4,489 matches
-
funcțiuni cu care l-am însărcinat. De asemenea, Siguranța nu este, mai mult decât este necesar, trăsătura distinctivă a societății franceze. Ea ar fi completă sub regimul al cărui analist m-am făcut pentru moment; siguranță în viitor, deoarece nicio utopie nu ar putea să se impună împrumutând forța publică; siguranță în prezent, deoarece această forță ar fi consacrată exclusiv combaterii și nimicirii injustiției. Aici, trebuie desigur să spun un cuvânt despre consecințele cărora le dă naștere Siguranța. Iată deci proprietatea
by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
muncă; celălalt instrucție și, un altul, pensii pentru toți cetățenii. Iată aici un altul care vrea să răstoarne toți regii de pe suprafața pământului și să decreteze, în numele fraternității, războiul universal. Mă opresc. Este destul de evident că, pe această cale, sursa utopiilor este inepuizabilă. Ele vor fi respinse, se zice. Fie; dar este posibil ca ele să nu fie respinse și asta este de-ajuns ca să se creeze incertitudine, cea mai mare nenorocire la adresa muncii. Sub acest regim capitalurile nu vor putea
by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
Dacă, deci, îmi conced o dată că Liberul- Schimb este dreptul abstract, ei se vor înrola cu hotărâre sub drapelul său. În consecință, le-am adresat apelul meu. Știți dumneavoastră ce mi-au răspuns? Iată: Liberul-Schimb al dumneavoastră este o frumoasă utopie. El este întemeiat pe drept și pe justiție; el realizează libertatea; el consacră proprietatea; el ar avea drept consecință uniunea popoarelor, domnia fraternității printre oameni. Aveți de mii de ori dreptate în principiu, dar noi vă vom combate până la extreme
by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
schimb, care apărea atunci în ultimele sale numere, fie în Jurnalul economiștilor, fie în micile pamflete al căror succes, grație Cerului, a devenit popular. Și să adăugăm următorul fapt, spre onoarea economiștilor: toți rivalizau în zel în această cruciadă împotriva utopiei. În timp ce Bastiat se servea de prima tribună care îi ieșea în cale pentru a combate sofismele și iluziile socialismului, domnul Michel Chevalier publica, în Jurnalul de dezbateri, curajoasele și remarcabilele sale scrisori privind organizarea muncii; domnul Wolowski avea să-l
by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
ele sunt proză curată. Numai Dinu Millian, autobiografie acoperită în spiritul seriei Jacques Vingtras a lui Jules Vallès, constituie o interesantă imagine a tumultuoasei epoci (Iașul fantomatic în părăsire, suferințele de internat, tatăl nebun, mama bolnavă și alterată de lipsuri, utopiile de tinerețe). C. DOBROGEANU-GHEREA Criticii "metafizice" a lui Maiorescu încearcă a-i opune o critică naturalistă, științifică, "arătînd pricina... cea mai apropiată" a operei literare, C. Dobrogeanu-Gherea (Solomon Katz, 1855-1920). Noțiunile de rasă, mediu și moment din estetica lui Taine
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
pe teren internațional ca la gheriști, revista avu grije să corecteze vechiul titlu al lui Vlahuță Viața cu adaosul românească. Dealtfel nici o îndoială asupra naționalismului poporaniștilor. C. Stere, admirator al lui Coșbuc și al lui Goga, lămurea că nu voia utopii, dreptate abstractă pentru proletarii din toate țările. El cerea dreptate socială pentru țărani, aceasta în vederea tocmai a înfăptuirii "ființei naționale a milioanelor" de români "împrăștiate de puhoiul crunt al puterilor oarbe ale istoriei". Ca și Eminescu, C. Stere admitea sacrul
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
prin retorism excesiv și afectivitate pronunțată la nivelul expresiei verbale. La polul opus, se află limbajul totalitar, care valorifică capacitățile de manipulare prin intermediul manifestărilor discursive. Pericolele pe care le implică un astfel de fenomen sunt ilustrate în spațiul artistic de utopia negativă a lui Orwell. Modelul Orwell pleacă de la premisa că orice discurs politic este "destinat a face minciunile să sune verosimil și crima respectabilă" și "a da o aparență de soliditate vântului pur"71, atrăgând atenția asupra fenomenului de corupere
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
limbajul democratic, limbajul totalitar înregistrează o pondere net superioară în literatura de specialitate. Puterea aproape magică pe care o deține cuvântul în regimurile totalitare atrage atenția cercetătorilor, preocupați să identifice strategiile, rațiunile, efectele pe care le are limbajul în construcția utopiei totalitare. Dincolo de funcția instrumentală a limbajului, regimul totalitar exploatează funcția creatoare a acestuia. Definit drept "manifestarea discursivă a unei puteri absolute propagandă, ideologie, "ideocrație""72, limbajul totalitar manifestă un impact covârșitor asupra spiritului și sensibilității auditoriului și, nu în ultimul
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
