4,656 matches
-
de gânduri; − Ei, cumnată dragă, nu am eu de ce să mă frământ? Că n-am găsit răspunsuri la multe nedumeriri și întrebări, care mi le pun tot eu; − Haide, cumnată, descarcă-ți sufletul, poate găsim amândouă deslușiri la ce te frământă; − Apăi mata, cumnată Ileană, ai timp să asculți spusele mele? Că la unele n-am găsit răspunsuri de ani întregi, dar vreau să-mi capăt liniștea după atâția ani de zbucium; − știu și te cred, toată lumea știe câte suferințe ai
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
grâu, porumb, un porc și un juncan pe care le-ar vinde bucuros, dar nimeni nu cumpără nimic. Cu atâtea produse în gospodărie și totuși... sărăcie lucie! Doar hrana zilnică o aveau asigurată... Tata e negru, vânăt de supărare. Se frământă, bate din palme și se întreabă ce-i de făcut? Se alarmează mama și sora mai mică. Ele găsiseră rezolvarea momentului grozav de greu prin plâns... Tata și cu mine stăteam ca doi bărbați și căutam o rezolvare. Poate că
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
aflam, mișcarea din jurul meu, unele semne ce fac oamenilor mei, se bănuiește că sunt comandantul și pe o rază de 15-20 metri în jurul meu cade o ploaie de proiectile Brandt. Adăpostit într-o groapă circulară existentă, mă zbat și mă frământ de durere în sângele propriu, amestecat cu țărâna din fundul gropii. Un sergent sanitar vine la groapa unde mă aflam și încearcă să oprească scurgerea sângelui din cotul zdrobit. Continuu supravegherea poziției, dau unele ordine privind rezistența în teren, oamenii
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
pe care-i părăsise cu șapte ani în urmă. Ne plimbăm cu trăsura ca în Bucureștii de acum un veac și n-am uitat gondolele Veneției, plimbându-ne pe diferite canale cum ne-am plimba cu taxiul... Canalele Veneției sunt frământate de aceste gondole cu mii și mii de turiști care-și manifestă bucuria existențială printr-o exuberanță deosebită, frenetică și molipsitoare. Chiar dacă ești un temperament mai rezervat, te molipsești de atmosfera generală și te trezești cântând și gesticulând alături de oamenii
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
război mondial, mama mea, poloneză (orfană?) a cunoscut un francez. Ea era foarte frumoasă, el era foarte inteligent și dintr-o familie nobilă. Se iubeau mult și erau o pereche minunată; au fost și ocrotiți de soartă, toate problemele care frământau pământul în acei ani zbuciumați ocolindu-i și pe ei și pe părinții tatălui meu. Fiind bogați s-au retras în Elveția unde au petrecut ani minunați, și eu, copilă fiind, alături de ei eram păpușa și sufletul atât a bunicilor
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
Buridan. Ce să fac, ce să aleg? După sentința tovarășului prim mai puteam oare alege? Îndreptându-mă spre casă, cu fiecare pas, treptat-treptat, decizia mea prindea contur. Mă voi duce la București, voi da examen și Dumnezeu cu mila! Mă frământa însă o întrebare, la care nu am găsit nici atunci nici mai târziu răspuns: de ce eu? De ce dintr-un centru universitar cu atâți tineri de ispravă, celor de la MAE li s-a pus "pata" tocmai pe mine, să mă "râvnească
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
și bărcuța înainta pe valuri, era semn că Iemanja ți-a primit ofranda și rugăciunile pentru noul an, dacă bărcuța era adusă de valuri la mal, era semn rău. Peste tot sunau tobele și oameni de toate vârstele și culorile frământau nisipul în ritmuri amețitoare de samba. Toate edificiile și hotelurile de pe Avenida Atlantica, marea arteră de lux din fața Copacabanei, se transformaseră în loje de spectacol și toate ferestrele și vitrinele erau feeric laminate. Când la difuzoare s-a auzit ceasul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
poate Înțelege. Vechiul meu conflict (din 1917) cu dictatura sovietică nu are absolut nici o legătură cu problema proprietății. Am un dispreț total față de emigrantul care „Îi urăște pe comuniști“ pentru că i-au „furat“ banii și moșiile. Nostalgia care m-a frământat În toți acești ani izvorăște dintr-un sentiment hipertrofiat al copilăriei pierdute, și nu din tristețea de a fi pierdut niște bancnote. Și, În sfârșit: Îmi rezerv dreptul de a tânji după un colțișor ecologic: ...Sub cerul senin Al Americii
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
