KorAP: Find »[drukola/base=estetică & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...171 172 173 ...253 >

6,312 matches

Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859

un aer de-a dreptul comic. Încurajat de Derrida și de discipolul său dizident Jean-Joseph Goux, Th. Codreanu înfierează vehement logocentrismul, pe care-l opune... logosului nedegradat. Printre păcatele logocentrismului e și acela de a fi "creator de ambiguitate". În estetica modernă el a dus la pseudoteoria "operei deschise" ajunsă la exacerbare prin deconstructivismul de ultimă oră din critica americană (J. Hillis Miller, Paul de Man, Derrida ș.a.). La această viziune a logocentrismului merită să ne oprim puțin, remarcând că: 1

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
kantian, însă dinspre Echo). Anticii au știut-o prea bine și în alte mituri protagonistul nu mai este Narcis, ci o altă ipostază a reflexiei sonore Orfeu. Și orfismul a dominat nu numai arta celor vechi, ci a dimensionat diverse estetici până la Maurice Blanchot" (Theodor Codreanu, Eminescu Dialectica stilului, București, 1984, p. 143). Oglindirea eminesciană presupune o oglindă totalizantă, care focalizează atât viziunea spațială, cât și cea temporală, într-o simultaneitate subiectivă, de care au vorbit psihologii moderni. Poetul nostru a

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
el disocieri de nuanțe și disgiungeri de sensuri a căror finețe rămâne, în orice caz, un stimul către perfecțiune pentru cei ce vor cu adevărat să gândească. Din prima parte, În căutarea stilului, se poate reconstitui un adevărat breviar de estetică in nuce, iar dintr-a doua parte, Oglinzi, unul de etică și de orientare în viață. Negreșit că întregul ansamblu apare fără un vizibil osos, acționând, am spune, numai carnația ideilor, dar care se oferă foarte direct unei unificări organice

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-ului emis de Aristotel în Poetica. "Teoria catharsis-ului exagerează. Arta nu te eliberează de pasiuni, ci te încarcă de ele". Dacă pentru poezie poate fi adevărat, ce facem cu tragedia? Este și contra lui Arthur Schopenhauer (a se vedea Estetica, unde consideră geniul abnorm, teorie însușită și de Maiorescu): "Geniul este omul normal, adică acela înzestrat în cel mai înalt grad cu simțul realului". De aceea, crede mai mult în maxima deschisă decât în maxima închisă: "Orice reflecție e o

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
familii luterane de orientare pietistă radicală, în care credința este o chestiune strict personală, lipsită de suportul Bisericii ca instituție divino-umană, acești scriitori erau preocupați în mod special de raporturile dintre subiectivitate și obiectivitate. Problema subiectivității creatoare este centrală în estetica romantică. Fragmentarismul asociat îndeosebi cu un subiectivism filozofic radical apare în opera lui Friedrich Karl Wilhelm von Schlegel, poet, lingvist, critic și istoric literar, estetician, considerat spiritus rector al romantismului german, teoretician al individualismului, al geniului creator solitar și al

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
îi oferă totodată și posibilitatea conciziei și o mai liberă deschidere; ele rămân totuși fragmente, "fărâme de idei", părți dintr-un tot, care dau imaginea armonioasă a întregului. Mallarmé afirma că " Fragmentele sunt semnele nupțiale ale ideii", propoziție fundamentală a esteticii moderne, cum crede Hugo Friedrich care înțelege că fragmentul are rangul de simbol al perfecțiunii. Dacă nu atinge rigoarea lui Fénelon și La Rochefoucauld, fragmentul trebuie să fie o sinteză între suplețea poetică și gravitatea filosofică. În orizontul de gândire

