5,224 matches
-
plenipotențiar al României la Berna. După încheierea armistițiului cu Națiunile Unite, Grigore Niculescu-Buzesti, ministru al afacerilor străine în guvernul Generalului Constantin Sănătescu, a dispus ca banii să se întoarcă în țară. Banca Națională a primit treptat peste 10 milioane de franci elvețieni. Noul titular al Ministerului Afacerilor Străine, Constantin Vișoianu (în guvernul Generalului Nicolae Rădescu, numit la 5 decembrie 1944) a dispus încetarea transferurilor de bani din Elveția. Cu puțin timp înainte de căderea guvernului Rădescu, la 12 ianuarie 1945, Constantin Vișoianu
Comitetul Național Român (1948) () [Corola-website/Science/308798_a_310127]
-
a transmis lui Gheorghe Anastasiu, însărcinat cu afaceri al României la Berna, ordinul de a transfera banii pe numele lui Alexandru Cretzianu, la acea vreme ambasadorul României la Ankara. Din suma inițiala a "fondului elvețian" de 20 de milioane de franci elvețieni, în contul lui Alexandru Cretzianu au ajuns aproximativ 6 milioane. Transferul la Schweizerische Bankgesellschaft din Berna a fost efectuat la 5 mai 1945. Aceste fonduri urmau să fie utilizate pentru organizarea rezistenței românești anticomuniste. Transferul ordonat de Constantin Vișoianu
Comitetul Național Român (1948) () [Corola-website/Science/308798_a_310127]
-
noastră, ținând seama de volumul afacerilor românești, care se derulează prin această bancă și de a găsi, împreună, formula juridică pentru ca banca elvețiană, care a plătit lui Cretzianu, în mod ilegal, suma fraudată, să ne restitue cele 6 milioane de franci elvețieni."" . Nici această ultimă acțiune nu a avut niciun rezultat. Pentru a evalua mai bine mărimea fondului, trebuie avut în vedere că, la cursul de schimb din 1947 de 4,25 franci elvețieni pentru un dolar valoarea fondului Cretzianu era
Comitetul Național Român (1948) () [Corola-website/Science/308798_a_310127]
-
fraudată, să ne restitue cele 6 milioane de franci elvețieni."" . Nici această ultimă acțiune nu a avut niciun rezultat. Pentru a evalua mai bine mărimea fondului, trebuie avut în vedere că, la cursul de schimb din 1947 de 4,25 franci elvețieni pentru un dolar valoarea fondului Cretzianu era de 1,4 milioane dolari SUA. Istoricii care discută problema fondului nu amintesc însă de faptul că pe lângă fondul din Elveția, Alexandru Cretzianu mai dispunea de fondul legației române din Ankara, care
Comitetul Național Român (1948) () [Corola-website/Science/308798_a_310127]
-
era de 1,4 milioane dolari SUA. Istoricii care discută problema fondului nu amintesc însă de faptul că pe lângă fondul din Elveția, Alexandru Cretzianu mai dispunea de fondul legației române din Ankara, care se ridica la aproximativ 1.000.000 franci elvețieni (235.000 dolari SUA). Acești bani nu aveau destinația fondului național, și ar fi trebuit să fie puși la dispoziția Comitetului Național, așa cum s-a întâmplat cu fondurile existente la alte legații, de exemplu cele de la Madrid și Lisabona
Comitetul Național Român (1948) () [Corola-website/Science/308798_a_310127]
-
care a dăunat foarte mult Comitetului, prin îndepărtarea oamenilor de valoare care și-ar fi putut aduce o contribuție. Un fond care a ajuns la dispoziția comitetului era fondul valutar al legației române din Lisabona, în valoare de 400.000 franci elvețieni (94.000 dolari SUA) pe care Alexandru Totescu, însărcinatul cu afaceri al României a decis să îl pună la dispoziția exilului românesc. Aceste fonduri au fost suplimentate cu cele ale legației române din Madrid, în valoare de 700.000
Comitetul Național Român (1948) () [Corola-website/Science/308798_a_310127]
-
