5,749 matches
-
1). Cel care socotește că știe ceva fără o cunoștință adevărată și mărturisită de viață, acela nu știe nimic; este înșelat de șarpe, pentru că nu iubește viața. Cel care are cunoștință însoțită de frică și caută viața, acela sădește cu nădejde și așteaptă rod”. (Epistola către Diognet, cap. XII, 4-6, în PSB, vol. 1, p. 420) „Credința în Dumnezeu, care face, atât cât e cu putință, pe om asemenea cu Dumnezeu, ia pe Dumnezeu ca dascăl potrivit, singurul Care poate face
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
ne facem datoria. Ei, din mijlocul flăcării, lăudau pe Dumnezeu fără a lua în seamă mulțimea celor care disprețuiau adevărul — și trei fiind, se sprijineau reciproc. De aceea, nici pe noi nu ne-a înfricoșat mulțimea dușmanilor, ci, punându-ne nădejdea în ajutorul Duhului, am predicat adevărul cu toată îndrăzneala. De altfel, ar fi cel mai rău lucru dintre toate ca, pe când cei care defaimă pe Duhul să-și ia curajul a înfrunta dreapta credință cu atâta ușurință, noi, cei ce
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
Aur, Omilii la Matei, omilia XXXIII, II, în PSB, vol. 23, p. 408) ,,... să ne învățăm cum trebuie să stăm de vorbă cu elinii, ca să nu fim ca vitele și dobitoacele ce pasc pe câmp, ci să fim pregătiți de nădejdea ce o avem în noi”. (Sf. Ioan Gură de Aur, Comentariile sau Tâlcuirea Epistolei întâi către Corinteni, omilia III, p. 29) ,, Îi vom putea răpune pe elini și astfel ne vom putea lupta cu dânșii, iar mai înainte de vorbe să
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
relația iubitoare cu Dumnezeu. Ea e un fel de intuiție a realității celor făgăduite, un fel de confirmare a lor prin bunul-simț sau chiar printr un fel de pregustare. (n.s. 26, p. 198-199) footnote>. Această credință umple sufletul războit de nădejdea că va ajunge la starea sfinților, la fericita lor nepătimire și-l îndeamnă să alerge spre culmea sfințeniei lor și să se facă împreună-moștenitor cu ei al Împărăției lui Dumnezeu. Încredințat astfel, se întinde cu sârguință spre lucrarea poruncilor, neîndoindu
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
e, îndeobște, cea a tuturor credincioșilor ortodocși, iar alta a unora puțini care prin împlinirea tuturor poruncilor îndumnezeitoare s-au reîntors la chip și asemănare și astfel, s-au îmbogățit cu lumina dumnezeiască a harului și și-au răzimat toată nădejdea în Domnul (Ps. 72, 27). Și aceasta, în așa măsură, - o, minune! - că, după cuvântul Domnului, ei nu mai deosebesc nimic (nu mai au nici o îndoială) în vremea rugăciunii, în cererile ce le îndreaptă spre Dumnezeu, ci cer cu credință
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
a dumnezeirii, apoi în minunata întrupare în omenitate, în primirea firii noastre, chiar dacă și aceasta e foarte înaltă, ci acea credință care răsare în suflet din lumina harului, având mărturia minții și sprijinind inima ca să biruiască orice îndoială, din siguranța nădejdii, care o ferește de orice înșelare. E credința care nu se arată pe sine în dăruirea auzului urechilor, ci în ochii duhovnicești care văd tainele ascunse în suflet și bogăția dumnezeiască cea ascunsă ochilor fiilor trupului și descoperită în Duhul
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
proprie a dumnezeirii și în întruparea minunată a Cuvântului în omenitatea luată din firea noastră, măcar că aceasta este foarte înaltă, ci credința care răsare în suflet din lumina harului și sprijinește prin mărturia înțelegerii inima, ca să fie neîndoielnică în încredințarea nădejdii, străină de orice închipuire<footnote Tâlcuirea Pr. D. Stăniloae: Sfântul Isaac nu vorbește de credință ca învățătură, sau conținutul unor propoziții, ci de credința ca act, ca convingere, pe baza unei înțelegeri, a unei intuiții, a unui contact tainic și
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
cu toate că sar putea întâmpla și contrariul și chiar se și întâmplă? Dar cu toate acestea, tocmai credința într-un rezultat fericit și pe potriva dorințelor este cea care dă oamenilor curajul întreprinderii de a ieși din nesiguranță și primejdii. Or, dacă nădejdea și credința într-un viitor fericit sunt în stare să mențină viața până și în împrejurările cele mai critice la cel care o are, atunci cum n-ar fi acceptată credința cu mult mai presus decât marea pe care călătorește
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
