6,419 matches
-
spectacol cu cinci piese no, punctează trecerea de la o piesă la alta, ca și cum ar ține să arate astfel că, în teatru, credința în invizibil coexistă cu posibila ei deriziune, într-o alternanță exemplară a „miracolului” văzut ca manifestare supranaturală cu „miracolul” parodiat și ridiculizat. Iată-l, de pildă, pe regele Emma, marele judecător din Infern, prezent deseori în aceste interludii. Puternicul și temutul rege este redus aici la o mască schimonosită, a unui soi de demon antropofag care nu reușește niciodată
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
mai blândă și totodată mai glumeață, datorată intervenției unor nepoți. Experiența nebuniei și a morții își pierde aici dimensiunea fabuloasă, ca și cum funcția ky:gen-ului ar fi aceea de a cultiva îndoiala ca remediu și de a o contrapune forței miracolului. Spațiile marginale și întâlnirea ființelor rătăcitoaretc " Spațiile marginale și întâlnirea ființelor rătăcitoare" În teatrul no însă, „miracolul” își păstrează întreaga sa putere. Iar waki e singurul om căruia îi este îngăduit să vadă fantoma. Numai el poate fi martorul acestei
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
aici dimensiunea fabuloasă, ca și cum funcția ky:gen-ului ar fi aceea de a cultiva îndoiala ca remediu și de a o contrapune forței miracolului. Spațiile marginale și întâlnirea ființelor rătăcitoaretc " Spațiile marginale și întâlnirea ființelor rătăcitoare" În teatrul no însă, „miracolul” își păstrează întreaga sa putere. Iar waki e singurul om căruia îi este îngăduit să vadă fantoma. Numai el poate fi martorul acestei „minuni” a întrupării unui duh, numai pentru el cel întors dintre morți are un corp și o
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Numeroase piese no lasă lucrurile neprecizate, confuze, ele fiind construite de la bun început pe pivoții îndoielii și ai indeterminabilului. O certitudine există însă: a apărut o imagine și, oricare i-ar fi statutul, ea nu poate fi pusă la îndoială. „Miracolul” - miracolul teatrului?- se dovedește a fi, până la urmă, acela al invizibilului care se lasă văzut. Dincolo de acest laitmotiv, cîteva texte no merită o atenție specială: în ele e dezvoltată, în toată plenitudinea ei, ambivalența văzut în vis/văzut în realitate
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
piese no lasă lucrurile neprecizate, confuze, ele fiind construite de la bun început pe pivoții îndoielii și ai indeterminabilului. O certitudine există însă: a apărut o imagine și, oricare i-ar fi statutul, ea nu poate fi pusă la îndoială. „Miracolul” - miracolul teatrului?- se dovedește a fi, până la urmă, acela al invizibilului care se lasă văzut. Dincolo de acest laitmotiv, cîteva texte no merită o atenție specială: în ele e dezvoltată, în toată plenitudinea ei, ambivalența văzut în vis/văzut în realitate. Să
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
va bate în tobă și o va face să răsune. Scena tobei care răsună sub loviturile date de mâna spectrului a fost comparată cu scenele miraculoase ale apariției unor zeități, cu coborârea printre oameni a unor Bodhisattva 1. Are loc „miracolul” ivirii unei făpturi nevăzute, devenită aici prezentă și activă. Și totuși, la sfârșitul piesei, după un lung dans nocturn, atunci când se arată zorii, se mai apropie încă o dată realitate sau vis pentru a dispărea apoi cu desăvârșire. Ca și cum, în ultima
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
rigidă, geometrizată, shite nu ne apare oare mai degrabă ca un soi de statuie însuflețită decât ca un corp viu? Căci nu trebuie să uităm că momentul cel mai intens al întoarcerii trecutului este acela exprimat prin dansul dinaintea dispariției. „Miracolul” dintr-un no - despre care vorbesc ky:gen și waki în interludiu - este tocmai întruparea în vizibil a unui invizibil care se dezvăluie privirilor grație actorului mascat și costumat, actorul-dansator. Un zeu, un demon, dar și un om mort, atrași
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
întâlnire cu fantomele, o noapte din care se pot ivi pe neașteptate toate întruchipările acestor alterități înfricoșătoare a căror expresie radicală e spectrul. Nopțile shakespeariene sunt apăsate de spaimă, nopți de groază în care se poate întâmpla orice, nălucire sau miracol. Oare nu seamănă lumea din Hamlet cu „acea lume cufundată în beznă, în care domnește un amestec nedeslușit de tăcere și vacarm”, cum spune Jean-Pierre Vernant, și unde Gorgo marchează pragul dintre „pe de o parte, lumina, vorba rostită clar
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
nici pe departe vrăjitoarea (the witch) sau zgripțuroaica asupra căreia se revarsă furia nestăvilită a lui Leontes, nu s-ar putea totuși spune că îi lipsesc cu desăvârșire unele puteri stranii, pe care și le manifestă mai înainte chiar ca „miracolul” final al animării statuii să se producă, în acel ultim act - „actul Paulinei” - în care magiciana apare în toată strălucirea harului ei. De fapt, încă de la începutul piesei, o vedem implicată într-un adevărat joc al vieții și al morții
