7,296 matches
-
se convingă una pe alta. Zeci de cercetași rătăciți care agită niște lanterne de doi bani în pădure, noaptea. Unde sunt eu? Weber ar fi putut spune povești. Cei afectați de automatism, cu trupurile mișcându-se inconștient. Cei cu metamorfopsie, chinuiți de portocale de mărimea unei mingi de plajă și de creioane de mărimea unor chibrituri. Amnezicii. Stăpânii unor amintiri vii, detaliate, care nu se întâmplaseră niciodată. Eu e o schiță grăbită, încropită la comun, care încearcă să găsească un editor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
fi avut timp. Weber rămâne tăcut, prea speriat ca să confirme sau să nege. Dar ea a luat deja de la el ce-i trebuia. Clatină din cap spre el și spune: —Neasistat, imposibil, aproape omnipotent și infinit de fragil... El se chinuie să localizeze cuvintele, scrise de cineva care a fost odată el. Fața ei, îmbujorată de acest gând, îl imploră să-și aducă aminte. Dacă toți suntem măsluiți, atunci toți suntem liberi. Liberi să ne strecurăm mințile prin ceea ce iubim. Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
înțeleagă. —Ăsta e. Carhenge. Uriașele pietre cenușii se transformă în automobile. Trei duzini de rable vopsite cu spray așezate la verticală sau cruciș, ca niște lintouri. O copie perfectă. Ies din mașină, dând ocol cercului vertical. El reușește o imitație chinuită de veselie. Iată-l: monumentul ideal pentru ascensiunea orbitoare a oamenilor, experimentul trecător pe care selecția naturală l-a făcut cu conștiința. Și, peste tot, mii de rândunele și-au făcut cuib în arborii ruginiți. Cinează în orașul vecin, Alliance
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Au fost vremuri grele pentru noi doi. Dar uită-te! O întoarce spre geam - o după-amiază monotonă, înnorată, pe Platte. Nu-i dracul chiar așa negru, ai? De fapt, e la fel de bine. Pe undeva e chiar mai bine. Ea se chinuie să-și recapete vocea. —Cum adică, Mark? La fel de bine ca? — Adică noi. Tu. Eu. Aici. Aprobator, arată afară, pe geam: Marele Deșert American. Râul adânc de câțiva centimetri. Rudele lor de sânge, păsările alea care se rotesc. Cum s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
plimbării. Fac haz de necaz, dar cu tine, Herr Doktor, simt nevoia să trec de acest haz de fațadă și să fiu sinceră : mă simt îngrozitor. Mă dor toate, am senzația că simt fiecare ligament cum se întinde și se chinuie să susțină această greutate, că oasele mele cedează, că le aud cum scârțâie și cum pârâie și cum în final se vor rupe. Când stau pe spate, apăsarea face să-mi amorțească picioarele și trebuie să mă prăvălesc pe-o
Fructul. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Luminița Marcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1772]
-
griji, iar tu, probabil, te gândeai la orice altceva decât la o mașină de scris pentru femeia îngreunată. Atunci, în ’46, a fost limpede că nu mai era cale de întoarcere, bunica aștepta o fetiță, ca mine acum, și se chinuia să aprindă cu un rest de petrol vechea mașină de gătit a străbunicii, pe care apoi nu s-au îndurat s-o arunce. Ce vremuri, Herr Doktor, iar eu mă plâng acum, suntem atât de fragili, atât de nestatornici, față de
Fructul. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Luminița Marcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1772]
-
O caracterizează: În următoarele note de subsol, prozatorul destăinuie numele acelui "enigmatic X" de care era îndrăgostită doamna T. El este Fred Vasilescu, tânăr aparținând, după spusele scriitorului, acelor "fruntași adevărați în activitatea lor, oricare ar fi ea..." Tânărul era chinuit de o poveste de iubire, despre care autorul aflase anterior, și-l roagă să scrie un jurnal în care să se confeseze, exprimându-și neliniștile, stările și sentimentele trăite: și-i recomandă: Cunoscându-l mai bine, scriitorul înțelege iubirea mistuitoare
CAMIL PETRESCU STRUCTURI ALE ROMANULUI by NICOLETA-GEORGETA SOLOMON () [Corola-publishinghouse/Imaginative/516_a_1169]
-
pagină a ziarului romand. E simpatică, blonzie cu ochi negri și pot să-mi imaginez exact cum va arăta peste 15 ani. Cum va arăta însă Dora, habar n am. Poate va avea 1,57 ca mine și se va chinui pe tocuri, poate va locui în continuare la Fribourg și va străbate în fiecare dimineață bulevardul Perroles până la Liceul Sainte-Croix, unde predă franceză Noël Ruffieux, îngerul păzitor al capelei ortodoxe, poate va avea umor ca taică-su... Cine poate ști
Baby blues (jurnal pentru Dora). In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Simona Sora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1782]
-