care, deconcertând prin asociațiile insolite și dezinvoltura (auto)producerii textului, provoacă realul să ia chipul anamorfozelor memoriei. Compozițiile sunt muzicale, contrapunctice, folosind laitmotivul. Decupajul în contingent alternează cu plăsmuirile imaginației deformante, normalitatea / anodinul cu fantasticul, suavitatea arcadică cu violența expresionistă, utopia cu demistificarea ei amară sau ironică - adevărat „bâlci cosmic”, observă Radu G. Țeposu, constatând „incoerența ontologică” a lumii acestor texte. O tensiune între poli opuși, între materie și spirit, îmbrățișare și ironizare a cosmosului există în întreaga poezie a lui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286914_a_288243]
-
modernului în interiorul unui cartier vechi, ca la Beaubourg, astfel încât eclectismul pare a fi o dominantă cultural-estetică a postmodernismului, cu principiul "nimic nu este a priori ilegitim". O întrebare rămâne totuși fără un răspuns clar conturat în acest context: "după sfârșitul utopiilor și al marilor povestiri vom asista, oare, la sfârșitul marilor opere?"35. 1.1.2. Indicii "arheologice" Reconstituirea termenului trebuie să-și asume din start faptul că originea sa este încă incertă, după unii comentatori el a apărut la sfârșitul
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
să capete contur începând cu anul 1960, "se organizează în jurul unei familii de concepte, împărtășește asumpții metodologice și o sensibilitate generală care atacă metodele și conceptele moderne pe care le consideră totalizatoare și reducționiste"78. În acest "atac" au intrat utopiile, principiile și credințele modernismului în fundamente absolute, obiectivitate, scheme deterministe de explicare, postmodernismul deschizându-se mai curând înspre contingență, spontaneitate, chiar haos, scepticism (de multe ori radical), relativism și nihilism. Dar trăsăturile postmodernismului în genere sunt și acelea ale paradigmei
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
nici stilul, ambele colaborând la realizarea scriiturii. Ne întoarcem astfel la rolul scriitorului în actul scrierii, la partea de umoare personală, biologică din stil. Situarea pre-impusă a scriitorului în niște cadre date îl determină pe Barthes să vorbească despre o utopie a limbajului, din moment ce scriitura nu-și poate inventa limbajul decât ca proiect și nu ca realitate primă. Semnul literar este supus unei fatalități care face ca "un scriitor să nu poată înscrie un cuvânt fără să adopte clișeele proprii unui
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
în discuție discursivitatea postmodernă. În general, dacă modernismul și-a construit proiectul în jurul ideii de organizare rațională a lumii, proiect considerat de cele mai multe ori ca fiind utopic, postmodernismul renunță la acest ideal al rațiunii și este astfel echivalat cu "decăderea utopiei". Sarcina filosofiei a fost definită aproape dintotdeauna ca fiind aceea de a cultiva rațiunea, iar "ideea raționalității ordinii universale este la fel de veche ca filosofia însăși, și "postmodernismul" este atunci și expresia pentru sfârșitul filosofiei, și chiar și a formei ei
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Lane). Cărțile sale, alături de numeroasele articole pe care le-a publicat periodic au dezvoltat o serie de idei care au dat naștere multor controverse legate, de exemplu, de afirmații de tipul: "războiul din Golf nu a avut loc"; "America este utopia realizată"; "realitatea, ca și socialul au dispărut" etc. De asemenea, ca și pentru majoritatea filosofilor postmoderni, abuzul de concepte științifice și împrumutul unui vocabular științific, chiar dacă sub forma metaforelor sau a altor figuri de stil, i-au fost sancționate de către
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
relației dintre iluzie și realitate. În viziunea sa, cultura noastră este în curs de a extermina iluzia sub toate formele sale, iar puterea ei a trecut în lucruri, în tehnologie și alte tipuri de tehnică, ceea ce semnifică, de altfel, că utopia a murit. Într-o anumită accepțiune, realul s-a pierdut în profitul virtualului, dar pierderea cea mai gravă este aceea a iluziei în forma sa radicală. Nu mai este vorba despre iluzia sfârșitului, ci de sfârșitul iluziei, acea iluzie vitală
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
care disimulează că nu există nimic (era simulacrelor și a simulării, în care separarea realului de artificial este considerată mai mult decât problematică). În eseul "Simulacres et science-fiction", Baudrillard reia diviziunea simulacrelor prin raportare la alte concepte, precum cel de utopie sau science-fiction. În această abordare a problemei, simulacrelor de prim ordin, în calitatea lor de simulacre naturale, care se bazează pe imagine și imitație, le corespunde imaginarului utopiei (particularizată de Baudrillard prin dorința de a restitui în mod ideal imaginii
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Baudrillard reia diviziunea simulacrelor prin raportare la alte concepte, precum cel de utopie sau science-fiction. În această abordare a problemei, simulacrelor de prim ordin, în calitatea lor de simulacre naturale, care se bazează pe imagine și imitație, le corespunde imaginarului utopiei (particularizată de Baudrillard prin dorința de a restitui în mod ideal imaginii lui Dumnezeu natura sa). Simulacrelor de ordinul doi, catalogate ca productive și fondate pe energie, forță și materializare tehnologică, le corespunde science-fiction-ul (ca exemple pentru această categorie, sunt