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
universului." Iar arhetipurile sunt Orfeu, Narcis, Oedip toți condamnați la privire. Domeniul artei este cercetat și în alte coordonate ale lui, dintre care mai amintesc fugitiv ambiguitatea productivă, echivalarea poeziei cu muzica, înțelegerea prozei ca artă a detaliului, "gratuitatea" artei, estetica tăcerii, a "urâtului", antiarta, problema influențelor și a izvoarelor, fantasticul, diletantismul, modernitatea, protocronismul, avangarda, angajarea etc. Ajunși aici, să menționez în treacăt că Lamparia e mefient cu textualismul și postmodernismul. Din lipsă de apetență. Mai multe fragmente au în vedere

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
unei judecăți limpezi a decis că este bine să-și numere zilele la Huși. Așa a putut fi considerat drept un mare eminescolog, ba chiar cel mai avizat critic bacovian și iată-l acum și în postura de chirurg la estetica lui Caragiale. Pentru că aceasta face Theodor Codreanu prin volumul Caragiale abisal apărut recent la editura "Augusta" din Timișoara. Autorul nu se oprește asupra unei "abisalitați" ca atare izvorâtă din opera lui Caragiale, fără a face conexiunile necesare cu anul Caragiale

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
care încearcă să-i găsească eticheta cea mai potrivită: nu este un poet sămănătorist, cum pretind unii, nici neomodernist din speța generației Nichita Stănescu din Țară, ci mai degrabă un poet al neoclasicismului folcloric, bazat pe vorbirea fundamentală (bacoviană), pe estetica tăcerii, a strigătului și a marilor dureri sau marilor bucurii simple tăcute, a intercondiționării tăcerii și muzicii, a dialogismului și esențializarea de felul celeia din catrina populară: "Îndrăznesc să spun că, dacă n-ar fi intrat în deriziune sintagma de

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
cunoscut prin intermediul a numeroși și importanți traducători, criticul și istoricul hușean urmărește cu luare aminte portretul în timp al protagonistului cărții sale așa cum este interpretat de critica literară basarabeană. Preaplinul și freamătul creșterii, neliniștea și "baladizarea" o dată cu apariția poemului Cămășile, "estetica reazemului", "principiul matern al universului" și coroborarea dintre ele, aproapele și departele ce descind din principiul matern, copilul ca "homo ludens", miniaturalul, cantabilitatea versului vierean, toate acestea sunt desprinse din monografia lui Mihai Cimpoi Întoarcerea la izvoare spre a fi

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
este vie, energică, "vigilentă", demascatoare, tensionată grație succesiunii rapide a afirmațiilor răspicate, chiar apodictice, și a ipotezelor cutezătoare. Theodor Codreanu face figura unui spirit alert și decomplexat, capabil să bată pe umeri ocrotitor ori cârtitor-condescendent personalități culturale reputate ale literaturii, esteticii, filosofiei, mitologiei, criticii structuraliste, arhetipale, tematiste, psihanalitice. Această familiaritate atitudinală se poate explica în mai multe feluri. Siguranța tonului, dezinvoltura, bravada, fandarea critică, fronda polemică sunt date neîndoielnic de asumarea competentă și pertinentă a prerogativelor exegetice, susținute de lecturi temeinice

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
propun cititorului o imagine critică asupra poetului basarabean pe cât de multiaspectuală, pe atât și de substanțializată. Autorul surprinde și sistematizează diferite atitudini critice cu privire la opera lui Vieru, operând cu categorii ontologice și estetice largi. Încercările sale hermeneutice îl apropie de estetica și aparatul critic al lui Mihail Dolgan, dar și de cele ale lui Mihai Cimpoi. De fapt, prin acești doi mari cărturari ai Basarabiei, Theodor Codreanu aprofundează, în primă fază, opera lui Vieru, ca apoi, să intuiască momente inedite, originale

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
Știa că un mare poet nu poate să scrie decât o singură Carte, la care el a trudit întreaga viață: o singură carte, dar arată adânc și semănată bine, cum zice într-o mărturie. Această atitudine contrazice părerea unora că estetica lui Vieru este una tradiționalistă, anacronică. Conștiința estetică a Cărții este una modernă, de care a fost obsedat unul dintre marii întemeietori ai modernității, Mallarmé. Numai Eminescu, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, a mai avut această

