4,317 matches
-
tinerilor romani, deși ea era finalizată cu pregătirea pentru chestiunile sociale și politice (Relatio, III, 5). Nu vom neglija nici faptul că apologeții creștini, deși Își Îndreaptă criticile către tot spectrul religiilor „păgâne”, iau de obicei ca parametru privilegiat al polemicii lor patrimoniul mitic și cultual grec În calitate de cel mai cunoscut și, totodată, cel mai tipic al experienței religioase politeiste comune a diferitelor populații convergente În panorama contemporană. Astfel, Tatian Sirul, În preajma anilor 160/170 d.Hr., le adresează grecilor de la
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și 47), convinși fiind de imposibilitatea unei intervenții divine În evenimentele cosmice și umane, În timp ce platonicienii, stoicii și pitagoreicii, având premisa providenței universale, recunoscându-le practicilor divinatorii veridicitatea și utilitatea, Îi proclamă sub diferite titluri eficacitatea (Alexandru, 25). În această polemică se inserează acel tip nou de oameni religioși, creștinii, care, Înfățișați de Lucian drept dușmani ai lui Alexandru, reprezintă de acum o componentă esențială a tabloului și concurează cu structurile tradiționale ale diferitelor politeisme contemporane tocmai pe terenul fenomenului divinatoriu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
era considerată ca blasfematoare pentru noțiunea greacă, În general, și platonică, În special, a bunătății substanțiale a cosmosului, kosmos, lume ordonată, semn al divinei providențe și imagine sensibilă ale realităților inteligibile. Tot de instanțe ideologice și religioase este inspirată și polemica deschisă a lui Porphyrios Împotriva creștinilor și Încercarea lui de a propune, În tratatul Despre abstinență, o formă purificată a cultului tradițional, cu refuzul, din partea Înțeleptului, a sacrificiului sângeros și parțiala lui justificare ca practică „politică”, adică activitate proprie comunităților
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
trebuie recuperat, a fost un monoteism pur de tipul celui imaginat de Th. Hyde la sfârșitul secolului al XVII-lea adică după descoperirea Avestei (Duchesne-Guillemin, 1958, pp. 10 sq.). Acest tip de gândire este În armonie cu motivul recurent al polemicii antidualiste a misionarilor protestanți și cu interpretarea mesajului gathic de către un cercetător ca M. Haug, a cărui autoritate În privința studiilor zoroastriene a constituit obiectul unei atenții speciale, nu Întotdeauna echilibrate și corecte, acordate de doi cercetători contemporani cu puncte de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
umanitate: nu există deci nici o formă de iraționalitate, ci numai o anumită rămânere În urmă În privința unor elemente culturale, care odinioară fuseseră comune tuturor popoarelor indo-europene. Acesta este un element căruia trebuie să i se acorde cea mai mare atenție: polemica clasicocentrică Împotriva celților folosește elemente culturale de origine indo-europeană sigură, care au fost păstrate de celți, dar pe care le-au cunoscut și criticii lor și pe care, În unele cazuri, le respectau Încă. Vom porni de la documentele acuzatoare din
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Istoria literaturii române contemporane de E. Lovinescu (4-5/1927), el îi reproșează criticului lipsa de obiectivitate: „dus de valul actualității, dl. Lovinescu a neglijat de multe ori criteriile obiectivității [...]. Capitolul despre dl. Ralea, de exemplu, e un articol de pură polemică personală, fără nici un punct comun cu un fragment de istorie literară.” Aceeași atitudine adoptă comentatorul și în recenzia la romanul Viață dublă de E. Lovinescu (6/1927), în care scoate în evidență „senzația de artificial”, „păienjenișurile abstracte”, „incompatibilitatea între talentul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287542_a_288871]
-
Lovinescu). Nu sunt trecuți cu vederea nici Vladimir Streinu, Camil Baltazar, G. Nichita, Sanda Movilă ș.a., membri ai cenaclului Sburătorul. N. I. Russu mai semnează articolul Pe marginea ortodoxismului d-lui Crainic (52/1929), în care se războiește cu „Gândirea”. Pe lângă polemicile purtate împotriva curentelor moderniste, Mihail Dragomirescu s-a ocupat, în cadrul rubricii „Istoria spiritului românesc în secolul al XX-lea”, de poporanism, de ideologia sămănătoristă și de Curentele mai nouă în literatura română. Pentru a promova tezele esteticii proprii, el creează
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286942_a_288271]
-
psihică prin schingiuirea deținuților de către alți deținuți”. Personajele unui asemenea scenariu infernal suferă o schimbare radicală de semn: „Victima e transformată metodic în călăul semenului său”. Dintre cărțile publicate în primă ediție în țară, Dimpotrivă (1994) continuă tematic și retoric polemicile inaugurate în volumul Românește, ca și subțirimile categoriale exersate acolo: „O primă categorie [de colaboraționiști] se referă la casta retorilor, nu numai limbuți, dar și misionari, ideologi sub-dezvoltați, ascultători ai partidului, dar și sagaci de notorietate (sau de arginți) [...]. A
