4,964 matches
-
lungul Pax Britannica. prima linie de producție în masă din lume a fost înființat în oraș, făcându-l pe site-ul cel mai industrializate din lume. În timpul al doilea război mondial, orașul a fost un punct de îmbarcare pivot pentru debarcările D-Day și a fost bombardat pe larg în Portsmouth Blitz, ceea ce a dus la moartea a 930 de persoane. În 1982, orașul găzduit ansamblul forțelor din atacă războiul din Insulele Falkland. Maiestății Sale Yacht Britannia a părăsit orașul pentru a
Portsmouth () [Corola-website/Science/305027_a_306356]
-
de divizii în Balcani (din cele 120 de divizii care erau dislocate în vestul Europei, la Oceanul Atlantic). Operațiunea de dezinformare a purtat numele de cod "Joel" și a fost atât de bine proiectată și realizată, încât Adolf Hitler, în momentul debarcării trupelor aliate în Normandia, a ezitat să arunce în luptă diviziile de rezervă, convins că debarcarea este un șiretlic anglo-american. Ulterior, Kamin este trimis ca emisar în Cehoslovacia și Austria (1948-1949) și mai târziu și în Statele Unite (1964-1965). În perioada
Baruch Kamin () [Corola-website/Science/306037_a_307366]
-
Oceanul Atlantic). Operațiunea de dezinformare a purtat numele de cod "Joel" și a fost atât de bine proiectată și realizată, încât Adolf Hitler, în momentul debarcării trupelor aliate în Normandia, a ezitat să arunce în luptă diviziile de rezervă, convins că debarcarea este un șiretlic anglo-american. Ulterior, Kamin este trimis ca emisar în Cehoslovacia și Austria (1948-1949) și mai târziu și în Statele Unite (1964-1965). În perioada decembrie 1953-iulie 1955, Kamin a deținut funcția de deputat în Knesset-ul (Parlamentul) statului Israel, fiind
Baruch Kamin () [Corola-website/Science/306037_a_307366]
-
a contacta partidele politice din România (în special pe Iuliu Maniu) și a căuta o cale pentru încheierea unui armistițiu și scurtarea războiului; 2. în caz că sunt capturați de autoritățile loiale guvernului Antonescu, să convingă serviciile secrete că se pregătește o debarcare aliată în Balcani și să determine o mutare a trupelor germane către Est - în pregătirea ofensivei aliate din Normandia. Datorită faptului că pilotul avionului a greșit punctul de parașutare, unde-i aștepta la sol un anume “Silviu”, cei trei agenți
Constantin Tobescu () [Corola-website/Science/305727_a_307056]
-
militar România se obliga să atace Austro-Ungaria cel mai târziu la 28 august 1916 (opt zile de la ofensiva aliată care urma să fie declanșată de la Salonic); armata rusă trebuia să acționeze în forță pe întreg frontul austriac, să împiedice orice debarcare a inamicului pe litoralul românesc, să trimită în Dobrogea două divizii de infanterie și una de cavalerie. Aliații se mai obligau să declanșeze o ofensivă la Salonic; cele patru puteri se obligau să furnizeze trupelor române muniții și material de
Consiliul de Coroană din 27 august 1916 () [Corola-website/Science/306319_a_307648]
-
de Casablanca la Safi (Operațiunea Blackstone) și la nord, la Fedala(Operațiunea Bushwood) respectiv în portul Lyautey (Operațiunea Goalpost). Nu au avut loc bombardamente preliminare în speranța că francezii nu se vor opune trupelor americano-britanice, dar s-au înșelat. După debarcare trupele lui Patton au fost atacate de blindate franceze, dar trupele americane au fost salvate de aviația americană care au spulberat tancurile franceze. Susținerea aeriană a fost asigurată de avioane P-40 Warhawk de pe portavionul USS Ranger (CV-4). Trupele lui
George S. Patton () [Corola-website/Science/306393_a_307722]
-