s-ar putea întâmpla și contrarul, și chiar se și întâmplă? Și, cu toate acestea, tocmai credința într-un rezultat fericit și pe potriva dorințelor este cea care dă oamenilor curajul întreprinderii de a ieși din nesiguranță și din pericol. Dacă nădejdea și credința într-un viitor mai fericit sunt în stare să mențină viața până și în împrejurările cele mai critice, atunci cum n-ar fi ele cu atât mai mult acceptate rațional de cel care, mai presus decât marea pe
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
cea neînviforată și comoara cea fără lipsuri, dorim să ne aplecăm spre izvoarele sărace. Nu este cunoștință fără lipsuri, oricât de mult s-ar îmbogăți. Dar vistieriile credinței nu le încape cerul și pământul. Cel ce-și reazimă inima de nădejdea credinței nu va fi lipsit niciodată de ceva; și când nu are nimic, toate le are prin credință, precum s-a scris: Oricâte veți cere în rugăciune cu credință, veți lua (Mt. 21, 22). Și iarăși: Domnul aproape este, de
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
15). Dar ce face credința? S-a temut, zice, și a început să se scufunde (Mt. 14, 30). Și iarăși: N-ați luat duh de robie spre frică, ci duh de înfiere (Rom. 8, 15), spre libertatea credinței și a nădejdii în Dumnezeu<footnote Tâlcuirea Pr. D. Stăniloae: Câtă vreme cunoștința e stăpânită de frica să nu piardă ceva din cele cunoscute, sau dobândite prin cunoaștere, credința nu se teme de nimic dacă rămâne statornică. Ea nu se teme că o să
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
credința nu se teme de nimic dacă rămâne statornică. Ea nu se teme că o să le piardă pe cele cunoscute de ea, nici prin moarte. Credința ne eliberează de legile naturii care ne duc în mod sigur la moarte, iar nădejdea susține în noi siguranța că nu vom sfârși în această moarte. Petru începe să se teamă aducându-și aminte de legea firii apei, care nu poate susține trupul la suprafață, și începe să se scufunde. Dar când credea în Hristos
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
Filip. 4, 13). Și iarăși: Însă nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este cu mine (1 Cor. 4, 15). Iar ceea ce a zis fericitul Apostol: Cunoștința îngâmfă, a zis despre cunoștința care nu este unită cu credința și cu nădejdea în Dumnezeu și nu despre cunoștința adevărată”. (Sf. Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, cuv. 63, în Filocalia..., vol. X, p. 331) Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut „Spune Scriptura că cel credincios în puțin, e credincios și
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
garda sa de corp și le-a dat în grijă până și veghea împărăției însăși, lăsând să se înțeleagă că din astfel de oameni se cade să ne facem noi prietenii și oamenii de casă cei mai apropiați și de nădejde, prețul lor întrecând cu mult pe acela al unor cămări pline de neasemuite comori”. (Eusebiu de Cezareea, Viața lui Constantin cel Mare, cartea I, 15-17.2., în PSB., vol. 14, p. 71 72) „Căci în vreme ce Bisericile din alte ținuturi ale
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
de Aur, în vol. Mărgăritarele Sfântului Ioan Gură de Aur, p. 127) „Însă ce va deveni nefericitul care disprețuiește, care-și râde, care refuză cu nerușinare să creadă? Vai! Acest nefericit este pierdut. El refuză toată mântuirea, el respinge orice nădejde, el se arată nedemn de orice iertare. Cine nu crede, este judecat. El este pierdut, chiar înainte de venirea dreptății; el este pierdut în plinul ocean de milă; el este pierdut pentru că nu vrea mântuirea pe care i-o prezintă Dumnezeu
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
să bage de seamă. Acesta va auzi atunci: Fiindcă nu M-ai luat pe Mine în inima ta și M-ai aruncat înapoi la spatele tău, te voi lepăda și Eu (Iez. 5, 11). Credinciosul trebuie să fie cu bună nădejde și să creadă în adevărul lui Dumnezeu mărturisit în toate Scripturile, dar să și mărturisească neputința sa, ca să nu-și primească osândă îndoită și de neocolit”. (Sf. Grigorie Sinaitul, Capete după Acrostih, cap. 103, în Filocalia..., vol. VII, p. 131132
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
pătrunde în toată puterea celor ce lucrează în Duh”. (Sf. Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie, sc. 1, rp. 37, în Filocalia..., vol. III, p. 136) „Bunului credinței îi urmează, pe rând, acestea: temerea de Dumnezeu, înfrânarea de la plăceri, răbdarea ostenelilor, nădejdea în Dumnezeu, nepătimirea și dragostea”. (Talasie Libianul, Despre dragoste, înfrânare și petrecerea cea după minte, cap. 61, suta a patra, în Filocalia..., vol. IV, p. 37) „Toate sunt cu putință celui ce crede (Mc. 9, 23). Căci credința se socotește
