4,964 matches
-
manipulare laminând o complexitate. Geneza este complexă. Particula este hipercomplexă (și deloc elementul in sfârșit simplu). Organizarea este complexă. Evoluția este complexă. Physis-ul este nesimplificabil și complexitatea sa sfidează total înțelegerea noastră cu originea sa, textura sa infra-atomică, desfășurarea și devenirea sa cosmică"850. Complexitatea ne face sensibili la lucruri neliniștitoare pentru gândirea clasică: incertitudinea, incompletitudinea, imperfecțiunea, dezordinea, ambiguitatea, obscuritatea, misterul, antinomiile etc. În fața ei, gândirea simplificatoare poate să-și desfășoare arsenalul de metode și tehnici necesare inteligibilității, punând în ordine
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
ieșire de sub jurisdicția canonului logico-gramatical clasic, în direcția unei tratări complexe, contradictoriale a realului. Există un determinism categorial al gândirii occidentale, pe care, se pare, îl comandă însăși construcția limbilor indo-europene și care conduce la o privilegiere a ființei în raport cu devenirea, a substanțelor în raport cu schimbările. Prin comparație, limbile amerindiene sau cele ale populațiilor Hopi cuprind structuri lingvistice ce surprind dinamismele lumii. Însă, Wunenburger crede că nu trebuie să ne resemnăm în fața acestui determinism categorial. Există chiar și în limbile indo-europene proceduri
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
ce descriu prolixitatea formelor și forțelor cosmosului, cum ar fi Empedocle sau Heraclit, sau care aplică cuvintelor sau conceptelor deplasări și inversiuni vertiginoase, cum ar fi sofiștii, Aristotel se angajează pe calea unei stabilizări substanțiale a datelor. Câmpul fenomenal al devenirii este, sigur, abandonat contrarietății ce definește extremele variațiilor sensibile de un același gen, dar reprezentarea sa adevărată trebuie să se înalțe în planul unei "quid-ități" ce se supune unei stricte identități"902. În felul acesta, Aristotel refuză să gândească "devenirea
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
devenirii este, sigur, abandonat contrarietății ce definește extremele variațiilor sensibile de un același gen, dar reprezentarea sa adevărată trebuie să se înalțe în planul unei "quid-ități" ce se supune unei stricte identități"902. În felul acesta, Aristotel refuză să gândească "devenirea complexă a fenomenelor" sau o "logică a stărilor dinamice", rămânând în cadrele unei gândiri bivalente, ce "condamnă orice stare intermediară, mixtă, complexă", terță, prin care ar putea fi permisă luarea în considerare a coexistenței contradictoriilor 903. Forțând gândirea să se
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
514 Ibidem, p. 75. 515 Ibidem, p. 134. 516 "Dar noi știm ce înseamnă să te sustragi acțiunii, să te mulțumești să contempli: înseamnă să oprești dezvoltarea unuia sau altuia dintre cele două dinamisme antagoniste, mai exact a celor două deveniri ale logicului, dezvoltare ce reprezintă tocmai acțiunea. Și cum s-o oprești dacă nu printr-o devenire contradictorie ce urmează, la rândul ei, să fie dezvoltată. Se naște, astfel, acel proces pe care l-am numit cuantic, ce duce la
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
acțiunii, să te mulțumești să contempli: înseamnă să oprești dezvoltarea unuia sau altuia dintre cele două dinamisme antagoniste, mai exact a celor două deveniri ale logicului, dezvoltare ce reprezintă tocmai acțiunea. Și cum s-o oprești dacă nu printr-o devenire contradictorie ce urmează, la rândul ei, să fie dezvoltată. Se naște, astfel, acel proces pe care l-am numit cuantic, ce duce la contradicție. Dar a te sustrage acțiunii și a declanșa un proces de contradicție înseamnă, după cum se știe
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
obiecție ia în considerare faptul că Sinele cosmic este raportat la o ordine cosmică realizată procesual, iar ceea ce asigură realizarea de sine este menținerea acestui echilibru, iar nu a unei anumite stări de fapt. Omul însuși participă la această continuă devenire, iar prin conștiința ecologistă își înțelege tocmai această situare într-un flux dinamic al realizării de sine. Cred că această terminologie specifică ecologiei profunde poate fi reformulată cu ușurință în termenii filosofiei imanentiste a lui Spinoza, eventual cu importarea anumitor
Etica mediului: argumente rezonabile și întâmpinări critice by Constantin Stoenescu () [Corola-publishinghouse/Science/84952_a_85737]
-
comunității asupra individului este respinsă. Alte obiecții pot viza chiar fundamentul filosofic al conceperii cosmosului după modelul sinelui sau relația dintre creație și distrugere într-un asemenea univers. Putem lua în discuție felul în care budismul rezolvă această problemă a devenirii sistemului prin relația triadică dintre Brahma, Vișnu și Shiva, dar este greu de construit un model teoretic acceptabil din perspectiva gândirii occidentale. Cu totul altfel au fost internalizate principiile ecologismului în spațiul cultural și politic european, în primul rând prin
