5,326 matches
-
morți în Londra îngrozită, și nopțile și zilele pline pretutindeni și întotdeauna de strigătul nesfârșit al oamenilor. Nu, toate acestea nu erau încă destul de puternice pentru a ucide calmul acestei zile. De cealaltă parte a geamului clopoțelul unui tramvai nevăzut răsună deodată și dezmințea într-o clipă cruzimea și durerea. Singură marea la capătul tablei ca de șah întunecat a caselor, era o mărturie a ceea ce este neliniștitor și fără de odihnă în lume. Și doctorul Rieux, care privea golful, se gândea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
pe acesta din urmă decât vindecat sau mort. "Fie-vă milă, domnule doctor!" zicea doamna Loret, mama cameristei care lucra în hotelul lui Tarrou. Ce însemna asta ? Bineînțeles că îi era milă. Dar asta nu folosea nimănui. Trebuia telefonat. Curând răsuna clopoțelul ambulanței. Vecinii, la început, deschideau ferestrele și se uitau. Mai târziu se grăbeau să le închidă. Atunci începeau zvârcolelile, lacrimile, efortul să-i convingi, într-un cuvânt, abstracția. În aceste apartamente supraîncălzite de febră și spaimă se desfășurau scene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
pune la picioarele lui pe orgolioși și pe orbi. Meditați la asta și cădeți în genunchi." Afară ploaia se întețea și această ultimă frază rostită în mijlocul unei liniști absolute, adâncită încă și mai mult de zgomotul aversei pe vitralii, a răsunat cu un asemenea accent, încât câțiva ascultători, după o clipă de ezitare, s-au lăsat să lunece de pe scaun în genunchi. Alții au crezut că trebuie să le urmeze exemplul încât, din om în om, fără alt zgomot decât pârâitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
Lucifer, și strălucitor ca răul însuși, înălțat deasupra acoperișurilor voastre, ținând în mâna dreaptă țepușa roșie la înălțimea capului, iar cu mâna stângă arătând una din casele voastre. În clipa asta, poate, degetul lui se îndreaptă spre ușa voastră, țepușa răsună pe lemn; în această clipă chiar ciuma intră la voi, se așează în odaia voastră și așteaptă să vă întoarceți. E acolo, răbdătoare și atentă, sigură ca însăși ordinea lumii. Mâna pe care ea are să v-o întindă, nici o putere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
PE STRĂZILE PUSTII ȘI ÎNCHISE, SE VEDEAU ÎNAINTÂND, ANUNȚATE MAI ÎNTÂI DE ZGOMOTUL COPITELOR PE CALDARÂM, GĂRZI CĂLARE CARE TRECEAU PRINTRE RÂNDURILE DE FERESTRE ÎNCHISE. CÂND DISPĂREA PATRULA, O TĂCERE GREA ȘI NEÎNCREZĂTOARE RECĂDEA PESTE ORAȘUL AMENINȚAT. DIN LOC ÎN LOC RĂSUNAU ÎMPUȘCĂTURILE ECHIPELOR SPECIALE, ÎNSĂRCINATE PRINTR-UN ORDIN RECENT SĂ UCIDĂ CÂINII ȘI PISICILE CARE AR FI PUTUT SĂ TRANSMITĂ PURICI. ACESTE DETUNĂTURI CONTRIBUIAU SĂ CREEZE ÎN ORAȘ O ATMOSFERĂ DE ALARMĂ. Stând în căldură și tăcere, în inimile îngrozite ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
plictiseală, avea același înțeles amenințător ca și sutele de morți cu care orașul se îngreuna zi de zi. Soarele necontenit, aceste ceasuri cu gust de somn și de vacanță nu mai chemau ca altădată la desfătările apei și ale trupului. Răsunau, dimpotrivă, găunos, în orașul închis și tăcut. Pierduse strălucirea de aramă a anotimpurilor fericite. Soarele ciumei stingea toate culorile și alunga orice bucurie. Era una din marile revoluții ale bolii. Toți concetățenii noștri întâmpinau de obicei vara cu veselie zgomotoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
