5,147 matches
-
marcă reprezentant al ofițerilor „Armatei Rinului” care se raliază total regimului, în contrast cu celebrii Moreau și Pichegru. După o scurtă misiune diplomatică ca ministru plenipotențiar în Republica Helvetică, Ney a revenit în Franța și a fost inclus pe lista inițială a mareșalilor imperiului (1804). În timpul campaniei din 1805, Ney s-a remarcat ca fiind unul dintre cei mai bravi comandanți militari, câștigând bătălia de la Elchingen și contribuind la victoria de la Ulm. Apoi, păstrând comanda Corpului VI al Marii Armate, Ney nu a
Michel Ney () [Corola-website/Science/310322_a_311651]
-
a fi primit ordin de la Împărat, surprinzând total armata prusacă, care apoi reușește să îl izoleze. Salvat de intervenția lui Lannes, Ney se revanșează apoi spre lăsarea serii, când conduce atacul decisiv, făcând un număr mare de prizonieri. După bătălie, Mareșalul avansează cu îndrăzneală și cucerește Erfurt, Magdeburg și Thorn, înainte de a lua parte la bătălia de la Eylau. Aici, Mareșalul a sosit spre seară, reușind să echilibreze situația și să îl oblige pe Benningsen să se retraga, odată cu lăsarea nopții. Se
Michel Ney () [Corola-website/Science/310322_a_311651]
-
lui Lannes, Ney se revanșează apoi spre lăsarea serii, când conduce atacul decisiv, făcând un număr mare de prizonieri. După bătălie, Mareșalul avansează cu îndrăzneală și cucerește Erfurt, Magdeburg și Thorn, înainte de a lua parte la bătălia de la Eylau. Aici, Mareșalul a sosit spre seară, reușind să echilibreze situația și să îl oblige pe Benningsen să se retraga, odată cu lăsarea nopții. Se remarcă apoi pe 9 iunie la Guttstadt, unde reușește să blocheze cu doar 14 000 de oameni întreaga armată
Michel Ney () [Corola-website/Science/310322_a_311651]
-
ținut inițial în rezervă, Împăratul îi ordonă în fine să atace și Ney o face cu atâta energie și curaj încât Împăratul exclamă „Omul ăsta e un leu!” În iunie 1808, este timis în Spania și Ney servește alături de alți Mareșali, sub autoritatea operațională a cărora este plasat, ceea ce îi rănește orgoliul. Mai întâi îl lasă pe Lannes să se bată singur la Tudela, apoi are un conflict cu Moncey și în fine se ceartă groaznic cu Soult, pe care îl
Michel Ney () [Corola-website/Science/310322_a_311651]
-
și se întoarce în Franța, unde Împăratul îl admonestează, ordonându-i să se întoarcă la post. Ney o face dar fără tragere de inimă, tergiversând și ezitând să se implice în operațiuni. În 1810, Corpul VI este pus sub comanda mareșalului Masséna în cadrul campaniei din Portugalia. Deși a făcut minuni la comanda ariegărzii, ducele de Elchingen a avut dese neînțelegeri cu aghiotantul său, Jomini, cu generalul Drouet d'Erlon și mai ales cu Masséna, acesta din urmă văzându-se obligat să
Michel Ney () [Corola-website/Science/310322_a_311651]
-
la comanda ariegărzii, ducele de Elchingen a avut dese neînțelegeri cu aghiotantul său, Jomini, cu generalul Drouet d'Erlon și mai ales cu Masséna, acesta din urmă văzându-se obligat să îl destituie, într-un final, pentru insubordonare. În 1812, mareșalul Ney a participat la funesta campanie din Rusia, cea care avea însă să îi aducă un renume răsunător, cât și un titlul princiar. La comanda Corpului III al Marii Armate, Mareșalul duce de Elchingen manevrează mai întâi cu pasivitate, mai
