5,909 matches
-
domniei lui Ștefăniță Vodă (1517-1527). Pe pereții pridvorului și pronaosului sunt pictați sfinți prăznuiți de Biserica Ortodoxă (sinaxarul), precum și unele scene din istoria creștinismului (calendarul). Deasupra ușii de intrare în pronaos se află icoana Sfintei Fecioare Maria Glicofilusa. Pe peretele sudic al pronaosului se află imaginea unui ierarh cu camilafcă, pe care specialiștii l-au identificat a fi mitropolitul Teoctist al II-lea, care a sfințit biserica în 1522. În cupola turlei naosului este pictat Pantocratorul, pe pereții turlei fiind o
Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou din Suceava () [Corola-website/Science/313615_a_314944]
-
mult mai mari, după modul celui de pe vremea lui Petru Șchiopul. Cu această ocazie, s-a deteriorat și s-a acoperit și mai mult ceea ce mai rămăsese din tabloul votiv. Pe partea opusă tabloului votiv (pe un pilastru de pe peretele sudic) se află zugrăvită scena Aducerii moaștelor Sf. Ioan cel Nou în timpul lui Alexandru cel Bun, iar ceva mai sus se distinge chipul lui Ștefan cel Mare. În altar sunt reprezentate Maica Domnului, Învierea lui Lazăr și cele două scene din
Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou din Suceava () [Corola-website/Science/313615_a_314944]
-
exterioară datează din vremea lui Petru Rareș (1534) și se aseamănă cu cea de la Humor și Moldovița. Din frescele exterioare păstrate se mai deslușesc doar câteva pe peretele de la sud, mai adăpostit de vânturi și ploi. Frescele păstrate pe latura sudică a bisericii sunt Acatistul Maicii Domnului, Asediul Constantinopolului, Parabola Fiului risipitor (patru scene), Arborele lui Iesei etc. Arborele este încadrat de o parte și de alta de către chipurile a câte șapte filozofi din antichitate ca Platon, Aristotel și alții. Pe
Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou din Suceava () [Corola-website/Science/313615_a_314944]
-
Arborele este încadrat de o parte și de alta de către chipurile a câte șapte filozofi din antichitate ca Platon, Aristotel și alții. Pe fațada absidei laterale nordice a fost pictat Cinul, Scara Sf. Ioan Sinaitul - în dreptul pronaosului, iar pe fațada sudică este Judecata de apoi acoperită în unele locuri de tencuiala aplicată a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Între anii 1979-1983 s-au desfășurat lucrări de curățare și restaurare a picturii exterioare, cu rezultate deosebite pe fațadele sudică și
Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou din Suceava () [Corola-website/Science/313615_a_314944]
-
fațada sudică este Judecata de apoi acoperită în unele locuri de tencuiala aplicată a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Între anii 1979-1983 s-au desfășurat lucrări de curățare și restaurare a picturii exterioare, cu rezultate deosebite pe fațadele sudică și vestică. Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou a fost înzestrată de-a lungul timpului cu numeroase obiecte de mare valoare artistică-documentară. Sunt de menționat următoarele: Incinta mănăstirească a fost împrejmuită încă de la început de ziduri de piatră. Odată cu trecerea vremii
Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou din Suceava () [Corola-website/Science/313615_a_314944]
-
bisericii mitropolitane au fost înmormântați unii demnitari moldoveni din vremurile de demult. Turnul clopotniță a fost construit în anul 1589, prin strădania domnitorului Petru Șchiopul, după mutarea în Biserica "Sf. Gheorghe Nou" a moaștelor Sf. Ioan cel Nou. Pe peretele sudic al naosului bisericii se află o inscripție aurită cu următorul conținut: "„În anul 7097 (=1589) iunie 24, a acoperit biserica Mitropoliei și a făcut și clopotnița și a adus și pe Sf. Ioan în Mitropolie.”" El a fost amplasat pe
Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou din Suceava () [Corola-website/Science/313615_a_314944]
-
mănăstire (1880), tuns în monahism (1875), hirotonit ierodiacon (1878) și ieromonah (1880), venit în 1881 de la Mănăstirea Putna ca asistent la moaștele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava. A murit la 17/29 august 1887, în urma unei paralizii. În partea sudică a zidurilor bisericii se află o altă cruce pe soclul căreia se află o inscripție cu caractere slavone.
Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou din Suceava () [Corola-website/Science/313615_a_314944]
-
est în 1972 spre Saint-Germain-en-Laye. Rețeaua RER a fost dată în folosință propriu zis la data de 9 decembrie 1977 când aceste două segmente au fost unite la noua stație Châtelet - Les Halles din centrul Parisului. În același timp, linia sudică "Ligne de Sceaux", a fost extinsă de la stația Luxembourg până la "Châtelet - Les Halles", devenind astfel linia B. Cu această ocazie a fost prezentat public sistemul de numerotare al liniilor, cu toate că acesta fusese utilizat de RATP și SNCF încă din faza
Réseau Express Régional () [Corola-website/Science/313720_a_315049]
-
Proiectul de construire a unui pod în zona Calafat-Vidin datează din anul 1925. Ținând cont de lipsa acută a traversărilor rapide peste Dunăre, scopul principal al construcției podului Vidin-Calafat este de a facilita transportul combinat auto și feroviar pe aripa sudică a Coridorului IV Pan-European de Transport, care se întinde de la Dresda, în Germania, până la Istanbul, în Turcia, precum și interconectarea mai rapidă a axelor de transport din Sud-estul Europei la marile coridoare de transport europene. Nu se poate totuși neglija
Podul Calafat-Vidin () [Corola-website/Science/313677_a_315006]
-
trasarea unui al X-lea Coridor Pan-European de transport, valabil după încetarea războaielor din fosta Iugoslavie. Astfel, s-au stabilit printre altele următoarele trasee: Stabilirea acestor coridoare a făcut ca Sofia să devină un punct de intersecție între aripa sudică a Coridorului IV, Coridorul VIII și ramura C a Coridorului X. Iordanka Ganceva, cercetător la "Institute for Market Economics" din Sofia, sublinia într-un studiu că pentru guvernul bulgar a devenit prioritară aripa sudică a Coridorului IV, pentru că ea lega
Podul Calafat-Vidin () [Corola-website/Science/313677_a_315006]
-
un punct de intersecție între aripa sudică a Coridorului IV, Coridorul VIII și ramura C a Coridorului X. Iordanka Ganceva, cercetător la "Institute for Market Economics" din Sofia, sublinia într-un studiu că pentru guvernul bulgar a devenit prioritară aripa sudică a Coridorului IV, pentru că ea lega Bulgaria și întreg Sud-Estul Europei (prin coridoarele VIII și X) de Europa de Vest, în timp ce aripa nordică a Coridorului IV devenea o prioritate a guvernului român, care spera printre altele la sporirea importanței portului Constanța. Dar
Podul Calafat-Vidin () [Corola-website/Science/313677_a_315006]
-
construcția podului în zona sa de nord-vest, însă România nu a acceptat rezultatele cercetării. Spre sfârșitul anilor '90 Grecia s-a alăturat solicitării părții bulgare de a se construi podul între Vidin și Calafat. Pentru Grecia, interesată în dezvoltarea aripii sudice a Coridorului IV Pan-European și implicit a portului Salonic ca punct terminus al coridorului, construcția podului în acea zonă era vitală, scurtând substanțial tranzitul către vestul Europei. Pe 11 aprilie 1998, pe insula grecească Santorini s-a desfășurat întâlnirea
Podul Calafat-Vidin () [Corola-website/Science/313677_a_315006]
-
Somaliland. Câteva zile mai târziu, un referendum organizat în noul stat independent a dat câștig de cauză sprijinitorilor unirii cu Somalia sub mandat ONU (fosta Somalie Italiană). Pe 1 iulie 1960, Statul Somaliland din nord s-au unit cu teritoriul sudic aflat sub mandat ONU pentru a forma Republica Somalia. În 1991, după căderea guvernului central somalez, regiunea fostului protectorat britanic, Somalilandul Britanic, și-a proclamat independența. În mai 1991, a fost proclamată "[[Republica Somaliland. Acest stat nerecunoscut pe plan internațional