dispăruseră din farmacii \ multă lume le sugea pentru a se feri de o eventuală contagiune. EL CONTINUA DE ASEMENEA SĂ-ȘI OBSERVE PERSONAJELE FAVORITE. AFLĂM CĂ BĂTRÂNELUL CU PISICILE TRĂIA, ȘI EL, ÎN PLINĂ TRAGEDIE, ÎNTR-O DIMINEAȚĂ, ÎNTR-ADEVĂR, RĂSUNASERĂ ÎMPUȘCĂTURI ȘI, AȘA CUM SCRIA TARROU, CÂTEVA SCUIPĂTURI DE PLUMB UCISESERĂ MAJORITATEA PISICILOR ȘI BĂGASERĂ GROAZA ÎN CELELALTE, CARE PĂRĂSISERĂ STRADA. ÎN ACEEAȘI ZI, BĂTRÂNELUL IEȘISE PE BALCON LA ORA OBIȘNUITĂ, ARĂTASE OARECARE UIMIRE, SE PLECASE, CERCETASE COLȚURILE STRĂZII ȘI SE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
vreme, în case și în oraș, totul se strica. Poate pur și simplu din pricină că portarii și concetățenii noștri, in general, nu mai aveau grijă de nimic. Dar doctorul nu a avut timp să-și continue întrebările, căci vocea lui Tarrou răsună in urma Iui: Încă un cuvânt, doctore, chiar dacă ți se pare ridicol: ai întru totul dreptate. Rieux dă din umeri pentru sine, în întuneric. Nu știu, zău. Dar dumneata de unde știi ? \ O, face celălalt fără să se turbure, eu am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
despre viață ? îl întreabă acesta. Răspunsul a venit din întuneric, adus de aceeași voce liniștită : \ Da. CÂND AU IEȘIT ÎN STRADĂ, AU VĂZUT CĂ ERA DESTUL DE TÂRZIU, POATE ORA UNSPREZECE. ORAȘUL ERA MUT, POPULAT DOAR DE FOȘNETE UȘOARE. FOARTE DEPARTE, RĂSUNA CLOPOȚELUL UNEI AMBULANȚE. S-AU URCAT ÎN MAȘINĂ ȘI RIEUX A DAT DRUMUL LA MOTOR. ― Va trebui, spune el, să vii mâine la spital pentru vaccinul preventiv. Dar, ca să încheiem, și înainte de a intra în această poveste, gândește-te că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
mult mai repede în această perioadă, străzile erau pustii și singur vântul șuiera prin ele neîntrerupt. Dinspre marea învolburată și mereu nevăzută urca un miros de alge și de săruri. Acest oraș pustiu, albit de praf, saturat de mirosuri marine, răsunând de la un capăt la altul de șuierăturile vântului, gemea atunci ca o insulă nefericită. Până acum ciuma făcuse mult mai multe victime în cartierele mărginașe, mai populate și mai puțin confortabile, decât în centrul orașului. Dar ea părea să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
Locuitorii învinuiau vântul că transportă germenii infecției. "încurcă lucrurile vântul ăsta", spunea directorul hotelului. Dar oricum, cartierele din centru știau că le venise rândul, auzind cum vibrează în noapte foarte aproape de ele și din ce în ce mai des sirenele ambulanțelor care făceau să răsune sub geamurile lor chemarea posomorită și fără pasiune a ciumei. S-a născut ideea ca în interiorul orașului însuși să fie izolate anumite cartiere deosebit de încercate și să nu fie autorizați să le părăsească decât oamenii ale căror servicii erau indispensabile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
frânghii, tras, aluneca, se lovea de fundul gropii, preotul își flutura agheazmatarul iar primii bulgări de pământ se și prăvăleau peste capac. Ambulanța plecase puțin mai devreme ca să fie supusă unei stropiri cu dezinfectant și, în timp ce lutul aruncat cu lopata răsuna din ce în ce mai înăbușit, familia dispărea în taxi. Un sfert de oră mai târziu era din nou acasă. ASTFEL, TOTUL SE PETRECEA CU MAXIMUM DE RAPIDITATE ȘI MINIMUM DE RISCURI. ȘI, FĂRĂ ÎNDOIALĂ, CEL PUȚIN LA ÎNCEPUT, ESTE EVIDENT CĂ SENTIMENTUL LEGITIM
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
