4,867 matches
-
se deschidea o ferestruică prin care se puteau cocoța, pesemne destul de anevoie, cei care ar fi vrut să mă vadă. Accesul la această ferestruică era permis numai de două ori pe săptămână, dar Vally, care de câtva timp ieșise de la pușcărie și nu avea încă nici o ocupație fermă, își făcuse relații pe la poarta spitalului și, venind aproape în fiecare zi, devenise îngerul meu păzitor. Odată l-am văzut cocoțat la ferestruică deasupra capului meu și pe Mircea Săucan - și m-am
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
a celor care îmi sunt dragi și a celor care la rândul lor mă îndrăgesc. În ultimele două seri am ieșit cu Mama la plimbare. Umblam pe străzi îndepărtate și necunoscute, zvârlite pe la margini de București... (Comisioane de la tovarășii de pușcărie, de la Petrică R. de pildă.) E atâta liniște în conștiința pe care am căpătat-o și pe care vreau cu tot dinadinsul să o păstrez, conștiința de a avea nevoie de așa puțin în viață pentru a fi fericit... O
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
din ea, și voi pleca! Vreau de-acum încolo să nu mai fiu apăsat în relațiile mele cu oamenii de un anumit imperativ care să mă ducă în cel mai bun caz la spasm, în cel mai rău caz la pușcărie, iar de cele mai multe ori - la nimic. Tirania acelui unic punct de vedere, căruia i-am supus întreaga mea existență în ultimii zece ani de zile, mă îngrozește și mă revoltă. Până acum câtva timp, credeam că aducându-i totul în
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
rușine, a mărturisit în fața instanței - același tribunal militar, se pare - de a fi citit, chiar la invitația autorului, câte ceva din acele piese... Era ștefan Augustin Doinaș! Această depoziție a fost suficientă pentru a-l trimite pe Toledan din nou la pușcărie.) Cum să te mai miri atunci de Ion cel Mic?! Datorită poziției sale importante în cadrul intelectualității române dușmănoase și socotit ca fiind un fel de cap de lot, Mihai Rădulescu a fost condamnat la maximum de pedeapsă: cinci ani! Poate
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
înainte fuseseră aduse pentru îngropare câteva sicrie de la spitalul închisorii Văcărești, căci toți cei morți în detenție la București erau îngropați acolo, într-un lot special din cimitirul de la Jilava, pentru că era mai comod așa, fiindcă cei mai mulți mureau chiar în cadrul pușcăriei din localitate... Erau îngropați cu acte de deces în regulă în schimbul unei chitanțe cu număr, iar la căpătâi li se punea doar o tăbliță cu numărul respectiv. Oficiul de gropari îl făceau alți pușcăriași. Se întâmplă însă de data aceasta
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
sale. Constatarea lui Semprun: „Patria e conținutul a ceea ce se vorbește“ invită la reflecție, în loc ca, ajungând în punctul cel mai nefericit al existenței, să caute să te consoleze cu patria. Oare câți iranieni nu sunt și azi aruncați în pușcărie pentru o singură propoziție în persană? Câți chinezi, cubanezi, nord-coreeni, irakieni nu reușesc nici măcar o clipă să se simtă la ei acasă în limba lor maternă? și cum și-ar fi putut găsi un Saharov o patrie în limbă, fiind
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
Texas - nu mai rămâne nimic din crimă, iar condamnatul devine mai degrabă simpatic pentru că te face să râzi și devii mucalit: cum adică, dom’le, unul - tot un texan - violează o femeie și pentru asta-i dai 800 de ani pușcărie? Chiar și femeia violată nu văd de ce ar mai plânge... Asta nu mai e crimă, nu mai e pedeapsă, nu mai e viol, nu mai e simbol, nu mai e roman, nu mai e o informație - e o glumă. E
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
vinile, toate păcatele, toate experiențele unice, toate semnificațiile? Poate că țapii au dreptate. Regi ai naturii, obsedați de remușcări și ispășiri, de ce nu ne-am permite, noi, oamenii, o asemenea modificare de simbol? Ce ne-ar costa? Douăzeci și cinci de ani pușcărie pentru Bruce Reynolds, căpetenia celor care au dat „lovitura secolului” pe linia Glasgow-Londra. La sfârșitul lui ianuarie, Crowhurst telegrafiază că trece printr-o serie de dificultăți în Oceanul Indian, că vede coasta Asiei, că este în plin ocol al Pământului. „Teignmouth
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