Somalia Britanică () [Corola-website/Science/314030_a_315359]
-
-se cu un ironic „Heil Hitler!” La 24 iunie 1940, Bruno a fost desființat în urma victoriei Germaniei în Bătălia Franței, iar Rejewski și colegii săi au fost evacuați în Algeria. În septembrie 1940 cei trei s-au întors în Franța sudică, neocupată, pentru a lucra în secret. Identitatea lui Rejewski era Pierre Ranaud, profesor de liceu din Nantes. O stație de sponaj radio a fost înființată la Château des Fouzes lângă Uzès, cu numele de cod „Cadix”. Cadix a început să
Marian Rejewski () [Corola-website/Science/314009_a_315338]
-
este limba vorbită de populația ainu din Japonia, iar în secolul trecut și în partea sudică a peninsulei Sahalin și, mai puțin, în insulele Kurile. Numărul celor care mai știu limba ainu în momentul de față (2013) nu este cunoscut. În 1991 mai erau 15 persoane. nu are o legătură genealogică cu alte limbi care este
Limba ainu () [Corola-website/Science/314039_a_315368]
-
lac subteran. Prima încăpere spațioasa a peșterii are o lungime de 13 m și nu este accesibilă decât cu barca de cauciuc. Apă pătrunde în această sală printr-o cascadă înaltă de 2 m ce se gaseste la capătul ei sudic, dar care poate fi ocolita pe partea dreaptă a galeriei. După un sector relativ orizontal întâlnim Cascadă ÎI, de 3 m înălțime, urmată spre vest de un sector înalt de 8—10 m și a cărui podea este submersa. Dintr-
Peștera cu apă de la Bulz () [Corola-website/Science/314036_a_315365]
-
special al minorităților”. Un oficial al OSCE din Austria a descris evenimentele ca un plan orchestrat de a-i alunga pe ultimii sârbi, pe când un oficial UNMIK anonim susținea că evenimentul a fost "Noaptea de cristal din Kosovo". Comandantul Flancului Sudic al NATO, amiralul Gregory G. Johnson, spunea pe 19 martie că violențele aveau ca scop purificare etnică a sârbilor de către albanezi. Pe 20 martie, Harri Holkeri, administratorul ONU pentru Kosovo, le-a spus jurnaliștilor „Probabil că începutul a fost spontan
Revoltele din Kosovo din 2004 () [Corola-website/Science/314066_a_315395]
-
000 de răsculați. Războaiele sociale care au avut loc între 91 î.Hr. și 88 î.Hr. au fost datorate refuzului Romei de a împărți puterea și drepturile politice cu aliații săi din peninsulă. Doar cetățenia era acordată tuturor locuitorilor din zona sudică râului Po. Mai mulți generali au început să-și formeze armate private, dintre care cei mai celebri au fost Marius, Sulla și Pompei. De asemenea, și Iulius Cezar și-a inființat o trupă militară proprie. Marius devine consul dar moare
Istoria Italiei () [Corola-website/Science/314059_a_315388]
-
cu caracter progresist. Industria italiană se dezvoltă într-un ritm rapid. Principalele orașe industriale sunt: Milano, Torino și Genova. Apare FIAT. Se creează Banca Italiei. Standardul de viață din nordul Italiei se apropie de cel european, dar contrastul față de zona sudică se amplifică. Sunt legiferate condițiile de muncă. Mișcarea extremistă naționalistă de extremă dreaptă este contrabalansată de socialism, astfel că pe scena politică se menține stabilitatea (e drept că nu pentru mult timp). Artele și știința progresează. Biserica Romano-Catolică continuă să
Istoria Italiei () [Corola-website/Science/314059_a_315388]
-