Michel Ney () [Corola-website/Science/310322_a_311651]
-
îl destituie, într-un final, pentru insubordonare. În 1812, mareșalul Ney a participat la funesta campanie din Rusia, cea care avea însă să îi aducă un renume răsunător, cât și un titlul princiar. La comanda Corpului III al Marii Armate, Mareșalul duce de Elchingen manevrează mai întâi cu pasivitate, mai ales la Valutina, dar apoi se acoperă de glorie la Smolensk și Moskova, apoi a condus ariegarda franceză, în timpul „teribilei retrageri”, fiind eroul acestei disperate operațiuni. Prinț de Moskova de pe 25
Michel Ney () [Corola-website/Science/310322_a_311651]
-
Elchingen manevrează mai întâi cu pasivitate, mai ales la Valutina, dar apoi se acoperă de glorie la Smolensk și Moskova, apoi a condus ariegarda franceză, în timpul „teribilei retrageri”, fiind eroul acestei disperate operațiuni. Prinț de Moskova de pe 25 martie 1813, Mareșalul Ney a participat la campaniile celei de-a Șasea Coaliții, în Saxonia, luptând în bătăliile de la Lützen și Bătălia de la Bautzen dar fiind învins apoi la Dennewitz. Luptă apoi cu curaj la Leipzig, unde este rănit. Se întoarce în Franța
Michel Ney () [Corola-website/Science/310322_a_311651]
-
vindeca și apoi participă cu distincție la cele mai multe dintre bătăliile și campaniei din Franța, fiind rănit de mai multe ori, din cauza obiceiului său de a-și conduce oamenii din prima linie. Apoi participă la negocierile cu Aliații dar după defecțiunea Mareșalului Marmont și ocuparea Parisului de către trupele ruse, Ney este personajul central în determinarea abdicării lui Napoleon. Pe 11 aprilie 1814, Ney se întâlnește cu contele d'Artois, revenit din exil pentru a pregăti urcarea pe tron a fratelui său, Ludovic
Michel Ney () [Corola-website/Science/310322_a_311651]
-
vom ști să ne servim regele legitim!” Pe 6 martie 1815, după debarcarea lui Napoleon în sudul Franței, Ney a fost convocat și însărcinat de Ministrul de Război Soult să ia comanda unor trupe și să se opună înaintării Împăratului. Mareșalul Ney nu numai că a acceptat dar a cerut o audiență la rege și, în fața acestuia, a ținut să promită cu exaltare că îl va „aduce pe uzurpator într-o cușcă de fier”. Cu toate acestea, văzând că Împăratul înaintează
Michel Ney () [Corola-website/Science/310322_a_311651]
-
și, în fața acestuia, a ținut să promită cu exaltare că îl va „aduce pe uzurpator într-o cușcă de fier”. Cu toate acestea, văzând că Împăratul înaintează fără să întâmpine opoziție și că orașe și unități întregi i se alătură, Mareșalul de Moskova începe să ezite. Pe 18 martie, Napoleon îi scrie în acești termeni: „Veniți la Chalon să să alăturați mie. Vă voi întâmpina ca în ziua de după Moskova” iar Ney, în loc să se retragă pe pământurile sale, după cum făcuse într-
Michel Ney () [Corola-website/Science/310322_a_311651]
-
să ezite. Pe 18 martie, Napoleon îi scrie în acești termeni: „Veniți la Chalon să să alăturați mie. Vă voi întâmpina ca în ziua de după Moskova” iar Ney, în loc să se retragă pe pământurile sale, după cum făcuse într-o situație similară Mareșalul Oudinot, ține o cuvântare insultătoare la adresa Bourbonilor și se raliază Împăratului. Acesta îi păstrează încă o vie ranchiună pentru episodul abdicării de la Fontainebleau și îl cheamă doar în ultimul moment pentru campania din 1815, oferindu-i aripa stângă a armatei
