KorAP: Find »[drukola/base=urî & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...171 172 173 ...326 >

8,137 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453

contractă tot corpul. — Ba nu ! strig mânioasă spre ecran. N-am În nici un caz 58 de kilograme ! Am... vreo... 53... și jumate... Cuvintele Îmi Îngheață pe buze În momentul În care Întreaga cameră se Întoarce să se uite la mine. — ... urăște chestiile croșetate... Din sală se aude un icnet puternic. — Urăști chestiile croșetate ? se aude vocea uluită a lui Katie. Nu ! zic, răsucindu-mă Îngrozită spre ea. E o greșeală ! Îmi plac la nebunie chestiile croșetate ! Știi bine asta. Dar Katie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
am În nici un caz 58 de kilograme ! Am... vreo... 53... și jumate... Cuvintele Îmi Îngheață pe buze În momentul În care Întreaga cameră se Întoarce să se uite la mine. — ... urăște chestiile croșetate... Din sală se aude un icnet puternic. — Urăști chestiile croșetate ? se aude vocea uluită a lui Katie. Nu ! zic, răsucindu-mă Îngrozită spre ea. E o greșeală ! Îmi plac la nebunie chestiile croșetate ! Știi bine asta. Dar Katie iese ca o furtună din cameră. Îi dau lacrimile când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
crezi că ești deasupra noastră, nu ? — Nu ! exclam șocată. Nu cred deloc că... Dar Wendy a ieșit deja ca o vijelie. — Bravo, zic, cu voce ușor tremurândă. Bravo ! Nu era destul ce mi se Întâmplase, acum o să mă mai și urască toată lumea ! Expir adânc și mă privesc lung În oglindă. Tot nu-mi vine deloc să cred cum mi s-a schimbat viața, cât ai bate din palme. Toate lucrurile În care credeam s-au dovedit false. Bărbatul meu cel perfect

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322

că nu trebuia să mă grăbesc să trag o concluzie. — Deci totul e OK între noi, da? zice Luke, și vocea lui e caldă și gata să mă tachineze. Reluăm de unde am rămas? — Dar cu New Yorkul ce e? spun, urându‑mă în clipa în care deschid gura. Și asta e tot o greșeală? Urmează o pauză lungă, oribilă. — Ce‑ai auzit despre New York? întreabă într‑un sfârșit și, spre groaza mea, își ia un ton profesional și distant. O, Doamne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
prea agitat. Și oamenii sunt pur și simplu extraordinari. Deși cam duși, după părerea mea. În comparație cu cine? îmi vine să‑i răspund. Cel puțin, ei nu îi spun apei „ho“ și nici nu cântă Wagner în public. Dar ar fi urât din partea mea. Așa că nu zic nimic, nici el nu zice nimic și, când se deschide ușa, amândoi ridicăm privirile, plini de recunoștință. — Bună! zice Suze. Ai și venit! Fii atent. Mă duc până la mașină, că azi‑noapte a trebuit s

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
cea mai imensă băutură pe care am văzut‑o în viața mea. Aproape că nici n‑am reușit s‑o termin. (Dar până la urmă, am reușit. După care am mai băut un pahar, pur și simplu pentru că ar fi fost urât din partea mea să‑l refuz.) Plus că toată lumea e atât de drăguță tot timpul. Personalul hotelului îți zâmbește ori de câte ori te vede, și, când spui „mulțumesc“, îți spun „cu plăcere“, ceea ce n‑ar face niciodată în Anglia, doar ar mormăi ceva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
Mă uit la el iritată. — Și crezi că n‑am să fac față, da? — N‑am zis asta. Spun doar să o iei încet. Încearcă să simți pulsul orașului; imaginează‑ți cum ar fi să trăiești aici. Poate o să‑l urăști! Poate o să‑ți dai seama că‑ți e imposibil să locuiești aici. Firește, eu sper din suflet să nu se întâmple asta... dar nu trebuie să ne avântăm cu capul înainte. — Aha, spun încet. Înțeleg. — Așa că vezi cum te simți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
această clipă. Să nu uiți niciodată această clipă, Becky, pentru că acum viața ta e perfectă. Restul este un abur de plăcere și beție, plutind spre uitare. Singurul lucru pe care mi‑l amintesc este imaginea lui Luke sărutându‑mi pleoapele, urându‑mi somn ușor și spunându‑mi că mă iubește. Ăsta e ultimul lucru de care‑mi amintesc. Și apoi, ca un accident de mașină, se întâmplă. The Daily World, Vineri, 5 octombrie 2001 SÎNT CEEA CE PAR A FI? EXPERTA FINANCIARĂ

