6,619 matches
-
cu poftă. Concertiștii coborâseră de mult în odăițele lor, iar mansarda se cufundase într-o liniște de planetă stinsă. Numai noi, treji, stăteam în întuneric întinși la vorbă. Mihaela îmi povestea crâmpeie din viața ei. Avusese parte de o copilărie senină, încălzită de dragostea părinților care o adorau împlinindu-i voile până la răsfăț. După ce isprăvi cursul primar o dădură la una din cele mai bune școli din Capitală, unde învăța și Cici (de aici se cunoșteau). După război, tatăl ei, care
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
reteză din preț și ne vându casa cu o jumătate de milion, așa cum voia tata. Dacă ar fi stăruit o obținea poate mai ieftin. Așadar, cuibul unde ne adăpostisem dragostea, în care avusesem pe Mihaela și unde trăisem cele mai senine zile, era de acum al nostru. Ale noastre, curtea, grădina, teiul uriaș la umbra căruia întindeam mesele prelungite până în zori. Mihaela spusese odată: " Ah, dacă am avea o căsuță ca asta, nimic n-am mai rîvni..." Iată, i se împlinise
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
câteva ori, dar explicația tot nu s-a produs. Îi povesteam de reparațiile casei care erau pe sfârșite, o întrebam ce tapet i-ar plăcea pentru salonaș, o consultam de unde să ne procurăm mobila. Uneori, îi priveam pe furiș chipul senin, cu aerul ei inocent de copila. Mânia mă aprindea brusc: " Ah, ticăloasa!" Ce putere stranie mă împiedica să dezlănțui urgia? De ce nu-mi răcoream sufletul care mă ardea, în loc să continui acel joc stupid de om iertător care întoarce răul prin
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
de a mă gândi la osteneală. Această bucată de hârtie devine așadar părtașă la istovirea minții mele încă de școlar. A scrie înseamnă A IUBI! A iubi: o naștere, prima ninsoare, o ploaie după o zi de jar, un cer senin, ieșirea la un luminiș după ore de luptă cu desișurile unei păduri în care verdele plantelor, zumzetul necuvântătoarelor înaripate ce culeg polenul, susurul izvoarelor și azurul ce încununează coroana pomilor sunt totul pentru sufletul meu de copil ce privește mereu
Reflexii de lumină, inocenţă şi magie by Petronela Angheluţă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91757_a_92397]
-
apare pe orizontul aurit și cheamă orice vietate pentru a viziona spectacolul cel viu și fascinant. Soarele cel sfânt apare sorbind roua dimineții din potirul fraged al plăntuțelor firave și încă somnoroase. Soarele se înalță de trei sulițe pe bolta senină și gânditoare, salutând o nouă zi! Muncitorii, pe-a lor prispă, dreg uneltele de muncă pentru a începe o nouă zi de trebăluit, așteptând iar miresmele dimineții. Acest moment divin era pe sfârșite, dar în sufletul meu rămân niște amintiri
Reflexii de lumină, inocenţă şi magie by Petronela Angheluţă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91757_a_92397]
-
de teatru, conferințe și muzică, ba chiar și unele librării. Că-ți vezi mai fiecare zi din agendă copleșită de trei, patru evenimente la care-i musai să fii prezent simultan. Și că peste tot, fără excepție, dai de oameni senini și calzi, frumoși, luminoși, tineri și bătrâni deopotrivă, comportându se în context cultural cu o prospețime receptivă și-o familiaritate aproape religioase. Suita spectacolelor de la Național, Comedie, Odeon și Bulandra, ca și la Metropolis, ACT, Nottara, ori la matineele pentru
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
Rembrandt și Vermeer, cât de spectacolul fascinant al bicicletelor din Amsterdam, la care ne-am holbat cu nemiluita. Străzi, cartiere întregi fără nici o mașină. Numai susurul unduitor al roților de bicicletă, într-o valsare sărbătorească: femei în toată firea, ducând senin coșuri cu legume pe ghidon, domni severi plutind laolaltă cu copilașul blondiu atașat la spinare, nimfete-n blugi pedalând cu virilă determinare, dar și frumuseți cu rochiile-n vânt, dezgolind vederii, cu nonșalanță sportivă, desuuri orbitoare. Nu ziceți că, la
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
cruntă nevoie să optezi, ca pușcăriașul, pe viață: Luceafărul sau România literară! Marin Preda sau Eugen Barbu! Stupida, păguboasa patimă a ștampilării. Cultul monovalenței. Obsesia țarcului, alergia la insubordonare și varietate, groaza mediocrității (și a oficialității) față de per sonalitatea alchimică, senin însumatoare de polarități. Boală veche. La fel fusese-n vremea boierimii degrab’ tăietoare de capete, potrivit facțiunilor turcofile sau rusofile, apoi a burgheziei germanofile sau francofile, întru pacostea comună și folosul alogeniei hrăpărețe. Ca și la instaurarea monarhiei, în vremea