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287506_a_288835]
-
a Editurii Dacia, la Madrid (director Nicolae Roșca). Devine totodată coeditor și unul dintre principalii redactori și susținători financiari ai revistei „Carpații” și ai editurii acesteia. Până în 1979, este funcționar în Ministerul de Finanțe francez. În afara articolelor de doctrină și polemică legionară, în care se lansează în publicistica românească a exilului, B. este prezent și cu o serie de eseuri, cronici literare, comentarii teoretice. Semnează astfel un lung eseu despre poezia concretă, Concretism poetic („Carpații”, 22-23/1957) sau vorbește într-un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285852_a_287181]
-
se lansează în publicistica românească a exilului, B. este prezent și cu o serie de eseuri, cronici literare, comentarii teoretice. Semnează astfel un lung eseu despre poezia concretă, Concretism poetic („Carpații”, 22-23/1957) sau vorbește într-un comentariu interesant despre polemică și funcția ei socială modelatoare („Dacia”, 15/1954); altă dată, abordează într-o dezbatere nu lipsită de sugestii fecunde Tendința actuală a nuvelei („Carpații”, 34-35/1959-1960) sau caută să determine un misionarism critic contemporan (Funcția criticii literare, „Carpații”, 1959, 26-27
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285852_a_287181]
-
Severin. Colaborator apropiat al lui Nae Ionescu la „Cuvântul”, director al revistei de teologie „Predania”, R. se distinge ca un incisiv polemist încă de la începutul activității sale. Prieten al lui Mircea Eliade, apreciat în mod deosebit de Mircea Vulcănescu, intră în polemică deschisă cu aceștia în 1935, cu ocazia apariției romanului De două mii de ani de Mihail Sebastian, în care el însuși s-a identificat cu personajul Marin Dronțu. Ca teolog creștin ortodox, neagă posibilitatea mântuirii lui Iosif Hechter, eroul lui Sebastian
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289082_a_290411]
-
gravurii în lemn din Moldova evidențiază, pe lângă un spirit erudit, o deosebită intuiție în descifrarea valorilor artistice autentice și o conștiință românească echilibrată, ivită dintr-o sinteză organică a elementelor specificității naționale, de unde lipsa de exces și de vulgaritate din polemicile sale, perspectiva metafizică a dezbaterilor publice pe care le propune, într-un fel înrudită cu cea proprie lui Nae Ionescu, pe care l-a recunoscut mereu ca magistru. De aceea, eroarea de ordin politic comisă de R. în perioada interbelică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289082_a_290411]
-
Numeroasele călătorii ale lui Iorga au furnizat material pentru jurnale de călătorii, el reușind să distileze în cărțile sale aproape toate experiențele lui. Există memoriile lui Iorga, atît cele personale cît și cele politice. Și-a publicat și cuvîntările și polemicile politice. În sfîrșit, intervențiile lui parlamentare au fost și ele adunate în volume. Operele lui au fost traduse în unsprezece limbi. Iorga și-a fondat propria editură și și-a publicat multe dintre cărți, adesea în mai mult de 500
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
calea trecerii sale în slujba comuniștilor. Comuniștii aveau nevoie de un specialist în slavistică 158. Poate că a mai existat un factor care a facilitat metamorfozarea lui Panaitescu: el nu s-a angajat niciodată (cel puțin în scrierile sale) în polemici antisemite. Paul E. Michelson consideră că lucrările lui istorice sînt originale și controversate 159. Autorul acestei cărți le-ar considera mai curînd originale decît controversate, în special modul în care îl interpretează el pe Mihai Viteazul, ca și pe celălalt
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
n-a mai avut noroc apelînd la tehnicile de forță. Nu numai că lucrarea lui Giurescu a fost publicată de Fundația Regală, dar acesta a fost numit administrator al tuturor fondurilor bănești ale Fundației. Giurescu, Panaitescu și Iorga au continuat polemicile în cotidienele bucureștene, dîndu-și replici unul altuia prin intermediari de felul lui Stelian Popescu. "Prefer, scria Iorga, să nu-i răspund profesorului Giurescu; curajul lui de a nega și de a justifica și vulgaritățile din atacurile sale fac imposibilă orice
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
lui Iorga Geschichte der Madjaren și al unei recenzii a lui Iorga asupra unei monografii a lui Dománovszky, Geschichte Ungarns (München-Leipzig, 1923), apărută la Paris în numărul pe ianuarie-martie 1936 al publicației "Revue Historique Sud-Est Européenne". Dománovszky a declanșat o polemică erudită cu Iorga în privința istoriei ungurilor, românilor și a Transilvaniei. El punea la îndoială și critica abordarea de către Iorga a cercetării istorice pe parcursul a peste 350 de pagini. Cartea lui Dománovszky a fost pusă gratuit la dispoziția oricărui străin care
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