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
ținând seama de amploare și mai ales de compendiile teoretice substanțiale ce însoțesc epica istorică. Mihail Dragomirescu a mers la origini cu Istoria literaturii dacoromâne (1999) și textele comentate din Antologia de literatură dacoromană (2003), dar și prin Prelegeri de estetică a ortodoxiei, 2 volume așezate de romancier la temeiurile artistice ale poporului român. Paul Anghel are și el o privire arhetipală asupra culturii române sintetizată în lucrarea postumă O istorie posibilă a literaturii române. Modelul magic, rămasă, din păcate, neîncheiată

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
Idealul dreptății, Fantasticul, "ars magica" și trăirea faustică, Urme și umbre, Himera lui Anteu, Triumf și singurătate. A treia parte, De la fenomenologia epică la fenomenologia culturii, se deschide cu o schiță de cadru și cuprinde capitole mari precum Eonul românesc, Estetica Ortodoxiei, O demistificare a istoriei și culturii. Ca și în secțiunile anterioare, în care s-a ocupat, într-o cronologie fenomenologică, de opera prozatorului (Culorile sângelui, 1973; Adevărul retorului Lucaci, 1977; Marele cântec, 1980; Umbrele nopții, 1980; Călătoria spre zei

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
erudiției sale din care se nutrește această fenomenologie epică, Theodor Codreanu se ocupă, în a treia parte a cărții sale, de volumele de istorie a culturii ale lui Mihail Diaconescu, "realizări științifice de anvergură" (Istorie și valori, 1994; Prelegeri de estetică a Ortodoxiei, 2 vol., 1996; Terra Mirabilis, un studiu introductiv la albumul Biserici și mânăstiri ortodoxe, 1998; Istoria literaturii dacoromane, 1999 și Antologie de literatură dacoromană. Texte comentate, 2003). Componenta analitică a volumului se încheie cu un text conclusiv, intitulat

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
nedisimulată mulțumire, de o manieră cvasi-nietzscheană, că... postmodernismul e mort (sau clasicizat?)... Cele șaisprezece capitole ale cărții tratează trei aspecte distincte: deserviciile făcute culturii și societății românești de către faimosul postmodernism, "ofensiva transmodernismului" (sintagmă care dă chiar titlul unui capitol) și estetica transmodernă în cinci ipostaze poezie, proză, critică la Nichita Stănescu, C.D. Zeletin, Victor Teleucă, Svetlana Paleologu Matta și Milan Kundera. Toate într-un discurs critic extrem de concentrat, bazat pe o cercetare acribioasă, din perspectiva hermeneutică, filozofică și socială. Un prim

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-și pună pecetea pe scrisul de mai târziu. Un confrate realiza, recent, portretul sugestiv al scriitorului din Huși, zicând că acesta este un "spirit alert și decomplexat, capabil să bată pe umeri ocrotitor sau cârtitor-condescendent personalități culturale reputate ale literaturii, esteticii, filozofiei, mitologiei, criticii structuraliste, arhetipale, tematiste, psihanalitice", că "familiaritatea atitudinală" a lui se sprijină pe "siguranța tonului, dezinvoltura, bravada, fandarea critică, fronda polemică", adică tocmai acele calități dobândite atât prin "asumare competentă și pertinentă a prerogativelor exegetice, susținute de lecturi

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
un eveniment similar. Aceasta și pentru că volumul vizat constituie, în fapt, un "straniu hibrid". Și iată și explicația: "Simțind riscul, N. Manolescu a inventat metoda scrierii la două mâini, ceva de felul struțocămilei cantemiriene". De aici, probabil, deformarea conceptului de estetică "în sensul parodicului și jocului postmoderniste, încât fatalitatea apariției struțocămilei literare n-a dispărut". Așa se explica, după cum conchide Th. Codreanu, încercarea de "împăcare" a istoriei literare de tip călinescian cu "istoria canonică" a lui Harold Bloom. Din toate aceste