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
va sprijini tocmai pe acest delir al imaginației. Minunea „învierii” statuii este rezultatul unei magii despre care Paulina n-ar vrea să se creadă că e vreo „lucrare drăcească”, vreo vrăjitorie dintre cele înfăptuite cu ajutorul unei forțe malefice (wicked powers). Miracolul statuii de piatră care se dovedește a fi, în cele din urmă, trupul unei femei vii, nu e lipsit câtuși de puțin de ambiguitate. În tot acest timp, Hermiona n-a încetat să trăiască ascunsă undeva sau a murit și
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
ceilalți în incredibila poveste. O, Paulina, du-ne-acolo unde În tihnă să întrebe fiecare Și să răspundă despre rolul său Jucat în golu-acesta mare-al vremii De când ne-am despărțit. De-ndată du-ne2. Punctul forte al scenei rămâne însă „miracolul” săvârșit. Am văzut statuia prinzând viață, am văzut o Hermionă de piatră în care trăiește din nou spiritul fantomei sale întors printre oameni. E întoarcerea unei moarte - și puțin contează dacă moartea aceasta a fost reală sau doar iluzorie -, e
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
alteritate, intervine întotdeauna și un „efect al oglinzii”, oglindă care te trimite la propria umbră, la propria transformare în fantomă. Creând profunzimea necesară jocului de reflexe, oglinda susține, în același timp, ca factor intermediar, privirea îndreptată asupra alterității. De altfel, miracolul, extraordinarul miracol al dragostei (wonder, wondrous, miracle ), nu era, în Regele Ioan, cel trăit de principele Lewis atunci când o privește pe Blanch, „miracolul” de a-și vedea propria imagine, propria umbră reflectată în ochii ei („The shadow of myself formed
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
întotdeauna și un „efect al oglinzii”, oglindă care te trimite la propria umbră, la propria transformare în fantomă. Creând profunzimea necesară jocului de reflexe, oglinda susține, în același timp, ca factor intermediar, privirea îndreptată asupra alterității. De altfel, miracolul, extraordinarul miracol al dragostei (wonder, wondrous, miracle ), nu era, în Regele Ioan, cel trăit de principele Lewis atunci când o privește pe Blanch, „miracolul” de a-și vedea propria imagine, propria umbră reflectată în ochii ei („The shadow of myself formed in her
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
jocului de reflexe, oglinda susține, în același timp, ca factor intermediar, privirea îndreptată asupra alterității. De altfel, miracolul, extraordinarul miracol al dragostei (wonder, wondrous, miracle ), nu era, în Regele Ioan, cel trăit de principele Lewis atunci când o privește pe Blanch, „miracolul” de a-și vedea propria imagine, propria umbră reflectată în ochii ei („The shadow of myself formed in her eye”), acea imagine întipărită în privirea fetei („drawn in the flattering table of her eye”)? ...și văd în ochii ei, stăpâne
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
asociat amintirii morții acestuia (amintire de neșters, păstrată neîncetat de Sebastian în inima lui). Totul se petrece ca și cum fantoma tutelară a tatălui mort ar fi de față, cu semnul lui de pe frunte, tocmai pentru a pecetlui recunoașterea. Așadar, revelarea secretelor miracolului dublului se va datora, în final, unei fantome. Și astfel, jocul amăgirilor creat de existența dublului - în măsura în care el a condus-o pe Olivia spre Sebastian prin mijlocirea Violei, dublul lui travestit - se va dovedi un instrument al adevărului. Ambivalent ca
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
aparițiilor, parodia comică hrănește reflecția shakespeariană asupra puterilor iluziei, pe care se întemeiază ambivalența apariției și a aparenței. Puteri care, în egală măsură, confirmă adevărul și autentifică minciuna. Dar, pentru a ajunge aici, mai trebuie și ca, prin mijlocirea vreunui miracol ori a unei farse oarecare, percepția vizuală să fie tulburată de intervenția unor factori perturbatori. Iar dintre aceștia, la Shakespeare - ca de altfel și în interludiile hazlii din teatrul no, cunoscute sub numele de ky:gen -, beția e poate starea
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
de adevăr reprezintă tot ceea ce este „ciudat” și „uimitor” - alte două cuvinte folosite de Hipolita -, în forma atât de bine închegată și atât de convingătoare a „vedeniilor” nopții de vară, adică a piesei însăși. Hipolita acceptă însă și referința la miracol, la „minune”. În Visul..., teatrul se definește prin tensiunea dintre imaterialitatea imaginarului și consistența reală, între amăgitoarea închipuire și dovada, fie ea cât de firavă, a adevărului, temă a dialogului dintre Tezeu și Hipolita. Cu Visul..., Shakespeare ne antrenează în