majoritate trupelor americane se îndreptaseră spre Casablanca asediată. În jurul Port-Lyautey, trupele primului val au trebuit să aștepte al doilea val de dabarcare mult prea mult timp. Acest răgaz a fost folosit de apărători francezi pentru organizarea defensivei. Următoarele valuri de debarcare s-au bucurat de sprijinul bombardamentelor navale și a acoperirii aeriene a avioanelor de pe portavioane. Și obiectivele aliate din această zonă au fost atinse. În jurul Fedala debarcarea celor 19.000 de soldați aliați a fost dată peste cap de condițiile
George S. Patton () [Corola-website/Science/306393_a_307722]
-
răgaz a fost folosit de apărători francezi pentru organizarea defensivei. Următoarele valuri de debarcare s-au bucurat de sprijinul bombardamentelor navale și a acoperirii aeriene a avioanelor de pe portavioane. Și obiectivele aliate din această zonă au fost atinse. În jurul Fedala debarcarea celor 19.000 de soldați aliați a fost dată peste cap de condițiile meteo nefavorabile. Debarcările au fost efectuate sub focul artileriei franceze. Cu toate aceste, americanii au reușit să cucerească capete de pod puternice și să asedieze portul Casablanca
George S. Patton () [Corola-website/Science/306393_a_307722]
-
bucurat de sprijinul bombardamentelor navale și a acoperirii aeriene a avioanelor de pe portavioane. Și obiectivele aliate din această zonă au fost atinse. În jurul Fedala debarcarea celor 19.000 de soldați aliați a fost dată peste cap de condițiile meteo nefavorabile. Debarcările au fost efectuate sub focul artileriei franceze. Cu toate aceste, americanii au reușit să cucerească capete de pod puternice și să asedieze portul Casablanca până pe 10 noiembrie. Generalul Patton a intrat în Casablanca fără să întâmpine vreo opoziție. Patton era
George S. Patton () [Corola-website/Science/306393_a_307722]
-
în fruntea trupelor americane, avându-l ca adjunct pe Omar N. Bradley. Patton a sesizat că americanii nu aveau sprijin aerian suficient și deși a încercat îmbunătățirea situației, o schimbare de proporții în acest domeniu nu s-a produs până la Debarcarea din Normandia. În Bătălia de la El Guettar trupele lui Patton au reușit să obțină o victorie tactică împotriva trupelor naziste conduse de Hans-Jürgen von Arnim și fasciste ale lui Giovanni Messe.
George S. Patton () [Corola-website/Science/306393_a_307722]
-
în jurnalul expediției lui Magellan, fiind observată ulterior și de alți navigatori, datorită situării ei pe ruta maritimă ce leagă Cape Town de sudul Indoneziei. A fost botezată de navigatorul olandez "Van Diemen" care a observat-o în 1633, dar prima debarcare a avut loc abia în 1696, fiind efectuată tot de către un navigator olandez. În Secolul XIX insula este "frecventată" doar de ătre pescari, vânători de balene și de către naufragiați. Insula a fost revendicată în numele Franței în 1843, care staționează aici
Insula Amsterdam () [Corola-website/Science/305782_a_307111]
-
istoric comun cu Insula Amsterdam. În 1559 geograful "Evert Gysaerts" mentionează o insulă la latitudinea de 38° S """T.Q. descrobio o nao S. Paulo"". Navigatorul Olandez "Harwick Claesz de Hillegom" denumește insula Zeewolf un secol mai târziu, iar prima debarcare are loc abia în 1696, fiind efectuată tot de către un navigator olandez. În Secolul XIX insula este "frecventată" doar de ătre pescari, vânători de balene și de către naufragiați, în 1793 o navă britanică cartografiază insulă și găsește un marinar breton
Insula Sfântul-Paul () [Corola-website/Science/305783_a_307112]
-
prin Moshe Shertok și Agenția evreiască internațională. Încep negocieri duse de Brod, Karako și Malioglu (de asemenea evreu), care încearcau să obțină vize de la turci, britanici, suedezi, sovietici și de la Crucea Roșie, însă în zadar. Guvernul de la Londra a interzis debarcarea pasagerilor în Palestina, aflată din 1922 sub mandatul său, încredințat de Societatea Națiunilor. Motivul oficial al acestui refuz era faptul că pasagerii navei erau de acum încolo "dușmani" ai Mării Britanii, dar, în realitate, din teama reacției arabilor, Anglia nu
