4,870 matches
-
și melancolică, care crede că vin după ea, se plimbă mai departe pe plaja cotită, Împreună cu Serghei, fratele meu mai mic. Port o brățară de jucărie. În timp ce mă târăsc pe stânci, repet mereu, ca un fel de incantație plină de elan, Îmbelșugată și profund satisfăcătoare, cuvântul englezesc „childhood“ (copilărie), care sună misterios și nou și devine tot mai străin pe măsură ce se amestecă În mințișoara mea ticsită și febrilă, cu Robin Hood și Scufița Roșie, cu bonetele cafenii ale bătrânelor zâne cocoșate
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
ițeau, Înșiruite alandala, izbe de lemn acoperite cu mușchi; noua clădire din piatră a școlii, lângă cea veche din lemn; și În timp ce treceam În viteză cu mașina, cățelușul negru cu dinți foarte albi care a țâșnit dintre căsuțe cu un elan Înfricoșător, dar Într-o tăcere absolută, păstrându-și glasul pentru scurta izbucnire de care avea să se bucure În clipa când avântul lui mut l-a adus În sfârșit aproape de mașina care gonea pe lângă el. 5 Vechiul și noul, tenta
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
mânie și mama se temea de el. Tot ce am cunoscut despre el În copilărie au fost portretele lui (barba și lanțul de magistrat de la gât) și obiectele pasiunii lui principale, rațele folosite ca momeală la vânătoare și capetele de elan. În vestibulul cu gratii de fier al casei noastre de la țară erau expuși doi urși extrem de mari, Împușcați de el, stând În picioare cu labele din față ridicate amenințător. În fiecare vară Îmi măsuram Înălțimea, Încercând să ajung la ghearele
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
care n-avea habar de ele și nici n-o interesau. Crezând că se vorbea despre muzică, bolborosea: „Dar și tăcerea poate fi frumoasă“. „Vai, dar Într-o seară, Într-o vale pustie din Alpi, am auzit efectiv Liniștea.“ Asemenea elanuri, mai ales când surzenia ei tot mai acută o făcea să răspundă unor Întrebări pe care nu le punea nimeni, aveau drept urmare o tăcere penibilă, și nu declanșarea spectaculoasă a unei causerie vioaie. Și zău că franceza ei era minunată
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
al cârtițelor pe nisipul Îngrijit de pe aleea principală. Buruienile, ciupercile și rădăcinile de copaci ieșite la suprafață traversau și retraversau potecile scăldate În soare. Urșii fuseseră lichidați În anii optzeci, dar din când În când mai vizita domeniul câte un elan. Un micuț frasin și un și mai micuț plop de munte se cocoțaseră pe un bolovan pitoresc, ținându-se parcă de mână ca doi copii neîndemânatici și sfioși. Alți intruși, mai greu de prins - oameni străini veniți să mănânce la
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
subțiri, negre - se străduiau s-o ia În sus, să se Înalțe spre cer, În ciuda loviturilor fulgerătoare pe care le Încasau de la stâlpii de telegraf ce se Înșiruia unul după altul; dar exact În momentul când toate șase, Într-un elan victorios de patetică Înălțare, erau pe punctul de a atinge partea de sus a geamului, o lovitură Îngrozitor de răutăcioasă le cobora atât de jos cum nu mai fuseseră niciodată și trebuia s-o ia de la capăt. Când, În asemenea călătorii
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
al tatei și a purtat reglementara uniformă neagră, la care, la cincisprezece ani a adăugat un retuș ilegal: ghetre gri-șoarece. Cam tot pe-atunci i-am găsit pe birou o pagină din jurnal și am citit-o și, Într-un elan de stupidă uimire, i-am arătat-o tutorelui meu care, la rându-i, i-a arătat-o cu promptitudine tatei, oferind brusc o clarificare retroactivă a anumitor excentricități din comportamentul fiului. Singurul joc care ne plăcea la amândoi era tenisul
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Ștefan într-un hohot de râs sarcastic. Turcii?!?! Praful și pulberea! zice și se agită de colo-colo șchiopătând, gesticulând, strigând: A fost fantastic! Puțin a lipsit ca Vodă aista Ștefan! "Nebiruitul! Sabia lui Hristos!" să elibereze Constantinopolul! Să salveze Creștinătatea! Elanul i se frânge brusc, se îneacă, tușește... Tace... Daniil, cu tunica ghemotocită la piept, oftează, bolborosește: Doamne, Dumnezeule... Ștefan, istovit, cu ochii pironiți în gol, îngână răgușit: La Valea-Albă... începe el, dar se lasă să cadă pe lăicioară, sfârșit, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Sunt!! strigă. Niciodată n-a fost ușor, îl încurajează Daniil.. Amintește-ți de Podul Înalt, amintește-ți de Baia, de Lipnic... Niciodată n-a fost ușor... Până la urmă, ai biruit. După noapte, vine zi, după întuneric lumină. De prea mult elan, Daniil se împiedică în spadă, o ridică cu silă și-și șterge palmele de poalele rasei, de parcă și le-ar fi mânjit cu sânge. Și continuă: Și ... și, rogu-te: prea-i cauți pricină lui Vodă Ștefan aista; ești rău