elvețieni (94.000 dolari SUA) pe care Alexandru Totescu, însărcinatul cu afaceri al României a decis să îl pună la dispoziția exilului românesc. Aceste fonduri au fost suplimentate cu cele ale legației române din Madrid, în valoare de 700.000 franci elvețieni (165.000 dolari), transferate la Lisabona de Scarlat Grigoriu, primul secretar al legației. După consultări cu alți diplomați din exil asupra modului celui mai rațional de a utiliza fondurile, Alexandru Totescu a decis să pună întregul fond la dispoziția
Comitetul Național Român (1948) () [Corola-website/Science/308798_a_310127]
-
de această măsură și a cerut comitetului să analizez posibilitatea înființării unei instituții similare în străinătate. În ședința din 21 decembrie 1949 comitetul anterior aprobase reînființarea, la Paris, a Fundației Universitare Carol I și alocarea unei sume de 7 milioane franci francezi din fondul Totescu pentru această acțiune. O comisie comdusă de Mihail Fărcășanu a fost însărcinată cu elaborarea unor propuneri de organizare și realizare, în consultare cu Asociația Profesorilor Universitari de la Paris, al cărei președinte era profesorul Petre Sergescu. La
Comitetul Național Român (1948) () [Corola-website/Science/308798_a_310127]
-
sub propriile legi și obiceiuri. În 519, când o gloată au ars sinagogile din Ravenna, Theodoric a ordonat să reconstruiască orașul pe propria cheltuială. Theodoric cel Mare a închis alianțe sau a supus regatele germanice vecine. S-a aliat cu francii prin căsătoria sa cu Audofleda, sora lui Clovis I, și și-a căsătorit cu rudele de sex feminin cu principii sau regii ai vizigoților, vandalilor și burgunzilor. El a oprit raidurile vandale de pe teritoriile sale ale regelui Thrasamund, și a
Theodoric cel Mare () [Corola-website/Science/308969_a_310298]
-
când s-a căsătorit cu Thrasamund în 500. Pentru o mare parte a domniei sale, Theodoric a fost regele de facto a vizigoților, precum și, devenind regent pentru regele vizigot copil, Amalric, nepotul său, în urma înfrângerii lui Alaric al II-lea de către francii conduși de Clovis în 507. Francii au reușit să smulgă controlul Aquitaniei de la vizigoții, altfel Theodoric a fost capabil să învingă incursiunile lor. Realizările lui Thedoric au început să se destrame, chiar înainte de moartea sa. El și-a căsătorit fiica
Theodoric cel Mare () [Corola-website/Science/308969_a_310298]
-
în 500. Pentru o mare parte a domniei sale, Theodoric a fost regele de facto a vizigoților, precum și, devenind regent pentru regele vizigot copil, Amalric, nepotul său, în urma înfrângerii lui Alaric al II-lea de către francii conduși de Clovis în 507. Francii au reușit să smulgă controlul Aquitaniei de la vizigoții, altfel Theodoric a fost capabil să învingă incursiunile lor. Realizările lui Thedoric au început să se destrame, chiar înainte de moartea sa. El și-a căsătorit fiica, Amalasuntha, cu regele vizigot Eutharic, dar
Theodoric cel Mare () [Corola-website/Science/308969_a_310298]
-
a ucis propriul fiu, nepotul lui Theodoric, Sergeric. Theodoric s-a răzbunat prin invadarea regatului burgund și apoi anexând partea sa de sud, probabil în 523. Restul a fost condus de fratele lui Sigismund, Godomar, arian, sub protecția goțiilor împotriva francilor. Acest lucru a adus pe teritoriul guvernat de Theodoric la o întindere impresionantă, dar în 523/524 noul rege catolic vandal Hilderic a închis-o pe Amalafrida și a ucis garda gotică. Theodoric a planificat o expeditie pentru a restabili
Theodoric cel Mare () [Corola-website/Science/308969_a_310298]
-
