KorAP: Find »[drukola/base=frământa & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...171 172 173 ...190 >

4,726 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651

se pare că sunt prea matur pentru acest gest atât de pur, atât de ingenuu. Te Îndrăgostești când te Întâlnești cu o femeie Într-o biserică, unde a sosit să se roage ca să fie iertată de dorințele carnale ce-i frământă noapte de noapte visele cele mai secrete. Te Îndrăgostești instinctiv de ființa ce a venit să implore starea de penitență, ca o formă involuntară de Întețire a dorințelor; orice act de penitență duce la potențarea sentimentului și naturile prea pasionale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
În sufletul tău, tu ești o fire lăsătoare, rareori ai voință, dar mă stăpânești cu o putere Îngrozitor de mare, văd că, iubindu-te pe tine cu atâta patimă, renunț la idealul meu, școala, dar trec peste mine, mă zbat, mă frământ și nu pot Învăța decât după ce pleci tu, după ce totul mi se limpezește În cap, iar somnul se așterne ostenit peste ochii ce Încearcă zadarnic să citească. Oare viața mea se compune numai din tine, oare lumea, universul visurilor mele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
un singur lucru: părăsește-mă, poate mai am timp să mă transform, sau vino lângă mine pentru totdeauna, te rog, nu mă lăsa În nehotărârea clipei de mâine, ca să nu o pot trăi pe cea de azi și să mă frământ mereu, zadarnic. Idealul meu, dragul meu, Îmi ceri prea mult, Îmi ceri totul, iar apoi mă lași cu iluzia fericirii și pleci. Du-te, ești doar stăpân pe viața ta, ești liber să distrugi și să te aperi de distrugere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
lovește-mă, vei obține un singur rezultat: iubire, cred că nimeni nu te iubește ca mine. 6 octombrie 1961 (vineri) Am Învățat toată ziua. Simt În mine că ceva se zbate și vrea să răzbească undeva, nu poate, dar se frământă mai departe, mă doboară uneori. Acest lucru pe care nu Îl pricep În mine ar vrea parcă să izbucnească În orice moment, dar nu știu ce poartă a sufletului meu să-i deschid. Simt acel ceva printr-o mare dragoste de viață

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
necesare, ca nu cumva să mă cred biruitoare și să nu mai lupt. Ele vin, aștern peste bucuria victoriei melancolia lor caracteristică, frânând entuziasmul rău prevestitor care m-ar putea cuprinde, deocamdată, iubirea a trecut pe planul al doilea, mă frământă patinoarul și luciul sticlos al gheții. Pornind de la concluziile anterioare, va trebui să Învăț totdeauna bine, ca să nu mă domine durerea renunțării la acea minunată viață de sportiv. Nu trebuie să revin la patinoar, mi-aș distruge Întreaga existență! Tocmai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
Petre, oare tu nu vei mai veni niciodată? Petre, așa este posibil să mă lași, cu sufletul zdrobit sub povara acelei Îmbrățișări? Erai tu În brațele mele, era pieptul tău pe care mă sprijineam, era mâna ta În care se frământa mâna mea, erai tu, cel pe care l-am iubit și Îl iubesc. Nu-mi venea atunci să cred că tu mă strângi În brațe, acum nu-mi vine să cred că ai plecat, că voi rămâne mai departe să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
dincolo de materie Și oameni cramponați de ea nu vor sări În același loc. Oricât secundele Îmi fărâmițează timpul meu incert și alb Odată lacătele-nchise spărgându-se vor elibera ideile negre Și focuri stinse renăscute lumini scăpărând În culori noi frământă Câtă compilație-n maldărele putrede-ale istoriei! Adam, săracul bleg, luă totul asupră-i și cunoscând Cea proastă Evă nu-și mai Întoarce gestu-i libidinos În nici-un mâine Ea crede că imită mișcările divine spre care-ntinde mâini Ciuntite de cuvinte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
doi ani. Dar În momentul următor mă gândesc: n-am să pot, mi-e frică. Acum mă găsesc la unul dintre momentele În care vreau să mă duc. Trebuie să scap odată de bătăile de inimă, de neliniștile care mă frământă. Bineînțeles că am prevăzut ipoteza În care mă voi opri eu. Nu-mi va face atunci nimic... E totuși o mare diferență Între el și Vasile. Petre, când va vedea că sunt fată, se va opri, dacă eu voi dori

