7,161 matches
-
ac pastores Romanorum” (FHDR, p. 31), care înseamnă că, la venirea acestui val de maghiari, Panonia era locuită „de slavi, bulgari și valahi, precum și de pastorii (= preoții) romanilor”. Introducerea în cronică a bulgarilor reflectă ideea de continuitate a hunilor bulgari (strămoșii ungurilor) în Panonia, „que primo Athile regis terra fuisset” (care ar fi fost mai înainte țara regelui Atila), în timp ce „pastorii bisericii romane” reflecta situația confesională a Panoniei la finele secolului al IX-lea, după ce slujitorii ortodocși de limbă slavă ai
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
nu scria în limba poporului”. Aceste sublinieri dihotomice au menirea de a evidenția principiul pe care Maior construiește istoria limbii române: „Limba poporului romanilor celor de demult vecuiește până astăzi în gura românilor noștri. Căci cu această limbă au venit strămoșii românilor de la Roma în zilele împăratului Traian, care bătând pe Decebal și dezrădăcinând vița dacilor din Dacia, despoind Dacia de locuitorii cei vechi, nemărginită mulțime de romani, din toată împărăția romanilor, adică din toată Italia, au adus în Dacia, ca
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
se mesteca în căsătorie cu muieri de soi străin, au împiedicat stricarea limbii romane prin limbi varvare”; și apoi „nici nu și-au bătut românii capul niciodată spre aceea ca să-și schimbe limba lor veche, cu care au venit romanii strămoșii lor în Dacia, cum au făcut italienii, ci o au lăsat în ființa sa până astăzi”: românii nu au împărtășit limba latină, nici nu au învățat această limbă și gramatica ei până mult mai târziu. Celelalte limbi romanice s-au
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
în perioada italică a latinei populare. În felul acesta a fost blocată căutarea de cuvinte românești „în limbile acelor ginți stinse, care nu se știe ce limbă au avut în gura lor”: cuvintele aparent nelatine ale limbii române „fură de strămoșii românilor aduse din unele ținuturi ale Italiei, unde (ulterior ele) au fost date uitării, iar la români până astăzi vecuiesc”. În felul acesta Maior face ca tot ceea ce etimologia ulterioară va considera împrumuturi slave, maghiare, turcice sau albaneze în limba
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
a trăi, a târî, țărm, țară etc. Pentru compuse cu cele două elemente vezi rom. pădure, putere, față de dur, tare; lit. pădaras “creare, făurire, durare, făptură”, față de dárbas “lucru, treabă”, dărymas “creare, înfăptuire”; vgr. πατήρ (gen. πατρος și πατέρος) “tată, strămoș, creator, capital”, față de τέρας “creatură, monstru, ciudățenie”, τέρην “întins, neted”. Primul component apare frecvent ca prefix: pământ, pârâu, petrece, pătură, poruncă, potop etc. Sensul de “pământ”, care unește pe pater cu patria, este primar în pater, care însemna “proprietar al
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
acceptate de știința europeană căreia gândirea istorică românească îi este tributară. În aceste condiții Philippide caută să raporteze cât mai multe elemente nelatine la perioada latinei balcanice fiind sigur că va găsi pentru aceasta sprijin la neamurile germanice ale căror strămoși erau considerați primii veniți în Europa. Sunt avuți în vedere mai întâi goții, care ar fi mai rămas după plecarea lui Alaric și a lui Theodoric și și-ar fi păstrat limba, unii dintre ei, „chiar până în prima jumătate a
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
menirea de a explica prezența autohtonilor în constituția spiritului românesc. „Cercetările de până acum n-au izbutit să dea la iveală nici un răsunet sigur al elementului autohton în limba română, iar prin faptul că nu cunoaștem aproape nimic din limba strămoșilor noștri traco-getodaci nu suntem în stare să recunoaștem nici ceea ce este de fapt moștenit de la ei” (p. 167). Această lipsă a cunoașterii, corectată prin trimiterea la sânge nu înseamnă recunoașterea elementului autohton ca parte componentă la constituirea limbii române, acesta
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
Europei. Așa se face că albaneza, considerată continuatoare a ilirei (dialect al limbii tracilor) în aceeași manieră în care româna continuă latina, ar fi singura sursă de informații despre substratul, dispărut lingvistic, al limbii române. „Pentru recunoașterea cuvintelor moștenite de la strămoșii noștri daco-getotraci, arată S. Pușcariu, avem un mijloc mai puțin nesigur [față de cel din epoca romantică a filologiei române când se considera că este autohton orice cuvânt care nu și-a găsit altă explicație]. E asemănarea pe care o prezintă
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
albanez și cel român se aseamănă, fără însă ca forma lor sau considerații de ordin semantic să permită să le considerăm ca împrumutate, avem a face, după toată probabilitatea, cu elemente trace, moștenite la noi și împrumutate de la traci de strămoșii iliri ai albanezilor, sau cu cuvinte de origine iliră intrate în limba traco-geto-dacilor și moștenite de la ei de români” (p. 168). Consecință a inaplicabilității teoriei neogramatice la istoria limbii, perceperea eronată a constituirii peisajului etnolingvistic din jumătatea de est a
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