Michel Ney () [Corola-website/Science/310322_a_311651]
-
cu infanteria și artileria. Spre seară conduce apoi cu bravură atacul „Vechii Gărzi”, iar când înfrângerea devine inevitabilă, încearcă să se lase ucis. După a doua restaurație a Bourbonilor, Ney a fost judecat pentru trădare de un tribunal format din Mareșali, dar a subliniat că este "pair" al Franței și a cerut să fie judecat de un tribunal format din egalii săi. Tribunalul Mareșalilor s-a declarat incompetent să judece cauza iar "Camera Pairilor" a decis condamnarea sa la moarte pentru
Michel Ney () [Corola-website/Science/310322_a_311651]
-
După a doua restaurație a Bourbonilor, Ney a fost judecat pentru trădare de un tribunal format din Mareșali, dar a subliniat că este "pair" al Franței și a cerut să fie judecat de un tribunal format din egalii săi. Tribunalul Mareșalilor s-a declarat incompetent să judece cauza iar "Camera Pairilor" a decis condamnarea sa la moarte pentru trădare. Membri ai "Camerei Pairilor" erau și o serie de mareșali, dintre care unii au refuzat vehement să îl judece pe Ney iar
Michel Ney () [Corola-website/Science/310322_a_311651]
-
cerut să fie judecat de un tribunal format din egalii săi. Tribunalul Mareșalilor s-a declarat incompetent să judece cauza iar "Camera Pairilor" a decis condamnarea sa la moarte pentru trădare. Membri ai "Camerei Pairilor" erau și o serie de mareșali, dintre care unii au refuzat vehement să îl judece pe Ney iar alții (Marmont, Pérignon, Sérurier, Victor, Kellermann) au fost de acord și au votat condamnarea la moarte. În ciuda apelurilor eroice pe care le-au făcut unii dintre notabilii vremii
Michel Ney () [Corola-website/Science/310322_a_311651]
-
vehement să îl judece pe Ney iar alții (Marmont, Pérignon, Sérurier, Victor, Kellermann) au fost de acord și au votat condamnarea la moarte. În ciuda apelurilor eroice pe care le-au făcut unii dintre notabilii vremii - Moncey, decanul de vârstă al mareșalilor, Davout, ministru de război în timpul celor „100 de zile”, Mortier, Talleyrand - regele a refuzat grațierea. Execuția a avut loc în piața pariziană l'Observatoire, nu departe de locul unde se află astăzi o impozantă statuie a Mareșalului (foto). I s-
Michel Ney () [Corola-website/Science/310322_a_311651]
-
de vârstă al mareșalilor, Davout, ministru de război în timpul celor „100 de zile”, Mortier, Talleyrand - regele a refuzat grațierea. Execuția a avut loc în piața pariziană l'Observatoire, nu departe de locul unde se află astăzi o impozantă statuie a Mareșalului (foto). I s-a acordat dreptul de a spune căteva cuvinte înainte de moarte și de a ordona el însuși plutonului de execuție. Este înmormântat la Cimitrul Père Lachaise din Paris, în zona Avenue Masséna, alături de mai mulți mareșali francezi. Numele
Michel Ney () [Corola-website/Science/310322_a_311651]
-
statuie a Mareșalului (foto). I s-a acordat dreptul de a spune căteva cuvinte înainte de moarte și de a ordona el însuși plutonului de execuție. Este înmormântat la Cimitrul Père Lachaise din Paris, în zona Avenue Masséna, alături de mai mulți mareșali francezi. Numele său este, bineînțeles, înscris pe Arcul de Triumf din Paris.
