7,566 matches
-
în intimități erotice, în stări visătoare, apar în false taine. E. Brumaru este un îndrăgostit de obiectele din jur ca de niște ființe vii: cităm în acest sens ceașca cu ceai, șifonierul, bila de fildeș, burghiul, un fel de ființă fantastică ce își recapătă tinerețea. Capitolul III din "Julien ospitalierul" cuprinde poeme în proză și poeme în care starea elegiacă este dublată de durerosul declin biologic: Acel lucid de spaim-al unui ceas/ Mă caută stăruitor prin lume." Există în poezia lui
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
clasică: "mi se păru ciudat ca tu la ora aceea/ sa nu fii încă trează; mă apropiai de patul/ de nuc în care cândva ai fost femeie/ cu trup de flori de vișin, iar eu am fost bărbatul." Feericul straniu, fantasticul este de tip poesc: "Mă apropiai cu totul, uitând legile mele/ și orb întinsei mâna și căutai fierbinte/ ceea ce pierdusem; în albele dantele/ zăcea o grămăjoară de albe oseminte." Crengile de vișin, lumina lunii, covorul năpădit de ierburi, moluște lipicioase
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
fluier/ numele straniu,/ numele: Eu." Evocarea lui Zampano, intrusul desuet din "La strada", nu este întâmplătoare și este semnificativă pentru starea poetei. Maria Banuș invocă motivul umbrei, nu cu bogăția interpretărilor deschise de simbol, cunoscută la Arghezi, ci sugerându-ne fantastica neputință de a ieși la lumină: "Și-așa de bine m-am mascat,/ și haina-mi deveni natură,/ și cenușiul mi-a intrat/ în ochi, în nas, în piept, în gură". M. Banuș pune problema cuvintelor în poemul numit semnificativ
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
nici o urmare la povești,/ armele de tinichea, cu țepene încheieturi..." Un univers rece pătrunde timpul și spiritul. Marea Doamnă de frig și Marele Domn nu mai au ce să-și pună. Ruina este în amurg... Întâmplarea este legată de o "fantastică luptă nedreaptă" pentru că bărbatul n-o mai iubește. Plecarea și portretul iubitului sperjur se încheagă dintr-un univers interior, martor cândva, al marii iubiri: "Ochii tăi continuați în aer/ curentează lucrurile casei,/ se deschid sertarele, covorul/ curge ca un râu
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Poeta pune la îndoială posibilitatea morții: Dacă trupul iubitei tale mereu regăsit/ Ca-ntr-un mormânt fără hotare/ E forma unui chip care nu a murit/ ci doar e urmărit fără-ncetare." Nunta se confundă cu moartea și cu un fantastic care amintește de Poe: "La aceeași veșnică nuntă/ și veșnică moarte/ La care umbra de pe el/ pare să-l poarte." "Lespedea de gheață" ne trimite prin lugubrul ei, la mormântul Julietei: "În peștera aceasta e patul ei, iubitei/ Și perna
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
fie stranii, asociațiile de obiecte ne trimit la tehnica suprarealistă; un ciclop de nisip intră livid în ochi, primăverile spectrale sunt nefirești, de carne, în aurul orfic plutesc comorile pe spate. Portretul din "Prostul satului" ne amintește de grotescul poveștilor fantastice germane: "are capul de ied, limba de câine,/ are mâinile depărtate de corp și străine/ când râde, în dinți se arată o pasăre împușcată." Sunt invocați Tristan și Isolda într-o tandră viziune a morții: "E timpul să vină Tristan
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
un vas bătrân/ gingiile straniului viu". Principala caracteristică a poeziei nu este nici senzualismul iubirii, nici integrarea în tradiție, ci un fel de a traversa lumea în metamorfoze. Poeta se întoarce la ere primare, la credințe magice, la o lume fantastică, căreia îi lipsește feericul și este dominată de grotesc și de macabru ("Foca verde"): "Tăcerile necoapte sunt prea verzi/ Vitele se bat și se rănesc,/ în răni se înșurubează viermii/ Soarele e dud, e nefiresc." Lumea Floricăi Mitroi este mișcată
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
înseamnă a descoperi componența și noblețea originii noastre în evoluția ei spre prezent și spre viitor. Trebuie remarcat faptul că o dată cu apropierea de perioada 1960-1975, în evocarea istorică se cuprind tot mai multe implicații meditative generate de misterul începuturilor, de fantasticul legendar și "dacismul epocii luminilor" (Paul Cornea) al lui Hașdeu. Evocarea istorică devine programatică până la manieră, în poezia de azi, acolo unde talentul este palid și primează voința de-a scrie cu orice preț. Poeții de azi, foarte mulți la
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
