4,446 matches
-
alte castele și cetăți până când avea să-i forțeze pe Holsteini să plece. Când a rămas fără bani, el a luat Castelele Kalundborg și Søborg prin forță. Deși se lupta cu statele Hansa, el a încercat să-i reprimeze pe nobilii rebeli care încercau să beneficieze de drepturile cu care l-au forțat pe tatăl lui Valdemar să cedeze și a luptat cu suedezii și norvegienii. A fost pregătit să preia controlul treptat în Iutlanda de sud însă a căzut bolnav
Valdemar al IV-lea al Danemarcei () [Corola-website/Science/331280_a_332609]
-
15 ani, în 1331. Acest lucru a provocat o rezistență în Norvegia, unde o lege din 1302 făcea clar faptul că regii trebuie să aibă vârsta de 20 de ani, urmând o revoltă a lui Erling Vidkunsson și a altor nobili norvegieni. În 1332, regele Christopher al II-lea al Danemarcei a murit fără moștenitori după ce el și fratele mai mare și prodecesorul său au amanetat Danemarca bucată cu bucată. Regele Magnus a profitat de primejdia vecinilor, răscumpărând pionul provinciilor estice
Magnus al IV-lea al Suediei () [Corola-website/Science/331296_a_332625]
-
mari cantități de argint și devenind astfel, conducător în Skåneland. La data de 21 iulie 1336, Magnus a fost încoronat rege atât în Norvegia cât și în Suedia, la Stockholm. Acest lucru a provocat resentimente în continuare în Norvegia, unde nobilii și magnații doreau o încoronare separată, urmând o a doua rebeliune a nobililor norvegieni în 1338. În 1335, el s-a căsătorit cu Blanche de Namur, fiica lui Ioan I, Marchiz de Namur și a Mariei de Artois, un descendent
Magnus al IV-lea al Suediei () [Corola-website/Science/331296_a_332625]
-
21 iulie 1336, Magnus a fost încoronat rege atât în Norvegia cât și în Suedia, la Stockholm. Acest lucru a provocat resentimente în continuare în Norvegia, unde nobilii și magnații doreau o încoronare separată, urmând o a doua rebeliune a nobililor norvegieni în 1338. În 1335, el s-a căsătorit cu Blanche de Namur, fiica lui Ioan I, Marchiz de Namur și a Mariei de Artois, un descendent al regelui Ludovic al VIII-lea al Franței. Nunta a avut loc în
Magnus al IV-lea al Suediei () [Corola-website/Science/331296_a_332625]
-
fost declarat fiul mai mare al lui Magnus, Eric, care avea să devină rege al Suediei după moartea tatălui său. Astfel, uniunea dintre Norvegia și Suedia avea să se rupă în 1355. Datorită creșterii impozitelor pentru achiziționarea provinciei Scania, noi nobili suedezi, susținuți de biserică, au încercat să-l elimine pe Magnus, punându-l în locul său pe fiul său mai mare Eric ca rege, însă Eric a murit de ciumă în 1359, împreună cu soția sa, Beatrice de Bavaria și cei doi
Magnus al IV-lea al Suediei () [Corola-website/Science/331296_a_332625]
-
și cei doi fii ai lor. În 1363, membrii Consiliului suedez de aristocrație, conduși de Bo Jonsson Grip, au ajuns în instanța de judecată de la Mecklenburg. Ei au fost alungați din țară după o revoltă împotriva regelui Magnus. La cererea nobililor, Alber de Mecklenburg a lansat o invazie în Suedia, aceasta fiind susținută de mai mulți duci și conți germani. Stockholm și Kalmar, cu populațiile hanseatice mari, au susținut invazia. Albert a fost proclamat rege al Suediei și încoronat pe 18
Magnus al IV-lea al Suediei () [Corola-website/Science/331296_a_332625]
-
Edmund cel Bătrân (decedat în 1060) a fost regele Suediei din 1050 până în 1060. El a fost fiul nelegitim al lui Olof Skötkonung. Soția lui Edmund a fost Astrid Njalsdotter de Skjalgaätten (d. 1060). Astrid a fost fiica nobilului norvegian Nial Finnsson (d. 1011) și a soției sale Gunhild Halvdansdotter. Edmund l-a succedat pe fratele său, Anund, în 1050. Edmund era denumit adesea Slemme, adică ‘’cel Rău’’, pentru că s-a opus în mod activ preoților din Arhiepiscopia din
Emund cel Bătrân al Suediei () [Corola-website/Science/331290_a_332619]
-
15 ani, în 1331. Acest lucru a provocat o rezistență în Norvegia, unde o lege din 1302 făcea clar faptul că regii trebuie să aibă vârsta de 20 de ani, urmând o revoltă a lui Erling Vidkunsson și a altor nobili norvegieni. La data de 21 iulie 1336, Magnus a fost încoronat rege atât în Norvegia cât și în Suedia, la Stockholm. Acest lucru a provocat resentimente în continuare în Norvegia, unde nobilii și magnații doreau o încoronare separată, urmând o
Casa de Bjalbo () [Corola-website/Science/331297_a_332626]
-