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
diabolizată („năism“, extremism, legionarism), oricum, numai cât mai iute țintuită-n formule otrăvite. Or, evantaiul generației ’27 a fost mult mai generos răsfirat, fie și doar rămas în latențe, sau în eșecuri, decât le-ar conveni marxizanților de serviciu. Preluând senin tactica Securității de a lipi pe dosarul fiecărui oponent verdictul „legionar“, indiferent dacă era vorba de liberali, țărăniști, social-democrați și chiar comuniști neconvenabili, aceștia au ținut decenii de-a rândul în captivitate strălucitoarea diversitate intelectual-artistică a generației „lui Eliade“ pe
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
aici joia trecută cât de stânjenit m-am simțit, la o recentă întâlnire cu studenții, de întrebarea pri vind „deresponsabilizarea politică“ a celor de vârsta mea. Mi s-a reactualizat atunci, cu jenantă acuitate și intensă vinovăție, dilema angajare-neutralitate (i.e. senină resemnare) de la începutul anilor ’90, când refuzam cu obstinație orice „înregimentare“, când adevărurile politice elementare mi se păreau minciuni cinice, când am jurat să nu mai am vreodată carnet de partid, când vedeam ex fo liindu-se în toate închegările politice
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
ochi cu Liviu Ciulei. Am fost vecini vreo jumătate de oră la... coadă să plătim lumina, la IDEB-ul de pe Hristo Botev, acum vreo zece ani. Eram chiar în spatele lui și i am urmărit cu stupoare calmul, aerul de pensionar senin resemnat, liniștea cu care îndura acel supliciu - domestic și arhibanal pentru unul ca mine -, însă total inadecvat pentru unul ca domnia sa. Am prefirat mental mai multe variante de a-l aborda. Surâsul nătâng blazat al formulei „Ce să-i faci
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
Era o seară senină, cu lună plină, de martie. Stam singur lângă terasa din spatele casei din Brive și mă îmbătam cu parfumul suav al cameliilor, al liliacului, al magnoliilor și al altor flori specifice vestului Franței, unde clima Mediteranei și Atlanticului face posibilă primăvara
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92332]
-
și? Se răresc zgomotele din jur. Cei care mănâncă în prima serie încep, probabil, să plece. Mă răsucesc cu fața la soare. Lumina violentă mă orbește acum. Stau cu ochii închiși, câteva clipe, după aceea deschid pleoapele cu precauție. Cerul e perfect senin. Mă uimește totdeauna, la mare, vara, fixitatea amiezii. Atunci, pentru puțin timp, totul e parcă în cumpănă. Viața și moartea. Deșertăciunea și gloria de a trăi. De ce credem, oare, că pierderea de veme e condamnabilă, când ea e, poate, singura
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
a doua oară. Moartea, însă, o întîlnești o singură dată. Poate de aceea nu știm nimic despre ea. Pe de altă parte, e clar că numai ceea ce e prea bine explicat devine neinteresant. Specialiștii ne asigură că lumea clasică e senină, echilibrată, însetată de claritate. Trei prejudecăți! Trei fraude! Trei frumoase minciuni care s-au impus. Și unde? Chiar acolo unde Apolo și-a fixat reședința pentru a adopta un ton oracular. La Delfi. Unde preoții săi tălmăceau în hexametri bâiguielile
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
excesiv. Când se împrăștie norii de deasupra Parnasului și ploaia se oprește, apar tot felul de insecte. Multe și ele... Porunca, atât de clasică după părerea specialiștilor, "nimic prea mult", e nesocotită la fiecare pas. Iar peste momentele cele mai senine plutește umbra unei întrebări: de ce să drămuiești singur când și așa, viața fiind scurtă, vei fi drămuit? Am pornit-o spre sud și m-am oprit înainte de Vama Veche, în dreptul unui golf aproape sălbatec... Trec pe lângă un mic țarc, înlăuntrul
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
că va scufunda, în mare, insula. În ziua aceea, însă, "Zeus" dormea, fără să-i pese de caprele care pășteau, nesimțitoare, iarba crescută pe buzele și pe pleoapele lui. Dar tragedia greacă ne pune în gardă. Cum să fi fost senini grecii cu miturile lor pline de păcate și cu tragediile lor care adunau într-un singur spectacol toate durerile și crimele cu putință? Tragedia ne lămurește că războiul mitologic dintre "olimpieni" și "titani" a ilustrat o luptă reală, dată în
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
în treacăt că Epicur, pe care judecata comună îl consideră un soi de propagandist al plăcerii, a fost, de fapt, unul dintre gânditorii cei mai angoasați. Aș zice că Olimpul e cu atât mai neliniștitor cu cât el pare mai senin. Și că "seninătatea" era, pentru greci, la fel ca pentru noi, o nostalgie. Încât înclin să cred că poți căuta în lumea clasică și ceea ce n-a existat. Important fiind ceea ce cauți. Încă o dată, semăn, se pare, șerpilor care se