Struma (navă) () [Corola-website/Science/313074_a_314403]
-
debarce, viața la bordul vasului, suprapopulat, înrăutățindu-se, iar hrană și apa devenind insuficiente în ciuda eforturilor făcute de Brod, Karako, Malioglu și de Crucea roșie. Căpitanul Garabetenko îi trimite guvernului turc o scrisoare alarmista în care contestă motivele carantinei, cere debarcarea pasagerilor și eliberarea navei, amintind că aceasta este neutră. O delegație a evreilor români din Palestina a venit la Istanbul și a obținut o audiență la președintele Turciei, Ismet Inönü. După aceasta întrevedere, Brod, Karako, Malioglu și Shertok obțin de la
Struma (navă) () [Corola-website/Science/313074_a_314403]
-
pentru declanșarea unui atac aeropurtat. Atacul din Creta a fost prima invazie aeropurtată în adevăratul înțeles al cuvântului, cu folosirea parașutiștilor și a infanteriei transportate cu planoarele, e adevărat la o scară mai redusă decât viitoarele asalturi aliate din timpul debarcării din Normandia. Germanii mai folosiseră trupe aeropurtate pe scară mai mică în timpul invadării Danemarcei, Norvegiei, Belgiei, Olandei, Franței și Greciei continentale. În cazul invaziei din Grecia parașutiștii au fost folosiți doar pentru ocuparea unui pod peste Canalul Corint care fusese
Bătălia din Creta () [Corola-website/Science/313089_a_314418]
-
fi fost folosite pentru transportul rezervelor și proviziilor pe calea aerului. Corpul aerian al 11-lea urma să coordoneze atacul Diviziei a 7-a aeriene (care urma să-și lanseze parașutiștii din avioane sau cu planoarele) și a Diviziei de debarcare aeriană a 22-a (care avea să fie transportată pe aeroporturile cucerite de primul val al atacului). Inițial, atacul trebuia declanșat pe 16 mai, dar a fost amânat pentru 20 mai, Divizia a 22-a fiind înlocuită de Divizia a
Bătălia din Creta () [Corola-website/Science/313089_a_314418]
-
ele proveneau doar din decriptarea transmisiunilor care foloseau codul forțelor aeriene. Ca urmare, comandanții britanici au avut informații scoase din contextul general, ceea ce a dus la hotărâri greșite. De exemplu, printre mesajele descifrate se aflau unele informații despre acțiuni de debarcare amfibii, ceea ce au dus la plasarea unor importante forțe aliate în apropierea plajelor, slăbind apărarea în zona aeroportul Maleme - unul dintre principalele obiective germane. Apărarea britanică a fost slăbită și de hotărârile eronate ale superiorilor generalului Freyberg. În timp ce Freyberg a
Bătălia din Creta () [Corola-website/Science/313089_a_314418]
-
detașament de parașutiști germani aterizați la Kastelli. Regimentul al 8-lea elen și elemente ale forțelor din insulă au dus lupte pentru eliminarea Batalionului de recunoaștere al 95-lea la Kolimbari și Paleochora, zona fiind importantă deoarece aici era așteptată debarcarea forțele de sprijin aliate. Un al doilea val german de invazie a atacat în după-amiaza aceleiași zile la Rethimnon la ora 16:15 și la Heraklion la 17:30. Atacul era așteptat de apărători, care le-au provocat pierderi grele
Bătălia din Creta () [Corola-website/Science/313089_a_314418]
-
fost uciși de focul artileriei aliate, ei au reușit să stabilească un perimetru defensiv. Până la miezul nopții, „Forța D” a Royal Navy a interceptat o flotilă de vase ale Axei cu întăriri, escortată vasul torpilor italian "Lupo", reușind să interzică debarcarea rezervelor și proviziilor. Convoiul Axei, format de 20 caice a fost apărat cu dârzenie de torpilor italian. Zece vase de transport cu aproximativ 2.000 de germani la bord au fost salvate de acțiunile comandantul italian Francesco Mimbelli, în ciuda superiorității