Etica mediului: argumente rezonabile și întâmpinări critice by Constantin Stoenescu () [Corola-publishinghouse/Science/84952_a_85737]
-
în felul în care semnifică și se arată, ca dezvăluire inaparentă, învăluită în propria non-manifestare, în trecerea invizibilă prin distanța străbătută. Aspect ce caracterizează de altfel natura imaginii poetale pe care intuiția abia o surprinde în fulguranța ivirii și a devenirii, în efemera sa ființare de dinaintea intrării în orizontul ființei. Ea nu respiră decât în acest scurt interval de trecere spre ființa poetică la care aspiră. Prin și în distanță - luând distanță față de prezența scripturală a ființei textului -, semnificabilul intră în
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
Astfel încât "rămâie, ah toate, în umbră./ Învoaltă minunea lor sumbră// Să crească sub stea năzdrăvană./ Lumină sunt, inimă, rană6". Ceea ce se deschide nu dă nimic de văzut în ascunsul originar al ascunderii; nu se întrevede - nu ia trup - decât minunea devenirii, frumusețea ne-spusă a întrupării poetale: "o priveliște de noapte/ negrăită 7". Nu e acesta posibilul întredeschiderii, cel care - fără să se arate - arată spre ceea ce va fi? "Puterile păsărești au arătat în triunghiuri/ spre ținte luminoase 8"; ceea ce e
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
timpului creației. Noua apariție nu se manifestă în netimpul locuirii, în absența oricărei determinații a producerii. Pentru ca ceva să se facă e nevoie de timp, iar ceea ce se face aici încolțește în contratimp, în marginea timpului, neafectat de înscrierea în devenirea ființei. Zi cu zi și noapte cu noapte reprezintă reperele unei succesiuni care nu aparține cronologiei mundane. De remarcat că facerea nu e posibilă fără desfacerea de orice ar putea îngrădi libertatea de creație. Căci de unde crește Turnul dacă nu
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
transparent al poemului, adâncul său mineral sau stofa sa aeriană unde se ivesc imaginile, aceste întrupări diafane ale semnificabilului, locul în care apare "corpul misterios al Poeziei"?13 Khôra sau ovalul inimii După Platon, există trei genuri: ceea ce devine, lumea devenirii sau a còpiilor perceptibile (sensibilul); modelul după a cărui asemănare ceea ce devine se naște, forma identică cu sine, nenăscută, pe care nu o percepem, ci doar o gândim (inteligibilul); cea în care are loc devenirea, locul veșnic ce "dă loc
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
trei genuri: ceea ce devine, lumea devenirii sau a còpiilor perceptibile (sensibilul); modelul după a cărui asemănare ceea ce devine se naște, forma identică cu sine, nenăscută, pe care nu o percepem, ci doar o gândim (inteligibilul); cea în care are loc devenirea, locul veșnic ce "dă loc de așezare tuturor celor ce se nasc, putând fi conceput fără ajutorul simțurilor, printr-un fel de raționament hibrid (...). El este de bună seamă cel pe care îl vedem ca într-un vis"14. Acest
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
se nasc, putând fi conceput fără ajutorul simțurilor, printr-un fel de raționament hibrid (...). El este de bună seamă cel pe care îl vedem ca într-un vis"14. Acest al treilea gen este locul ca receptacol (khôra) - sau doica devenirii - care nu este nici ființare inteligibilă, nici sensibilă; fără formă proprie ("lipsit de oricare dintre formele pe care urmează să le primească de undeva dinafară")15, el oferă loc de întipărire și de manifestare còpiilor, căci "tot ceea ce există trebuie
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
care-și caută modelul, chipul care-i întinde gura arsă de dor"32, dar care, "prins încă în mrejele diafane ale visului, încearcă spaima unui univers evanescent"33. Pe de altă parte, asistăm la nașterea imaginilor în mediul transparent al devenirii, cel care le primește la sine și le reverberează spre cerul formelor eterne. Aici poezia "se înalță până la càstele regiuni ale ideei", căci ea "renunță la tot ce ar putea-o îndepărta de condiția ei meditativă, filosofică, metafizică"34. Mediu
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
act"13. În potență se află substratul asupra căruia acționează imaginația poetică. Ea nu îl "creează" în adevăratul înțeles al cuvântului decât în felul său propriu de a-i trezi latența, punând-o în lucrare, conferindu-i o structură în devenire. "Căci irealul, hipo- sau hiperrealul, sau oricum l-am numi, trebuie să aibă o structură a sa, sau un mod determinat ori indeterminat al lipsei de structură, sau altceva asemănător, și relațiile sale de determinare ori de indeterminare trebuiesc intuite
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
e manifestarea a cărei lucrare e pusă sub semnul daimonic al unui spirit intermediar, cel care face și desface cursul lumii, mijlocind între muritor și nemurirea în care toate devin. Distanța e refăcută, dar de data aceasta intervalul este locul devenirii, al prefacerii și al transformării. Timpul vechi se înnoiește, noul fiind însă posibil abia în deschisul vechiului, în ștergerea semnelor vizibile. Căci tot ce se vede trece, e trecut cu vederea, e deja trecutul care iese din vedere. Trece și