revoltă a lui Erling Vidkunsson și a altor nobili norvegieni. La data de 21 iulie 1336, Magnus a fost încoronat rege atât în Norvegia cât și în Suedia, la Stockholm. Acest lucru a provocat resentimente în continuare în Norvegia, unde nobilii și magnații doreau o încoronare separată, urmând o a doua rebeliune a nobililor norvegieni în 1338. Opoziția față de guvernarea lui Magnus a condus Norvegia la o înțelegere între rege și nobilimea norvegiană, având loc la Varberg pe 15 august 1343
Casa de Bjalbo () [Corola-website/Science/331297_a_332626]
-
21 iulie 1336, Magnus a fost încoronat rege atât în Norvegia cât și în Suedia, la Stockholm. Acest lucru a provocat resentimente în continuare în Norvegia, unde nobilii și magnații doreau o încoronare separată, urmând o a doua rebeliune a nobililor norvegieni în 1338. Opoziția față de guvernarea lui Magnus a condus Norvegia la o înțelegere între rege și nobilimea norvegiană, având loc la Varberg pe 15 august 1343. În încălcarea legilor norvegiene cu privire la moștenirea regală, fiul mai mic a lui Magnus
Casa de Bjalbo () [Corola-website/Science/331297_a_332626]
-
fost declarat fiul mai mare al lui Magnus, Eric, care avea să devină rege al Suediei după moartea tatălui său. Astfel, uniunea dintre Norvegia și Suedia avea să se rupă în 1355. Datorită creșterii impozitelor pentru achiziționarea provinciei Scania, noi nobili suedezi, susținuți de biserică, au încercat să-l elimine pe Magnus, punându-l în locul său pe fiul său mai mare Eric ca rege, însă Eric a murit de ciumă în 1359, împreună cu soția sa, Beatrice de Bavaria și cei doi
Casa de Bjalbo () [Corola-website/Science/331297_a_332626]
-
în 1359 și Haakon a devenit co-guvernator cu tatăl său la tronul din Suedia, trei ani mai târziu. Cei doi au domnit împreună până în 1364, până când au fost detronați în favoarea nepotului lui Magnus, Albert de Mecklenburg, de către o adunare de nobili suedezi exilați, conduși de Jonsson Grip. Magnus și Haakon au încercat să preia tronul suedez însă au eșuat.
Casa de Bjalbo () [Corola-website/Science/331297_a_332626]
-
murit în 1042, Magnus a revendicat tronul danez și l-a făcut pe Sverd, contele său la Jutland. Sverd a luptat pentru Magnus în bătălia de la Lyrskov Heath în 1043. Svend a câștigat o reputație mare la Lyrskov Heath și nobilii danezi l-au încoronat rege la Viborg, în Jutland. El a fost învins de către Magnus în mai multe randuri și a fost nevoit să fugă în Suedia. În cele din urmă a reușit să se întoarcă și s-a stabilit
Casa de Estridsen () [Corola-website/Science/331281_a_332610]
-
care a apelat la sprijinul lui Olaf al III-lea al Norvegiei. Papa Grigore al VII-lea l-a avertizat pe Olaf să nu intervină și pe Harald să împartă puterea cu frații săi. Harald a fost dependent de marii nobili din Danemarca pentru alegerea sa și a făcut prea puține pentru a li se opune. Ca urmare, el a luptat în războaie majore și a întrebuințat prea puține lucruri care stăteau la baza competenței sale. El este cel mai bine
Casa de Estridsen () [Corola-website/Science/331281_a_332610]
-
târziu, după luptă de la Konungahela, (în prezent în Kungälv, Suedia) a devalizat și acest oraș. L-a însoțit pe Magnus într-o campanie de succes în Norvegia, unde a reușit să ardă orașul Oslo. Când a aflat că Eskil ridicase nobilii din Zeeland împotriva sa, Eric a plecat în nord pentru a înfrunta rebeliunea care se răspândea cu rapiditate în întregul Funen și Iutlanda, amendându-l puternic pe Eskil. Eric a trebuit să lupte pentru domnia împotriva vărului său, Olaf Haraldsen
Casa de Estridsen () [Corola-website/Science/331281_a_332610]
-
Valdemar, Duce de Iutlanda de Sud, avea doar 12 ani atunci când tatăl său a murit și Episcopul Valdemar de Schleswig a fost numit regent până ce Valdemar avea să dețină vârsta majoratului. Episcopul Valdemar a fost ambițios și a adunat suportul nobililor germani pentru a-l sprijini împotriva regelui. Deghizându-și propriile interese după tânărul Valdemar, Episcopul Valdemar a complotat cu Contele Adolph al III-lea de Holstein pentru a-l răsturna pe Knut și pentru a deveni el însuși rege. Când
Casa de Estridsen () [Corola-website/Science/331281_a_332610]
-
Eric, Sophie de Brandenburg, lăsându-l pe Eric în control total în toată Danemarca. Eric al IV-lea a fost ucis de către șambelanul lui Abel, Lave Gudmundsen, decapitându-l și aruncându-l în mare. Deși Abel și alți 24 de nobili au depus un jurământ oficial cum că Ducele nu a avut nici un rol în asasinarea regelui, s-a crezut că regele Eric a fost ucis de către frații săi. După îndepărtarea acuzațiilor, Abel a fost proclamat rege al Danemarcei la Adunarea
