7,995 matches
-
Șubrezindu-și fundația În lacrimile oamenilor uitați De dor și de pasul către Un mâine pierdut În ceața deznădejdii Amintirile se renasc în șoaptă În memoria aproape mută A zidurilor amorțite De liniște și de mucegai. Dar se aud strigătele Neputinței sfâșiate de dorința De a trăi, dincolo de tăcere. Noi, amintirile, ucise cândva De uitare, așteptăm Lacrimile primăverii ascunse În conștiința muritorilor rutinați, Blazați și rătăciți în gări pustii, În trenuri fără destinație, În plicuri sigilate, netrimise. Noi, amintirile vrem glas
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
noapte fără stele în care timpul nu suferă de insomnie de atâtea febre tremurăm dezhidratați vorbele fântâni goale în sahare de idei ce își înghit singure oazele doar morgane clipesc lasciv din gene prelungi precum cadânele deasupra iașmacului istoviri de neputință ne-au înlănțuit în carcera a ceea ce încă nu s-a gândit și voi o știți doar s-o presimți și te cuprinde o teamă năucă eu încă mai tânjesc după un loc unde ei să-mi strige ațâțați da
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
această neatingere Poem întemnițat cad nopți a uitare peste buzele mele ultima stea pe cer mă ademenește precum o lumânare la fereastră te-ai ascuns după zăbrele de lumină iar eu caut zăpezile cu parfum de eternitate să-ți albesc neputința mă întrebi dacă aș fi putut să exist încă o viață în singurătate fără tine ascult iarna din mine și îmbrățișez tăcerile lespezi de uitare se aștern peste zidurile ruginite ale inimii gerul desenează păsări albe pe suflet curând am
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
se scuture de mine dar îi era imposibil să facă ceva în spații închise fiindcă eu mă sprijineam de piciorul unui pat și continuam să-l strâng de gât cu putere. Începuse să tușească iar nervii i se consumau în neputința care-l încerca. Îl simțeam în mâinile mele din ce în ce mai moale când deodată cineva strigă speriat: Șase, șase... vine grăsanca! I-am dat drumul din strânsoare și întinzându-i mâna, l-am ajutat să se ridice. Eu sunt coșmarul tău de
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
fardată, conturul la ochi era trasat cu un creion dermatograf, puteam să ghicesc toată munca în zadar la o coafură distrusă de vânturi și praf, îi vedeam mâinile înguste cu degete lungi și subțiri frământându-se una în alta a neputință și a griji. Hainele ei scumpe erau acum murdare și mototolite și miroseau a parfum și a grajd. Nu știu de ce sau poate pentru că mi se adresa pe un ton atât de familiar, am avut curajul să îi privesc ochii
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
de gene, un câmp plin de căpșuni care ne aștepta să-l culegem. Vântul bătea ca-n Siberia și frigul punea stăpânire pe toți. Spatele gol de la atâtea aplecări, mâinile reci de la zeama-ncleiată, picioarele amorțite și gâtul înțepenit, toate strigau neputința din noi. Abia coborâsem din acea mașină și în locul nostru urcau vite care-și strigau ultimele clipe de viață. Le priveam ochii și le citeam resemnarea născută din neputință. Cumva ne semănau, doar că drumul nostru ducea spre o altfel
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
mâinile reci de la zeama-ncleiată, picioarele amorțite și gâtul înțepenit, toate strigau neputința din noi. Abia coborâsem din acea mașină și în locul nostru urcau vite care-și strigau ultimele clipe de viață. Le priveam ochii și le citeam resemnarea născută din neputință. Cumva ne semănau, doar că drumul nostru ducea spre o altfel de execuție. Nouă urma să ni se taie cordonul ombilical, fiind condamnați să trăim pe picioarele noastre, departe de părinți și fără cei dragi lângă noi. Am început să
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
oră întreagă. Nu mai voiam să știu de nimic, fiindcă sentimentele care mă încercau deveneau tot mai întortocheate și alergând rămăsesem doar eu și acea durere pornită dintr-o parte, ca o tăietură de paloș. Gâfâiam de oboseală și de neputință. Cu tot frigul de-afară, eu transpiram. Amorțeala simțită la intrarea în cantină nu dispăruse deloc. Cumva, picioarele alergau în legea lor, parcă altcineva respira în locul meu, iar eu eram doar un abur care vede un corp, care știe de
