8,467 matches
-
pe o uliță numită Trei Fântâni. La capătul acestui drum te întâmpină botul unui deal numit Căprița. Din acest loc și până în satul camaradului meu, drumul curge la pas alături de un firicel de apă, care clipocește adormit pe adâncitura unui pârâu, printre fire de papură și pănușiță. În dreapta drumului, dealul Căprița își întinde parcă un braț care până la urmă ajunge în culmea Păunului... Cică în vremuri străvechi, începând încă dinainte de a se pomeni de târgul Iașilor, pe acolo ar fi trecut
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
pas de bordeiul lui din codru și nu l-a descoperit... A luat surul de dârlogi și a pornit la pas alături de cal... Parcă îi era milă de el, fiindcă prea îl gonise venind spre țigancă. Când a ajuns la pârâul din pădure, l-a adăpat și abia după aceea a urcat în șa. ― Hai, flăcăule, că e noapte târzie deja. Și până om ajunge... A doua zi, din zori și până aproape de chindie, nu și-a găsit locul. Când a
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
un pas, va fi ultimul!!! - a fost porunca strașnică a șefului lotrilor către negustori. ― Da’ dacă se întorc înaintașii? Ce le spunem? - a întrebat un negustor. ― Că ați deshămat caii, i-ați lăsat să pască și să bea apă din pârâu - le-a răspuns lotrul. Îndată ce caii au fost liberi, doi lotri i-au mânat în adânc de codru. La mică distanță de convoi, a rămas cel care a oprit caii trăsurii. Avea poruncă să observe ca nu cumva vreunul dintre
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
au trecut în mâinile celorlalți lotri - a răspuns un altul. ― Odată treaba făcută, au pornit încet, fără zgomot, spre locul unde au fost lăsate mirodeniile. Le-au luat și au coborât cu ele costișa ce ducea la ascunzătoarea din malul pârâului din vale. După ce le-au ascuns bine, șeful și-a scos desaga pe care o purta în bandulieră și, punând-o jos, în fața lotrilor, a poruncit: ― Și acum, tot ce ați luat să ajungă colo jos! Nu care cumva... Ca și cum
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
pe drumul pe care a venit. Când a ajuns în apropierea locului știut de el, a părăsit drumul și, pe o potecă, a intrat în pădure. A coborât din sanie, pentru a conduce caii de-a lungul râpei de pe marginea pârâului. După o bucată de vreme, i s-a părut că a ajuns unde trebuia. Din cauza ninsorii, însă, nu-și dădea seama dacă se află la locul potrivit sau nu. A lăsat caii și a pornit să cerceteze locul... „Aha! Uite
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
care făcuse și războiul. ― Cum îl chema pe gospodar? ― Moș Dumitru. Atât mai țin minte. Strașnici oameni! ― Și ați găsit dezertorul? ― Stați să vedeți. Ne-am luat rămas bun de la oameni și am pornit așa într-o doară pe malul pârâului în sus. Nu ne grăbeam. La plecare, nu ni s-a spus când să ne întoarcem. Așa că de mâncare aveam, rachiu aveam, nu trebuia să facem nimic altceva decât să hălăduim prin pădure, strigând din când în când: „Măi Traistă
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
poticnit, dar pe urmă povestea a curs ca apa. „Apoi, după ce am deshămat caii de la tun, am plecat cu ei să-i omenesc. Era unde. Pădure întinsă, cu pășune, și simțeam eu că pe aproape trebuie să curgă și un pârâu ceva. Nu m-am înșelat. Au păscut până s-au săturat. Între timp, însă, a început să tune și să trăsnească. Cu toate că sunt învățați cu bubuitul tunurilor, tresăreau la fiecare tunet, dar când trăsnea săreau ca arși. Atunci am legat
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
Litovoi se vedea Într-o lumină roșiatică, ce aluneca Încet spre violet. Erau ultimele raze ale soarelui, strecurate prin răcoarea codrilor și prin căldura strivitoare a verii. Micul cortegiu plecase din fața porții și mersese până dincolo de herghelie, pe malul unui pârâu căruia nimeni nu se ostenise să-i dea un nume. Erau săteni, toți bătrâni, toți slujitori sau prieteni ai marelui logofăt. Aveau chipuri Împietrite, fără lacrimi. Nu spuneau nimic. Nu vorbeau Între ei. Știau că sunt priviți și că orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Din acele ordine, strigate de comandanții de detașamente, căpitanul Înțelese frânturi din realitatea războiului. Trupe suplimentare erau trimise spre Orhei și Cetatea Albă. Două regimente de ieniceri porneau spre Cetatea Neamțului. Grosul armatei era convocat peste două zile pe malul pârâului numit Valea Albă. Acolo, se pare, voievodul blocase trecerea cu trunchiuri de brazi și bolovani și Își Întărise pozițiile cu fortificații din lemn pentru arcași. Căpitanul cunoștea bine locul numit Valea Albă. Era un luminiș strâmt, mărginit de păduri, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