Michel Ney () [Corola-website/Science/310322_a_311651]
-
a instituit o dictatură regală de scurtă durată. El a fost însă silit să abdice la 6 septembrie 1940, ca urmare a pierderilor teritoriale suferite de România în același an. În locul lui, Carol l-a lăsat conducător al statului pe mareșalul Ion Antonescu, și pe tron pe fiul său, Mihai, care, abia ieșit din minorat, nu avea nicio putere reală. În final, în 1940, România a pierdut teritorii atât în est cât și în vest: în iunie 1940, ca urmare a
Istoria României () [Corola-website/Science/308978_a_310307]
-
nord și Ținutul Herța. Două treimi din Basarabia au fost combinate cu Transnistria (o mică parte din URSS), pentru a forma RSS Moldovenească. Bucovina de Nord, Ținutul Herței și sudul Basarabiei au fost oferite RSS Ucraineane. Între 1941 și 1944, mareșalul Ion Antonescu conduce țara ca dictator militar (Șeful Statului). Prin Dictatul de la Viena, România este nevoită în august 1940 să cedeze Ungariei partea de nord a Transilvaniei în schimbul garanțiilor de securitate germano-italiene. De asemenea, prin Tratatul de la Craiova, din 7
Istoria României () [Corola-website/Science/308978_a_310307]
-
a intrat în cel de-Al Doilea Război Mondial în iunie 1941, cu scopul de a recupera teritoriile pierdute către URSS, lucru care inițial avea să fie realizat, pentru perioada iulie 1941 - august 1944. Ca urmare a situației de pe front, Mareșalul Antonescu începe la Lisabona negocieri secrete cu reprezentanți ai Aliaților; ulterior acestea se vor desfășura la Cairo și Stockholm, până în data de 22 august 1944. Antonescu nu avea însă intenția de a ieși din război, el acționând în virtutea cuvântului de
Istoria României () [Corola-website/Science/308978_a_310307]
-
1918, este convocat Congresul General al Bucovinei în Sala sinodală a Reședinței Mitropolitane din Cernăuți și se votează unirea Bucovinei cu România. Ca unul dintre participanții de seamă la victoria de la Mărășești, a fost în anii 1915-1916 însoțitorul oficial al mareșalilor Franței Joffre, comandantul suprem al armatelor franceze, și Foch, comandant al forțelor franceze în anul 1918, cu prilejul vizitelor acestora în România în 1920, respectiv 1922. A trecut în rezervă în anul 1926.
Iacob Zadik () [Corola-website/Science/309021_a_310350]
-
17 iunie, Uniunea Sovietică a dat ultimatumuri Lituaniei, Estoniei și Letoniei prin care se cerea, practic, ocuparea militară a celor trei țări. ("Vedeți și": Ocuparea statelor baltice) La 22 iunie 1940, cu patru zile mai înainte de prezentarea ultimatumului cu privire la Basarabia, mareșalul Philippe Pétain semna capitularea Franței în fața Germaniei. Cel mai important aliat european al României și arbitru al relațiilor sovieto-române își pierduse o bună parte a teritoriului, inclusiv capitala Paris. După Polonia, Finlanda, Estonia, Letonia și Lituania, avea să vină rândul
Ocupația sovietică a Basarabiei și Bucovinei de Nord () [Corola-website/Science/308984_a_310313]
-
23 august 1944, în condițiile în care trupele sovietice avansau pe frontul de răsărit amenințând cu transformarea României în teatru de război, ("Vedeți și": Operațiunea Iași-Chișinău), regele Mihai I a organizat o lovitură de stat, îndepărtându-l de la putere pe mareșalul Antonescu. După semnarea unui armistițiu cu Aliații, armata română a întors armele contra Ungariei Hortiste și Germaniei Naziste, luptând alături de Armata Roșie pentru eliberarea teritoriilor ocupate de Ungaria prin Dictatul de la Viena și, în continuare, în Ungaria și Slovacia. Pe
Ocupația sovietică a Basarabiei și Bucovinei de Nord () [Corola-website/Science/308984_a_310313]
-
jur. Mai dispune de un conac, trei mori, din Cioplești, Văleni și Moreni, dependințele și instalații aferente activităților agricole, grajduri, cotețe, un atelier de reparații, o instalație de irigații și o uzină electrică. A fost promovat apoi în funcția de mareșal al Curții Regale, funcție ce va fi transferată generalului Constantin Sănătescu, în mai 1944, în vederea pregătirii evenimentelor din 23 august 1944. Această ascensiune se datora și faptului că, la începutul anilor ’40, tânărul baron vânduse castelul și domeniul contelui Hunyady
Ioan Mocsony-Stârcea () [Corola-website/Science/310527_a_311856]