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
informației, a ciberneticii și a modelului, nu le corespunde nici o formă de imaginar, și nici o formă de teorie, ambele fiind considerate încheiate în acest moment al simulării. Mai mult decât atât, Baudrillard afirmă că însuși "realul a devenit veritabila noastră utopie"472, dar care este catalogată pesimist ca fiind de ordinul imposibilului. 5.2.3. Stadiul fractal al simulacrului O completare adusă acestei organizări pe niveluri a simulacrelor intervine în incitantul eseu "Après l'Orgie", în care condiția actuală, ce urmează
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
a simulacrelor intervine în incitantul eseu "Après l'Orgie", în care condiția actuală, ce urmează momentului exploziv al modernității, care a adus totul la un grad zero în urma autolichidării sale prin exces, este caracterizată drept o "stare de simulare", o utopie realizată, în care totul este saturat, transparent și lipsit de sens. Dacă stadiului natural al valorii îi corespundea referentul natural și valoarea de întrebuințare, stadiului comercial îi corespundea un echivalent general prin intermediul valorii de schimb, iar stadiului structural îi corespundea
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
de "geniu rău" de la Descartes rămâne una interesantă și demnă de urmărit. 5.3. Simulacrul final America 5.3.1. Hiperrealitatea și discursul său Poate cel mai revelator exemplu de simulacru descris de către Baudrillard este acela al Americii, formă a "utopiei realizate", a deșertului și vitezei, care asigură un tip de alteritate radicală omului european, prins într-o mentalitate și o metafizică ce par a-l ordona într-un mod extrem de diferit față de prototipul omului american. Lucrarea în sine este una
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
configurarea perfectă a acestuia" sau chiar modelul său. Astfel, Baudrillard respinge interpretarea banală în termenii visului sau ai imaginarului, propunând varianta în care "America nu este nici un vis, nici o realitate, ea este o hiperrealitate. Este o hiperrealitate pentru că e o utopie care s-a trăit ca realizată chiar de la început"496. Un rol important în calificarea Americii drept simulacru este și faptul că Baudrillard găsește aici multe situații care îi confirmă trăsăturile simulacrului în practică. De exemplu, simulacrul de ultimul nivel
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
viziunea adoptată asupra modernității europene aceasta trebuie să se întemeieze pe viitorul său, care este deja înfăptuit, și anume modernitatea radicală a Americii ("America este versiunea originală a modernității; noi suntem versiunea dublată sau subtitrată"502), percepută în termenii provocării "utopiei realizate". Relația dintre hiperrealitate și modernitate devine astfel una ce trebuie discutată, din moment ce America este echivalată atât cu hiperrealitatea, cu spațiul general al simulacrului, cât și cu modernitatea îndeplinită. Baudrillard 503 explică faptul că afirmarea hiperrealității Americii a fost dintru
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
a realului, așa cum realul nu este decât o provocare adusă teoriei. Dacă încă mai putem găsi o teorie care să nu se supună realului, înseamnă că suntem salvați de prea marea "viclenie" a realității și că ideea poate exista, iar utopia mai poate trăi. Pentru aceasta, susține Baudrillard, trebuie ca teoria să manifeste un "orgoliu" nemăsurat față de viitor, să reprezinte o provocare adusă lumii și să devină un eveniment prin capacitatea sa de anticipare a lucrurilor viitoare (de altfel, despre Baudrillard
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
intern al modernismului" (ibidem). 186 Ihab Hassan, The Postmodern Turn. Essays in Postmodern Theory and Culture, p. 88. 187 Ibidem, p. 33. 188 Mircea Cărtărescu amintește că "opoziția modern/postmodern este coerentă cu opozițiile epistemologie/ontologie (Brian McHale), autoritate/anarhie, utopie/ heterotopie (Vattimo), hermeneutică/erotică (Susan Sontag), în fine, cu celebrele opoziții care subîntind lumea lui Thomas Pynchon: negentropie/entropie și schizofrenie/paranoia" (Postmodernismul românesc, p. 89). 189 Linda Hutcheon, Poetica postmodernismului, p. 89. 190 Situație subliniată de Derrida în (Ex
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
ideea de universal pe care se întemeiază cultura europeană și o serie de alte valori: "Noi suntem o cultură cea europeană care a pariat pe universal, iar primejdia care o pândește este aceea de a pieri din cauza universalului", în timp ce "principiul utopiei realizate explică absența și de altminteri inutilitatea metafizicii și a imaginarului în viața americană"; "noi suntem cei care ne închipuim că totul culminează în transcendență și că nimic nu există fără să fi fost mai întâi gândit în concept. Lor
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]