ordin. Calul său pornise spre nord fiindcă voia, poate, să ajungă undeva. Abia acum voievodul putea privi, În voie, Valea Bistriței. Nu era, nicăieri, nici un drum bătătorit. Erau doar poteci făcute de animalele pădurii În căutare de apă proaspătă. Șuvoaiele pârâului se Învolburau mai jos, bolborosind printre bolovani. Pe ambele maluri se ridicau brazi bătrâni, scorojiți, trăitori ai vremurilor de demult. Mai sus se ridicau alte creste, umbrite de alte păduri de brad. Era un fel de muzică În toată acea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
o toamnă lungă și caldă. Ca o vară mai molcomă, dar la fel de strălucitoare. Se făceau strugurii În podgoriile de la Cotnari și se strângeau recoltele din Țara de Jos. Alexandru Încălecă și așteptă ca fratele său să-și dezlipească privirile de pârâul jucăuș al Jijiei. Se apropia ora prânzului. Cei doi călăriseră până la malul apei, În locurile În care se jucau, toamna, când erau copii. Ajunseseră la Albești abia de două zile, iar Ștefănel era Însetat de tot ce Însemna prima lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
schimbase din copilăria lor, apoi dealul care urca ușor spre marginea pădurii. - Gata? Întrebă Alexandru deodată. Își amintiră Întrecerile pe care le făceau după ce tatăl lor de adusese doi mânji micuți, pe care Îi Învățase să călărească. Porneau de la marginea pârâului și alergau până la pădure, trecând pe lângă curtea unde moș Onofrei Îi urmărea, sprijinit În gard, cu un zâmbet șugubăț. - Gata! spuse Ștefănel. Dădură pinteni deodată și se lansară la galop. Tropotele cailor se apropiară de casă și apoi se duseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
știe doar că i s-a schimbat viața complet și n-are nici cea mai vagă idee cum va evolua de acum înainte. Forrester se întoarce și iese din peșteră, se duce la marginea apei care a ajuns deja un pârâu roșiatic curgând nestăvilit. Se freacă la ochi, se îndreaptă de spate, încearcând să-și revină, când vede cu bucurie ceva ce vine spre el: este ceva ce cunoaște. Trunchiul retezat al unui cedru de Himalaia navighează înspre el prin râpa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
pe care-i aduceți ca jertfe de mulțumire nici nu Mă uit la ei. 23. Depărtează de Mine vuietul cîntecelor tale; nu pot asculta sunetul alăutelor tale! 24. Ci dreptatea să curgă ca o apă curgătoare, și neprihănirea ca un pîrîu care nu seacă niciodată! 25. Mi-ați adus voi jertfe și daruri de mîncare, în timpul celor patruzeci de ani din pustie, casa lui Israel?... 26. Veți ridica dar pe Sacut, împăratul vostru și pe Caivan, chipurile voastre idolești, steaua dumnezeului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85063_a_85850]
-
lucruri de nimic și ziceți: Oare nu prin tăria noastră am cîștigat noi putere?" 14. De aceea, iată, voi ridica împotriva voastră, casa lui Israel, zice Domnul, Dumnezeul oștirilor, un neam, care vă va asupri de la intrarea Hamatului pînă la pîrîul pustiei." $7 1. Domnul Dumnezeu mi-a trimis vedenia aceasta. Iată, făcea niște lăcuste, în clipa cînd începea să crească otava; era otava după cositul împăratului. 2. Și după ce au mîncat ele cu desăvîrșire toată iarba din țară, am zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85063_a_85850]
-
M-aș opri dacă... — Îmi pare rău. Se răsucește pe călcâie și dispare repede în spatele tufelor de bambus. Cât aș mai putea să stau așa? Privesc în jur și aud cum celorlaltor fete le chiorăie stomacul. Susurul apei de la un pârâu din apropiere mă face să mă simt și mai însetată. Fetele încremenesc încet ca într-un tablou străvechi. Imaginea e alcătuită din copaci eleganți, joarde de viță-de-vie legănate de adierea vântului, frunze fremătânde de bambus și tinere fecioare. Mă tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
om. Pe peretele opus ciupercii e o pictură intitulată Ținutul nemuritor al Reginei-mamă a Regatului de Mijloc. Înfățișează o zeiță taoistă care se deplasează prin văzduh pe un cocor și care privește în jos la un peisaj magic de pavilioane, pârâuri, animale și copaci sub care se joacă niște copii. În fața tabloului se află un recipient confecționat din santal roșu. Are sculptată în relief o mulțime dezordonată de tărtăcuțe duble, flori și frunze. Peste ani am aflat că recipientul era folosit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