numește "Dealul". Călăreții trec dealul și incursiunea poetului străbate o lume de suferință, supusă timpului și dezrădăcinării; rugina plugurilor, aluzia biblică a nedreptății făcută fratelui mai mare indică clar tragedia dezrădăcinării, a pierderii vetrei. Ne aflăm într-o lume stranie, fantastică, supusă, cum ar spune Philippide, "tentației misterului". Dezrădăcinatul, care amintește de această dată de Goga, reapare în poemul "Schiorul": "Tot mai rar vei da pe acasă/ stâlpii de la pridvor se vor scurge în pământ/ și mama cu lacrimile spre miazănoapte
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de regenerare morală. "Cariatida" (1964) stabilește raporturi explicite între realitatea rurală, industrială și legendă. Mitul estetic al creatorului și cel mioritic sunt incluse în poeme ale muncii, ale vieții cotidiene. Poemele din "Cariatida" aduc imaginile unor giganți, puternici, niște forțe fantastice, într-un univers dilatat. Ce este "Cariatida", ce simbolizează ea, ne-o spune însuși poetul: "Ni-i ca o cariatidă tinerețea,/ ridicând pe brațe apeducte îndrăznețe,/ sprijinind cu umerii palatele,/ îmbrăcată-n flamură tomnatică de iederă/ și încoronată iarna de
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
încrustată în memorie. "Faraoancele" sunt ființe ciudate care încearcă să-i ademenească pe trecători cu daruri și cântece: "dar mă calcă pe picioare fripte de amiază o căruță cu flori vii și o faraoancă". Satul, pământul sunt așezate undeva între fantastic și real, în mitopee, într-o atmosferă cultică cu datini și credințe, anunțându-l pe Ion Gheorghe din volumele publicate mai târziu. Exemplele sunt numeroase: "Apa zării", "Serile vedeniilor", "Legenda". Pământul este surprins și în ritmica anotimpurilor, astfel că poemele
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
al comorii, al pământului, al strămoșilor, la care adaugă un acut sentiment al revoltei, procesul de pauperizare al țăranului. N. Manolescu vorbește de existența unui suprarealism țărănesc transcriind faptul trăit". Poezia nu permite să ne dăm seama unde se termină fantasticul și unde începe realul, deoarece se produce o suprapunere perfectă între mit și realitate. Iarba din volumul amintit este simbolic similară cu "Mirabila sămânță". Sămânța și iarba sunt mirabile ca sâmburele de ghindă eminescian menit să nască o pădure. Poetul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
sfântă, menită să-i "ierte greșelile". Ca pe o peliculă de film urmărim arborele, șarpele, caloianul, bocitoarele, Isus făcând minuni, la "Cina cea de taină" împărtășind apostolii cu trupul și sângele său, dar afurisind pe Iuda cel trădător. Personajele, deși fantastice, se integrează în lumea reală cu boieri și țărani. Există o artă a portretului, a descrierii cu minuțiozitate,astfel că alegoriile devin structuri exemplare, de fapt imnuri închinate lui Bachus: "E lumea și prea tristă și prea trează/ și totuși
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
la Poe: "Stelele capete fără trupuri/ mă iubeau, lunecând simultan/ pe o secundă cât ora, pe o oră de un an" ("Visul unei nopți de iarnă"). Sentimentele se desprind parcă de trup sau de suflet și capătă dimensiuni, devin ființe fantastice, pure și telurice, într-un dans îmbietor și plin de extaz, în care cei doi îndrăgostiți se prind uneori lucizi de lumina-miracol; E un dans, iubito, al sentimentelor/ zeițe ale aerului dintre noi" ("Vârsta de aur a dragostei"). Cu cât
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
se fac vineți, galbeni, verzi, roșii,/ Și merg înainte țepeni/ Fără a întoarce capul" ("Fluierul"). După primul volum, poetul trece la o lirică de fantezie legată de marile teme ale existenței. "Fundamental, Marin Sorescu are capacitatea excepțională de a surprinde fantasticul lucrurilor umile și latura imensă a temelor comune"8. Viața este receptată diferit de la individ la individ sau chiar la același individ percepția depinde de unghiul de vedere în care se așează ("Unghi"). Alteori, lumea este văzută ca un univers
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
mai frumos oraș din lume". Există o obsesie a foamei, a prânzului. "La Lilieci" este sărbătoarea morților și a prânzului. "Niciunde nu mănânci o varză cu carne/ Mai gustoasă ca în cimitir". Marin Sorescu topește lumea reală în substratul lumii fantastice a satului, a misterului, a spiritualității, printr-o transcriere exactă a limbii, a poreclelor, este satul de duminică dimineața: " Când cântă păsărelele" și e "un miros de lilieci înfloriți/ Cum trebuie să fi mirosit raiul din dreapta de la intrare" ("La Lilieci
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Același motiv îl descoperim și în "Dans de fecioare", în care ni se dezvăluie un dans al ielelor cu chipul de stea, cu trupul de alge, cu părul despletit ca o "zburare de cocoare". Există în volum un peisaj ușor fantastic, trecut prin istorie, un peisaj folosit drept cadru pentru evocarea copilăriei cu o undă de părere de rău. "Amurg cu diavoli", Rara fericire de primăvară", "Izvorul" descoperă lumi cu peisaje halucinante. Dialogul cu divinitatea este dramatic, ierburile umflate au ucis
