13,637 matches
-
celor al căror țel e „reușita în viață”, adică prosperitatea materială. Revanșă de altminteri tot „ideală”, constând în sentimentul, mai mult, ori mai puțin manifest, al superiorității și apartenenței la o elită, la o, „aristocrație a spiritului”. Sincer vorbind, această elită nu-mi inspiră nici simpatie, nici admirație. Vreau să spun că nu mi le inspiră ca tagmă, adică, mai bine zis, nu cred în realitatea unei atari aristocrații. Nu cred, cu toate că un Baudelaire sau un Nietzsche bunăoară (genii pentru oare
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
să se omogenizeze În clasă, pentru că, spun ei, toți urmează până la urmă să descopere și să se supună acelorași adevăruri. Când, din păcate, se Întâmplă acest atentat la libertatea spiritului de a-și asuma căi și riscuri proprii În cunoaștere, elitele școlare În cauză Își iau singure această libertate, răzvrătindu-se Împotriva profesorilor respectivi. Μ „Crede și nu cerceta” (principiu biblic). Prin urmare: „ardere” fără „curiozitate”; „contemplație” fără „apreciere”; „respect” fără „Îndoială” etc. Principiul de față este greu de Înțeles pentru
Psihologia omului în proverbe by Tiberiu Rudică, Daniela Costea () [Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
după corp, după comportament și după ideologia inconștientă și reală (hedonismul consumist), un tânăr fascist nu poate fi deosebit de toți ceilalți tineri, enunț un fenomen general. Știu foarte bine că există tineri care se deosebesc. Dar sunt cei care aparțin elitei noastre, condamnați să fie și mai nefericiți decât noi; și, prin urmare, poate și mai buni. Asta o spun ca răspuns la o aluzie (Paese sera, 21.06.1974) a lui Tullio De Mauro 1, care, după ce a uitat să
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
Ca și cum ar spune că, de vreme ce câteva zeci de tineri folosesc termenul euristică, asta înseamnă că cincizeci de milioane de italieni folosesc acest termen. Tu vei zice: oamenii au fost dintotdeauna conformiști (toți egali unul cu altul) și au existat întotdeauna elite. Eu îți răspund: da, oamenii au fost dintotdeauna conformiști și pe cât posibil egali unul cu celălalt, dar conform clasei lor sociale. Și, în interiorul acestei categorii, conform propriilor condiții culturale (regionale) efective. Astăzi însă (și aici apare „schimbarea” antropologică), oamenii sunt
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
încă îl mai citește pe Evola. Cultura italiană s-a modificat la nivelul trăit efectiv, concret. Schimbarea constă în faptul că vechea cultură de clasă (cu diviziunile sale nete: cultura clasei dominate - sau populară, cultura clasei dominante - sau burgheză, cultura elitelor) a fost înlocuită cu o nouă cultură interclasistă, care se exprimă prin felul de a fi al italienilor, prin noua calitate a vieții lor. Alegerile politice, unindu-se cu vechiul humus cultural, erau un lucru; prinzând acum rădăcini în noul
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
este mai spectaculoasă și atinge un nivel macroscopic. Dar aș putea să dau o mie de alte exemple luate din viața de zi cu zi a milioane de cetățeni: de la rolul preotului într-o lume agricolă complet abandonată la revolta elitelor tehnologic mai avansate și mai scandaloase. Dar, în definitiv, dilema este astăzi aceasta: ori Biserica își asumă masca traumatizantă a unui Paul al VI-lea folcloric ce „se joacă” cu tragedia, ori își asumă tragica sinceritate a lui Paul al
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
de două milenii, lumea țărănească a continuat să-l asimileze pe Hristos modelelor sale mitice: a făcut din el încarnarea unui principiu axiologic, prin care să dea sens ciclului culturilor. Predica lui Hristos nu a avut prea mare greutate. Numai elitele cu adevărat religioase ale clasei dominante au înțeles timp de secole de-a rândul adevăratul sens al lui Hristos. Dar Biserica, instituție oficială a clasei dominante, a acceptat dintotdeauna echivocul: ea nu putea exista în afara maselor țărănești. Acum, dintr-odată
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
ea nu putea exista în afara maselor țărănești. Acum, dintr-odată, satul a încetat să mai fie religios. Dar, în schimb, începe să fie religios orașul. Din agricol, creștinismul devine urban; or, este caracteristică tuturor religiilor urbane - și, prin urmare, și elitelor claselor dominante - substituirea (creștină) a întoarcerii cu sfârșitul, a acelei pietas rustice cu misticismul soteriologic. Așadar, o religie urbană, ca schemă, este infinit mai capabilă să accepte modelul lui Hristos decât orice religie țărănească. În Italia, consumismul și proliferarea industriilor
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
