestările nu susțin această presupunere. Apropierea de fag se poate face în satele romînești de lîngă pădure, pentru care fagul este „arbore ocrotitor“; de la fag s-a creat denumirea locuitorilor satului, de făgărași, spre deosebire de făgași (evitîndu-se astfel și omonimia cu făgaș
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
pe această bază, *Ilavinica, a putut fi contaminat cu cealaltă rădăcină slavă discutată, *Ialovnița (așa cum s-a petrecut mai tîrziu în graiurile muntenești cu ialoviță, „vacă stearpă“ sau „grasă“, pentru care se folosește și varianta ialomiță, presupunere sprijinită de două atestări din secolele al XV lea și al XVI-lea (Elovnița, Elovnițov) și de evoluția ja > e din mediobulgară. Față de soluțiile de mai sus, care susțin plauzibil descendența slavă a hidronimului Ialomița (de la care s-au format choronimul Ialomița, adică numele
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Jiului), Jidovnița (vîlcea de 3 km, afluent de stînga al pîrîului Pîrscov) și, poate, Jidvei (sat din județul Alba, unde se află renumitele podgorii viticole). DTRO consemnează și un deal și o pădure cu acest nume în Oltenia. În primele atestări (începînd cu 1374) se păstrează grupul originar vșt (așadar, Jidovștița). La baza toponimului stă un adjectiv *Zidoviska (inițial pe lîngă reka, dolina) cu sensul de (rîul, valea) „uriașilor“ ( jidov în anumite graiuri înseamnă „uriașii din vechime, amintiți în Biblie, care
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
le mai numesc și Lotrița. Pentru acestea s-a propus ca etimon magh. lator, „hoț“, fără a avea atestată baza nediminutivată, care ar putea fi *Lator (așadar masculin de la care s-ar fi format un derivat feminin). În schimb, printre atestările Lotrului există și forme feminine (Lotra, Lodra), de la care s-ar fi putut forma, prin contaminare, diminutive feminine (mai ales că numele pîrîiașelor fluctuează între Latorița și Lotrița). Surprinzător este că cercetătorii nu s-au gîndit la posibilitatea moștenirii formei
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
bg. Marușa, alb. Marușe); de la adjectivul rom. mare și de la substantivul mure (care are și sensul de „negru“, vezi oaie mureșă „neagră“), putînd intra în aceeași serie onomasiologică cu Cerna și în seria formală Rareș, Țepeș, Lapteș, Brînzeș, Floareș, Verdeș. Atestarea în vecinătate a toponimului Marosháza, care desemnează o pădure, și a unui toponim Marospatak, lîngă Strigon, pare a înclina balanța spre un radical antroponimic. În cazul acesta, numele ar putea avea doi formanți antroponimici, explicabili dacă Maros ar fi fost
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]