sub protecția partidului, pentru onoruri și, de ce să nu recunoaștem, pentru confortul material, s au pus în slujba partidului într-un moment în care o parte din confrații lor (sau frații lor, cum e cazul lui Radu Cioculescu) era în pușcării, iar o altă parte își aștepta rândul în purgatoriul cotidianului cincizecist. Sunt, de asemenea, amintiți aici cunoscuți scribi ai partidului, autori mediocri, dar care au fost, pentru scurt timp, nume importante în canonul literar impus de regimul comunist (Lucia Demetrius
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
și mulți dintre ei de bună credință, vor vorbi de «naivitate», de «interes» sau chiar de «trădare». Ca unul ce nu am nici un interes, ca unul ce prețuiesc libertatea și adevărata democrație occidentală, ca unul ce am trecut prin zece pușcării comuniste, voi avea curajul să răspund cinstit la această chestiune, făcând abstracție și de ideologii și de resentimente personale. Eu cred că în cadrul luptei de independență națională comerțul românesc este și trebuie să devină o armă principală a acestei lupte
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
un porc grăsuț, ba chiar proptind cu spatele șareta rămasă fără o roată. M-am întrebat mai târziu unde erau bărbații în lumea aia de furnicuțe împovărate. Cei mai mulți lucrau undeva de dimineața până spre seară, unii nu ieșiseră încă din pușcării, alții erau atât de bătrâni ori nevolnici, încât nu puteau urni nici măcar un bidon cu petrol sau cu lapte, câțiva își făceau veacul surpați de necaz la birturile „Dezrobirea“ și „Calul bălan“. Iar unii pur și simplu nu mai erau
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
zile aflu că tata lui Viorel Marineasa lucrează la un depozit. Urmarea e floare la ureche. Doar că eu n-am drept de repartiție și căruța n-are nici ea voie să descarce lemne și cărbuni pe Victoriei. Putem înfunda pușcăria ca proștii. Cât ai bate din palme îmi găsesc aliați: Rigo și Teri. Fodorii, care n-au stat niciodată la cheremul depozitului ca să se încălzească, trec pe numele și adresa lor toată încărcătura. De aceea mă îndrept în 10 noiembrie
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
epuizeze, dar mi-aș fi dorit să apelez la un doctor. Aveam o prietenă care știa mai multe despre sistemul sanitar: Dacă te duci la doctor, te internează imediat și te trece suspectă de avort. — Și? — Și poți să faci pușcărie. Știam care este tratamentul femeilor în situații de genul ăsta. Bineînțeles, eram hotărâtă să nu fac copii într-o lume socialistă. Dar nu se punea nici problema unui avort. Cu un an în urmă văzusem cum o arestaseră pe-o
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
tot. Dar întâmplarea a făcut să fie duminică, după amiază am avut liber, mi-am revenit și ...am ales să îndur mai departe calvarul. Oricum, n-ar fi fost o mișcare înțeleaptă din partea mea; aș fi fost probabil băgat la pușcărie, iar apoi ar fi trebuit oricum să fac și restul de armată. Apoi îmi amintesc de o scenă care s-a petrecut chiar în biroul maiorului când pentru o încălcare a regulamentului (probabil sărisem gardul și plecasem din unitate fără
Viaţa - o lecţie by Marian Ciornei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91772_a_93175]
-
acesta a hotărât ca pedeapsă să mă tundă ,,0”. Am spus că nu mă tund. - Soldat, asta este insubordonare, te bag la carceră ! - Merg la carceră dar nu mă tund. - Soldat, nu-ți dai seama ce faci, pentru asta faci pușcărie! - Nu mă tund ! Atunci au tăbărât pe mine în încercarea de a mă tunde cu forța; erau vreo trei în frunte cu majurul Airoaie, dar n-au reușit . Mi-au dat drumul urmând să decidă asupra mea. La vreo două
Viaţa - o lecţie by Marian Ciornei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91772_a_93175]
-
spun: înseamnă că nu prea aveți motive să fiți mândru de persoana dv. Dar n-am avut curajul, nu avea nici un rost să-i provoc. Eram conștient că erai la discreția lor; cu un simplu gest te puteau băga la pușcărie. În camera unde își avea biroul era și un pat de campanie, iar la un moment dat pe acel pat erau și două transformatoare destul de mari, care nu aveau ce căuta acolo. Dar pentru un bun slujitor al partidului, pentru
Viaţa - o lecţie by Marian Ciornei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91772_a_93175]
-
cu ,,mijloace specifice”. Aici trebuie spus că încă de pe vremea comunismului, metodele de anihilare a oponenților pe care le folosea Securitatea s-au ,,rafinat” odată cu trecerea timpului. Prin anii ’50 se foloseau metode brutale, fie încarcerarea și ,,terminarea” disidentului prin pușcării, fie prin accidente zgomotoase care deranjau. Așa că tovarășii s-au gândit la alte variante de omorâre a oamenilor fără zgomot și fără să poată fi implicat cineva: crima perfectă. Prin anii ‘70 s-a inventat iradierea letală, pe moment omul