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
putințe de a fi. Întunecă orizontul celuilalt real, cel care lucrează în noi și devine noi, cel care ne face sub permanenta amenințare a desfacerii. Devenim noi prin dezapropriere, prin lepădarea de ceea ce în noi se afirmă ca ipseitate; o devenire prin abandonare, donarea inversă a golului. Perspectivă din care nimicitorul poate fi înțeles și în sensul său - să-i zicem - fecund, căci germenele mortifiant distruge până la nimicul unei noi iviri, destramă pânza ființei pentru ca partea ei luminoasă - realul care nu
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
întredeschisul poemului, dincoace de care "neîmplinita armonie" măsoară sărăcia și uscăciunea, iluzia dezimaginării: Și-n sbuciumul de clopote adânci,/ Scutură-te jale, usucă-te, creangă". Dinamica ascendentă a imaginii (Iulian Vesper) Un poem care ne înfățișează pe viu - în chiar devenirea imaginii - cinetica ce definește acțiunea imaginantă este cel intitulat Fluvii de Iulian Vesper 3. Poem alcătuit, binar, din "scene" ce se ating în linia mediană, care nu împart însă poemul în două, ci indică, în compoziția lor unitară, calea străbătută
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
contextul) nedeterminării: "Ești al nopții miez putred,/ lună verzuie!/ Oh, mă robește ca o Circe tăcerea/ neînțeleasă, ce suie și suie/ cu demoniile-i întunecate". Miezul nopții, acest climax al eclipsării, nu e o limită cronologică, punctul terminus al unei deveniri temporale. Dimpotrivă, miezul e sfârșitul și începutul, centrul eshatologic al anti-devenirii mundane. Noaptea întunecă lumea, îi șterge apariția din orizontul vizibilității; mai mult, orizont nici nu mai este, ci doar dispariție, evanescență a oricărei pozitivități în care ceva ar putea
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
îi aude chemarea: Noi ascultam cu urechea la pământ/ aplauzele rădăcinilor". A asculta aplauzele rădăcinilor nu înseamnă a fi părtaș la jubilația extatică a ființării posibile, la beatitudinea celor ce nu sunt ca și cum deja ar fi? Imaginile configurează spațiul acestei deveniri ontologice, căci a rosti lumea, așa cum ea nu o poate face, o dă vederii în felul în care ea n-a fost niciodată văzută: "O seninătăți navigabile mari lespezi de liniște/ pe care cuvintele sună ca niște chei căzute/ el
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
acum, figura timpului și a ființei în timp. Mai mult: figură a timpului sfârșit, a ieșirii din timp, a opririi - fără sens - în suspensia finală. Și cum s-ar putea reflecta timpul într-o imagine, dacă nu chiar în propria devenire, în forma pe care o desfășoară din el însuși? Însă în conștiința care îl acuză, el e deja trecerea într-un mereu altul, prepoziția tranzitivă, transformarea până în pragul deformării, al opririi în necunoscut. Rămânere pe loc, în nelocul evacuării. Totuși
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
prin care se trece. 67 În sensul acelui Grund invocat de Schelling drept "principiu seminal al existenței", chiar dacă el rămâne ambiguu precum posibilul însuși pentru care el este forma generatoare, "maternă"; "Grund este deci într-adevăr forța propulsivă a unei deveniri orientate spre înflorirea conștiinței" (Vladimir Jankélévitch, L' Odyssée de la conscience dans la dernière philosophie de Schelling, L'Harmattan, Paris, 2005, p. 39). 68 CCXXXVII (83) (1958), în op. cit., p. 335. Precum, la Eckhart, "Fecioara înseamnă omul desprins de toate imaginile
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
au șters" (Astrul nomad, vol. Kaspar Hauser, în op. cit., p. 130), " Un anotimp al rătăcirii, când ființarea/ întoarce spatele adevărului Ființei/ și se abandonează ne-lumii, lipsei de temei" (Apoteoza răului, vol. Atotsfârșitul, în op. cit., p. 181). 61 Abia în "devenirea întru nimicnicie" (Apoteoza răului, în op. cit., p. 187), sufletul se poate reînnoi în lumina Imaginii, căci doar în străfundul cel mai adânc el este cu adevărat nimicul, stare ce face cu putință "înfrăgezirea sufletului aidoma pământului nou-născut al deltelor" (Aproapele
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
-l totodată curioșilor inoportuni. Noroiul le era complice, în măsura în care molfăia urmele până deveneau oarecare, dacă nu chiar complet ilizibile. Genezele tind să se înconjoare de mister și pudoare, căci ele desfac promiscuitatea mai originară a licitului cu ilicitul. Evident, atunci când devenirea se împiedică repetat în primii ei pași, de noi începuturi e mare nevoie - atât de mare încât ele trebuie sustrase prometeic; doar dincolo de legile scrise există cele nescrise, ce nu pot refuza șansa unui nou început fără a flirta periculos
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]