Casa de Estridsen () [Corola-website/Science/331281_a_332610]
-
Alholm din Lolland, unde a murit un om ruinat în anul următor. Ascensiunea la tron a fost la fel de strictă ca cea a lui Christopher. Au existat unele prevederi, cum ar fi castelele regale din Scania care trebuiau demolate, iar toți nobilii au primit dreptul de a-și fortifica gospodăriile lor. Cel mai important acord a fost așa-numitul "Constitutio Valdemariana", care promitea ca în viitor, aceași persoană nu ar fi putut fi conducător în Slesvig și Danemarca în același timp. Valdemar
Casa de Estridsen () [Corola-website/Science/331281_a_332610]
-
ar fi putut fi conducător în Slesvig și Danemarca în același timp. Valdemar a renunțat la patrimoniul său, Schleswig, oferindu-l unchiului și garnianului său, astfel primul Holstein avea să devină Duce. Danemarca era acum deținută în totalitate de către anumiți nobili, iar acest lucru nu a fost primit bine de către țărani. O parte din nobilii au fost străini , și mulți au instituit noi taxe. În 1328 , țăranii din Zeelanda s-au răzvrătit însă revolta a fost înăbușită. El a fost obligat
Casa de Estridsen () [Corola-website/Science/331281_a_332610]
-
renunțat la patrimoniul său, Schleswig, oferindu-l unchiului și garnianului său, astfel primul Holstein avea să devină Duce. Danemarca era acum deținută în totalitate de către anumiți nobili, iar acest lucru nu a fost primit bine de către țărani. O parte din nobilii au fost străini , și mulți au instituit noi taxe. În 1328 , țăranii din Zeelanda s-au răzvrătit însă revolta a fost înăbușită. El a fost obligat să semneze așa cum făcuse și tatăl său, probabil pentru că Danemarca fusese fără rege pentru
Casa de Estridsen () [Corola-website/Science/331281_a_332610]
-
fost înăbușită. El a fost obligat să semneze așa cum făcuse și tatăl său, probabil pentru că Danemarca fusese fără rege pentru o perioadă și numeni nu se aștepta ca regele de 24 de ani să fie o problemă mai mare pentru nobili decât fusese tatăl său. Însă Valdemar a fost un om inteligent și hotărât și și-a dat seama că singura modalitatea de a conduce Danemarca era de a obține controlul asupra teritoriului său. Ebbesen a încercat să elibereze Iutlanda centrală
Casa de Estridsen () [Corola-website/Science/331281_a_332610]
-
rege danez care a stabilie o cooperare politică cu Rusia. Politicile interne ale lui Ioan au fost marcate de sprijinul economic de la negustorii danezi și prin utilizarea pe scară largă a funcționarilor și chiar a consilierilor, lucru care a înfuriat nobilii. Cel mai important dintre inițiativele sale a fost instituirea marinei daneze permanente, fapt care a ajuns să joace un rol mai târziu. Pe 6 octomrbie 1467, Ioan a cucerit Suedia, în timpul unei campanii militare scurte și eficiente, învingându-l pe
Casa de Oldenburg () [Corola-website/Science/331283_a_332612]
-
numită Dyveke Sigbritsdatter, care a devenit amanta lui, în 1507 sau 1509. Succesiunea lui Christian pe tron a fost confirmată de "Herredag" sau ansamblul de notabili din cele trei regate de nord, care s-a reunit la Copenhaga în 1513. Nobilii și clerul din toate cele trei regate au privit cu îndoieli grave un conducător care a demonstrat deja în Norvegia, că nu se teme să-și aplice autoritatea la marginile ei extreme. În 1523 "Kristianssen I", fiul său, numit Rege
Casa de Oldenburg () [Corola-website/Science/331283_a_332612]
-
la 10 aprilie 1533, trupul fiindu-i înhumat la catedrala din Schleswig. După moartea tatălui său în 1533, Cristian a fost proclamat rege la o adunare din Rye, în 1534. Consiliul de Stat danez, dominat de episcopii catolici și de nobili, au refuzat să-l accepte pe Ducele Cristian ca rege și au apelat la contele Christopher din Oldenburg, în scopul de a-l restabili pe Cristian al II-lea la tronul danez. În opoziție cu regele Cristian al III-lea
Casa de Oldenburg () [Corola-website/Science/331283_a_332612]
-
Pericolele care îl amenințau pe Cristian din partea împăratului Carol al V-lea și ale altor rude ale întemințatului Cristian al II-lea, l-a convins de necesitatea de a reduce numulțumirea în țară, bazându-se pe magnații danezi și pe nobili. La Herredag de la Copenhaga, 1542, noua nobilime care a îmbogățit din nou Danemarca au votat pentru Cristian, oferindu-i o parte din bunurile lor pentru a achita datoriile grele pe care le avea în Holsatians și către alți germani. Pivotul
Casa de Oldenburg () [Corola-website/Science/331283_a_332612]