ceva care să depășească 100 de pagini, așa mi-aș dori să scriu : într-un fotoliu comod și cu o masă rabatabilă care să cuprindă fotoliul și să poată fi îndepărtată cu ușurință. Sonia, fata de dimineață, m-a văzut chinuindu-mă să scrijelesc trei semne în agendă (din superstiție ardelenească : ce scrii azi, sigur n-o să scrii mâineă, întoarsă pe-o parte, sprijinită în cot. M-a instalat pe un frumos colac verde, mi-a pus la spate o pernă-banană
Baby blues (jurnal pentru Dora). In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Simona Sora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1782]
-
fost așezate într-o frumoasă raclă din argint și aur ce a fost dusă în glasuri de cântări îngerești în biserica Mănăstirii Secu. De ziua prăznuirii sale, Sfântul a început să fie simțit intens de către cei bolnavi și de către cei chinuiți de duhuri necurate... Multe rugăciuni, suspine și lacrimi sunt așezate zilnic la racla sfântului, iar minunile ce se săvârșesc, atât tainic cât și vizibil sunt vrednice de consemnat. Acest izvor de binecuvântări ce se revarsă nu numai peste credincioși, ci
Bucurii sfinte în glasuri din cetate by Ierodiacon Hrisostom Filipescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/462_a_1113]
-
din terminațiile nervoase din sfârc în glanda pituitară și din glanda pituitară în canalele transportatoare de lapte ca să mi se declanșeze lactația. Uneori ne ia mai bine de-un sfert de oră doar să ne pornim. El țipă, eu mă chinui să-mi păstrez calmul fiindcă adrenalina anulează tot procesul. Ca să te calmezi, zice cartea mea de crescut bebeluși, tre’ să numeri rar până la douăzeci și să respiri adânc cu ochii închiși. La mine nu merge cu număratul. Nu știu de ce
100 de zile. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Ioana Morpurgo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1775]
-
chestia asta?“, „Haide, haide! Ce-ai de gînd? N-am timp de pierdut cu tine! Dacă ai chef să... plătește-mi, dacă nu, cară-te dracului de-aici!“. Și, totuși, chiar și la aceste femei sărmane, istovite În chip brutal, chinuite de spaime, se putea găsi ceva, ca o jalnică și indestructibilă sămînță vie, un fel de blîndețe ascunsă, o dorință timidă, aproape speriată, de a găsi o fărîmă de prietenie, de duioșie, chiar de dragoste, În mijlocul vîrtejului de bărbați decăzuți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
greoaie, este umflată de furie Înăbușită și de disperare: pe măsură ce larma nesfîrșită a glasurilor se Întețește, izbucnește În hohote de rîs dement, Își smulge violent banderola gulerului care parcă-l Înăbușă și se repede amețit și orbit ca un om chinuit de dureri de dinți. Iar ei continuă să apeleze la el cu speranța nezdruncinată și Încrederea copiilor creduli că un singur cuvînt din partea comandantului lor infailibil va rezolva totul: unul Îi spune că și-a pierdut centironul, altul că și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Ei, și cum ți-am spus, se ducea la cîrciuma lui Ambrose Radiker și se luase de băutură, și Ambrose mi-a povestit că i se pare c-o vede iar pe Lydia și că s-a-ntors din groapă ca să-l chinuiască. Și i-am zis: „Da, poate că nici nu-i departe de adevăr“. „Dar asta nu-i tot“ - zise Ambrose - „nu-i numai atît. O dată a venit și i-a zis lui Dan că-i chinez“ - sigur că-l ții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Îngrozitor și că fata n-a mai putut răbda, că Ed Începuse să-și piardă mințile și că uneori aiura și țipa că sufletele celor pe care i-a ucis se-ntorc din mormînt ca să-l hăituiască și să-l chinuiască. „Vezi“ - i-am spus tatălui tău cînd mi-a povestit - „vezi ce se-ntîmplă? Așa e Întotdeauna“ - am zis. „Cei vinovați fug chiar și cînd nu sînt urmăriți.“ „Da, așa e“ - a zis. „Așa se-ntîmplă cînd ai conștiința Încărcată.“ „Așa că am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
cu vorbele! Cel puțin pentru mine. Vorbele sunt păpușile oamenilor mari, cu ele se joacă ei până amețesc și amețesc și vorbele. Dar dacă vrei să spui într-adevăr ceva, nu trebuie neapărat să vorbești. Spui multe fără să te chinui să-ți alegi cuvintele. Vorbitul fără vorbe sau „comunicarea nonverbală”, cum îi zice PAM, e mai grozavă și decât mieunatul. Noi, pisicile, știm asta de la strămoși. Străstră-moșul nostru tigru, trăia în sălbăticie, dar când spunea el ceva - nu vorbea, nici
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