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
care se pune este însă dacă rezistența în fața criticii o datorăm doar autorului sau și operei. A fost lesnicios să se dea vina pe temperamentul scriitorului. Asta înseamnă, totodată, să desparți, cartezian, opera de om, așa cum a procedat decenii întregi estetica secolului al XX-lea, stipulând schizofrenia celor două euri: empiric și creator. Asemenea ruptură nu mai este validă în noul eon al transdisciplinarității." (p 6 sq.), eon ce se relevă în structurarea "dicotiledonată" / "dichotomică" a lucrării Ion Barbu și spiritualitatea

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
secunda parte, Ermetismul canonic, de-o "gordiană" originalitate "transmodernistă", suntem avertizați și totodată "vectorizați" / "ariednizați" chiar din Argument: "A doua parte a eseului se ocupă, propriu-zis, de marea contribuție a lui Ion Barbu la ceea ce poetul însuși a numit, în estetica secolului trecut, ermetism canonic. Metodologia ține de noul context al transdisciplinarității, iar fundamentul estetic și ideatic e un pas modest către ceea ce am numit, într-o carte recentă, transmodernism [v. Th. Codreanu, Transmodernismul, Iași, Editura Junimea, 2005], în raport cu care Ion

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
se înscrie mereu în pătratul / cubul lui Dumnezeu, relevat omenirii de "întâiul Zalmoxis" (din orizontul anului 1600 î. H.), conditio sine qua non a oricărei construcții ce-și revendică o "secțiune de aur", "paradoxizare" a lumilor paralele / secante, anticipând noua estetică a secundei jumătăți din secolul al XX-lea, sau estetica paradoxismului (incluzând, bineînțeles, și transmodernismul, în accepțiunea codreniană, dinspre oglindirea postmodernismului din plan "complementar"), paradoxism întemeiat între anii 1960 și 1970 de marii poeți ai Valahimii: Vasile / Vasko Popa (Grebenaț-Serbia

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
de "întâiul Zalmoxis" (din orizontul anului 1600 î. H.), conditio sine qua non a oricărei construcții ce-și revendică o "secțiune de aur", "paradoxizare" a lumilor paralele / secante, anticipând noua estetică a secundei jumătăți din secolul al XX-lea, sau estetica paradoxismului (incluzând, bineînțeles, și transmodernismul, în accepțiunea codreniană, dinspre oglindirea postmodernismului din plan "complementar"), paradoxism întemeiat între anii 1960 și 1970 de marii poeți ai Valahimii: Vasile / Vasko Popa (Grebenaț-Serbia, 29 iunie 1922 5 ianuarie 1991, Belgrad) Nichita Stănescu (Ploiești

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
hotărâtor și depărtează, posibil, căutătorii în literatura obscură sau în ermetismul sintactic mallarméan, de ce nu chiar și pe cei convinși de modernismul barbian sau de deschiderea sa spre avangardă, de lucrarea în cauză: "Marea contribuție a lui Ion Barbu, în estetica secolului trecut, este ermetismul canonic, sintagmă prin care poetul a ținut să se delimiteze de ermetismul filologic mallarméan. Metodologia cercetării noastre ține de noul context al transdisciplinarității, iar fundamentul estetic și ideatic e un pas către ceea ce am numit, într-

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
veacuri. Temele abordate de Theodor Codreanu în acest op sunt de o mare și variată amplitudine. De la Ermetismul canonic la Logica "integrală", de la Energie și ființă la C. Rădulescu-Motru și Ștefan Lupașcu, la Singurătatea lui Adrian Marino sau România profundă, Estetică și Teologie și Exil și adevăr sunt doar o parte din paleta de titluri pe care le poți parcurge din această carte. Scriitorii, mai ales, au un loc cu totul aparte în corpusul acestei cărți, pentru că autorul, în primul rând

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]