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
tace, se codește, tușește... Câți, te-am întrebat? Șendrea mai tușește și, în cele din urmă, răspunde cu sfială: Aproape zece mii... Ștefan tace, privește în gol... Bulgărele de zăpadă se sfarmă în pumnii lui! Da' turcii!... se aruncă Șendrea cu elan. Turcii... peste patruzeci de mii. Și, dacă-i punem la socoteală și pe cei luați de Dunăre, de Siret... Dumnezeu doar să-i numere. Că veniseră apele mari, cu sloiuri. Ștefan, întors cu spatele, bolborosește: M-or blăstăma moldovencele... Cuvintele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
negustorimea să dea! Și breslele, că, har Domnului, au de unde. Mai oblojim și noi rănile, cârpim țara stricată... Ce ziceți? Dăm?! Boierii, cu voci mormăite în bărbi, anonime, șovăielnice: Apăi... om da ... Ce să facem? De-i poruncă... Ștefan, cu elan, filozofând: De te gândești bine, cine suntem? Vremelnici pribegi pe ăst pământ... Și câtă osârdie, și câtă nădușală să tot agonisim, că n-apucăm nici să trăim, nici să iubim ca lumea. De te gândești mai adânc, doi coți de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Ascultă-mi sfatul, fetițo: "Fugit irreparabile tempus!" Tinerețea! Doamne! Ce bogăție! Câtă bucurie! N-o risipi! Iubește! "Unde dragoste nu e, nimic nu e!" Cine a spus asta? Trăiască iubirea! Nu sunteți voi os din osul nostru? De prea mult elan se împiedică într-o blană de urs așternută peste lespezi. Maria îl îmbrățișează cu drag: Unchiule, mare iubăreț mai ești! Ești "vesel" pe ziua de azi. Mărturisește, nu cumva, "te-ai împărtășit" olecuță?! Cine eu?! Eu?! Adică... râde el vinovat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cu o voce mică și un zâmbet fermecător, împreună cu o gropiță mai adâncită pe obrazul din stânga. La Mangop te așteaptă cununa de aur a împărăteselor Vizanțului! o ispitește Alexandru oferindu-i galant, cu un genunchi în pământ, floarea. Dar, în elanul său înfocat, dă peste o vârtelniță, peste o măsuță pe care se află frumos împăturite comprese, bandaje, feși de pânză. Dulăul ciobănesc culcat sub bancă mârâie amenințător, dar piciorul gol al Voichiței îi mângâie spinarea. Lăboanță! Cuminte Lăboanță, șoptește ea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mărturisit e pe jumătate iertat." Ștefan zâmbește șăgalnic: Cinstit... Mai fâlfâi arareori din aripi; recunosc, mândria e unul din păcatele mele:... Mi-s aripile obosite însă, rămân pe pământ. Timpul lui Ștefan Vodă nu s-a sfârșit! se aruncă cu elan Daniil, Răbdare fiule! Nici o împărăție n-a durat numai prin sabie. Istoria ne-a tăbăcit cu atâta suferință, că avem tăria de a îndura, de a răbda... Timpul meu n-are răbdare! spune Ștefan plin de neastâmpăr. N-am stofă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mama?) la acea școală, am avut surpriza și fericirea de a constata că Astra, care, între timp, crescuse, nu numai că nu ne-a uitat, dar ne-a recunoscut imediat și de departe, repezindu-se în direcția noastră cu un elan ce-i trăda bucuria - imensă precum curtea aceea, ce ne-o răpise. * După mai bine de patru decenii, aflu că la Cluj, pe strada Pietroasa, am avut o mică admiratoare. Umblând după niște acte, Jeni face cunoștința unei doamne (căsătorită
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
în al nouălea cer. Ajuns, în fine, acasă, m-am îmbrățișat cu toți ai mei, bărbătește, ca în filme, dar niciodată n-am fost mai sincer și mai spontan ca în acea clipă, făcând un gest atât de plin de elan, de care altădată m-aș fi rușinat. (Mă mai îmbrățișasem în acea zi o dată. Cu câteva ore în urmă, cu un manifestant, din marea coloană ce venea din cartierul Militari, în timp ce aceasta cotea pe Calea Victoriei, în dreptul sediului Uniunii Scriitorilor. Era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
emană din acest flux primordial al postumelor, în care jetul spontan al inspirației se exprimă imediat, fără contur, în versuri prea adesea șchioape și lexic siluit, fără a se opri pentru o mai corectă formulare, ceea ce i-ar fi curmat elanul. Informul acesta nu e totuși un informosus (dacă ni se îngăduie această ilicită „latinească de bucătărie”), frumusețea constând tocmai în esența sa genuină. Călinescu a arătat cu multă finețe că și în antume poetul a lăsat, fără îndoială în mod