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
fie "trans"! Am refăcut scenariul didactic de câteva ori, din punct de vedere teoretic. Când am avut prezentarea, evident că a apărut o altă variantă....! Dar am simțit ajutorul celor prezenți, energia lor pozitivă. A fost un climat de lucru fantastic. Liliana Negrilă: Cel mai greu și cel mai greu a fost începutul. A fost stabilită tema: "Anonimul din spatele măștii". Dar cum aș putea să o abordez? La ce trebuie sau pot să mă gândesc? Ideea salvatoare a venit de la o
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
adresată modei "noului val" cinematografic autohton afirmat între timp, pe al cărui teritoriu tematic și tipologic intra cu doze mari de subtilitate. Greu de acceptat și de reacționat, drept care Luna..., cu contemporaneismul său afișat și cu suprinzătoarele-i sugestii vag-aburos-ireale, aproape fantastice, a și fost aproape ignorată de colegii cineaști mai tineri, în prim-planul actualității rămînînd alte și alte ipostaze ale formulei acelora, considerabil mai simplă și mai puțin interesată de profunzimi, de motivațiile obscure ale identităților confuze 1... Luna verde
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
în cartea sa, Casa în flăcări că "A face teatru înseamnă a trăi o vrajă, a crea arhipelaguri de insule magice, tragice sau grotești, oglinzi ale lumii, așa cum o cunoaștem, sau ale unor lumi diferite de real, ca un delir fantastic." Teatrul îl cucerește pe acela pe care și-l face rob. Robia e cerută de sclav, nu de stăpân. Între artist și arta sa se însăilează o complicitate și o dependență pe care nimic și nimeni n-o poate desface
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
punem mâna pe aparate de filmat sofisticate. Temele ne provocau să relatam o frântură de poveste observată în jurul nostru, să captăm în fotografie gingășia unei flori, să înregistrăm sunetul unui semafor... Când descopeream adâncimea fiecărui exercițiu propus, era un wow fantastic! Cum, semaforul are sunet? Da! Stai în fața lui, închide ochii pe trotuar fiind, preferabil și ascultă... Dacă ai ales un semafor de la Unirii, vei auzi mașini, motoare, oameni, claxoane, vuiet. Dacă ai ales un semafor de cale ferată, în câmp
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
formând un perete de cărți. Am păstrat mult această imagine în mintea mea. Din discuțiile pe care le-am avut cu Maestrul am ajuns la concluzia că această imagine ar putea face parte din decorul nostru. A fost o distribuție fantastică, minunată Carmen Galin, Claudiu Bleonî, Costel Constantin, Eugenia Maci și mulți alții. Eu în ultimul timp lucrasem multe spectacole de operă și balet, spectacole cu sute de personaje și spații mari. Mi-a fost oarecum greu să lucrez într-un
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
operă și balet, spectacole cu sute de personaje și spații mari. Mi-a fost oarecum greu să lucrez într-un teatru pe o scenă minusculă. Dar asistând la repetiții am început să construiesc personajele împreună cu Alexa Visarion. Experiența a fost fantastică. Rezultatul, un spectacol minunat pe care toți cei implicați și publicul, l-am iubit foarte mult. Peste aproape 10 ani Teatrul Național din Cluj l-a invitat pe Alexa Visarion să realizeze un alt spectacol cu Steaua fără nume de
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
actorului de teatru, insistând neanța în trăire și pe relațiile ambigue între personaje. Înainte de tăcere nu este o ecranizare a nuvelei lui Caragiale (În vreme de război), ci o reconstrucție a prozei celei mai profunde a lui, aceea în care fantasticul capătă substanță dramatică. Și vedem cum, încă de la început, regizorul își asumă jocul real-ireal ca element constitutiv al unei poetici de rang superior. Aș îndrăzni aici o alăturare de un alt mare regizor la care memoria mea afectivă face mereu
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
imaginilor, orizontul cultural i-a îngăduit să citească proza lui Caragiale, În vreme de război, într-o îndrăzneață cheie, din perspectiva unei viziuni racordate la vibrațiile de ultimă oră ale artei universale. Filmul era ingenios centrat pe elementele de realism fantastic sugerate de însăși litera lui Caragiale. Între a-i rămâne fidel lui Caragiale prin story și a i se arăta fidel în spirit, regizorul a optat pentru a doua soluție. Neașteptată și provocatoare în contexul epocii, specularea sugestiilor de realism
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]