atenția spre sală: e mare și lipsită de căldură, cu excepția peretelui din fața mea, unde atârnă o pictură înfățișând o familie de la țară. În colțul din dreapta sus e scris un minunat poem: Acoperișul de stuf în jos se povârnește, Colo, lângă pârâu, verde iarba crește. Cine oare cu glas molcom și dulce-n depărtări grăiește? Un om cărunt și soața-i în casa ce-i adăpostește. La est de pârâu, fiul cel mare buruieni plivește; Cel mijlociu, la păsările pe care le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
un minunat poem: Acoperișul de stuf în jos se povârnește, Colo, lângă pârâu, verde iarba crește. Cine oare cu glas molcom și dulce-n depărtări grăiește? Un om cărunt și soața-i în casa ce-i adăpostește. La est de pârâu, fiul cel mare buruieni plivește; Cel mijlociu, la păsările pe care le hrănește o cușcă meșterește. Îmi place-al lor mezin fiu, care nimic având a face, Întins lângă pârâu, la semințe de lotus stă și desface. Cine o fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
soața-i în casa ce-i adăpostește. La est de pârâu, fiul cel mare buruieni plivește; Cel mijlociu, la păsările pe care le hrănește o cușcă meșterește. Îmi place-al lor mezin fiu, care nimic având a face, Întins lângă pârâu, la semințe de lotus stă și desface. Cine o fi trăit aici înaintea mea? mă întreb. Trebuie să fi fost una dintre concubinele imperiale ale răposatului împărat Tao Kuang. Sigur îi plăceau la nebunie picturile. Stilul e simplu, revigorant. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
cu ciomagul!” Cum toți se îmbătaseră, nimănui nu-i mai păsa acum de noi. Ca doi copii nevinovați, am pornit-o peste cîmp cu Ieduț de-a dreptul către gară. Plin de mușuroaie, șesul era mlăștinos. Umflat de sloiuri, un pîrîu se revărsase pe deasupra. Tîrziu după miezul nopții, cu pantalonii sunînd ca niște burlane înghețate, am ajuns la gară. Trecuse însă și ultimul tren. Între a petrece noaptea într-o sală de așteptare fără sobă, cu ușa trîntită mereu de vînt
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
luptă cu o atenție anevoioasă, puțin cîte puțin, maxilarul omului scăpa în jos. O vreme nu s-a auzit decît răsuflarea sa. Edificat, părăsi apoi ușa, lăsînd bărbătește în urmă un iz de usturoi. Pictorul locuia la marginea tîrgului, dincolo de pîrîul către care cobora o stradă pietruită cu bolovani rotunzi. Între ei hodinea nestingherită putreziciunea frunzelor, a dopurilor, hîrtiilor și mai ales praful. De pe acoperiș miorlăia un motan. Tolănit pe trotuar, un cățel mă privi castaniu și moale, nehotărît dacă să
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
capului, domnișoara Cornelia avea înfățișarea unui șobolan ghebos. În timp ce dînsa se rostogolea în față, mi-am dat seama că întregul sat aflase de prezența mea. Curioși, copiii zîmbeau și, plină de respect, lumea mă saluta. Printre case se revărsase un pîrîu care scurgea în gîrlă valuri tulburi. La întrulocarea rîpelor, pescari improvizați ciurubuiau apa cu crîsnicul. După cum îmi explică învățătoarea, acolo putea să cadă crapul. La participanții mai în vîrstă, acest pescuit se bucura de un anume ceremonial. Doar la deal
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
scurgea în gîrlă valuri tulburi. La întrulocarea rîpelor, pescari improvizați ciurubuiau apa cu crîsnicul. După cum îmi explică învățătoarea, acolo putea să cadă crapul. La participanții mai în vîrstă, acest pescuit se bucura de un anume ceremonial. Doar la deal de pîrîu femeile, copiii și cîțiva țigani cercau să prindă numai cu căușul palmelor caracuda. Cu dispreț față de improvizații, pescarii adevărați se ațineau la dolii, înfipți ca niște bîtlani în apă. Din cînd în cînd indiferența lor se însuflețea de trasul rar
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
greșeală în greșeală, la victoria finală!” Năpasta școlii din Dobrina erau școlarii de la Humosu. Nu știu însă dacă neajunsul pe care ni-l pricinuiau dînșii era mai mare decît cel pe care școala li-l provoca lor. Așezat pe un pîrîu, satul se afla departe, în pădure. Cum școala de acolo nu avea decît patru clase, școlarii mai răsăriți urmau studiile la cea din Dobrina. Pe-ntuneric dimineața sau pe viscol iarna, copiii băteau cîte opt kilometri pe jos. Cu toate
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]