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
treia din actul al treilea este, pentru Alonso, o veritabilă scenă cu fantome. Scena întoarcerii fantomei lui Prospero, pe care îl crezuse mort. Un amestec de fascinație, uluire, stupoare, frică îngrozitoare - aceasta este starea regelui (ce se căiește acum) în fața „miracolului” la care asistă, când valurile par să vorbească cu vocea lui Prospero, iar vântul să-i rostească numele, care-i amintește lui Alonso de complicitatea lui cu uzurpatorul Antonio, vinovată de presupusa - pentru el - moarte a lui Prospero. Remember, cuvântul
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
pe simpla mărturie a ochilor tăi, nu poți avea deplină încredere în adevărul celor văzute („think/ Their eyes do offices of truth”). În această insulă unde duhurile trec drept ființe reale, iar ființele reale drept duhuri, Shakespeare confruntă spectatorul cu miracolul unor simulacre ce par, în mod ciudat, extraordinar de reale. Spectatorul inocent devine atunci, în același timp, cel ce face cu putință miracolul și cel ce se lasă furat, înșelat de miracol. Teroarea tragică și spaima comică sunt cele două
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
această insulă unde duhurile trec drept ființe reale, iar ființele reale drept duhuri, Shakespeare confruntă spectatorul cu miracolul unor simulacre ce par, în mod ciudat, extraordinar de reale. Spectatorul inocent devine atunci, în același timp, cel ce face cu putință miracolul și cel ce se lasă furat, înșelat de miracol. Teroarea tragică și spaima comică sunt cele două fațete ale acestei credințe sincere/credulități naive, fără de care teatrul nu ar putea să existe. Un teatru a cărui cheie se află, pentru
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
ființele reale drept duhuri, Shakespeare confruntă spectatorul cu miracolul unor simulacre ce par, în mod ciudat, extraordinar de reale. Spectatorul inocent devine atunci, în același timp, cel ce face cu putință miracolul și cel ce se lasă furat, înșelat de miracol. Teroarea tragică și spaima comică sunt cele două fațete ale acestei credințe sincere/credulități naive, fără de care teatrul nu ar putea să existe. Un teatru a cărui cheie se află, pentru Shakespeare, în acel nesubstanțial, în acel inconsistent care capătă
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Claudius părăsește în grabă sala, fugind de la fața locului așa cum ar fi făcut-o în prezența unei adevărate fantome. Asemănarea ca probă a realității apariției efective - iată în ce constă forța acestei piese. Să spunem în încheiere că acestea sunt „miracolele”, „minunile” datorate unor forme care, precum fantomele venite de pe alte tărâmuri sau zămislite de viziuni interioare, își fac simțită prezența în spectacolul teatral. Chiar dacă-s trează, visul e în mine Și-n jurul meu - îl simt, nu mi-l închipui
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
absurdă sau ceva imposibil de explicat? Nu întâmplător, cuvântul rostit de Cymbeline atunci când prezicătorul își încheie interpretarea va fi același methought („așa s-ar părea...”), cuvânt împrumutat încă o dată din vocabularul asemănării, cuvânt esențial în definirea aparițiilor efective din vis. Miracol sau înșelătorie, apariție efectivă, halucinație a melancolicului, a nebunului sau a îndrăgostitului, iluzie fabricată, toate aceste forme ce populează în teatru spațiul dintre vis și realitate rămân, aidoma fantomelor, în zona indeterminabilului: substanțial sau nesubstanțial?Vizibil sau invizibil?Corp sau
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
fantomelor este posibilă, că statuile pot prinde viață. „Trebuie să vă bizuiți pe credința voastră”, spune Paulina în finalul Poveștii de iarnă. Cine nu crede în magie să plece! Să rămână cu noi doar cei ce nu se îndoiesc de „miracolul” statuii însuflețite! IVtc "IV" Umbre moderne și efigii de ceară tc "Umbre moderne și efigii de ceară " Maeterlinck sau invizibilul din spatele ușiitc "Maeterlinck sau invizibilul din spatele ușii" Toposul funebru și invizibilul fără chip Cu Maeterlinck, marea noapte shakespeariană revine sub
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
spaimă amestecată cu uluirea produsă de săvârșirea unei minuni neașteptate, întocmai ca în Poveste de iarnă. În fața indeterminabilului moarte-viață, ca și în fața indeterminabilului fantomei, a mortului care vorbește, a neînsuflețitului care se animă - aceeași ambivalență a terorii și/sau a miracolului. Poate că, odată cu Sora Béatrice și statuia sa cu puteri supranaturale, Maeterlinck a ținut să exploreze până la capăt miracolul teatrului, miracolul statuii trezite la viață care se substituie unei ființe cu adevărat vii. Sora Béatrice este o piesă care îi
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]