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
pe creasta valului. Eu sunt mulțumit dacă nu mi se răstoarnă barca". De la bufetul din apropiere, vine miros ațâțător de mititei. Spre Constanța, câțiva nori uscați atârnă ca rufele pe balcoane, în cartierele sărace. Aici, cerul e albicios și perfect senin. Simt, totuși, în aer, un fior de toamnă care se apropie. Discuția despre viață a ajuns la regrete. Bărbatul îi explică diferența dintre "a vrea" și "a putea", în vreme ce pe mine mă încearcă senzația ciudată că nu mai am destin
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
răzgândit. Probabil, sunt și unii care merg din pricina rezonanței numelui. Știu că locul e vestit și vor să pună piciorul acolo. O mică reverență culturală. În timp ce iau micul dejun în "marele salon", aud la difuzoare buletinul meteo. Cerul e relativ senin, dar marea continuă să fie agitată. Vântul suflă cu o viteză de 8 grade pe scara Beaufort. Dacă e adevărat ce se vorbește, că, nu prea demult, două nave cam de mărimea "Lumii Renașterii" s-au scufundat pe o furtună
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
ora 16,25. Am plecat de aproape două ore și jumătate, încă se vede țărmul turcesc. Poate că vasul navighează prudent. La un moment dat, va trebui, totuși, să înfrunte largul Mării Egee pentru a ne apropia de Grecia. Cerul e senin. Vântul suflă, însă, extrem de puternic, iar marea pare, încă, neîmblînzită. Practic, mai avem, după calculele mele, patrusprezece ore de mers până la Pireu. Vom sosi acolo mâine dimineață, cu voia lui Dumnezeu. Apoi, cu voia grecilor, vom ajunge, poate, la Delfi
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
a convins, cândva, că, privit din apropiere și privit de la distanță, Parthenonul nu mai e același (de la baza coloanelor pare masiv, lipsit de eleganță, cu cicatrice oribile, ca o citadelă ce a fost îndelung asediată, în timp ce, dacă te depărtezi, redevine senin, olimpian). Cobor, apoi, obosit, în muzeul din pântecele Acropolei, unde, de la primii pași, poți să constați că fantezia greacă se pricepea să plăsmuiască nu numai zei. Se pricepea, la fel de bine, să plăsmuiască și monștri. Trec pe lângă șerpi uriași, fără coadă
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
de secesiune, am trecut direct la avioanele de bombardament americane care, pe la sfârșitul războiului, în vara anului 1944, apăreau în stoluri argintii pe cerul satului meu îndreptîndu-se, peste munți, spre rafinăriile de la Ploiești. Veneau totdeauna pe vreme frumoasă. Cerul era senin, iar "Liberadoarele" făceau un zgomot amenințător. America își arăta acum fața de mare putere, care impunea respect și teamă prin forța ei, demonstrată de siguranța cu care avioanele avansau spre "obiectiv", fără să le pese de tunurile anti-aeriene ce împroșcau
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
vom fi la San Francisco. Nu trecem prin nici o localitate. De o parte și de alta a autostrăzii, se înșiră continuu plantații de bumbac, alternate cu terenuri pustii, aride. Nu văd pe nimeni lucrând. Desigur, fiindcă duminecă. Pe cerul perfect senin (ploile, în California, vin, de obicei, când la noi e iarnă) soarele arde ciudat. "E o lumină neurastenică", zic, după care Dan se apucă să speculeze: "Orice scriitor are o caracteristică. La unii, cel mai plastic e verbul. La alții
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
cei ce doresc să slăbească merg, transpirând, multe mile (în timp ce sub picioarele lor o bandă rulantă se învîrte în sens invers), dar domnia cantității își spune cuvântul, observ. Din fericire, cerul nu mai e mohorât de ploaie, ca ieri. E senin, luminos, ceea ce mă ajută să fiu mai relaxat. Silver Spring, la amiază Nick m-a așteptat la aeroport, cu mașina. În drum spre Silver Spring (lîngă Washington), unde locuiește, ara descoperit că avem multe amintiri comune, ca făgărășeni. Dar eram
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
lucruri așa de triste, mi-a mărit boala și mă făcură și mai oțărât de cum eram. Nimeni nu venea la mine, pentru că oprisem pe orișicine de a veni, și astfel rămăsesem numai în prada cugetărilor și închipuirilor mele, cari numai senine nu puteau fi. Doctorul mi-a spus că principala cauză a boalei mele a fost izolarea deplină în care trăiesc și încunjurarea societății și a oamenilor. Eu nu cred să fie asta. E drept că nu mă duc decât foarte
Opere 16 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295594_a_296923]