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
dar am ceva... 24 septembrie 1964 Nimic. Iar nimic. Din ce În ce tot mai mult nimic... 25 septembrie 1964 M-ai auzit vreodată sporovăind despre una și alta așa, aiurea, fără să mă gândesc la nimic? Nu te mai frământa, nu vei găsi răspuns, niciodată nu m-ai văzut degajată de orice apăsare lăuntrică, de zbucium interior. Poate ți-am râs În hohote, În ritmul hohotelor de plâns care mă zbuciumau lăuntric. Poate ți-am zâmbit, ca să acopăr un fel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
afazie a organelor fonatorii. Când realul refuză să se constituie În forme clasificatorii, se petrec mutații profunde neînscrise Încă În codurile limbajelor existente. Tragediile se consumă În forme pre-verbale, până să fie transportate În expresia lingvistică. Personajul nostru bolborosește, se frământă să dea glas unor evenimente ce au loc Înăuntrul lui, pe care le oprește să se materializeze, sau nu lasă cuvintele să ajungă la coerența unui discurs sau le lasă, dar nu exteriorizează acest discurs, Îl menține la stadiul potențial

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
nu mă preocupă mai mult, deși mă prefac nepăsător, decât gândul că mă Întâlnesc pe stradă cu amanții ei; că ei mă privesc cu superioritate, cu acea formă de compasiune puțin distantă, puțin Înțelegătoare, puțin disprețuitoare. În același timp, mă frământă ideea că ea se manifestă la fel cu ei ca și cu mine; că se dezbracă la fel de pudică. Poate că face dragoste la fel, ținându-și respirația În act, ca apoi să izbucnească În acel strigăt eliberator... poate că exală

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
obraz neputința din lacrimi. Copleșit, se așeză o clipă, refuzându-și orice gând. Și, deodată, se liniști. 20 iulie 1965 Am trecut de atâtea ori pe aici. Pasul mi-este rar și greu de gânduri. De fiecare dată, m-au frământat neliniști, pentru că țineam un bărbat de mână și-am trecut pe-aici cu mulți bărbați de mână și pentru fiecare dintre ei aveam pregătite alte vorbe, alte gesturi, alte priviri. Uneori, drumul acesta spre pădurice era ca o cale de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942

ce stăpânesc pământul. Asta-i lege! Toate celelalte, toate considerațiile secundare sunt paliative. Țăranul vrea pământ. Scurt. El atâta știe și asta îl doare. ― Iartă-mă, Alexandre, răspunse Iuga, calm, cu o lucire în ochi, care arăta că discuția îi frământa sufletul, dar așa cum o pui tu, problema devine un simplu pretext de propagandă electorală sau de demagogie ieftină și primejdioasă. A stârni pofte e foarte ușor. Mai greu e să le și împlinești. Cum vrei tu sa mă convingi pe

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
hora era chiar în șosea și se legăna lin sub privirile fermecate ale femeilor și fetelor. Lăutarii, numai doi (îi plătea Cârciumarul, care făcea economie, zicând că ori doi, ori trei, același lucru, dar să cânte bine și mereu), se frământau mai abitir ca jucătorii, mutîndu-se de ici-colo, îndemnîndu-se unul pe altul. Cizmele flăcăilor tropoteau greu pe ulița zbicită, pe când fetele săltau gingaș ca niște căprioare și abia de atingeau pământul. Pe băncile de lângă pereții cârciumii odihneau câțiva bătrâni, iar împrejurul

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
taină sau măcar o credință intimă a tuturor. Nimeni însă nu zise nimica și chiar Trifon, care obișnuia să repete când credea că a spus o vorbă mare, acuma tăcu și lăsă capul pe piept. După un răstimp de tăcere, frământată de cântecul lăutarilor și de chiotele jucătorilor, începură să vorbească cu toții deodată, fiecare despre altceva și cu alte cuvinte. Nu se mai uitau deloc unii la alții, ci numai la hora din uliță, ca și când le-ar fi fost frică de

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
triste. Țăranii s-au deșteptat, vor ei înșiși pământ și nu mai rabdă fără a crâcni înșelăciunile și neomenia. Chiar și pe aici, unde sunt învoieli cinstite și nu-i păgubește nimeni nici cu o para, se codesc, și se frământă, și murmură. Ce o fi pe-acolo, Dumnezeu știe... Pe Nadina o plictisea polologhia asta. Arendașul observă și-și opri elocvența. Urmă o pauză mai lungă. Nadina îl privea cercetător, parc-ar fi vrut să afle ce se ascunde sub

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
și-și scutura hainele bombănind. Din jos se apropia Anghelina lui Nistor Mucenicu, desculță, cu un copil la țâță și altul, de vreo patru ani, de mână. Băiețelul, desculț ca și mă-sa, împiedicîndu-se în poala cămășii lungi cu care frământa noroiul, scâncea întruna: ― Mi-e foame, mamă! Și femeia îl ostoia, tîrîndu-l de mână, necăjită: ― Taci, maică, taci-taci! Mașina dispăruse cu mâna albă ca o turturică. Grigore Iuga se cutremură, parcă s-ar fi trezit dintr-un vis. Nu mai