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
lui Nichita Stănescu au un sunet triumfal, vestitor de auroră, într-un aer matinal de o clasică limpezime. Ca un avion, care, după ce se angajează pe pista de decolare, stopează o secundă pentru a porni deodată accelerând fantastic cu un elan irevocabil, în poemele lui Nichita intervine foarte curând, îndată sau după câteva versuri deschizătoare, un vers declanșator, deasemenea irevocabil : „Ci ia-ți calul de căpăstru, pune-ți talpa n scări și du-te ;/ e o lume-acolo, alta, a copacilor
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
vară două săptămâni la bunici, împreună cu cei doi fii ai sorei mele Netuța, cam de aceiași vârstă, cu toți se urcau pe cuptorul bunicii și se întreceau cu ambiția: „care sare mai departe”. În acest concurs, fiul meu, a luat elan mai mare ca să-și înteacă verișorii dar, sub efortul lui, cuptorul bunicii s-a năruit. Sâmbăta, mămica ne spăla, ne făcea baie în „albia” mare, făcută din lemn de salcie, ne „lăia” pe cap, ne schimba rufele „negre” adică murdare
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
anul III de cursuri am avut o lucrare de seminat la „Teologia morală” sub conducerea Părintelui Profesor Valeriu Iordăchescu. Am avut de tradus un capitol central din lucrarea lui H. Bergson, „Cele două izvoare ale moralei și religiei” anume despre „Elanul vital”, aproximativ 30 de pagini. Am predat traducerea, părintele profesor, a citit-o și a cerut să o citesc în fața colegilor. În timpul citirii traducerii, părintele profesor nu m-a corectat de loc. La terminarea cititului, părintele m-a întrebat zâmbind
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
de pagini. Am predat traducerea, părintele profesor, a citit-o și a cerut să o citesc în fața colegilor. În timpul citirii traducerii, părintele profesor nu m-a corectat de loc. La terminarea cititului, părintele m-a întrebat zâmbind, „și ce este „elanul vital” la care am răspuns simplu. „Sufletul”. În urma acestei lucrări de seminar, Părintele Profesor Valeriu Iordăchescu a propus și consiliul profesoral a fost de acord ca singura bursă pentru Strasbourg repartizată de Ministerul Cultelor Facultății de Teologie din Suceava să
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
oamenilor care au slujit scena Naționalului și a Operei. Altfel lucrurile, obiectele, neînsuflețite și Mihai Zaborilă incapabile să transmită fiorul timpului rămân cumva exterioare bucuriei de a fi într-un spațiu cultural. Această carte, nu aș spune ultima pentru că văd elanul scriitoricesc al domnului Zaborilă și mă mai aștept la foarte multe încă alte volume, nu numai pentru că are un zel al reconstituirii și al mărturisirii ci pentru că este acel martor care asemenea perioadei evului nostru, al strălucitului nostru ev mediu
PANORAMIC ARTISTIC (consemnări de regizor) by MIHAI ZABORILĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91815_a_93193]
-
însărcinată. - De ce nu pleci în concediu de maternitate? Vrei mata să naști aici? Sau te gândești la o statuie?!...Câți ani ai? - 24, domnule inspector. - Păi vezi? Uite-așa vă nenorociți dacă nu apare unul ca mine să vă taie elanul. Acasă, domnișoară doamnă, acasă! Într-o clasă o învățătoare lucra un trandafir alb pe pânză. - Ce faci cu varza asta? - Nu-i varză, e trandafir, domnule inspector general. - Aha. Întorci vorba celor mari! Iar în procesul-verbal de inspecție se putea
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
prins-o pe primăriță, dar au venit milițienii să o apere. Să o legăm și să o dăm pe mâna oamenilor sau să o omorâm! Ce facem cu ea? Cred că cele auzite la capătul firului i-au potolit brusc elanul „revoluționar”, stimulat bahic din belșug la crâșma din centrul comunei noaptea trecută, astfel încât a pus ușurel telefonul în furcă și, târâindu-și piciorul beteag, a ieșit pe ușa pe care a și închis-o ușor de tot. Odată cu el au
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
lunca Prutului coboară până la 20 m. Văile râurilor sunt largi. Principalul râu al județului este cursul superior al Bârladului care are afluenții: Zeletin cu Tutova, Crasna și Vaslui, iar spre est o parte din suprafața județului este drenată de râul Elanului care este afluent al Prutului. Solul este diferit, datorită formei de relief: în văi și lunca Prutului sunt mai multe feluri de cernozomuri, iar pe podiș, soluri cu diferite culori de la cenușiu la brun. Locurile acestui județ au fost locuite
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]