Bătălia din Creta () [Corola-website/Science/313089_a_314418]
-
deținerea controlului asupra aeroportului Maleme este cheia apărării întregii insule, forțele aliate au organizat un contraatac în regiune cu două batalioane neozeelandeze și două batalioane de maori în noaptea de 21 - 22 mai. Aliații s-au temut de o eventuală debarcare amfibie germană în regiune și mai multe unități nu au participat la contraatac, fiind lăsate să apere plajele, deși navele Royal Navy erau capabile să interzică orice astfel de tentativă. Contraatacul a fost declanșat noaptea, dar, până în acel moment, parașutiștii
Bătălia din Creta () [Corola-website/Science/313089_a_314418]
-
a retras forțele spre Milos. Deși la un moment dat a întâlnit torpilorul "Sagittario" și avea un avantaj copleșitor, King a hotărât să nu atace. Totuși, „Forța C” a reușit să-i oblige pe germani să renunțe la operațiunea de debarcare amfibie. Flotila lui King a suferit pierderi importante - HMS "Naiad" fusese grav avariat, iar crucișătorul HMS "Carlisle" fusese de asemenea avariat, într-o mai mică măsură însă. Decizia de retragere și neatacarea torpilorului italian au fost aspru criticate de amiralul
Bătălia din Creta () [Corola-website/Science/313089_a_314418]
-
ultimul fiind scufundat în cele din urmă. Cinci sute de supraviețuitori au fost salvați a doua zi dimineața de "Kandahar" și "Kingston". Royal Navy a pierdut două crucișătoare și un distrugător, dar a reușit să oprească din misiune flotele de debarcare. Forțele de apărare din insulă au fost nevoite să se retragă treptat spre sud, trebuind să facă față trupelor germane proaspăt sosite. Flotila a 5-a de distrugătoare ("Kelly", "Kipling", "Kelvin", "Jackal" și "Kashmir"), sub comanda căpitanului Louis Mountbatten, a
Bătălia din Creta () [Corola-website/Science/313089_a_314418]
-
făcute de diferiții comandanți militari. Istoricul Davin a calculat o cifră de 6.698 soldați după examinarea mai multor surse. Această cifră nu cuprinde și răniții Corpului al 8-lea aerian sau pierderile suferite de Kriegsmarine în timpul încercărilor eșuate de debarcare. Davin atrage de asemenea atenția că această cifră ar putea să nu includă și mai multe sute de răniți ușori Ar mai fi posibile și alte omisiuni, apreciază Davin. El afirmă cu privire la luptele din Creta că cifrele pierderilor germane sunt
Bătălia din Creta () [Corola-website/Science/313089_a_314418]
-
în 1848. Ele au fost continuate cu prilejul Tratatului Gadsdendin 1853-54 pentru achiziționarea unor teritorii suplimentare de către Statele Unite, când studiile au fost coordinate de maiorul William Hemsley Emory din partea Statelor Unite și de José Salazar y Larregui din partea Mexicului. În urma unei debarcări accidentale a lui La Salle pe coasta texană, Franța a considerat că Louisiana se extinde până la Río Bravo. Această revendicare a fost menționată în 1803, când Louisiana a fost cumpărată de Statele Unite de la Franța. Statele Unite au renunțat la această pretenție
Rio Grande () [Corola-website/Science/314497_a_315826]
-
metru pătrați concepute după un dizain arab-islamic și decorat cu țiglă marocană și vitralii în forme de arcuri. Turnul de control este lângă pistă și platformă. Aeroportul avea un număr total de 400 de angajați. Nu exista o platformă de debarcare pentru pasageri, scările erau duse pe pistă pentru a debarca pasageri. Facilitățile terminalelor includeau: Mai există alte 19 cladiri de la aeroport, inclusiv: O listă a companiilor aeriene care operau odată pe aeroport: Controlul traficului aerian de pe aeroportul a fost asumat
Aeroportul Internațional Yasser Arafat () [Corola-website/Science/314591_a_315920]