5,174 matches
-
de biologie. Am fost chemați când o copilă de opt ani a Întrebat dacă se poate rămâne Însărcinată după fisting. Agenta Watson schiță un zâmbet din colțul gurii. Birourile de la Press and Journal rămaseră În urmă pe stânga, iar Logan tresări. Din cauza entuziasmului și a panicii de a fi fost pus responsabil În cazul cu punga de gunoi, uitase cu totul de vizita lui Colin Miller din dimineața aceea. Tot nu vorbise cu inspectorul Insch În legătură cu solicitarea de exclusivitate. Și Miller
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
Poc! Puse lingura la loc. — Ați văzut? Puștiulică ala alunecos stă acolo și-și varsă inepțiile și cineva vine și-l altoiește. Bang! Trânti un pumn uriaș Într-o palmă uriașă, făcându-l pe polițistul care stătea lângă el să tresară și să-și rateze gura cu lingura, trimițând o cascadă de supă pe cravată. — Scuză-mă, fiule. Insch Îi oferi un șervețel polițistului stropit. — Direct În nas! Se opri și rânjetul i se lăți și mai tare. O să fie diseară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
prima pagină, sub titlul mare: „UCIGAȘUL DE COPII LOVEȘTE DIN NOU. CADAVRUL UNUI BĂIAT GĂSIT LA TOALETĂ“ — Cum naiba de-a aflat? Insch lovi cu pumnul În masă, astfel că toate cănile, ziarele și toți cei din camera de ședințe tresăriră. Planul de a prinde ucigașul când se Întorcea să-și ia trofeul era compromis și imposibil de reparat. Toate detaliile sângeroase erau Împrăștiate pe prima pagină a ziarului Press and Journal, descrise cu revoltă și indignare. — Asta era cea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
afară, la vântul care șuiera și la zăpada care zbura, așteptând o confirmare că mașina de patrulă - Quebec Trei Unu - era În spate. Nu era ritmul lor normal, dar erau liberi. Cineva ciocăni la geamul de pe partea pasagerului, iar Logan tresări. Afară, În zăpadă, stătea un bărbat aparent emoționat, care purta o apărătoare pentru brațe bine-căptușită. Logan coborî geamul dinspre omul emoționat și spuse: — Deci... alsacianul acesta e mare, nu? Pe față i se citea că speră un răspuns negativ. Logan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
fum, aducând cu sine un vârtej de zăpadă, fluturând afișele de pe pereți. Fără să privească În jur, un bărbat masiv, Îmbrăcat ca un vagabond În ziua lui liberă, strigă: — Închide naibii ușa! Vântul răvăși blana câinelui adormit, iar labele Îi tresăriră de parcă fugărea ceva. Ceva gustos. Un iepure sau un polițist. Watson și cei doi Îngrijitori de câini se strecurară după Logan, Închizând ușa În urma lor. Priviră alsacianul adormit ca pe un proiectil neexplodat. Lingându-și buzele ca semn de anticipare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
de a-și pune piciorul jos și de a patina direct În spatele lui. Numai că nu făcu așa. În schimb, se Înjură singur fără sonor și Încetini mașina la minimum. Sunetul mobilului zgâriind interiorul buzunarului jachetei sale Îl făcu să tresară. Era Jackie, agenta de poliție Watson, care-l suna Înapoi. Rânjind, reuși să scoată telefonul și să și-l pună la ureche: — Alo? spuse, părând cât de epuizat putea. — Laz? Tu ești? Era Colin Miller. Laz, am Încercat să dau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
pus poza În toate ziarele și am pus afișe prin toate magazinele, dar n-a venit nimeni cu nimic. Se pare că nu le-a plăcut cum i se retezaseră rotulele cu o macetă. La partea cu „retezaseră“, domnul Anderson tresări. „Macetă“ determină un geamăt neliniștit. Ceea ce mă nedumerește pe mine, Cameron, e că tu nu ne-ai sunat niciodată. Adică, trebuie să fi văzut poza. A fost la știri și-așa mai departe. Logan scoase din buzunar un dreptunghi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
copil mic de luat de la creșă. Nu pot să-ntârzii... Logan făcu un semn din cap și cei doi polițiști ieșiră din sufragerie ca să arunce o privire prin casă. — V-ați mânjit hainele peste tot cu sânge, nu-i așa? Tresări, dar nu spuse nimic. — Ați plănuit-o? Întrebă Logan. Ați vrut să plătească pentru ce i-a făcut fiicei dumneavoastră? Și mi multă liniște. — Vă avem Înregistrată pe casetă, doamnă Henderson. Se uita concentrată la o pată de pe covor care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
Insch, scoțând mandatul și aruncându-i-l În față. Unde e? — Nu știu. O porni Înapoi spre sufrageria ponosită. Nu-s paznicul lui! Inspectorul făcu un pas Înainte, cu fața roșie și venele umflate pe față și pe gât. Bătrâna tresări. Vocea lui Logan rupse tensiunea. — Când l-ați văzut ultima dată? Ea clătină din cap. — De dimineață. S-a dus să-și facă nenorocita aia de muncă-n folosul comunității. Ticălosul ăla mic face mereu muncă-n folosul comunității. Pervers
