4,922 matches
-
primul deceniu al noului veac, iese la suprafață o formulă a prozaismului fantast, obținut prin aglutinarea unor detalii disparate, puse sub lupă, tratate cu minuțiozitate, cărora li se infuzează o sensibilitate discontinuă, placată pe micul absurd (modelul dominant e o lirică anglo-saxonă, de felul unor Peter Ackroyd sau Andrei Codrescu). Care ar fi viitorul poeziei? Chestiune mult tulburătoare la care, dată fiind mișcarea browniană a particulelor ei, agitate într-un mediu ce ar putea sugera un final de ciclu, la care
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
lui Nichita Stănescu, ei fiind practic niște poeți ilizibili, penibili și plicticoși la maximum. Lirismul nu se reinventează decât după o descindere în trecutul unei arte: lirismul marilor italieni din acest veac, Ungaretti, Montale, Quasimodo, Saba, e întemeiat pe redescoperirea liricilor antici, greci și latini, de la ei au reînvățat italienii rostirea lapidară, esențială... Am refăcut și eu acest drum și mai întâi, primul meu volum, "Rod", ca și "Baaadul", o probează, am apărut ca un poet român modern în continuitatea școlii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
debutat aproape de generația '60, cel puțin după factură, aici am reușit să mă dezvolt și ca traducător făcând "onoruri culturale" României. Aici l-am tradus pe Eminescu, am făcut prima antologie bilingvă după '89, am pus pe picioare colecția de lirică română contemporană. În România am fost publicat mai mult pe ascunse (Nicolae Tăutu, Marin Preda); cu primul la "Viața Armatei", unde am luat premiul I pe țară, iar al doilea mi-a publicat traducerea celor mai frumoase balade germane. Ce
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
găsit și sub formă de carte electronică la un preț, evident, mult mai redus. Satisfacții: în anul apariției am luat premiul jubiliar Goethe și câteva premii și distincții în România pentru promovarea operei eminesciene în străinătate, pentru antologia bilingvă de lirică română contemporană sau pentru colecția bilingvă de lirică română. Pe "șantier" am de mult timp o antologie, tot bilingvă, pe care din motive financiare nu o pot publica fiindcă-mi depășește bugetul. Așa că stă frumos în dosare și așteaptă ziua
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
un preț, evident, mult mai redus. Satisfacții: în anul apariției am luat premiul jubiliar Goethe și câteva premii și distincții în România pentru promovarea operei eminesciene în străinătate, pentru antologia bilingvă de lirică română contemporană sau pentru colecția bilingvă de lirică română. Pe "șantier" am de mult timp o antologie, tot bilingvă, pe care din motive financiare nu o pot publica fiindcă-mi depășește bugetul. Așa că stă frumos în dosare și așteaptă ziua care nu va mai veni. În toată activitatea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
dacă nu mă înșel, textul vizionar Noul antropocentrism, reluat apoi în toate volumele sale de eseuri, de la Unde se află poezia?, din 1996, până la Poezia, teze, ipoteze, explorări, din 2008. Ei bine, întreaga viziune a lui Alexandru Mușina asupra evoluției liricii românești, spre "poezia noului antropocentrism", cu miza pe "perspectiva totalizatoare, unificatoare" a "complexității umanului și realului", cu deplasarea accentului "de la text la receptor, de la intensitatea stilistică la intensitatea comunicării" și regândirea "omului concret, integral, ireductibl", cu profeția uluitoare: "Reumanizarea poeziei
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
Batista", o odă închinată dictatorului Cubei, Fulgencio Batista, cel pe care avea să-l fugărească Fidel la 1 ianuarie 1959! A revenit în Cuba în 1949 și în 1960. Neruda a fost primul poet care a consacrat un volum de lirică Revoluției cubaneze, "Cancion de Gesto", ce conținea o poezie "A Fidel Castro", ce se pare că nu i-a fost pe plac lui Fidel. Avea să-l întâlnească pe Fidel la 26 ianuarie 1959 la ambasada Cubei din Caracas și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1571_a_2869]
-
ani cititorilor săi cu volume a căror principală trăsătură era concentrarea, laconismul, tendința către esențial. Cu toată lapidaritatea, cu tot laconismul, poezia lui Crama nu este însă de simple notații, cum ar putea să-i pară cititorului grăbit, ci, asemenea liricii lui Bacovia, o poezie cu acces la viziune și la mit: Un pas, atât: un singur pas Strigată dogmă: „Nu se poate!“, „Noapte... friguri... ploi... Cerșesc la punțile-Ți închise... Boltită dogmă peste noi; Mi-a înghețat șira spinării... Trec
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
iată, coboară și suie, Printre nervi, printre vine se ascund, se ivesc Cicatricile iubirii - tatuajul nostru firesc. Adâncirea în somn este resimțită de poet ca o soluție benefică, evocată în reprezentări care l așază pe Mihalaș în marea linie a liricilor noștri care au cultivat acest motiv poetic, de la Eminescu încoace: Când hainele-oboselii le dezbrac Îmi pare somnu-n care mă scufund Culcușul răcoros al unui lac, Cu rotitoare ape, fără fund. Plutesc deasupra nuferi albi, de nea, Încolăcind în lujeri ființa