neam se afla „de-a dreapta și de-a stânga Dunării”. Rămânând în zona „speculațiunilor de ordin lingvistic”, cum el însuși mărturisește, „își permite să distingă pentru epoca străromână” două mari grupuri de români: românii răsăriteni, din care derivă aromânii și strămoșii megleniților, și românii apuseni, „din Iugoslavia de miazănoapte, care formau un singur grup împreună cu dacoromânii” (p. 254). Oricât s-a străduit Pușcariu să lărgească patria primitivă, au rămas zone largi unde prezența romanității orientale nu s-ar putea explica altfel
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
în continuitatea globală a materialului lingvistic. Pușcariu împarte „împrumuturile” în două serii: seria împrumuturilor în limba autohtonilor, limbă pe care o consideră dispărută, și seria împrumuturilor în latina devenită română. Referitor la prima serie Pușcariu afirmă că „din vechime, pe când strămoșii noștri vorbeau încă limba traco-geto-dacă, au venit de la răsărit și s-au așezat printre ei popoare străine ca sciții - mongoli nomazi, conduși de triburi iranice -, sarmații și agatirșii iranici, iar dinspre miazănoapte, celții, cărora le-am datora cuvântul jneapăn, precum și
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
a căsca, a cuteza, mic, mutră, martur, papură, proaspăt, trufie, farmec etc., multe dintre ele neacceptate ulterior ca grecisme. Apropierile dintre română și albaneză au în concepția lui S. Pușcariu mai multe explicații. Mai întâi sunt abordate „cuvintele moștenite de la strămoșii noștri daco-geto-traci” pentru identificarea cărora „un mijloc mai puțin nesigur decât reconstrucțiile tipurilor indoeuropene îl prezintă asemănarea vocabularului nostru cu limba albaneză” (p. 168 urm.). În totalul cuvintelor care prezintă aceste asemănări Pușcariu încearcă să distingă două grupe. Mai întâi
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
indoeuropene îl prezintă asemănarea vocabularului nostru cu limba albaneză” (p. 168 urm.). În totalul cuvintelor care prezintă aceste asemănări Pușcariu încearcă să distingă două grupe. Mai întâi el vorbește de cuvinte trace „moștenite la noi și împrumutate de la traci de strămoșii iliri ai albanezilor, sau cuvinte de origine iliră intrate în limba traco-geto-dacilor și moștenite de la ei la români”. Această grupă de cuvinte decurge din impresia că limba iliră și limba traco geto-dacilor, deosebite una de alta, se aflau în vecinătate
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
a doua jumătate a secolului al II-lea d. Hr., spune S. Pușcariu, apar în Dacia seminții germane. După marcomani, cu o sută de ani mai târziu, vin goții, cărora Aurelian le cedează provincia. De asemenea prin ținuturile locuite de strămoșii noștri, sau prin apropierea lor, trec vandalii și longobarzii, se așează herulii și mai ales gepizii, care stăpânesc mai mult de o sută de ani o parte a Ardealului și Olteniei. Gepizii, ca și ostrogoții înaintea lor, au trecut și
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
stăpânesc mai mult de o sută de ani o parte a Ardealului și Olteniei. Gepizii, ca și ostrogoții înaintea lor, au trecut și Dunărea, stabilindu-se în nordul Peninsulei Balcanice” (p. 269). În pofida contactului cu atâtea neamuri, considerate germanice, nici strămoșii autohtoni ai românilor și nici latinii > românii nu au lăsat în limba română urme lexicale certe. Pornind de la ideea că „n-ar fi nici o mirare dacă conviețuirea strămoșilor noștri cu popoare vechi germanice ar fi lăsat urme în limba noastră
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
Peninsulei Balcanice” (p. 269). În pofida contactului cu atâtea neamuri, considerate germanice, nici strămoșii autohtoni ai românilor și nici latinii > românii nu au lăsat în limba română urme lexicale certe. Pornind de la ideea că „n-ar fi nici o mirare dacă conviețuirea strămoșilor noștri cu popoare vechi germanice ar fi lăsat urme în limba noastră”, S. Pușcariu citează forma brutis „noră” pentru Dalmația, nasture, a cotropi și alte câteva cuvinte pentru română, fără ca vreunul din ele să poată fi confirmat ca atare. El
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
de coexistență a celor două cuvinte sinonime”; „Evident că intrarea în limbă a cuvintelor plug, sită, război (sau stative), brici de origine slavă nu înseamnă că românii au învățat de la slavi să lucreze cu instrumentele denumite de ele, căci dacă strămoșii noștri ar fi încetat în vreo epocă să are (a ara), să cearnă (a cerne), să țeasă sau să se radă, nu s-ar fi păstrat nici verbele respective”; „Dacă cuvintele de origine slavă sunt atât de numeroase și atât
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
a Europei. Cercetător de largă cuprindere, O. Densusianu intuia șubrezenia eșafodajului teoretic al etimologiei tradiționale, de care însă nu se putea desprinde. De aceea el își plasează opera în seria „speculațiilor științifice” menite să arate românilor „cum trăiau și vorbeau strămoșii lor”, speculații care „în România n-au ajuns încă să fie bine înțelese” (p. 14). Filologului și istoricului li se impune, arată el, să ocolească sau să denatureze faptele care ar leza orgoliul național. Respingând abordarea sentimentală a chestiunilor, O.