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
pentru aceea am grăit... >>, 2, în vol. Despre schimbarea numelor. Despre răbdare. Despre milostenie..., p. 268) „Credința înalță la cer sufletul nostru; nu-l lasă să fie înjosit de nici una din greutățile cele de aici, căci îi ușurează ostenelile cu nădejdea celor viitoare. Cel care caută la cele viitoare, cel care nădăjduiește spre cele cerești și-și mută ochii minții acolo, nici nu simte durerea greutăților din lumea aceasta, după cum nici Pavel nu o simțea. Și pricina acestei cugetări ne-a
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
și amăgiți de dușmanul care se preface cu glas de Apostol și de înger al luminii (II Cor., 11, 14 15), găsindu-și unelte care se dau drept slujitori ai dreptății, care pretind că noaptea este zi, moartea mântuire, deznădejdea nădejde, necredința credință prezentând pe antihrist sub numele lui Hristos și spunând minciuni înșelătoare, ca să denatureze adevărul prin amăgiri deșarte. Aici se ajunge, prea iubiți frați, când nu se merge la obârșia adevărului, nu i se caută începutul și nu este
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
avut?), îi numește pe toți, așa cum îi vede pe câmpia tăcută, sustrasă o clipă încrâncenării și urii. Peste răgazul acesta vremelnic trece o clipă sub cerul plin de lumini o adiere de îndurare și de iertare, de seninătate și de nădejde care străbate apoi întregul poem, parcă dezmințindu-i rostul. În gândul nerostit că mai bine era ca Iliada să nu fi avut loc niciodată. Ceva asemănător are loc între Ahile și Priam către sfârșitul Iliadei. Priam vine la Ahile, noaptea
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
între aceste două lumi se află Prospero, Prospero ducele de Milan și Prospero taumaturgul. Piedut în abstruse speculații, în lecturi oculte și în reverii, absent de la determinările realității și de la primejdiile ei, el își pierde domnia și e lăsat, fără nădejde, pradă mării. Iar apoi își recâștigă Milanul, însă tocmai ca magician, folosindu-se de însăși competența a cărei dobândire îl pierduse. Rătăcit cândva în contemplație și dezlumindu se astfel, el își transformă puterile oculte în puteri mântuitoare, în instrumentul de
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
nechibzuitul spirit, lovit în ce-i era mai scump, în libertatea sa, se tânguie și geme și chiar țipă, așa gingaș cum e, atât de tare, încât făcea lupii să urle și-i înduioșa pe urși. Și se chinuia fără nădejde: Sycorax murise între timp și nu putea să mai aibă speranță nici măcar în improbabila ei îndurare. Din ce fusese, se afla acum, printr-o parcă deliberată perversitate a răului din lume, prins în încleștarea unui copac, altoit în neputința de
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
avut?), îi numește pe toți, așa cum îi vede pe câmpia tăcută, sustrasă o clipă încrâncenării și urii. Peste răgazul acesta vremelnic trece o clipă sub cerul plin de lumini o adiere de îndurare și de iertare, de seninătate și de nădejde care străbate apoi întregul poem, parcă dezmințindu-i rostul. În gândul nerostit că mai bine era ca Iliada să nu fi avut loc niciodată. Ceva asemănător are loc între Ahile și Priam către sfârșitul Iliadei. Priam vine la Ahile, noaptea
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
între aceste două lumi se află Prospero, Prospero ducele de Milan și Prospero taumaturgul. Piedut în abstruse speculații, în lecturi oculte și în reverii, absent de la determinările realității și de la primejdiile ei, el își pierde domnia și e lăsat, fără nădejde, pradă mării. Iar apoi își recâștigă Milanul, însă tocmai ca magician, folosindu-se de însăși competența a cărei dobândire îl pierduse. Rătăcit cândva în contemplație și dezlumindu se astfel, el își transformă puterile oculte în puteri mântuitoare, în instrumentul de
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
nechibzuitul spirit, lovit în ce-i era mai scump, în libertatea sa, se tânguie și geme și chiar țipă, așa gingaș cum e, atât de tare, încât făcea lupii să urle și-i înduioșa pe urși. Și se chinuia fără nădejde: Sycorax murise între timp și nu putea să mai aibă speranță nici măcar în improbabila ei îndurare. Din ce fusese, se afla acum, printr-o parcă deliberată perversitate a răului din lume, prins în încleștarea unui copac, altoit în neputința de
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]