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
parte din mersul anchetei? Ar fi trebuit să fie afară. Să facă ceva. Nu să stea blocată acolo, uitându-se la telenovele și bând ceai. Oftând, stinse lumina de la bucătărie și privi zăpada. Sunetul, când se auzi, o făcu să tresară. Un pocnet la ușa de la intrare. Toate firele de păr de pe spate i se sculară. Se Întorsese! Mucosul se-ntorsese acasă ca și cum nimic nu s-ar fi-ntâmplat! Un zâmbet sadic i se Întipări pe față pe când se furișa afară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
și restul casei, baia era un congelator. Stăpânindu-și un tremur, se spălă pe mâini, aruncă o privire prosopului cenușiu care atârna pe ușă și-și șterse mâinile pe pantaloni. Cineva stătea fix În dreptul ușii de la baie când o deschise. Tresări cu respirația tăiată. Strichen se Întorsese! Ea mârâi scurt și Îi dădu un pumn În față fără să se gândească, deviindu-și lovitura doar În ultimul moment, când creierul ajunse din urmă ceea ce vedea. Nu era Martin Strichen. Era mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
care tocmai îl țesălase pe dragul lui Incitatus, se întoarse și-i spuse pe neașteptate, brutal: — Ai văzut? Și de data asta a câștigat Maștera... Vorbea despre un lucru de care el nu avea cunoștință, dar care îl făcu să tresară: Maștera, mama vitregă, era femeia misterioasă din cauza căreia mama lui plânsese de furie. Potcovarul, care examina o potcoavă a calului nervos, înălță capul: — Să tot fie cincizeci de ani de când stă pitită acolo și-l pune de fiu-său să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ca să ne aducă în locul ăsta. Nu băgară de seamă că băiatul, palid, rămăsese neclintit, privind. Și Germanicus privi golful și spuse, cu autoironie: — Aici, și de o parte, și de alta, în vinele mele curge sângele dușman. Râse. Fiul său tresări auzind râsul acela, dar toți fură cuprinși de stânjeneală și nimeni nu răspunse. În tăcerea aceea, Germanicus îi ceru căpitanului flotei, magister navis, să-i arate locul precis al faimoasei bătălii. Căpitanul arătă cu degetul spre partea cea mai îndepărtată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
văzură că rafturile erau pline nu cu cărți, ci cu bucăți de in colorat, inul de Butous, extrem de scump. Rușinat, neguțătorul dădu la o parte marfa, descoperind un perete: pe el era o frescă înfățișând un bărbat așezat. — Iată-l, tresări Zaleucos. Bărbatul stătea într-o poziție de o neglijență studiată; purta o tunică albă, brațele-i scurte erau descoperite, capul rotund era întors într-o parte, ochii mari și bulbucați păreau să se distreze de cine știe ce întrebare. Zaleucos spuse: — Cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Mi s-a spus că în încăperile acelea a intrat, împreună cu Augustus, și amiralul Agrippa, bărbatul care se căsătorise cu fiica sa, Julia, și distrusese flota lui Marcus Antonius. La auzul acelor nume, care evocau neașteptat ascendența sa maternă, Gajus tresări. Privindu-l pe Germanicus, preotul declară că Agrippa era un bărbat foarte curajos. — Mi s-a spus însă că s-a împiedicat de covoarele din sala unde a văzut, în picioare, fără rușine, asemenea Venerei, statuia din cuarțit trandafiriu precum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
pe mama lui coborând pe drum. Mergea încet, trecându-și degetele peste ochi, și se așeză într-un colț; tremura, se înveli cu șalul de lână. Gajus se apropie de ea și-i spuse: — Ți-e frig. — Nu, răspunse ea tresărind, aici bate soarele. Gajus se așeză lângă ea și-i zise deodată: — Chiar dacă-mi astup urechile cu mâinile, aud lumea vorbind despre tine, despre mama ta Julia și despre Mașteră, pe care eu n-am putut s-o văd nici măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