pentru că (tratînd problema fondării Principatelor Române dincolo de Carpați) afirma că "nici un alt popor nu a creat un stat durabil în Europa de sud-est". Iorga nega deci caracterul național al tuturor statelor din jurul Valahiei. Vom analiza aici doar punctele esențiale ale polemicii dintre Dománovszky și Iorga. "El își bazează teza pe un element aprioric", scria Dománovszky. Sau: "Cercetările lui sînt dominate de prejudecățile sale politice". Iar în final: "Metoda lui Iorga și abordarea de către el a istoriei nu trebuie să fie considerate
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
problemă acută. Iorga s-a opus schimbării statu-quo-ului76, cerînd adoptarea unei atitudini vigilente față de revizionismul maghiar și față de cîrdășia acestuia cu Germania nazistă. (Revizionismul maghiar era mai curînd în cîrdășie cu Italia fascistă, iar Iorga prefera să ignore această legătură). Polemica cu istoricii unguri se desfășura în ritm vioi, Iorga intrînd în conflict și cu "London Daily Mail" al Lordului Rothemere datorită sprijinului acordat revizionismului maghiar de către această publicație. Atunci cînd Societatea Patriotică a Românilor din Transilvania (ASTRA) a organizat un
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
scria poezie, publicată de "Neamul românesc". După o pauză, principala contribuție la critica literară a lui Iorga a fost Istoria literaturii românești contemporane (București, 1934), primul volum tratînd perioada 1867-1890, iar al doilea acoperind intervalul 1890-1934. Este mai mult o polemică asupra curentelor literare moderne decît o trecere în revistă a literaturii române. Iorga explica în prefață că, după o pauză "mult prea lungă", se va ocupa de evoluția literaturii române, "de evoluția și nu de prezentarea ei". Deoarece istoria, și
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
trotuarelor, dar, cînd curentul va deveni mai puternic și apa mai adîncă, se vor răsturna. Anumite mode noi se impun la fel de ușor pe cît de puțin timp durează. Insolența îndrăzneață a pretențiilor lor le ajută la fel de puțin ca și vehemența polemicilor. Nici acceptarea docilă de către un public prostit o vreme nu le face vreun bine. Deoarece există în literatură o regulă de fier prezentă și în artă, care stă la temelia tuturor societăților omenești și nimeni nu o poate eluda: tot
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Continuau și lucrările Conferinței Mondiale de bizantinologie reînviată de Iorga în 1924. Bizantinologii s-au întrunit la Atena în 1930 și la Sofia, în august 1933. Din cauză că secția de istorie era prezidată de istoricul bulgar P. Mutafcev (cu care avusese polemici violente), Iorga a refuzat să participe 120. Ultimul Congres Internațional de Bizantinologie a avut loc la Roma, în septembrie 1936, la care Iorga a participat. Continua să fie copleșit de titluri de Doctor Honoris Causa. În martie 1932, o distincție
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
de Pál Szvatkó, care, cu evidenta sa lipsă de principialitate, se putea mîndri că era omologul budapestan al lui I. P. Prundeni și Ilie Rădulescu. Dl Szvatkó scria: "În ultima clipă a vieții sale, Iorga ar fi trebuit să exclame: "În polemicile mele cu Ungaria am ieșit pe locul doi", și cuvintele acestea ar trebui să fie încrustate ca un epitaf pe mormîntul lui, ca o pedeapsă pentru cei care vor răspîndi pe viitor minciuni de-a lungul și de-a latul
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
teritoriale. După 1918, stabilitatea internațională nu a fost restaurată și nici echilibrul dintre puteri nu s-a restabilit; a existat doar un interludiu cauzat de extenuare. Violența războiului nu s-a stins. A fost doar transpusă În afacerile interne: În polemici naționaliste, prejudecăți rasiale, ciocniri Între clasele sociale și război civil. În anii ’20 și mai ales În anii ’30, Europa a pătruns În zona crepusculară dintre posteritatea unui război și umbra prevestitoare a altuia. Conflictele interne și antagonismele interstatale din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
care acestea l-au jucat În gândirea populară europeană În prima jumătate a secolului XX: naziștii nu erau singurii lor adepți. Înainte de 1945, două generații de doctori, antropologi, comentatori politici și funcționari ai departamentelor de sănătate publică animaseră dezbateri și polemici ample despre „sănătatea rasială”, creșterea demografică, sănătatea mediului și confortul ocupațional, discutând măsurile practice prin care acestea puteau fi ameliorate și stabilizate. Exista un larg consens asupra faptului că starea fizică și morală a cetățenilor era o problemă de interes
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Cum aceasta includea grupările cele mai diverse, de la troțkiști la neofasciști, criticii Uniunii Sovietice s-au trezit Împărțind platforme sau petiții cu persoane ale căror vederi politice le păreau, În rest, execrabile. Aceste alianțe dubioase constituiau o țintă favorită a polemicii sovietice, drept pentru care era uneori dificil să-i convingi pe criticii liberali ai comunismului să se exprime În public: se temeau că vor fi luați drept reacționari. În 1948, Arthur Koestler mărturisea unui public numeros adunat la Carnegie Hall
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]