5,717 matches
-
înmormântat la Mănăstirea Neamț. Ștefan cel Mare a transformat biserica episcopală din Rădăuți (a doua, cea cu hramul Sf. Nicolae; în prima biserică domnească din Rădăuți - cu un ctitor recunoscut- fusese înmormântat, înainte de 29 iunie 1368, Bogdan I) în necropolă domnească (erau înhumați acolo Lațcu [în 1375], Roman I [în 1394], Ștefan I [în 1399]), împodobind mormintele Mușatinilor (Bogdănești le zic unii istorici) care l-au precedat cu pietre ce restituiau o cronologie corectată (deși erorile nu lipsesc) și instituiau un
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
fiilor domnului și ale primei sale soții, Doamna 6, pe (aceste) monumente fiind acoperămânduri din stofă de mătase și de brocart de aur, lucru îmbelșugat” 7. în țara Românească osemintele primilor Domni (Basarab I, Nicolae Alexandru) se odihnesc în biserica Curții domnești din Câmpulung (ctitorie, cea de-a doua a lui Nicolae Alexandru; Basarab I și-a aflat locul de veci în prima biserică a Curții) locul de veci monarhic mutându-se apoi în biserica domnească Sf. Nicolae din Curtea de Argeș (Vlaicu, ctitorul
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Alexandru) se odihnesc în biserica Curții domnești din Câmpulung (ctitorie, cea de-a doua a lui Nicolae Alexandru; Basarab I și-a aflat locul de veci în prima biserică a Curții) locul de veci monarhic mutându-se apoi în biserica domnească Sf. Nicolae din Curtea de Argeș (Vlaicu, ctitorul, cu sarcofagul său de piatră pe a cărui lespede din 1376 sunt săpate motive bizantine; Radu I, acceptat (drept ctitor al Mănăstirii Tismana) al cărui mormânt - din 1385 - este acoperit cu o lespede având
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
I, acceptat (drept ctitor al Mănăstirii Tismana) al cărui mormânt - din 1385 - este acoperit cu o lespede având sculptat pe ea un „gisant” apusean; Dan I, fiul lui Radu Basarab, mort la doar un an după tatăl său), prima necropolă domnească. I se va alătura în curând cea de-a doua necropolă (între timp Mircea cel Bătrân, mort la 31 ianuarie 1418, ridicase mănăstirea Cozia, unde sarcofagul său, aflat în pronaos, - „au domnit [...] ani 29 și au murit în domnie (notează
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
ridicat în anul 1703 și i-a avut ca zugravi pe Ionache, Istrate și Hranite) și schitul Sfântul Ioan. Purtătoare exemplară a stilului brâncovenesc, Mănăstirea Hurezi „exprimă tocmai tendința spre clasicism, nevoia de echilibru și coerență, poate tocmai din pricină că, monument domnesc, [ea] dă glas pe plan artistic nevoii de unitate și omogenitate a culturii naționale” 11. Barocul european, vădit în înclinația sa către un decorativism frenetic și somptuos, deslușit ici și colo în stilul brâncovenesc (ușor eclectic aici, în interpretarea zugravilor
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
oglindind înrâurirea ctitoriei neagoene de la Curtea de Argeș), cu o turlă pe naos și o alta deasupra pronaosului și cu pridvor către apus, își face din aceste caracteristici o veritabilă emblemă. Brâncoveanu îi rezervase bisericii mari a mănăstirii și funcția de necropolă domnească (unde Voievodului nu i-a fost dat să-și afle liniștea). Pronaosul, lărgit ca și la Curtea de Argeș, urma să adăpostească locurile de înhumare (mormintele nu lipsesc) numai că la Hurezi spațiul liturgic nu mai este despărțit de cel sepulcral de
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
i-a oferit o ieroglifă lui Cantemir în romanul său cu animale și păsări, a fost înmormântat - în 1704 - la Mănăstirea Răchitoasa, zidită de el; la Mănăstirea Dobrovăț și-a aflat odihna Cehan Racoviță (era ctitor acolo), care din slugă domnească a ajuns mare logofăt în Moldova; iar fiul său, Nicolae, ajuns și el mare logofăt, l-a urmat în aceeași necropolă (se înscrisese între ctitori) 19. Un ceremonial de la care proaspăta văduvă nu putea lipsi Tautologia românească a fixat întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Am găsit trupul în sala cea mare, unde în timpul vieții sale dădu-se ospețe vesele” 28) sau sala divanului (același diacon sirian spune că fostul Voievod al țării Românești, „întins pe masă [cu] fața descoperită[...] era îmbrăcat cu veșmintele sale domnești, cu o haină subțire de brocart de aur, împodobită cu blană de samur de mare preț, cu ceaprazuri și nasturi de argint aurit și cu calpacul de samur pe cap. Era acoperit în întregime până la picioare cu un giulgiu de
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