E adevărat; dacă e să spunem lucrurilor pe nume, noua putere își extinde falsa toleranță și asupra minorităților. Și nu este deloc exclus ca, mai devreme sau mai târziu, la televiziune, să se vorbească public despre acest lucru. De altfel, elitele sunt mult mai tolerante față de minoritățile sexuale acum decât înainte, și aceasta în mod autentic (dat fiind că, astfel, conștiințele lor se simt împăcate). În schimb, enorma majoritate (cincizeci de milioane de italieni) a devenit de o intoleranță atât de
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
Se poate vorbi în continuare despre cei „diferiți” cu aceeași brutalitate ca în vremurile clerico-fasciste, doar că, vai, această brutalitate a crescut proporțional cu permisivitatea privitoare la coitul normal. După cum am spus cu alte ocazii, pentru a compensa prezența unei elite de persoane tolerante (care își gratifică astfel propria conștiință democratică), în Italia se găsesc cincizeci de milioane de persoane intolerante, gata de linșaj, lucru care nu s-a mai întâmplat niciodată în istoria italiană. Azi adaug însă că acele elite
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
elite de persoane tolerante (care își gratifică astfel propria conștiință democratică), în Italia se găsesc cincizeci de milioane de persoane intolerante, gata de linșaj, lucru care nu s-a mai întâmplat niciodată în istoria italiană. Azi adaug însă că acele elite de persoane tolerante au demonstrat clar că toleranța lor este doar verbală, că, în realitate, le satisface pe deplin ideea unui ghetou unde să-i izoleze mental pe cei „diferiți” (ca să facă dragoste cu cine?) și să se uite la
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
în care erau asumate ca „valori” naționale, nu puteau decât să-și piardă orice caracter real și să se transforme într-un conformism de stat atroce, stupid și represiv: conformismul puterii fasciste și democrat-creștine. Provincialismul, grosolănia și ignoranța - atât ale elitelor, cât și, la nivel diferit, ale maselor - erau la fel în timpul fascismului și în prima fază a regimului democrat-creștin. Paradigme ale acestei ignoranțe erau pragmatismul și formalismul Vaticanului. Toate acestea sunt clare și fără echivoc astăzi, deoarece pe atunci intelectualii
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
transformat într-un fel de „erotomanie socială”. Mai mult, atâta libertate sexuală nu a fost dorită și cucerită de jos, ci a fost permisă de sus (printr-o falsă cedare a puterii consumiste și hedoniste în fața vechilor argumente ideale ale elitelor progresiste). În fine, „toate acestea privesc doar majoritatea”. Minoritățile - care pot fi mai mult sau mai puțin definite - sunt excluse de la marea îndopare nevrotică. Cei care sunt încă „săraci” la modul clasic, multe categorii de femei, urâții, bolnavii și, ca să
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
falsă toleranță, care, desigur, precedă o perioadă de intoleranță și de rasism mai rea și decât pe vremea lui Hitler (deși, poate, mai puțin violentă). De ce? Deoarece toleranța reală (fals asimilată și însușită de către putere) este un privilegiu social al elitelor culte; în timp ce masa „populară” se bucură de o oribilă larvă de toleranță, ce o face, în fapt, să cadă pradă unei intoleranțe și unui fanatism aproape nevrotic (cândva caracteristic micii-burghezii). De exemplu, de această cărticică a lui Daniel și Baudry
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
de toleranță, ce o face, în fapt, să cadă pradă unei intoleranțe și unui fanatism aproape nevrotic (cândva caracteristic micii-burghezii). De exemplu, de această cărticică a lui Daniel și Baudry nu pot beneficia și nu poate fi înțeleasă decât de elitele culte și deci tolerante: doar acestea sunt în stare, poate, să se elibereze de „tabuul” împotriva homosexualității, dat fiind că încă mai sunt afectate de el. Masele, în schimb, sunt destinate să accepte și mai mult fobia lor biblică, dacă
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
a o promova sau pentru a o da drept exemplu, ci pentru a o rezolva sau, cel puțin, pentru a-și pune problema rezolvării sale. Acum, toate acestea, dacă sunt spuse sau făcute de un laic, fie și în cadrul unei elite culturale și politice, sunt aproape firești. Spuse și făcute de un preot, în schimb, sunt aproape mișcătoare. Nu de puține ori mi s-a întâmplat, citind aceste predici, să trebuiască să-mi stăpânesc emoția stârnită. Dar nu pentru faptul exterior
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
rodul unei reacții de rezistență și opoziție a populației (Bădulescu, 2001, p. 15). În acest sens, celebra afirmație a lui André Malraux „Secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc” a devenit în opinia unora un laitmotiv al elitei culturale postmoderne, un ecou în preocupările maselor (Bădulescu, 2001, p. 16). Într-o perioadă a istoriei a existat o adevărată „dictatură ateistă” (Dumitru-Snagov, 1996, p. 174), iar în prezent se vorbește de „ascensiunea ateismului” (Rivière, 2000, p. 163). Desigur că