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
domină în chip desăvârșit subiectul. Scriind despre Herder, despre o nuvelă a lui Dos toievski, despre concepția lui Cehov, despre un roman al lui Trifonov, despre structura muzicală a prozei lui Sorin Titel, dar și despre o antologie poloneză din lirica lui Eminescu (știa și polona, altfel n-ar fi scris!), el dă oriunde sentimentul că a cercetat tot ce se putea cerceta în legătură cu aceste subiecte, a căror diversitate poate deconcerta. Viziunea lui era însă unitară, punctul de perspectivă același. În
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
poezie, este continuitatea atitudinii, consecvența. El a evoluat, desigur, dar rămânând conectat la aceleași surse, la tensiunile spirituale originare, mereu active. Și aceasta într-un climat de artă care a încurajat mai cu seamă discontinuitatea, evoluțiile fracturate, rupturile. De fapt, lirica lui Dan Laurențiu, neoromantică, se plasează în afara cursului dominant din proza actuală, impregnată cum este ea de „cotidian“, de „concret“, de „istorie“. Poetul este inaderent la acestea din rațiuni conceptuale. Cotidianul, contingentul, lumescul sunt marcate, în viziunea sa, de un
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
prafului-pulberei să nu zicem că nu am trăit că nu am fost fericiți. S-ar putea spune că poeta reeditează, la sfârșitul veacului nostru, o temă care, la începutul aceluiași veac, îi mobilizează pe Iosif, pe Goga și pe alți lirici ai dezrădăcinării. Observația a făcut-o mai demult Eugen Simion, cu precizarea că, spre deosebire de poeții de la 1900, Florenței Albu îi lipsește evlavia, „jalea mistică“. Într-adevăr, există un contrast în viziuni de un crud realism, dacă se poate vorbi de
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
Horea, câți a împlinit în ziua de 10 mai*, firesc este să se vorbească nu numai despre om, ci și despre poezia sa. O poezie care stăruie voit în desincronizare, ruptă, s-ar spune, de rumoarea imediatului, cucerindu-și în lirica de azi nota proprie tocmai prin faptul că îndrăznește să fie altfel. Ion Horea își asumă vechimea, instalarea în tradiție, racordarea la un set de valori spirituale care sunt expresia ascendenței transilvane și țărănești. La început poetul „horațianiza“, cum a
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
expresia ascendenței transilvane și țărănești. La început poetul „horațianiza“, cum a spus, remarcându-i debutul, G. Călinescu, dezvăluind afinități cu Alecsandri și Ion Pillat, evocatorii senini ai bucuriilor vieții câmpenești, ai muncilor agricole și ai fecundității pământului. Luminozitatea inițială a liricii lui Horea se diminuează treptat, tonurile se înăspresc, devin grave, dramatice, sub privegherea severă a duhului tran silvan. Ecouri din Goga, din Aron Cotruș pot fi acum per cepute. Apare stăruitor, obsedantă, tema dezrădăcinării, a desprinderii de obârșie, precum și aceea
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
Din țara zimbrului» și «Pârgă». Îi plăcuse primul meu volum intitulat «Poezii» și mă zorea să scriu, îi mărturisește poetul colegului său I. Valerian într-un interviu apărut în coloanele revistei «Viața literară» din 13 mai 1926. «Caracterul personal al liricii sale, schițat în Pârgă (1921), va ajunge la strălucire prin Poeme cu îngeri (1927), Destin (1933), Urcuș (1937) și Întrezăriri (1939), care vor include de altfel și imaginea propriului manierism», notează Marian Popa în Dicționar de literatură română contemporană, 1977
Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/783_a_1506]
-
poetul adoptând o atitudine lirică cu modalități de expresie nemaiîntâlnite sau reluate decât întâmplător mai târziu. Poetul Voiculescu se prezintă cititorilor săi ca un imagist de mare clasă, stăpân deplin al culorilor, realizând o poezie a naturii superioară peisagisticii și liricii de până atunci. Comentatorii văd în creația poetului altfel de poezie, o meditație profundă, inconfundabilă. Sufletul său parcă s-a împrospătat. Este vorba despre o poezie directă, cu subiecte care i le oferă ceea ce se cheamă din afară, dar care
Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/783_a_1506]
-
care îi prilejuiește alte avantaje, dar el rămâne omul care nu profită de surprizele vieții. În literatură continuă să fie cunoscut tot ca poet semănătorist, un tradiționalist, un autentic rural care îl continuă pe Coșbuc sau Vlahuță, departe de marii lirici, Blaga, Arghezi, Pillat sau Maniu... Apariția volumului „Pârgă” în 1921, ca și numirea ca subdirector al fundației Culturale „Principele Carol” sunt semne de urcuș și în aprecierile literare. În mai 1922 poetul devine chiar director al culturii la Fundația arătată
Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/783_a_1506]
-