familia, apoi în locuința sa de la țară, aflată la Bélombres, aproape de Melun. Acolo a trăit în izolare vreme de câteva luni. Tot acolo a aflat că ziarul "Gorsas" l-a acuzat că ar fi primit suma de 300.000 de franci de la regină pentru a organiza contra-revoluția în Provence și că el se întâlnea în secret cu aceasta. Legea suspecților a fost votată la 17 septembrie 1793. Numele său este inclus pe listă. Un detașament revoluționar i-a percheziționat locuința, ceea ce
Vincent-Marie de Vaublanc () [Corola-website/Science/309814_a_311143]
-
pe inamicul comun, pe când acesta se afla în defensivă, în alte părți ale Europei Răsăritene. La câteva luni după ce-a auzit că papa și-a pus cruciada în mișcare, Constantin a invadat Atica. Ducatul Atenei și Tebei, întemeiat de franci după cea de-a patra cruciadă, avusese tot soiul de conducători străini. La începutul sec al XV-lea, era stăpânit de familia neguțătorilor florentini Acciaiuoli, dar sub suzeranitatea sultanului otoman. Constantin se gândise mai demult să le anexeze teritoriul. În
Constantin al XI-lea Paleologul () [Corola-website/Science/309799_a_311128]
-
Fliehburg, aceste sunt fortificații simple din timpul celților și germanilor. Prezența romanilor este documentată de apeducte care leagă Kölnul (Colonia) de regiunea Eifel, Eifelwasserleitung, sau așezarea romană Colonia Claudia Ara Agrippinensium de lângă Bonn. La fel se pot găsi urme ale francilor, reprezentate prin morminte, sau denumirile de localtăți cu sufixul „-heim”: "Bornheim, Mehlem, Mülheim (Bonn), Schweinheim, Stockheim, Holzem, Nieder-/Oberbachem, Ließem, Hochheim, Stockem" etc. La începul era numit „Brunheim“ în Bongau (945) și aparținea ducatului Ehrenfried, fiind un nod comercial pe
Bornheim (Rheinland) () [Corola-website/Science/309360_a_310689]
-
a înființat Islamul, arabii sunt stăpânii unui imperiu uriaș, mai mare chiar si decât cel roman la zenitul său. Deși părerile istoricilor contemporani sunt împărțite în ceea ce privește faptul că Bătălia de la Tours/Poitiers este sau nu responsabilă pentru salvarea Creștinătății, victoria francilor rămâne un eveniment decisiv în istoria lumii marcând o limită a expansiunii arabo-islamice în Europa, menținerea civilizației vest-europene și începutul feudalismului european. Momentul decisiv pentru istoria arabilor în Spania sau mai bine spus în Al-Andalus rămâne refugierea în această zonă
Al-Andalus () [Corola-website/Science/309447_a_310776]
-
73 de ani ai săi, Balzac-tatal, după ce se consultă cu soția lui, îi oferi tânărului Balzac un răgaz de doi ani în care să-și demonstreze talentele literare. Pentru aceasta, Balzac urma să trăiască dintr-o rentă de 1500 de franci, rămânând la Paris, cu toate că familia sa se retrăgea într-o casă nou achiziționată la Villeparisis în Saine-et-Marne, nu departe de Paris. Datorită insuficienței banilor, tânărul Balzac s-a văzut în ipostaza de a se abține de la multele plăceri ale tinereții
Honoré de Balzac () [Corola-website/Science/309455_a_310784]
-
inovațiile moderne din tehnica grafică, operele marilor clasici francezi. În asociere cu librarul Urbain Canel tipărește o ediție completă din opera lui Moliere și una din cea a lui La Fontaine, ediții ce l-au costat aproximativ 10 000 de franci, dar din care nu se vând, într-un an, din pricina sabotajului inițiat de concurență decât douăzeci de exemplare. Pentru a-și zdrobi concurența Balzac cumpără o imprimerie pe str. Maris-Saint-Germain (azi str. Visconti) nr. 17, și îl angajează pe Barbier
Honoré de Balzac () [Corola-website/Science/309455_a_310784]
-