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
rugăciunea, lucrarea, taina, lumina, izvorul, sufletul, mintea, flacăra etc.; - expresii specifice: „oamenii zidiți după chipul Său”, „cerurile și pământul”, „iubirea (...) este neîncetată față de lume și față de oameni”, „viața veșnică”, „dădătorul de viață”, „sarea pământului” etc. - inducerea credinței apartenenței la o elită, a celor aleși sau salvați, de unde legitimitatea lor și siguranța de sine: „Noi suntem cei puri și, în consecință, cei mai buni”; - îndemnuri mobilizatoare: Cine guvernează în realitate Lumea?”, „Împotriviți-vă spiritelor rele!”, „Acești conducători mondiali răi și invizibili sunt
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
Doilea Război Mondial, este vorba despre Încercarea de a găsi un spațiu al libertății și al siguranței, departe de un regim ce promova alte valori decît cele recunoscute pînă atunci de societate, care nu erau acceptabile pentru o parte a elitei culturale și politice, aceasta hotărînd astfel să continue să acționeze Într-un spațiu ce oferă garanții de securitate. Termenii de azil politic, refugiu sau exil aparțin aceleiași arii semantice, deși și Între aceștia pot fi făcute distincții clare. Sensul convențional
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
apreciind că „exilul intelectual poate fi definit printr-o dublă opoziție: față de regimul politic din țară, dar și față de Încercările de a constitui o comunitate În exil, de a reduce exilul la o dimensiune militantă - exilul ca singura opoziție sau elita autentică”. Cu alte cuvinte, exilatul este prin excelență un Însingurat, izolat În lumea sa, Însă acest aspect se aplică parțial doar În cazul a doi dintre românii aflați În străinătate, Emil Cioran și Eugen Ionescu, În condițiile În care toți
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
40-’50, autoarea stabilește existența a două grupuri, folosind drept criteriu de Încadrare activitatea diplomatică desfășurată fie sub regimul antonescian, fie sub guvernele Sănătescu și Rădescu. Autoarea a identificat un grup al adepților și simpatizanților mișcării legionare considerat „grupul de elită al intelectualilor și scriitorilor români..., ei s-au grupat În Spania, formînd un centru care, prin omogenitatea sa, era menit să rămînă unic În Întreaga istorie a celor 45 de ani de exil românesc. Îi uneau originile conservatoare, o educație
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
un grup de persoane, În timp ce abandonarea țării, prin fugă, survine după o lungă disperare. Dezrădăcinarea, care e mai cumplită, Într-un anume sens, decît desțărarea, ajunsese singura speranță a românilor. Un român american, care se considera un exponent al „exodului elitei românești”, declara nu demult că „m-am hotărît să plec Încă din 1945, de cum s-a terminat războiul, cînd aveam 21 de ani. Tot ce fusese extraordinar În România Înainte de război Începuse să se strice. Pe fiecare zi ce trecea
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
americani. Emigrația română de după 1989 a fost una determinată de circumstanțe excepționale. În țară, „democrația originală” nu anunța nimic bun, iar „mirajul american” părea a fi devenit dintr-o dată accesibil oricui. Dar, la Început, nu s-au Înghesuit să emigreze elitele, atîtea cîte mai erau, ci aventurierii, visătorii, cei dornici de Îmbogățire imediată și, nu În ultimul rînd, cei care se simțeau vinovați, ajunși indezirabili. La 15 iulie 1990, Sanda Golopenția constata că „trupe ale securității se zbat să iasă din
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
cine alter, cui datorează cetățenii loialitate și pe cine recunosc ei ca deținători legitimi ai puterii. Această miză suscită o intensă activitate de creare a miturilor, mituri care fac parte integrantă, după cum susține Kuzio, din istoria și identitatea oricărei națiuni. Elita politică postcolonială este interesată În mod special de evoluția și crearea identității pentru a-și dobîndi propria legitimitate. Apelul la o nouă istoriografie este una dintre soluțiile existente. În cazul fostei URSS, problema elitei este crucială pentru că În cele mai multe cazuri
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
din istoria și identitatea oricărei națiuni. Elita politică postcolonială este interesată În mod special de evoluția și crearea identității pentru a-și dobîndi propria legitimitate. Apelul la o nouă istoriografie este una dintre soluțiile existente. În cazul fostei URSS, problema elitei este crucială pentru că În cele mai multe cazuri ea este Împărțită Între „nativi” și „asimilați”, Între cei ce sînt rusofili și cei ce proclamă necesitatea unei noi identități. Numai patru dintre cele cincisprezece state independente (statele baltice și Armenia) au moștenit o
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]