Viaţa - o lecţie by Marian Ciornei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91772_a_93175]
-
am pus cu stăpânirea”! Încă din ilegalitate comuniștii cunoșteau puterea cuvântului răspândit prin manifeste. Și încă de pe vremea dictaturii, bolșevicii se temeau ca dracu” de tămâie de puterea cuvântului tipărit și era o adevărată ,,crimă” pedepsită cu ani grei de pușcărie dacă aveai o banală mașină ...de scris! Cap. 6 Jefuirea țării Ca să înțelegem cu adevărat ce se întâmplă astăzi în țară, trebuie să ne întoarcem la perioada de după cel de-al doilea război mondial și chiar la rădăcinile socialismului. Societatea
Viaţa - o lecţie by Marian Ciornei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91772_a_93175]
-
folos în pauze, cînd trebuiau s-o apere amîndoi pe Serghei Luminița de Barbu cel mic. Barbu cel mic era un băiat rău și fratele lui Barbu din gașca lui Iordache, iar Iordache era temut în cartier pentru că făcuse și pușcărie. Barbu cel mic nu avea o gașcă în regulă, ci doar cîțiva oameni de-ai lui. Erau din clasa a doua Ce. Barbu ăsta o remarcase și el pe Serghei Luminița și o necăjea în fiecare pauză. Venea la ea
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
să fi muncit măcar o zi, se învață cu bani nemunciți, cu lenea și distracțiile, nu mai vor să muncească, se dedau la fel de fel de fapte antisociale (furturi, tâlhării, escrocherii, bătăi între găștile de cartier, violuri), devenind clienții poliției și pușcăriilor, transformându-se în paraziți sociali. Însăși ideea de muncă este denaturată în societatea românească actuală. Un exemplu de-a dreptul uluitor oferă presa, și nu un ziar oarecare, ci o publicație cu pretenție de lider în mass-media, Evenimentul zilei. Într-
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
colectivă. Prin anii ’80, interpreții de muzică populară cântau mândria oamenilor muncii de la sate că trăiesc întro țară ca o floare. În tot acest timp, țăranii de la începutul secolului douăzeci își duceau viața în mizerie, cei din anii ’50 înfundau pușcăriile pentru că se opuneau colectivizării, iar cei din anii ’80 erau excedați de cotele de lapte pe care le dădeau statului sau de drumurile pe care le făceau la oraș ca să cumpere o pâine. Tot așa și acum. În timp ce domnu’ reporter
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
femeie să fie în pericolul de a-și pierde viața ca urmare a unei întreruperi de sarcină ! Există o deosebire esențială între a nu fi de acord cu avortul (din motive religioase ; Biserica, de pildă) și a fi pasibil de pușcărie pentru că îl practici (cum se întâmpla în România lui Ceaușescu) : prima este o sentință morală, iar a doua una penală. nu în sensul ceaușist (acel model de om creat în eprubetă de conducerea de partid și de stat a rămas
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
-l întâlnească pe un anume domn Bebe, care trebuie să rezolve situația. Chiar și pentru cei născuți după 1989, e limpede că avortul era ilegal, că decizia de a recurge la el implica riscuri mari (în cel mai bun caz, pușcăria) și că totul trebuia făcut în cel mai mare secret (chit că o piață pentru așa ceva exista, dovadă domnu Bebe). Nu ni se spune însă de ce Găbița nu putea să păstreze copilul și nici de ce Otilia este dispusă să calce
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
un domn mă pune pe drumul cel bun și ies, în sfârșit“. Într-adevăr, „ieșirea“ Ecaterinei Bălăcioiu-Lovinescu va fi pe la „subsol“, pe la „papà“ (cum îi spuneau, ea și cu Monica, lui E. Lovinescu). Între 1950 și 1954, Ion Caraion făcuse pușcărie pentru că încercase să evite stagiul militar și perspectiva încorporării cumpărându-și un livret militar fals, prin intermediul unui amic fost legionar. În plus, mărturisise la anchetă legături epistolare cu „fugarul“ Virgil Ierunca (între 1947 și 1949), ca urmare a cărora a
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
din romanele prețioase!“ Atunci am strigat: „Nu vă permit să mă acuzați de furt; nu s-a atins nimeni de nici o carte“. Într-adevăr, deși mă ispitise Mabell, am refuzat să ascund din cărți, fiindcă m-ar fi băgat la pușcărie. Erau cam 15-20 de inși. I-am văzut atunci făcând cerc în jurul meu, două, trei, cinci cercuri foarte strânse, ca și cum menghina primejdioasă a unui mecanism necunoscut m-ar fi strâns din ce în ce mai tare. Între toate cărțile erau doar două romane. Și
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]