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
istoricii, filozofii, oamenii de cultură, toți cei care simt și trăiesc limba română ca expresie definitorie a neamului, indiferent de nivelul de cultură și de pregătire, pornind de la convingerea comună nedezmințită că românii au apărut în urma cuceririi de către romani a strămoșilor autohtoni, percep substratul, alături de latinitate, drept componentă esențială a spiritului românesc. Teoria tradițională s-a constituit și se menține constant în opoziție față de simțirea populară. Bazată pe ideea arborelui genealogic, pe transhumanță, nomadism și năvăliri barbare, etimologia tradițională a cantonat
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
pe mine lipsit de pricepere decât să-i socot pe ei confuzi; [aceasta] ca să facem abstracție de ceilalți, mulți filologi, care suferă de logofobie și care au dus de-a dreptul la groapă cam două treimi din vrednica limbă a strămoșilor noștri... Toată această generație este lipsită de idei și mulțimea imensă de cuvinte goale vrea să înlocuiască zeii care lipsesc. Este cu putință oare să te impui în fața acestui element? - Nu, să lupți, și ce luptă inegală. Invidioși și intriganți
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
fac o ideea proastă despre viață, urmând fatal calea arătată de Schopenhauer, că existența noastră e făcută parcă să clatine fără de folos extazul și liniștea neantului; dar, în firea mea a mai rămas un grăunte de optimism, desigur moștenit de la strămoși, căci, mama învăluită în melancolie, tata și trist și vesel, eu am moștenit prin ereditate o tristețe pe care nu pot să mi-o explic și care, educată din când în când c-un optimism însuflețit de paginile mărețe scrise
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
va stârni de îndată interesul oricărui gourmet. Care e coaja de portocală și care este morcovul? Cum de portocala ajunge să capete gust de morcov, iar morcovul, gust de portocală? Iată o autentică distracție gastronomică!“ Și, dacă am pomenit un strămoș spiritual al Noii Bucătării Franceze, să nu-i uităm nici pe futuriștii italieni, pasionați și ei de gastronomie avangardistă. A se urmări dimensiunea estetică esențialmente plastică a rețetei ce urmează; Enrico Prampolini a inventat-o și i-a închinat-o
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
deasupra pământului. Din acestea 31 la sută, sunt 4 la sută care n-au nici un fel de locuință. [...] A cultiva sistematic ogoare întinse, a crește vite numeroase, a construi o gospodărie falnică și trainică, a economisi, ar fi fost pentru strămoșii noștri acte de o neprevedere adevărat copilărească pe acele vremuri. Experiența nefericită, repetată în toți anii, și de sute și sute de ani, îi convinsese, nenorociții, că, de la o clipă la alta, rodul muncii lor oricât de frumos și de
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
avea „măduvă tracică“... Din nefericire, nu putem decât presupune că dacii ar fi fost cei mai gurmanzi dintre traci, căci nu cunoaștem mai nimic despre obiceiurile lor culinare. În orice caz, știm mult mai puțin decât au aflat francezii despre strămoșii lor, galii; detalii despre stilul de viață al galilor (cum ar fi măiestria lor în domeniul cârnățăriei) s-au păstrat în surse grecești (Strabon) și latine (Varron). Despre daci, izvoarele sunt mult mai sărace în informații. Una dintre acestea se
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
zise, i-au servit din butoaiele ascunse în cele două gropi. Pecenegii au ridicat asediul, iar amestecul de orz și apă (supus unei fermentații lactice, spre deosebire de cel din miere și apă, care a trecut printr-o fermentație alcoolică) a ajuns strămoșul tuturor borșurilor care umplu și astăzi farfuriile Europei răsăritene. Strămoșescul gust pentru acru Una dintre cele mai ciudate particularități ale bucătăriilor estului european este prezența importantă, între zemuri, a supelor acre. Ciorbe la noi și la bulgari, borșuri la ucraineni
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]