că nimeni n-a înțeles încă asta. Sfârșitul lui Cremutius Cordo și al lui Caius Silius — N-aș fi crezut că ivirea zorilor poate provoca teamă, spuse Drusus. Orice glas care răsuna mai tare în liniștea grădinii îi făcea să tresară; zorii erau momentul arestărilor neșteptate, iar soarele aducea noutățile polițienești de peste noapte. Abia se luminase de ziuă, când își făcu apariția cavalerul Tatius Sabinus - cel care plânsese de emoție în ziua triumphus-ului lui Germanicus - și-i anunță, disperat, că se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de la natură în orbite, ca aceia ai fiului său. Dar era puternică, stăpână pe sine chiar și în cele mai mărunte gesturi, părea să nu simtă nici o emoție. La fiecare zgomot, din orice parte a casei ar fi venit, el tresărea. Ea nu. Stătea nemișcată, cu mâinile, care ajunseseră foarte subțiri, pe genunchi. Noaptea era întunecată. Ea se uita la băiat, apoi, preț de o clipă, la înșiruirea de încăperi goale. Spuse: — Ai văzut?... Dar se întrerupse. Nimeni, în întreaga Romă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
grădină nesfârșită. În casa femeii aceleia era ceva uimitor. Dar Gajus aproape că nu reușea să înainteze spre locul unde aștepta ea; ura făcea ca picioarele să nu i se poată desprinde de pardoseală. — Pui de leu, murmură ofițerul. El tresări. — Am luptat sub comanda tatălui tău, adăugă militarul. Nu-i răspunse - îi aruncă o privire, dar nu întoarse capul. Și ofițerul se uita înainte, abia mișcându-și buzele. Intrară într-un portic în stil vechi, cu pilaștri din cărămidă. Ofițerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
reginei moarte au venit prizonierii vii, fiii ei și ai tatălui meu. Tot drumul mulțimea a continuat să profereze insulte la adresa copiilor acelora și, în ciuda gărzilor, unii încercau să-i înșface. Băiatul nu vedea pe nimeni; ea, asemenea unei gazele, tresărea dacă cineva o atingea. Mâinile lor atârnau înlănțuite, dar își țineau capetele sus. În urma lor venea, pierdut, un băiețel mai mic, să fi avut vreo șapte ani. Îl puseseră în lanțuri și pe el. Din înaltul tribunei - pentru că, la doisprezece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
să zâmbească. Macro coborî glasul, însă răsuflarea îi era precipitată și greoaie. — Tiberius te folosește drept scut. Te lasă în viață pentru a-i ține la distanță pe ceilalți pretendenți. Dar te urăște cum a urât-o pe Agrippina. Gajus tresări; pentru prima oară după mulți ani, cineva rostea numele acela în fața lui. Macro continuă brutal: Când Tiberius va muri, cineva va trimite un centurion să te omoare, așa cum a fost ucis ultimul frate al mamei tale când a murit Augustus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
în sală și, laolaltă, îl aclamară imperator și îi adresară salutul pe care, în întregul imperiu, vreme de douăzeci și trei de ani îl primise numai Tiberius. Mulțumită amintirilor și sângelui care-i curgea prin vine, Gajus îl recunoscu și tresări, mai emoționat decât fusese vreodată în viața lui. Acea primă, entuziastă rebeliune militară aducea deodată în puterea lui zeci de mii de oameni înarmați, îi dăruia căile maritime ce legau Roma de provinciile mediteraneene, aprovizionarea vitală cu grâu din Aegyptus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
a Republicii, militarii și magistrații se pregătiră pentru obișnuita retorică a discursurilor celebrative; mai puțin distrați fură senatorii care îi ascultaseră discursul în Curie. Și unii, și alții observară că nu citea, că nu avea foi în mână. Și toți tresăriră când, pe neașteptate, el aminti că testamentul lui Tiberius fusese declarat nevalabil; pe oamenii aceia înarmați și nemișcați care se simțeau stăpânii Romei îi anunță senin că, deoarece testamentul nu era valabil, erau anulate și dările în bani pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
nu era nimic în care i s-ar fi putut agăța piciorul. „Zeii anunță destinul prin semne infime“, spusese într-o zi Zaleucos. Împăratul declară: — În loc să înarmăm mereu noi legiuni, mai bine să trimitem ambasadori și să vorbim. Sertorius Macro tresări. Împăratul zise: — Să redăm autonomia vechiului stat al Ciliciei, unde toate rudele lui Artavadse au fost ucise... Să-l eliberăm pe fiul prizonier al lui Antiochos, regele din Commagene, care a fost pe nedrept destituit de Tiberius. Să reinstaurăm autonomia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
astfel, Împăratul privea apa nemișcată, și din străfundul minții sale se ivea, suprapunându-i-se, imaginea provei aurite care putrezea în portul Alexandria. — Manlius, îl strigă pentru a treia oară, tu îmi vei construi o stradă largă de jur-împrejurul lacului... Manlius tresări, pentru că de-acum știa bine când glasul Împăratului se schimba astfel, cu pauze aproape hipnotice, un glas care nu poruncea, ci descria ceea ce vedea altundeva. — De jur-împrejurul lacului? repetă, pe jumătate surprins, pe jumătate plin de respect. — Și o vei pava
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]