numeroase. Și cei câțiva trecători întârziați care, împotriva oricărei reguli, se mai aflau prin cartierele mărginașe după oprirea circulației (sau cei pe care munca lor îi aducea acolo) întâlneau uneori lungi ambulanțe albe care goneau cu toată viteza, făcând să răsune cu sirenele lor leșinate străzile goale ale nopții. În grabă, trupurile erau aruncate în gropi. Nici nu se rostogoleau bine că lopețile de var se și sfărâmau pe fețele lor, iar pământul îi acoperea într-un fel anonim în gropi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
începutul ciumei, să dea reprezentații în orașul nostru. Blocată de epidemie, această trupă se văzuse constrânsă, după un acord cu Opera noastră, să-și reia spectacolul o dată pe săptămână. Astfel, de luni de zile, în fiecare vineri, teatrul nostru municipal răsuna de vaietele melodioase ale lui Orfeu și de chemările neputincioase ale Euridicei. Totuși, acest spectacol continua să se bucure de favoarea publicului nostru și aducea mereu încasări bune. Instalați pe locurile cele mai scumpe, Cottard și Tarrou dominau un parter
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
călcâiul în terasă. După o tăcere, doctorul s-a ridicat puțin și l-a întrebat pe Tarrou dacă are o idee despre drumul pe care trebuie să apuci ca să ajungi la acea liniște. \ Da, simpatia. Două clopotele de ambulanță au răsunat în depărtare. Exclamațiile, confuze adineauri, s-au concentrat la marginea orașului, aproape de colina pietroasă. S-a auzit în același timp ceva care semăna cu o detunătură. Apoi tăcerea s-a așternut iar Rieux a numărat două clipiri de far. Briza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
SEMNUL LUPTEI PE CARE O DĂDEA. ― Ei ? spune doctorul. Tarrou își înălță puțin, peste pături, umerii lui puternici. \ Ei, zise el, pierd partida. Doctorul s-a aplecat asupra lui. Sub pielea care frigea se formaseră ganglioni, pieptul lui părea să răsune de toate zgomotele unei forje subterane. În mod ciudat, Tarrou prezenta cele două serii de simptome. Ridicându-se, Rieux spune că serul n-avusese încă timp să-și facă tot efectul. Dar un nou val de febră tocmai îl cuprinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
Rieux ședea în atitudinea care îi era familiară, luminată de lampa de la căpătâi. În mijlocul odăii, departe de lumină, Rieux aștepta în fotoliul lui. Se gândea la soția lui, dar respingea de fiecare dată acest gând. La începutul serii, pașii trecătorilor răsunară limpede în noaptea rece. \ Ai avut grijă de tot ? îl întrebase doamna Rieux. \ Da, am telefonat. ÎȘI RELUASERĂ APOI VEGHEA TĂCUTĂ. DOAMNA RIEUX ÎȘI PRIVEA FIUL DIN VREME ÎN VREME. CÂND SURPRINDEA UNA DIN ACESTE PRIVIRI, LE ZÂMBEA. ÎN STRADĂ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
erau închise. La etajul al doilea totuși, unul din obloane părea pe jumătate desprins. Tăcerea era totală pe stradă. Se auzeau doar frânturi de muzică răzbătând din centrul orașului. La un moment dat, dintr-unul din imobilele din fața casei au răsunat două focuri de revolver și din oblonul scos din țâțâni au sărit așchii. Apoi a fost din nou tăcere. De departe, și după tumultul zilei, asta i se părea lui Rieux cam ireal. ― E fereastra lui Cottard, a spus deodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