tradiționale cu acelea moderne, dozându-și atent și cu respect argumentele. Rețin atenția conexiunile pe care le face cu proza lui Mihail Sadoveanu (asemănări și deosebiri) axată pe tema vânătorii și pescuitului, cu poezia tradiționalistă a lui Ion Pillat, cu lirica de inspirație religioasă aparținând lui Nichifor Crainic și Adrian Maniu, sau cu poezia lui Lucian Blaga străbătută de fiorul cosmic și de contemplație metafizică. Ion N. Oprea aduce în sprijinul afirmațiilor sale opinii critice ale cunoscuților G. Călinescu, Tudor Vianu
Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/783_a_1506]
-
viabilității operei eminesciene sub exigențele analizei artistice de ultimă oră. Interesul pentru intreprinderea lui Călin Teutișan este cu atât mai mare cu cât el face parte, iată, din generația tânără, dezmințind astfel faptul că celor mai noi lectori de poezie, lirica lui Eminescu... nu le mai spune nimic. Pe lângă faptul că exegetul se dovedește un foarte bun cunoscător al creației eminesciene, el operează cu un instrumentar critic de ultimă oră, în relevarea calităților filosofice ale poeziei și poeticii eminesciene. Fără îndoială
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
poeții postromantici o traversare a unui labirint, ce se referă la natură prin poezie. Eminescu este un poet crucial în analiza devenirii poeziei europene moderne, din mai multe perspective". Studiul lui Paul Iruc este, fără îndoială, o lectură nouă a liricii eminesciene, nu numai fără complexele provinciale ale unei culturi (totuși) mici, cum este a noastră, ci cu conștiința că prin Eminescu ne sincronizăm și chiar avem șansa unui poet pe promontoriul modernizării poeziei europene. Demonstrația aceasta e cu atât mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
el, atât pentru publicul german, cât și pentru cel român". Aprofundând aceste texte relevate de ediția lui Helmuth Frisch, Dan Mănucă se declară în măsură a afirma că Eminescu "și-a format o imagine, s-ar putea spune competentă asupra liricii germane din secolul al XIX-lea. Nu s-a oprit la Goethe, Schiller, Heine sau Holderlin, ci a mers până la Platen, Ruckert sau Geibel. Nu s-a oprit nici la acest nivel. Din textele publicate de Helmuth Frisch, reiese limpede
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
contingentului omenesc în raport cu lumea fantomatică a ideilor omenești", ca în nenumărate alte poeme ale sale. O altă întrebare, în prelungirea celei dintâi, este cea referitoare la preferințele autorului și a opțiunii cititorului pentru una dintre cele două condiții ontice. Examinând lirica, în genere, eminesciană și, evident, poemul Luceafărul, George Popa se vede îndreptățit să afirme că Eminescu "dă mărturie faptului că preferă ruinele fierbinți ale arderii umane efemere pustiului descarnat al supratemporalității stelare". Norocul despre care se vorbește în finalul poemului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
într-o notă de iritare rebelă, chestiunea actualității lui Eminescu, mai mult, a modelului creativ eminescian. "Raportarea la modelul eminescian spune tranșant Florin Oprescu s-a dovedit de o fertilitate relevantă, reconfirmând mereu teoria maioresciană care anticipa sursele eminesciane ale liricii românești. Ideea relecturii o întâlnim de altfel la majoritatea poeților reprezentativi. Semnificative în acest sens sunt câteva direcții ale reflectării catalitice eminesciene în modernitatea românească: neoromantismul bacovian, metaforismul ontologic blagian, cristalizările hermetice barbiene, alchimizările lexicale argheziene, romantismul permanent al lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
primilor romantici, care preferă tonul meditativ, reflexiv, cu toate că activitatea de publicist a lui Eminescu ne relevă un spirit justițiar, mai puțin doctrinar, ce-i drept". O lectură "novatoare" probează, în totul, "impactul" major pe care l-a avut eminescianismul asupra liricii românești moderne. Iar Florin Oprescu face o asemenea analiză privind cataliza eminesciană. Un alt "neoromantic", un "modern autentic", din perspectiva exegetului, este George Bacovia, care "ascunde în substraturile recviemului de tip simbolist profunda prefacere eminesciană a temelor grave, a motivelor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
aceste condiții tocmai conceptul de model literar. În actualitatea postbelică, Nicolae Labiș și Nichita Stănescu se impun ca două cote de altitudine, esențiale. Prin creația "spectaculoasă", îmbibată de "prezența eseniană" a lui Nicolae Labiș, "eminescianismul" dobândește "dimensiuni perihelice" în vreme ce "prin lirica modernă" a lui Nichita Stănescu, poetul marcat definitiv de fiorul morții învățate din Oda (în metru antic), modelul eminescian se dovedește a fi exemplar în creativitate. Aici, la Nichita Stănescu se înregistrează ne încredințează Florin Oprescu "apogeul eminescianismului" în forma
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]