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
ca un ecou, de parcă luam parte la un ritual păgân și acel cuvânt îmi definea în minte un viitor atât de departe încât nu puteam să-l întrevăd și nici să mai cred în el. Mi se zvârcolea sufletul a neputință și trebuia să ies din starea în care mă adânceam tot mai mult. Știi ce? Nu pot rata două dansuri la rând, i-am zis gândindu-mă că trebuie să-i mulțumesc pentru că încerca oarecum să mă țină cu ochii
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
o comoară și să i se tăinuiască iubirea de toți care voiau să îi despartă... el însă nu părea să aibă ochi și pentru ea, iar ea era prea mândră să se arate interesată de o iubire neîmpărtășită. Oftă a neputință, lung, plimbând pe luciul apei o frunză ce semăna cu o corabie pierdută în ocean. Oare nu am trăit destul ca să pot ști ce e iubirea? Oare fericirea ajunge să se împartă la toți? Toamna de anul ăsta părea mai
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
dracu îi mai trebuia și el pe lista aia mare? ... și în acele momente înțelegea greșeala pe care o făcuse povestindu-i tocmai ei despre iubirea sa de taină. Își prinse brațele de gâtul meu și se lăsă spânzurată a neputință. Eu tăceam urând cuvintele care mă făceau vinovat de tristețea prietenei mele cele mai de suflet. Să nu plângi...nu și tu! Promit că am să vorbesc cu el... O să-i spun cât ești de minunată, că îl iubești și
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
din clasă mi se părea tot mai apăsătoare. Parcă nu mai eram eu. Devenisem un actor care căuta să-și spună rolul cât mai perfect în fața lumii ca mai apoi să mă ascund după cortina sufletului, unde să-mi plâng neputințele. Toți îmi spuneau să nu mai fiu timid, dar niciunul nu mă învăța cum să mă schimb. Poate mă obișnuisem să-mi petrec timpul în umbra altora, poate că mi-era destul de comod să mă știu neînsemnat pentru ceilalți din
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
a iubirea, cu toanele lor care le făceau de neînțeles, cu felul lor de a victimiza inutil și cu modul facil în care puteau să se debaraseze de o relație. N-o să mai iubească prea curând, se gândea. Îl durea neputința de a face lucrurile să se schimbe. Trebuia să se ascundă în sine, să arate celorlalți că e puternic, și să se gândească acasă pentru că de acolo îi veneau gândurile bune care puteau să-i pună pe față o mască
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
de braț pe Mătușă, femeia omului pe care-l cunoscusem cândva. Băteau clopotele a durere în timp ce eu îmi aminteam de un pendul și de fiorii pe care i-am simțit prima oară când m-am îndrăgostit. Aveam pumnii strânși a neputință și un nod în gât, plângând doar în suflet, așa cum mă învățaseră ai mei. Ce faci aici? mă întreba tot mai pierdut, și i-am răspuns în șoaptă: Am venit să învăț... să repar un pendul... Ce să faci mă
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
a înfundat drumul. Am nimerit în spălătorie. Mirosea a șampon de mere verzi și cearșafurile țipau în explozii cromatice. Mi-am înfundat capul într-un morman de rufe. Plâns fără lacrimi, ca o lupoaică rănită. Dumnezeii ei de viață! Urla neputința în mine. Și vina. Vina că măcar nu mi-am dus bunica, pe mama Milia, la mare, la „apa aia care nu se mai gată”, cum îi spunea ea. O socoteam bătrână, ce-i trebuie ei mare? Ce drept la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
când merg în vizită. Cresc în umbra mamei, săraca. Ea îndură, tace și mângâie. Cât de tari sunt atunci, zi-mi?! Câtă libertate își pot asuma? Nu te uita la ce zic ei, ci la comportamentul lor, la dependența și neputințele lor zilnice. Da’ au avut ei grijă ca, în mitul pe care și l-au construit cu sârg, să nu menționeze perioada aceasta. Nu cadrează, dom’le. Bărbații nu recunosc că au fost copii, așa cum femeile recunosc că au fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
de bună este, o dată ce puterea acestor femei să schimbe lumea lor e cvasinulă, în schimb ele deschid ochii la libertăți la care nu au apucat să viseze și se întorc de unde au purces, adică la femeile paralizate de frică și neputință și la tirania unor bărbați care le tratează ca pe preșul de la ușă ca posibile opinii femeiești despre orânduirea lumii lor. M-am despărțit de câteva minute de ele. Vorbim seara în bucătărie. E singurul loc în care nu au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