cărămidă. În aceeași secundă, trei agenți au traversat șoseaua fugind și au năvălit pe ușa de la intrare. Aproape îndată, încă trei s-au năpustit într-acolo și tirul de automat a încetat. Din nou au așteptat. Două detunături îndepărtate au răsunat în imobil. Apoi s-a auzit un fel de freamăt și a fost zărit ieșind din casă, mai curând dus pe sus decât târât, un omuleț fără haină și care striga necontenit. Ca prin minune, toate obloanele închise de pe stradă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
mai amintea; era o umbră mitică ce i se pierdea în cea mai distantă depărtare; era un nor însângerat de asfințit. Însângerat, pentru că, micuț încă fiind, îl văzuse scăldat în sânge, în urma unei vome, și cadaveric. Și-n inimă îi răsuna, de la o atât de mare distanță, acel: „fiule!“ rostit de mama sa, fără a ști dacă-i fusese adresat tatălui muribund sau lui însuși, lui Augusto, împietrit de neînțelegere în fața misterului morții. Ceva mai târziu, mama sa, tremurând de neliniște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
își vorbiseră, departe de a-l îndurera, îl înflăcăra și mai mult și-l însuflețea. Lumea i se părea mai mare, aerul mai pur și cerul mai albastru. Era ca și cum ar fi respirat pentru prima oară. În străfundul urechilor îi răsuna vorba mamei sale: „Însoară-te!“ Aproape toate femeile care-i ieșeau în drum pe stradă i se păreau bine făcute, multe foarte frumoase și niciuna urâtă. S-ar fi zis că lumea începea să fie scăldată pentru el într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
mult în cărți decât în viață. Antolín S. Paparrigópulos era ceea ce se numește un erudit, un tânăr care avea să-i dăruie patriei zile de glorie punându-i în lumină gloriile cele mai ignorate. Și dacă numele S. Paparrigópulos nu răsuna încă printre cele ale tineretului gălăgios care, cu zgomotul său, voia să atragă atenția publică, explicația era că el poseda adevărata calitate intimă a forței: răbdarea și respectul față de public și față de sine însuși îi erau atât de mari, încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
și-a spus întorcându-și fața spre Spania: „Mă voi întoarce, mă voi întoarce!“ Pe-acolo, pe același pod sau prin apropierea lui, va fi trecut Carol cel Mare, cel din legendă; pe acolo se ajunge la Roncevaux, unde a răsunat cornul lui Roland - care nu era un Orlando Furioso -, tăcut acum printre acele strungi de umbră, de tăcere și de pace. Și Jugo de la Raza i-ar uni în imaginația sa, în acea sacră imaginație a noastră care contopește veacurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
sale! - agonicul Mazzini - minunat agonist! - la 26 iunie 1839, cu treizeci și trei de ani înaintea definitivei sale morți terestre. Și dacă istoria n-ar fi decât râsul lui Dumnezeu? Fiecare revoluție unul din hohotele sale de râs. Hohote de râs ce răsună ca niște tunete, pe când ochii divini lăcrimează de râs. În orice caz și de altminteri nu vreau să mor doar ca să le fac plăcere anumitor cititori nesiguri. Și tu, cititorule ajuns până aici, oare trăiești? Continuare Așa se sfârșea povestirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
așa cum vin și se duc valurile mării; oamenii vin și se duc - uneori se duc și apoi vin - așa cum vin și se duc cărțile de joc, și acest du-te-vino e însăși istoria. Acolo, în depărtare, fără s-o aud conștient, răsună, pe plajă, muzica mării de hotar. Se sparg în ea valurile venite după ce au lins coasta Spaniei. Și ce de lucruri îmi sugerează cei patru regi, cu cele patru culori ale lor, de pică, de ghindă, de tobă și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]