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
Nadina ceru să danseze și dansul se generaliză fără să se ridice masa. Peretele de sticlă dinspre hol se dădu în lături, lăutarii trecură la mijloc și astfel fură împăcați și cei rămași în jurul mesei, și dansatorii care se puteau frământa în largul lor dincolo. Nadina reuși să înduplece până și pe Miron Iuga să facă un vals bătrânesc cu ea. Totuși aici rolul principal revenea lui Raul care, pentru a fi pe placul Nadinei, dansă pe rând cu toate cucoanele

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
satului, ajungând până și la urechea bătrânului Miron Iuga care, foarte urât impresionat, a spus de față cu Isbășescu și logofătul Bumbu: ― Iacă, de porcării d-astea se țin dumnealor, și pe urmă ne mirăm că țăranii murmură și se frămîntă! În familia Dragoș fuse, tocmai în vederea venirii probabile a lui Chirilă, o discuție aprinsă. Știrea a auzit-o Nicolae, fratele învățătorului, de la Petre a Smarandei cu care s-a întîlnit întîmplător pe uliță. Flăcăul s-a făcut Dunăre de mânie

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
din cei ce s-au tocmit astă-toamnă zic că nu vor ieși la muncă dacă nu se îndreaptă învoiala. Când însă Miron Iuga îl privi întrebător, logofătul, înfricoșat, adăugă că țăranii așa vorbesc în toți anii în preajma primăverii și se frământă și pe urmă, neavând ce face, se învoiesc și ies la muncă. ― Stai, măi Leonte, omule, că tu prea iei lucrurile ușurel! zise arendașul îngrijorat. Au vorbit ei, oamenii, și altă dată, dar ce-i acuma n-a mai fost

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
îi întrebă de necazuri. Auzi răspunsuri blânde, dar în doi peri. Nu îndrăzneau sau nu voiau să-și deschidă inimile cu toate că privirile lor nu erau dușmănoase, ci mai curând întrebătoare. Ispiti îndeosebi pe Petre, a cărui față aspră părea mai frământată de înfrigurare. Petre se zăpăci. El iubea pe Grigore ca pe un arhanghel, mai ales de când cu plata boilor și ștergerea datoriei, și ar fi fost în stare să sară în foc pentru el. Bâlbâi încurcat: ― De, coane Grigoriță, ne-

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
dăm foc! ― Poate că are și dumneaei vreo poruncă pentru împărțire... ― Trebuia să băgăm plugurile și să nu tot așteptăm! ― Lăsați-o să vie, oameni buni, că noi ce păzim? strigă Petre Petre mai tare ca toți. În vreme ce oamenii se frământau așa, Pavel Tunsu, un bărbat uscățiv, cu cap mic și cu ochi hrăpăreți, ginerele babei Ioana, se tocmea cu copilașul său Costică: ― Du-te, măi băiete, la mă-ta mare să te joci cu copiii, c-așa ți-a poruncit

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
Alo!... Da, da, Drapelul!... Domnul Herdelea? Aici... Poftim! Era Gogu Ionescu care cerea știri noi, pentru că azi i-a fost imposibil să mai vorbească la Pitești. Titu îi promise că va trece de la Modreanu pe la dânsul. ― De, bieții oameni, se frământă și suferă, pentru că domnii ăștia au vrut cu orice preț să ia guvernul! zise secretarul de redacție iar, parcă întreruperea I-ar fi întărîtat. Și câți o să mai sufere, și cât sânge are să mai curgă! Că ăștia vor ucide pe

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
să se prefacă a ignora dezordinile din satele vecine, care s-au petrecut sau care se vor petrece. Chiar în Amara vor închide ochii față de abaterile mai mici, cum au și făcut de altfel de vreo câteva zile de când se frământă mai stăruitor lumea, dar vor împiedica cu energie devastările sau incendiile. În caz de nevoie, întreg postul va ieși complet înarmat ca să facă impresie mai puternică. Armele însă nu vor fi încărcate, ci se vor încărca la fața locului, de

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
viața sa și a înaintașilor săi, încît i se părea peste putință ca țăranii să nu aibă instinctul aceleiași frății. " Ar fi trebuit să mă duc totuși la Ruginoasa să-i dojenesc! îi fulgeră iar prin creier gândul care-l frământase toată ziua și pe care-l înlăturase mereu. Te pomenești că țăranii vor crede că mi-a fost frică și..." Ajunsese la marginea grădinii, unde începea ogorul. Conacul rămăsese în urmă. Felinarele din curte pâlpâiau galben de departe, ca niște

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]