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
toate astea au dispărut. — Vai, Bex! Suze plânge și ea de‑a binelea. Mă simt atât de groaznic! — Nu e vina ta! Iau un șervețel și‑mi suflu nasul. Dacă e vina cuiva, e a celor de la Daily World. — Îi urăsc! zice Suze pe un ton sălbatic. Ar trebui spânzurați și biciuiți. Așa a zis Tarkie. — A, da? zic, după o pauză. Deci... l‑a... văzut și el, așa‑i? — Sinceră să fiu, Bex, cred că sunt puțini cei care nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
ce am e... un catralion de pantaloni negri. Și niște tricouri. — Și un costum de scrimă, se bagă Suze. În camera de alături sună telefonul, dar nici unul dintre noi nu se mișcă. — Și un castron de lemn pe care îl urăsc. Scot un hohot care e pe jumătate un oftat. Și patruzeci de rame foto. — Și un pulover de designer cu două gâturi. — Și o rochie de cocktail, Vera Wang. Mă uit în jur prin cameră, brusc alertată. Și o geantă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246

chipul lui Mao după ce a intrat în Orașul Interzis și a devenit un împărat modern. Nici urmă a faptului că eu și Mao fuseserăm cândva îndrăgostiți până la moarte. Mama îi spune fiicei că atât tatăl ei, cât și ea însăși urăsc lașii. Vorbele nu au nici un efect. Nah e prea înfrântă. Mama o privește ca pe o bucată de lemn putred, care nu va putea fi transformată nicicând într-o mobilă frumoasă. Îi este atât de teamă, că vocea îi tremură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
capetelor care sunt agățate de poarta orașului a doua zi. Colegii mei de școală vorbesc între ei așa: O să te omor și o să-ți agăț capul într-un cârlig, și apoi o să-ți vâr între dinți o pipă cu opiu. Urăsc școala. Sunt subiectul atacurilor pentru că nu am tată și mama mea lucrează în slujbe care stârnesc suspiciune. O implor pe mama să mă transfere la altă școală. Dar situația nu se schimbă. Se înrăutățește până într-atât, încât într-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
A obosit să fie un nimeni și s-a săturat să fie săracă. S-a săturat de oameni care să-i spună că înfățișarea ei nu e vandabilă. Stă pe jos și își cercetează chipul într-o oglindă cât palma. Urăște să dea ochii cu imperfecțiunile ei: maxilarul inferior e un pic prea ieșit în afară și buzele sunt subțiri; distanța dintre nas și buza superioară e cu câțiva milimetri prea mare. Își calculează șansele și caută alternative. A auzit povești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
al sensibilității și pasinii pure. Pentru Yu Qiwei, era o stea în universul lui, pentru Tang Nah, ea este universul. Tang Nah e precum un cal bătrân care știe drumurile prin Shanghai. În cercul lui, toată lumea admiră Occidentul și îi urăște pe japonezi. La petrecerile lui, aproape întotdeauna izbucnesc cântece. Lumea se ia la întrecere care să cânte mai tare. Compozitorii scriu notele pe șervețele, iar muzicienii interpretează melodia. Dramaturgii își construiesc scenele între toasturi, iar actorii le joacă pe loc.

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
să însemn ceva. Mă așteptam să văd același efort și la tine, căci ești un bărbat talentat. Ești dator să nu-ți irosești viața. Ești dator să acționezi la cea mai înaltă capacitate a ta. Să arăți lumii cine ești. Urăsc când te văd ca drogat cu opiu de aceia pe care-i numești prietenii tăi. Afirmi că ești un artist numai pentru a te eschiva de la obligații. Îți dă un motiv să fii leneș. Nu e adevărat că, chiar și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
pentru Mao ca secretar de partid regional. A fost făcut primar în Qingdao. Nu știu nimic cu privire la cauzele din care a murit în floarea vârstei. Habar nu am de fericirea sau nefericirea lui. Știu că soția lui, Fan Qing, mă urăște. Sentimentul e reciproc. Ce se întâmplă la final nu mai e grija mea. Ratații îmi lasă un gust neplăcut. * Tânăra începe să cunoască regiunea centrală a Chinei, ușoara ridicătură a câmpiei Shan-Bei. E un peisaj sumbru. Lângă un râuleț ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
Dimineața, lasă ușa deschisă, ca vântul să vâjâie înăuntru. Asta îi procură o plăcere imensă. Îi aud râsul bărbătesc. Vântul aspru o să-ți remodeleze oasele și nervii! E fericită că m-a lăsat fără replică. Slavă lui Buddha că e urâtă, mă gândesc în sinea mea. Cu așa o siluetă scundă și îndesată, sunt sigură că are parte de multă singurătate. Tunsoarea ei, potrivit propriilor spuse, e inspirată de Shakespeare. Seamănă cu o umbrelă deschisă. Fața ei prelungă are linii ascuțite