îți trebuie, dar și cu marea ei experiență, atât de dramatică, în care ea și-a înțeles copilul, autist cum era. Îl înțelegea practic, îi venea în întâmpinare. Matei citea teorii despre autism și încerca să priceapă, uneori copleșit de neputința trecerii deșertului între înțelegerea livrescă și trăirea lui de tată. Toată cartea lui este chinul unui părinte cu trei cruci de dus: un copil care nu era ca noi, un copil pe care îl căuta în cărți ca să îl priceapă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
Fetița cu chibrituri cu referire la comportamentul de cumpărători de sărbători, o polemică cu tot soiul de maeștri ai verdictelor despre iraționalitea lui average Romanian) din ultimul număr mi-a adus un nod de plâns și un sentiment copleșitor de neputință și de vină. Cât de puțin a lipsit să nu mă număr printre Românii cu chibrituri! Prânz. Democrația nu se simte bine la ea acasă. La Talk-show-ul lui, Larry King îi întreabă pe regizorul lui Cold Mountain și pe Nicole
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
care salvase viața unui soldat ce suferea de o boală foarte complicată, al cărui diagnostic ascuns și rar reușise să-l stabilească - vorbea, iar eu care voiam să-i comunic ceva, pentru care venisem anume, nu reușeam, nu din cauza lui, neputința era în mine. Cum să-l întreb? ce să-i spun? Poate fosta Marcela Lunacearschi ar fi putut să-mi spună ce doream să aflu, dar pe cine să întrebi, pe care dintre ei? Voi care-ați străbătut două războaie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
renăscuți de memoria neadormită a acestuia, văzuți cine știe când și unde, iar în vis totul e îngăduit; domnul Pavel era mândru, vădit mândru de compania lor, iar mie, care nici nu mă născusem la timpul acela, mi-e cu neputință să spun cine anume erau. Este totuși undeva o confuzie, căci e de neexplicat comuniunea celor doi cu domnul Pavel care la data aceea, dacă gândesc bine, nu ajunsese la vârsta majoratului, era deci de neluat în seamă, cu atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
o vorbă. Câte vorbe n-aruncă omul... Acum... Cine știe? Eram uluit. Dacă și Lung e arestat, îmi spuneam, dacă până și cu Lung se războiesc...Tatăl Anei rămase la rândul lui uluit, însă nu de cele întâmplate, ci de neputința mea declarată, pe care n-o înțelegea. El socotea rostirea neputinței mele ca fiind mascarea inabilă a unei desolidarizări de lumea lor uitată în câmpie, adică o lașitate, iar mie mi-era jenă, mă simțeam umilit de gândirea lui, căci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
uluit. Dacă și Lung e arestat, îmi spuneam, dacă până și cu Lung se războiesc...Tatăl Anei rămase la rândul lui uluit, însă nu de cele întâmplate, ci de neputința mea declarată, pe care n-o înțelegea. El socotea rostirea neputinței mele ca fiind mascarea inabilă a unei desolidarizări de lumea lor uitată în câmpie, adică o lașitate, iar mie mi-era jenă, mă simțeam umilit de gândirea lui, căci nu aveam timpul psihologic să-i explic - și chiar de-aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
cu mâinile în buzunare, numai eu voi rosti: „Doamne nu știu ce-am făcut!” Își întoarse privirea către mine, zâmbi: - Nu-ți fie teamă, primul judecător îți vei fi tu însuti, iar tu nu ai greșit, pentru că între lege și neputință, ai salvat ideea de bine în slujba bunei-credințe. - Așa ceva nu se poate, strigai înspăimântat... El dispăru, și noaptea aceea de vară mi se păru colosală când, de teama singurătății, deschisei ferestrele. 4. De atunci totul căzu în uitare. Era la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
căutând să mă conving mereu că împart dreptate, că mai e nevoie de mine, de cei câțiva ca mine în societatea aceasta cenușie trăind o agonie fără sfârșit, în care nimeni nu mai crede în nimic, descompusă între minciună și neputință. Atunci când domnul Pavel va fi la cumpănă nu va mai putea fi salvat pentru că nu vor mai exista medicamentele trebuitoare, medicii vor scrie rețete degeaba, ziarele vor anunța, chiar în ziua aceea cu titluri orgolioase, că industria siderurgică e în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]