o zonă imposibil de traversat de mijloacele mecanizate, dar prea puțin adâncă pentru bărci. Zona de la vest de Noii Linii de Apă era denumită "Vesting Holland" (Fortăreața Olanda). Flancul estic al acestei zone era protejat de Lacul IJssel, iar cel sudic de cursurile inferioare ale unor râuri paralele: doi afluenți ai Rinului și Meuse ("Maas"). Această regiune era considerată o adevărată fortăreață naturală (Fortăreața Olanda), care ar fi trebuit să reziste o lungă perioadă de timp. Cei mai optimiști planificatori militari
Bătălia Olandei () [Corola-website/Science/314077_a_315406]
-
prevedeau ca, în caz de război, armata să se retragă aproape imediat în această poziție fortificată natural, după o primă fază de concentrare a forțelor în Gelderse Vallei, aceasta plecând de la supoziția că germanii se vor deplasa doar prin provinciile sudice în drumul lor spre Belgia. Dacă s-ar fi întâmplat așa ceva, cea mai mare parte a teritoriului olandez ar fi rămas neatinsă. Poziția olandeză din 1939 părea că îi invită pe germani să invadeze țara și a făcut imposibile negocierile
Bătălia Olandei () [Corola-website/Science/314077_a_315406]
-
Generalul Kurt Student a acordat permisiunea parașutiștilor să se retragă, dar comandantul local german a refuzat să-și evacueze oamenii. Parașutiștii germani au fost blocați înt-o clădire de birouri și, protejați de canalul din fața și de focul camarazilor de pe malul sudic al Maasului. În acest timp, ultimele două bombardiere olandeze rămase operaționale au eșuat în încercarea de distrugere a podului "Willemsbrug". Și germanii care debarcaseră la Haga cu o zi mai înainte au reușit să își mențină pozițiile. Niciuna dintre atacurile
Bătălia Olandei () [Corola-website/Science/314077_a_315406]
-
de contraatacuri împotriva forțelor aeropurtate inamice. Aceste relocări au fost făcute în ciuda faptului că existau indicii că apărătorii aveau să aibă probleme în acest sector. Elementele motorizate ale "SS Standarte "Der Fuehrer"", urmate de "207. Infanteriedivision" au atins partea extrem sudică a Liniei Grebbe în seara zilei de 10 mai. Acest sector al Principalei Linii Defensive nu avea zone inundate în fața sa și de aceea germanii îl aleseseră ca principală direcție de atac al diviziei. Linia era protejată de o linie
Bătălia Olandei () [Corola-website/Science/314077_a_315406]
-
aveau capacitatea să depășească cu ușurință Rotterdamul. Winkelman ordonase mutarea tuturor armelor antitanc în regiunea din jurul orașului Haga, unde trebuia apărat sediul guvernului. Prăbușirea defensivei olandeze ar mai fi putut fi prevenită dacă contraatacurile deja planificate ar fi restabilit frontul sudic de lângă Dordrecht și linia de apărare estică de la Grebbeberg. Ținând seama de toate aceste argumente, guvernul a decis să continue lupta, dându-i un mandat generalului să accepte capitularea oricând ar fi fost potrivit și cerându-i să evite orice
Bătălia Olandei () [Corola-website/Science/314077_a_315406]
-
vestul sectorului iar cartierul general se află în Mitrovica. Trupele au primit întăriri (1,200 trupe) din partea Emiratelor Arabe Unite, si un număr mai mic din partea Danemarca. După sfârșitul războiului, Mitrovica a devenit un oraș simbol pentru divizarea etniilor din Kosovo. Jumătatea sudică a orașului care a fost serios afectată, a fost repopulata de 50,000 de albanezi. Refugiații din satele distruse au adus la creșterea rapidă a populației. O mare parte din cei 6,000 de romi au fugit în Șerbia. În
Kosovska Mitrovica () [Corola-website/Science/314185_a_315514]