lumânări, alături de care se află o masă având pe ea mai multe psaltiri” 31, folosită - spune Neculce - și la înmormântarea lui Constantin Cantemir: „Scos-au oasele lui Cantemir-vodă boierii cei mari afară, supt cortu, în ogrăjoara cea mică la curtea domnească. Și l-au ținut trei zile, păn’ l-au grijit...”. „Grijirea” aceasta era de tip complex: veghe (lângă Voievodul „îmbrăcat cu veșmintele domnești și împodobit cu însemnele sale” stau „închinându-i-se [Domnul este din nou „persoană publică”] dregătorii, boierii
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Scos-au oasele lui Cantemir-vodă boierii cei mari afară, supt cortu, în ogrăjoara cea mică la curtea domnească. Și l-au ținut trei zile, păn’ l-au grijit...”. „Grijirea” aceasta era de tip complex: veghe (lângă Voievodul „îmbrăcat cu veșmintele domnești și împodobit cu însemnele sale” stau „închinându-i-se [Domnul este din nou „persoană publică”] dregătorii, boierii și ceilalți slujitori”, ca și atunci când era în viață); rugăciuni („Preoții vin să spună rugăciuni, iar boierii stau de veghe ziua și noaptea
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
o apăsare asupra reintrării în sfera „publicului trupul neînsuflețit devenind o „absență” extrem de „prezentă”), dangăte necontenite de clopote. Cortegiul constituit spre a-l însoți pe defunctul Voievod (era ultima lui arătare în fața supușilor) pe o cale mai scurtă, până la biserica domnească ori până la catedrala mitropolitană seamănă, ca fast și etichetă, cu alaiul care marca „ieșirile” domnești, afișând, în plus, semnele durerii (plângeau chiar și caii, „căci știau să le stoarcă lacrimi din ochi cu zeamă de ceapă”): boierii, care purtau, pe
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
necontenite de clopote. Cortegiul constituit spre a-l însoți pe defunctul Voievod (era ultima lui arătare în fața supușilor) pe o cale mai scurtă, până la biserica domnească ori până la catedrala mitropolitană seamănă, ca fast și etichetă, cu alaiul care marca „ieșirile” domnești, afișând, în plus, semnele durerii (plângeau chiar și caii, „căci știau să le stoarcă lacrimi din ochi cu zeamă de ceapă”): boierii, care purtau, pe rând, pe umeri sicriul, preoții în frunte („praecedunt clerici hymnos sepulchrales orientali eclesiae usitatos accinentes
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
ceapă”): boierii, care purtau, pe rând, pe umeri sicriul, preoții în frunte („praecedunt clerici hymnos sepulchrales orientali eclesiae usitatos accinentes” 36), oștenii cu steagurile și armele întoarse, muzica militară folosindu-și mai ales tobele. Slujba de la Mitropolie ori de la biserica domnească, cu sicriul așezat în fața jilțului voievodal, este o înșirare solemnă de cântări și ovații funebre (cântări și ovații funebre (omiletica funerară câștigă tot mai mult în însemnătate), încheiate cu defilarea celor care se perindau prin fața coșciugului pentru a săruta mâna
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
1626 și 1629 - se afla între dorințele expuse în testamentul lui Vodă Miron Barnovschi: „Pentru sfânta Mănăstire Bârnova, care iaste începută de noi, vedem că după vremi ce stătură, alt nîme nu va putea să o săvârșească, numai o putere domnească. Pentru aceea, de va alege Dumnezeu un domn creștin ca acela să o săvârșească, Dumnezeu să-i fie întru ajutor. Mănăstirea cea de lemn, ce s-au făcut întâi, să aibă acești boieri a o socoti și a o întări
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
binemeritat prin gesturi generoase (din aceste „liste ale nemuririi” se putea și ieși, în cazul pierderii demnității, cum s-a întâmplat cu numele lui Iliaș „Mahmet”, fiul lui Petru Rareș trecut la mahomedanism, răzuit din pomelnicul de la proscomidie al Bisericii domnești din Târgu Frumos, unde inițial figurtase: (traducere) „Pomenește, Doamne, sufletul robului tău Petru Voevod și Doamna lui, Elena, și fiii lui Iliaș voievod și fratele lui, Ștefan, și Constantin și Ruxandra...”)59, cum stau lucrurile - poate - în pomelnicul Mănăstirii Iezerul
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
sale, iarîn brațele Fecioarei Maria se află Iisus cel coborât de pe cruce, o dublă „Pietà” ce adună durerea mamei cerești cu aceea a Doamnei Despina, care cu sufletul zdrobit este îmbrăcată într-o sucnă neagră peste care are o șubă domnească de culoare închisă, voalul care acoperă pălăria are și el culorile doliului 143, străveziu. în icoana Sfinților Simion și Sava, văduva lui Neagoe Basarab - împreună cu fiicele ei, Stana și Ruxandra, cu straie domnești poartă din nou haine de doliu, un
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
sucnă neagră peste care are o șubă domnească de culoare închisă, voalul care acoperă pălăria are și el culorile doliului 143, străveziu. în icoana Sfinților Simion și Sava, văduva lui Neagoe Basarab - împreună cu fiicele ei, Stana și Ruxandra, cu straie domnești poartă din nou haine de doliu, un doliu ce trimite poate și către noua condiție a monahiei Platomida. îngenunchiate la picioarele sfinților, femeile declară curajul de a (fi) prezente într-o imagine din registrul Sacrului. Lacrimile - semn al durerii Lacrimile