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
americani imperialiști și tigri de hârtie și zice că ar trebui să fie rași de pe fața pământului, dar învață engleza și se pregătește ca într-o zi să viziteze Statele Unite. Își îndeamnă poporul să învețe de la ruși, dar el îl urăște pe Stalin. În 1938, Lan Ping se trezește îndrăgostită de Mao Zedong. Se îndrăgostește de poetul din el, poetul a cărui soție eroină, Zi-zhen, încearcă să-l omoare. Deși mai târziu Mao se va comporta ca un împărat și își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
o să pleci. Dar trebuie. O, cerule, trebuie să te părăsesc. El se încalță și se îndepărtează de pat. Ea încearcă să se miște, dar își simte picioarele ca de plumb. Ce se întâmplă cu tine? țipă el. Ești o lașă? Urăsc lașii! M-auzi? Urăsc, urăsc, și iar urăsc lașii! Pleacă acum. Supune-te ordinului meu. Pleacă! Pleacă! Părăsește-mă, părăsește Yenanul! Afară! Ea pășește spre ușă. Are mâna pe clanță. Îl aude văitându-se în urma ei: Războiul mi-a luat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
O, cerule, trebuie să te părăsesc. El se încalță și se îndepărtează de pat. Ea încearcă să se miște, dar își simte picioarele ca de plumb. Ce se întâmplă cu tine? țipă el. Ești o lașă? Urăsc lașii! M-auzi? Urăsc, urăsc, și iar urăsc lașii! Pleacă acum. Supune-te ordinului meu. Pleacă! Pleacă! Părăsește-mă, părăsește Yenanul! Afară! Ea pășește spre ușă. Are mâna pe clanță. Îl aude văitându-se în urma ei: Războiul mi-a luat tot, soțiile și copiii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
cerule, trebuie să te părăsesc. El se încalță și se îndepărtează de pat. Ea încearcă să se miște, dar își simte picioarele ca de plumb. Ce se întâmplă cu tine? țipă el. Ești o lașă? Urăsc lașii! M-auzi? Urăsc, urăsc, și iar urăsc lașii! Pleacă acum. Supune-te ordinului meu. Pleacă! Pleacă! Părăsește-mă, părăsește Yenanul! Afară! Ea pășește spre ușă. Are mâna pe clanță. Îl aude văitându-se în urma ei: Războiul mi-a luat tot, soțiile și copiii... Inima

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
te părăsesc. El se încalță și se îndepărtează de pat. Ea încearcă să se miște, dar își simte picioarele ca de plumb. Ce se întâmplă cu tine? țipă el. Ești o lașă? Urăsc lașii! M-auzi? Urăsc, urăsc, și iar urăsc lașii! Pleacă acum. Supune-te ordinului meu. Pleacă! Pleacă! Părăsește-mă, părăsește Yenanul! Afară! Ea pășește spre ușă. Are mâna pe clanță. Îl aude văitându-se în urma ei: Războiul mi-a luat tot, soțiile și copiii... Inima mea a fost

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
ai fi din nou borțoasă. Ești răutăcioasă, ca de obicei, Fairlynn. Zâmbesc și mă așez. Îți place să mă faci să mă simt prost. Știi bine că-ți place la nebunie să-mi faci asta. O, Lan Ping, oricum mă urăști. Știam asta deja amândouă atunci când ne-am cunoscut. Vreun progres în viața ta personală, Fairlynn? Câți ani ai, de fapt? Ea își aprinde o țigară. Treizeci și șase. Sunt prea ocupată. E un pretext obișnuit pentru cele care nu sunt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
n-o să mă alătur concubinelor din Orașul Interzis. Jiang Ching strânge din dinți, închizând revista. Nu am ce căuta alături de ele. Sufletele abandonate. Numele pe care le cinstesc medaliile strălucitoare, plăcuțele și porțile din piatră. Puțin îmi pasă de așa ceva. Urăsc această atmosferă, umiditatea ei. Eu am poftă de lumini puternice, fierbinți. Nu voi lăsa ca răceala unui mausoleu să se infiltreze în pielea mea. Kang Sheng este cel care mă informează de sifilisul lui Mao. El, din nou. Sunt paralizată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
a găsi ceva de făcut, pentru a uita de nefericirea care nu-i dă pace. Nu că eu aș fi vreo expertă, dar Mao e un analfabet desăvârșit în ce privește știința. Eu respect doctorii, mai ales dentiștii. Mao, însă, nu. Îi urăște. Sărmanul domn Lin-po. Tremura de fiecare dată când venea să curețe dinții președintelui. Ca și cum ar fi fost chemat să jupoaie de piele un dragon. Președintele poate fi înspăimântător pentru o persoană obișnuită. Dentistul tremura atât de tare, că președintele crezu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]