exemplare. Pentru a-și zdrobi concurența Balzac cumpără o imprimerie pe str. Maris-Saint-Germain (azi str. Visconti) nr. 17, și îl angajează pe Barbier, fost maistru tipograf să se ocupe de partea tehnică. Activul întreprinderii lui Balzac marchează 67 000 de franci, iar pasivul 113 000. Nu se descurajează, ia un alt asociat, Laurent, și mai cumpără și o turnătorie de litere. Dar, comenzile nădăjduite nu sosesc, clienții existenți plătesc greu, creditul încetează și falimentul e iminent. Datoriile lui Balzac ating în
Honoré de Balzac () [Corola-website/Science/309455_a_310784]
-
Dar, comenzile nădăjduite nu sosesc, clienții existenți plătesc greu, creditul încetează și falimentul e iminent. Datoriile lui Balzac ating în acel moment suma de 90 000 de fraci, suma, acoperită parțial de mama lui, care îi oferă 45 000 de franci, -sărăcind pentru tot restul vieții, fiind nevoită la bătrânețe să se întrețină din pensia acordată de nora sa de 3000 de franci - , restul de 45 000 de franci urmând a fi acoperit de doamna de Berny, care pentru a face
Honoré de Balzac () [Corola-website/Science/309455_a_310784]
-
suma de 90 000 de fraci, suma, acoperită parțial de mama lui, care îi oferă 45 000 de franci, -sărăcind pentru tot restul vieții, fiind nevoită la bătrânețe să se întrețină din pensia acordată de nora sa de 3000 de franci - , restul de 45 000 de franci urmând a fi acoperit de doamna de Berny, care pentru a face rost de bani își girează aproape toate bunurile. Astfel Balzac datora acum suma de 90 000 de franci, la care trebuia să
Honoré de Balzac () [Corola-website/Science/309455_a_310784]
-
sa de 3000 de franci - , restul de 45 000 de franci urmând a fi acoperit de doamna de Berny, care pentru a face rost de bani își girează aproape toate bunurile. Astfel Balzac datora acum suma de 90 000 de franci, la care trebuia să se plătească o dobândă anuală de 6000, fără a pune în calcul cei 3000 de franci necesari strictei sale existențe. După ruinarea viselor de afaceri, singura soluție care-i rămâne lui Balzac este scrisul. Pleacă în
Honoré de Balzac () [Corola-website/Science/309455_a_310784]
-
pentru a face rost de bani își girează aproape toate bunurile. Astfel Balzac datora acum suma de 90 000 de franci, la care trebuia să se plătească o dobândă anuală de 6000, fără a pune în calcul cei 3000 de franci necesari strictei sale existențe. După ruinarea viselor de afaceri, singura soluție care-i rămâne lui Balzac este scrisul. Pleacă în Bretania la un vechi prieten de familie, generalul baron de Pommereul. În casa călduroasei gazde el scrie prima carte semnată
Honoré de Balzac () [Corola-website/Science/309455_a_310784]
-
France, al cărui subtitlu a fost suprimat mai târziu. Publica Physiologie du mariage ou Méditation de philosophie éclectique sur le bonheur et le malheur conjual. Gloria începe să se schițeze, deși, pe ultimele sale lucrări nu încasase decât 1000 de franci. Succesul obținut cu Șuanii și cu Fiziologia căsătoriei schimbă substanțial poziția socială și perspectivele de viitor ale lui Balzac, care își găsește acum prieteni mai peste tot în presă. La 7 ianuarie 1830 devine colaborator la revista La Silhouette, îi
Honoré de Balzac () [Corola-website/Science/309455_a_310784]
-
tot în presă. La 7 ianuarie 1830 devine colaborator la revista La Silhouette, îi sunt solicitate colaborări la revista La Mode, invitație făcută de redactorul șef din acea vreme Emile de Girardin; pentru fiecare 16 pagini primind câte 50 de franci. La 3 martie devine colaborator al Feuilleton des journaux politiques, revistă la a cărei fondare participă și unde i se rezervă rubrica de cronică externă. Din păcate revista va cădea după unsprezece numere. La 5 martie devine colaborator la Le
Honoré de Balzac () [Corola-website/Science/309455_a_310784]