unui jucător de tenis cu un serviciu neiertător. Un alt scriitor independent era Ivan Bunin. Am preferat Întotdeauna versurile lui puțin cunoscute prozei lui celebre (Întrepătrunderea lor În cadrul operei lui amintește de Hardy). În perioada aceea l-am găsit extrem de frământat de problema personală a Îmbătrânirii. De cum m-a văzut, a ținut să remarce cu satisfacție că situația lui este mai bună decât a mea, deși este cu treizeci de ani mai bătrân decât mine. Se fudulea cu Premiul Nobel pe
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
orgoliul, mândria nemăsurată ce-l făcuse să greșească nu o dată în viață... "Da!... dar Moldova cui o las?!!..." Să... să lupte!... Dar cum? Cu cine? E singur... Singur... Ce să aleagă? A trăi... a muri? A lupta... a capitula?... Îl frământă tragica dilemă: A fi... sau a nu fi?"... În furtunoasa noapte a întrebărilor din chilia sihastrului Daniil, se va produce iluminarea. Va alege lupta, lupta și cu dinții, până la moarte, dar pentru salvarea Moldovei, nu pentru salvarea sa. Măreția lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de catran... Învălmășite: un cal cu burta în sus; țeava înflorită a unui tun; un chervan răsturnat ce fumega încă; un steag verde al Profetului ce flutura ca o zdreanță pe craca unui arbore mutilat; pământ mocirlit, răvășit de copite, frământat cu sânge; iarbă pârjolită; arme: scuturi, securi, spade, risipite; focuri ce licăresc fumegând printre arbori... În acest imperiu încremenit al morții, o singură viață: un cal fără călăreț aleargă năuc, nechezând, căutându-și stăpânul... Fulguiește ușor... De undeva, de la vreun
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
zvârcolesc. Ce va fi cu Moldova? Cum se va sfârși nebunia asta? Atâta sânge... Mi-e teamă. Și Bogdan e atât de mititel... Ce va fi cu noi? Mă visez când pribeagă, când roabă la Stambul. N-aș supraviețui... Mă frământă și pe mine. Într-o zi, mi-am luat inima-n dinți și l-am întrebat, așa, într-o doară, chipurile "Ce facem dacă...?" S-a uitat urât la mine: "Nici nu mă gândesc", a mârâit el. Două zile, a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Sacrificiul tău m-a făcut fericită, Ștefane. Pentru noi, Mangopul înseamnă foarte mult. Pentru Alexandru... Am vrut să-l ajut... N-am cuvinte să-ți mulțumesc... Ștefan își ferește ochii din calea ochilor ei recunoscători. Face câțiva pași în tăcere, frământat de un gând. Ridică ochii, șovăie încă, își caută cuvintele și glăsuiește: Maria, uite ce vreau să-ți spun... Și te rog să nu mă înțelegi greșit. Îmi pare rău că o să te dezamăgesc, dar... dar aș minți, ar fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
a mierii, a peștelui... Și prea bine știau că la Domnul Ștefan "Vorba-i vorbă" și "Sunt lucruri cu care nu se glumește". Și se lasă o tăcere... Ștefan dă o raită încăperii, se oprește în dreptul mitropolitului Teoctist ce tot frământa niște mătănii. Sfinția ta nu-i în toate apele lui. Ce te apasă? Melancolia toamnei, au niscai cucernice daraveri duhovnicești? Mă gândesc c-or veni iar vrăjmașii ce n-au nimic sfânt. Jefuiesc sfintele altare, topesc aurul icoanelor, din clopote
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de lume, vad în calea răutăților, ce să facem? Să ne mutăm în altă țară? Bună, rea, a noastră e... Strângem din dinți. Oftăm și scoatem sabia, o apărăm. Mai murim... După ce trece urgia, ne îngropăm morții... Ne suflecăm brațele, frământăm lutul și, pe cenușă, înălțăm alte bordeie, alte bisericuțe, așa, mai micșoare, de nasul nostru, să ne fie temelie pentru suflet la iertarea păcatelor și pomenirea morților. Pentru o țară mică, anevoie-i a sta cu capul sus, spune Vlaicu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cu toții, se hlizește Mihail. Ștefan tace. Stanciu prinde curaj: Pace să fie, Măria ta! Să nu piară țara! Știu, e o pace cumpărată. Oricum, e mai bună decât un război nimicitor. Mi-e teamă Doamne... Ștefan dă ocol spătăriei, se frământă în tăcere... Și crezi că mie nu mi-e teamă? Că mie-mi surâde războiul? Mi-au scornit unii și alții c-aș fi prea războinic... "Că bat război fără măsură"... "Că-l caut cu lumânarea"... E drept, "am bătut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