ai făcut o injecție cu o substanță care s-o învie, probabil. Buzele ei au rămas palide în loc să se-nvinețească. Prescott era un bărbat voinic, cu un păr blond, des, iar soția lui era o brunetă zveltă. Acum, bărbatul se chinuia să zâmbească și arunca priviri întrebătoare spre soția sa. Femeia zâmbea și ea. - Domnule Gosseyn Trei, spuse, soția unui venusian non-A care avea de jucat un rol în interiorul frontului inamic, trebuie adesea să se stăpânească. Ceea ce-ți amintești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
Alecsandrescu. Despre astea de pe urmă ar fi de povestit multe, numai că nu mai interesează pe nimeni, le las și eu în deplina lor uitare, în burnița toamnei, vă îndemn doar să ne amintim cu nostalgie despre cum anume se chinuie să supraviețuiască buruienile și frunzele de arțar printre fierătanii fără rost aruncate la o margine de cale ferată în curtea uzinei gospodărită de directorul și de consiliul de administrație responsabilizați cu salariile acelea care nu există decât în feeriile de
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
luna decembrie. Suntem primitivi, săraci, neam de traistă față de politicoșii indiferenți și bogați de pe autobahn-ul vestic și asta e șansa noastră. Muncim mai mult, cu salarii de rahat, stăm pe dinaintea vitrinelor de sărbători împodobite tutto a colori și suntem disperați, chinuiți de formula implacabilă a unui cartezianism fără noblețe: am deci exist. Sau vai nouă! nu am și de aceea nu sunt. Toate astea îmi par a fi motoarele dezvoltării, șansa capitalismului românesc, ieșirea din amorțirea generațiilor care au supraviețuit, care
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
tăgăduit nici chiar de dușmanii care i-au biruit. Părerea lor că moartea-ar fi o fericire, îi făcea cruzi pentru alții, căci a omorî numai pe dușman, era după părerile lor a-i face un bine; trebuia deci să-1 chinuiască spre a-l pedepsi. De aceea ei erau cumpliți cu dușmanii lor; chiar femeile lor luau rolul de călăi pe lângă nenorociții prinși de războiu romani. Ele se văd pe tablourile columnii arzând pe aceștia la cap și la umere cu
ISTORIA ROMÂNILOR DIN DACIA TRAIANĂ ISTORIA MEDIE, Partea I De la întemeierea Ţărilor Române până la (cu o hartă) by A. D. XENOPOL () [Corola-publishinghouse/Science/101022_a_102314]
-
și se întoarse spre singura lui nădejde care-i mai rămăsese - patul. Dacă ar putea să-l rezeme de zid, ar reuși să ajungă la fereastră. Era un sistem metalic cu picioare cimentate într-un sol de beton. După ce se chinui cu el câteva minute, Gosseyn se dădu înapoi. - O celulă fără uși, zise, și liniștea. Spiritul se destinse. O liniște incompletă. Erau zgomote, mișcări, mers încolo și încoace, palpitația slabă a unor glasuri. Această temniță făcea parte dintr-o construcție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
Fără căsătorie. Aceasta-i pentru rasele inferioare, zise Leej cu dispreț. Ea n-o spuse dar Gosseyn înțelese că Yanar era ultimul, de pe o lungă listă de amanți; fiind mai vârstnic decât ea, avusese mai multe amante. Acești oameni se chinuiau unii pe alții și datorită darului lor al premoniției. Apariția lui Gosseyn întrerupea aventura lor mai devreme decât o prevăzuseră. Obiceiurile lor nu-l deranjau pe Gosseyn. nici nu-l atrăgeau. Se gândi mai întâi să-l liniștească pe Yanar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
bust bine conturat sub un pulover negru. Dacă îi simțea cumva privirea, se prefăcea că nu o sesizează ci își lăsa capul pe spate suflînd fumul pe nări. Gestul ei îi amintea atît de bine de o fetiță care se chinuia să fumeze ca o femeie, că simți o împunsătură de tandrețe neașteptată. — Despre ce-a fost filmul? o întrebă el. — Despre oameni care se dezbrăcau nu mult după generic și apoi făceau tot ce le trecea prin minte în împrejurările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
zilei și timp. Cuvintele astea mi se par mai suculente decît experiențele pe care le semnifică... — Sludden, ești sadic, strigă Frankie, dă-i pace misteriosului! Nu-l băga în seamă, misteriosule. Se crede Dumnezeu, dar nu o poate dovedi decît chinuind oamenii. Nu-i așa, Sludden? Sludden își scoase o pălărie imaginară și se înclină, dar mînia ei era prea impresionantă pentru a fi luată drept glumă. Se ridică și zise: — Oricum, McPake ne duce la o petrecere, așa că hai să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
la cap o vreme, continua povestea, pentru că își petrecea o bună parte a zilei să pregătind-o. O mai intimida pe Ruth și în alte feluri. I se interzicea să bată mingea în casă. A văzut-o odată și a chinuit-o săptămîni în șir cu amenințarea că-i va spune mamei. într-o zi, doamna Thaw își acuză copiii că fură zahăr din dulapul din living. Amîndoi negară. — Tu ai furat zahărul, i-a spus Ruth mai tîrziu. — Da, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]