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
lui Șerban Cantacuzino). Brâncoveanu își făcuse viitorul ginere (care nu uită Greceanu - „nici [...] acesta nu cu proastă gătire de la tată-său venise, om mare lângă împărăție fiind, știut și învățat foarte”) dregător, asigurându-i un statut demn de un ginere domnesc. Statutul acompaniat, evident, de asigurări materiale pe măsură. Același Radu Popescu ne spune că Vodă îl lipsise de griji, făcându-și-l ginere - soț al Stancăi - pe beizadea Radu Iliaș, posesor al unor deprinderi greu de suportat („Sărac era foarte
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
fiu din prima căsătorie) la 2 ianuarie 1529 și fiica lui Neagoe Basarab (îi făcuse lui Radu de la Afumați un fiu, pe Radu Ilie) a rămas văduvă. Se va recăsători (Biserica închidea uneori ochii la asemenea acte, iar o coroană domnească nu era de lepădat), în 1541 cu un alt Voievod Radu, Radu Paisie (1535-1545), cel care fusese călugăr și egumen al Mănăstirii Argeșului. Ruxandra era din nou Doamnă și reușește s-o convingă pe Despina Milița să se întoarcă temporar
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
și tron a fost întrerupt brusc, pretendentul a fost însemnat la nas și călugărit. Soacra ostilă va fi eliminată și ea (prin sugrumare), iar Ruxandra continuând a fi un fel de „semn dinastic al domniei” (necesar în cazul unei „ascendențe domnești incerte”, al unei „paternități echivoce” - Dan Cernovodeanu) trece în stăpânirea biruitorului: „Deaca veni Alexandru vodă Lăpușneanu în țară [...], décii luă pe Roxanda, fata lui Pătru vodă, să-i fie doamnă lui, care era mai nainte să o ia Joldea” (Grigore
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
fiul lui Ieremia Movilă) Doamnei Elisabeta: „Ca să vezi și tu, Doamnă, ce face fratele tău, lucru ce mai înainte nici cei mai tirani voievozi n-au făcut, și poate că el umblă și după domnie, căci poartă de acum semne domnești, adică tobe, trâmbițe, steaguri și poruncește să fie ascultat”238. Lupta din 1612, de la Cornul-lui-Sas, a fost cruntă pentru Movilești. „Veniiu Potoțchii [ginere al lui Ieremia Movilă; el a condus intervenția contra lui Ștefan Tomșa, care, în 1611, îl dăduse
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
feciorul pârcălabului Cârstea Buhuș și al Năstasiei Prăjescu, Dumitru (sau Dumitrașcu), cel prin care „familia Buhuș devine mai cunoscută și intră în rândul celor dintăi boieri ai Moldovei atât prin bogăție, cât și prin rangurile ce le ocupă în sfatul domnesc”246 (și-a început cariera în cancelaria voievodală ca diac, pentru a ajunge, în câteva rânduri mare vistier, pârcălab de Hotin și mare spătar 247), la o vârstă fragedă. Pravila mică stipula: „Omul să fie de 15 ai, și așa
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
pe vréme ce s-au rădicat dorobanțŭ, călărașii hoțéște asupra domnu-său și a neamului boeresc, atuncea au ucis pre Papa postelnicu, fiind leat 7163[1655]”, „iară pe tată-său Preda vornicul, l-au ucis Mihnea Vodă cel Rău, în casele domnești de la Târgoviște, nefiind vinovat nimic” (Nicolae Iorga, op. cit., vol. II, p. 74). Moartea bunicului său, ucis de slujitorii răsculați, era amintită („pomenirea”) și de o cruce pusă de beizadea Constantin, fiul cel mare al lui Constantin Brâncoveanu, cruce așezată chiar
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
faptul că aceia sunt [copii] de concubine, și toți sunt socotiți legitimi și vin la moștenire”), o acceptare tacită, contestată uneori doar din motive politice. Moartea taților făcea din numele acestor bastarzi („legitimați” doar de o eventuală urcare în scaunul domnesc: în Apus, unde chestiunile privind puterea și autoritatea au fost rezolvate mai grabnic, nobilii rezervau chiar „locuri” în arborii lor genealogici pentru copiii din flori) - cele mai multe necăsătorite oficial - niște „văduve” sui-generis. Destule dintre ele nu le-au spus istoricilor cum
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
o socotește pe Maria Rareș coborâtoare din spița logofătului Isaia de la Baia, atestat pe vremea lui Alexandru cel Bun. Era boieroaică, deci, această Marie, căreia Pomelnicul Mânăstirii Probota (cel săpat în piatră la proscomidie) îi zice „mama sa Maria” (mamă domnească, deci) - adică a ctitorului Petru Rareș -, iubită domnească „oficializată” de Ștefan cel Mare prin edificarea, în folosul ei, a Curții din Hârlău. Se știe, la fel, că Bogdan al III-lea, fratele vitreg al lui Petru Rareș, a făcut mai
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]