să ne scape de așa urgie?!" Ai ținere de minte cam scurtă, cinstite boier Cârpă! Eu n-am... Eu n-am semnat... Am pus deștu... Eu... eu nu știu carte... De cade unu, îi trage pe toți după el, se frământă Isaia. Nea Isaio, nu suflu! Mormânt! se jură cu mâna pe inimă. E idiot! spune Isaia exasperat. Ăstuia de-i dai două palme, te-a vândut cât ai zice pește. De-l cauți în izmene... Câteva clipe Isaia tace, apoi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mai clocește Diavolul și... și, Doamne-ferește, "cade ca mâța, tot în picioare", îngână Alexa cu îngrijorare. Când vrea ceva Vodă, nimeni și nimic nu-i stă în cale. De aceea, să nu zicem hop până n-am sărit! spune Isaia frământat de un gând. De aceea, bine ar fi să "netezim căile Domnului", dar să nu uităm că și Alexandru e tot stirpe blestemată de Mușatin. Parcă poți știi ce venin de năpârcă zace și-n gușa aistuia... Ne-am fript
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
să rupem de la gura oamenilor ca să le plătim lor birul? De frica iataganului?! Nu suntem robii nimănui! Aista-i jaf! Hoție! Samavolnicie! Nu mai suferim pe grumazul nostru papucul au cizma nimănui! rostește și începe să măsoare încăperea de colo-colo, frământându-și mâinile. Pace! Da! Dar nu pace în genunchi! N-o primim! strigă Mihail. Ștefan tace. Bea. Se duce încolo, încoace, gânditor. Umbra sa în ultimele raze ale apusului se ține după el răsfrântă pe dalele de piatră. Pacea... glăsuiește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
v-a culcat la pământ? Au nu v-a învățat Domnul vostru să nu vă plecați fără doar la sfintele icoane? Ridicați-vă! Vă ascult! Tăcere... Stau cu ochii pe opincă, nu mișcă, nu îndrăznește nimeni să ia cuvânt, numai frământă căciulile mormăind... Ștefan se încruntă, asprește glasul, repetă: Vă ascult!! Slo... slo... slobozește-ne Doamne... bolborosește un tânăr cu ochii albaștri. Ceee?!?! sare Ștefan ca ars, uluit de ce auzise, dar nu pricepea. Slo.. slo... slobozenie, mormăie voci înăbușite în căciulă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
primejdie de moarte! Venim noi de hac și tatarilor, dar... dar cu socoteală!... Toader, stingherit, se lasă de pe un picior pe altul, bâiguie: Oamenii... oamenii murmură... Murmură?! răbufnește Ștefan, gata-gata să se mânie iar, dar se stăpânește. Adică?!... Toader își frământă căciula, transpiră, mormăie: Oamenii... oamenii cârtesc... Cârtesc?!?! Nu... nu mai vor să... Zic că, dacă... dacă... își înghite cuvântul și pleacă ochii spăsit. Ceee?!?! strigă Ștefan mânios mușcându-și musteața, vânăt, cu tot sângele năvală în cap, amenințător. "Nu mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
i se prelinge pe șira spinării. Nu, Măria ta! strigă Șendrea. Să nu te-ncrezi! De pleacă ei... Cu cine om lupta?! strigă Duma. Slobozenia e pieirea Moldovei! strigă Mihail. Ștefan tace. Îi privește cum stau îngenuncheați, cu capetele plecate, frământându-și căciulile, tăcuți, înfricoșați:... Și se pomenește vorbind și glasul său e altul, îmblânzit și tare obosit: Bine... Mă învoiesc... Mă încred în voi... Tatarii-s aici, dar turcii, pe cale, sunt la două săptămâni de hotarele Moldovei.... Vă dau slobozenia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Ai luat asupra ta toate durerile și neputințele noastre. Îți duci crucea... Singur... Adevăr grăiesc, fără cruce, nici mântuire, nici înviere nu poate fi... Moldova avea nevoie de mine! Am vrut să las o urmă a trecerii mele... Mi-am frământat creierii, ce și cum să fac mai bine. Și iată că am greșit. -Și din greșeli înveți. Vei fi un domn și mai înțelept. Dacă n-ai putut face altfel", îl îngână și zâmbește. Așa sunt unii blăstămați: nu sunt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
De unde știi? Haida-de, Sihastre! Păi nu spuneai că n-ai a face cu "Neștiutele Cărări"?... Au ești "profet mincinos"? Daniil zâmbește cu îngăduință: De unde știu?... Știu! Vor buciuma! Când ai trăit mult, vezi și nevăzutul cu ochii minții... Ștefan, muncit, frământat: Nu știu ce să cred... Aș vrea să te cred. "Oaste de strânsură"... Oricum, e târziu, prea târziu... Ce mai putem face? se întreabă pe sine și începe să dea ocol chiliei, agitat, bântuit de gânduri. Și totuși... mormăie el, încolțindu-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ai vreo pereche de opinci? Cu cât mai ponosite, cu atât mai bine. Nu înțeleg, la ce ai trebuință de opinci? întreabă Daniil intrigat. Ce vrei să faci? întreabă din nou, dar Ștefan tace. Să nu faci vreo nebunie, se frământă Daniil îngrijorat. Nebunie?! hâhâie Ștefan. Am făcut destule la viața mea, una în plus nu mai contează. Orice gând nebun ți-ar da prin minte, să te gândești că tu nu-ți mai aparții! De blestemele Moldovei nu te temi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]