5,438 matches
-
text corectat în repetate rânduri, care abia în formă tipărită își găsește liniștea, e de pomenit, ca exemplară, una dintre pietrele acelea de mormânt ieșite din uz și care, fiindcă sorocul lor s-a consumat, au fost înlăturate și acum zăceau, stivuite neglijent, într-o parte. Ea a fost cea căreia, conform voinței meșterului Göbel, inscripția încastrată conic trebuia să-i fie înlăturată atât de radical, încât pe partea la vedere a pietrei nimic să nu mai amintească de un bărbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
se considere ceva deosebit, eventual artist. Mai târziu, el mi-a povestit despre Breslau, pe când orașul era încă întreg, apoi până la urmă disputat în lupte grele și distrus. În acest timp, el îi deplângea mai puțin pe nenumărații morți care zăceau pe străzi și erau aruncați de comandouri de debarasare în gropi comune, ci mult mai mult faptul că nu putuse să ridice o piatră funerară pentru nici unul dintre cadavrele adunate-n mormane. Frații silezieni erau iubitori de literatură. Știau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
un atelier sub supravegherea blândă a lui Pankok; în roman, lui i-a revenit, sub numele de „von Vitlar“, un rol fantomatic. Iar prietenul Geldmacher, despre care are să se mai povestească, s-a preschimbat într-un bucătar specializat în spaghete zăcând bolnav la pat, care, comunist fiind, o venera totodată pe Regina Angliei și, atunci când cânta la flaut, amesteca Internaționala cu God save the Quee“. E drept că, atunci când ești autor, devii treptat robul personajelor tale inventate, dar cu toate astea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
frumoasă ca mine. Ceea ce s-a petrecut înainte și după nuntă, în timp ce alte întâmplări începeau, își urmau cursul lor, se sfârșeau, întrerupte doar pentru puțin timp de schimbarea grăbită a locuinței și de vești despre suferința mamei mele - acum, ea zăcea într-un spital în Köln-Nippes -, ceea ce mai târziu m-a sfâșiat pur și simplu, m-a paralizat, m-a eliberat și a început să fie așternut pe hârtie sau să ia formă în lut, aducându-mi ceva bani și primul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
în tăcere. Hartung, profesorul meu, care o dată pe săptămână participa la o partidă de băutură ce se întrunea în Bayrischer Platz în jurul poetului Gottfried Benn, i-a supus spre evaluare maestrului, inabordabil din principiu, câteva dintre poeziile mele; mama, care zăcea într-o cu totul altă societate, nu s-a ales cu nimic de pe urma importantei evaluări de versuri cu sau fără rimă. Iar atunci când sora mea mi-a scris - ori a fost cumva tata? - să vin imediat, sfârșitul era foarte aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
aproape, am plecat la scurt timp după ce auzisem de la Hartung că Benn numise poeziile mele „foarte promițătoare“, dar că apoi spusese „Mai încolo, elevul dumneavoastră are să scrie proză“; am călătorit cu trenul interzonal, fără Anna, la Köln, unde mama mea zăcea pe moarte în spitalul Sankt Vinzent. Încet-încet, m-a recunoscut. Voia să fie sărutată de fiu. Iar eu am sărutat buzele ei strânse de durere, fruntea, mâinile ei neliniștite. Patul ei pe rotile fusese mutat din salonul cu mai multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
venit să confirme aprecierea profetică a lui Gottfried Benn la adresa poeziilor mele: „O să scrie proză mai târziu...“ Olivetti, însă, încă mai scuipa poezie după poezie. Îmi găsisem tonul, sau un ton vagabondând parcă fără stăpân mă găsise pe mine. Poeziile zăceau adunate într-o mapă din care, într-o bună zi, Anna și - aflată la noi în vizită - sora mea au ales o jumătate de duzină și le-au trimis la Süddeutsches Rundfunk, deoarece acest post de radio, cum scria în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
dâra lui de bale, să măsoare câmpiile politice și să-i scoată din cap progresului visul despre „marele salt“. Dar deocamdată rămâneau sugestii, tatonări și anticipări inconștiente, pentru care nu există nici o explicație. În orice caz, e de presupus că zăcea, acumulată, o masă copleșitoare de materiale, care tocmai de aceea respira prin scurte semnale și lăsa să se recunoască ceva încă nearticulat, ceva care nu voia, încă nu voia să iasă la lumină. Scriind sau desenând, punând la bătaie toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
gemenii noștri, care în curând aveau să împlinească un an, în Elveția, unde, cu privirea spre culisele montane ale Tessinului licărind în arșiță, am hrănit-o pe Olivetti a mea cu capitole în care zăpada cădea peste zăpadă și Marea Baltică zăcea până departe sub un pod de gheață. Reîntorși la Paris, Anna dansa sub supravegherea severei madame Nora, în vreme ce eu scriam, dar eram cu o ureche pe direcția gemenilor. Când și când venea prietenul Höllerer, mâzgălea cu cerneală violetă cărți poștale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Razón“, Grădinarul ilustrat de Peluffo, Comoara tinereții, La donna delinquente de Lombroso, și câte alte. Izedin iera cu capsa pusă. Iar lu măndel mi s-a luminat pricina cât ai zice pește: luase atacu literar dă la cap. Pă masă zăcea gogeamitea pachetu dă cărți. Doctoru, care nu-i iera mintea decât la cum să mă pună la Încercare, voia să se scape dă Izedin, așa că i-a juruit: — Nu-ți face griji. În noaptea asta Îți citesc cărțile. Nu știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
În secretariat. M-am poticnit În ceva dă pă dușamea. M-am ciucit la pământ. Am atins niște păr cu mâna. Apoi un nas și niște ochi. Nu știam ce făceam, și mi-am zmuls legătura dă pă ochi. Abenhaldun zăcea pă covor, cu gura ciubăr dă bale și sânge; l-am pipăit; căldicel Încă, da d-acu iera hoit pă bune. În odaie nema. Am văzut bățu, Îmi zburase dân mână; și avea sânge pă bot. Abia atunci m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
o iubea din ce În ce mai profund; nu peste multă vreme, a aflat că prințesa trăia În Argentina, unde conducea, fără să abdice de la propria-i morgue aristocratică, un stabiliment solid În Avellaneda. Doar În ultima clipă scosese diamantul din tainița unde acesta zăcea; acum, că știa unde se afla prințesa, ar fi preferat să moară decât să-l piardă. Desigur, lunga istorie relatată de buzele bărbatului care, după propria sa mărturisire, era și grăjdar, și hoț mi-a picat greu la stomac. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
opulentă a soției mele. Pumita a murit; În amintire, misiunea Îi e negrăit de patetică. O glumă proastă a marelui teatru de păpuși: În seara de 23 iunie râdea și se bălăcea după cină la căldura verbozității mele; pe 24, zăcea otrăvită În iatacul său. Destinul, care nu-i domn, a făcut ce-a făcut ca s-o descopere chiar nevastă-mea. II În după-amiaza zilei de 23 iunie, chiar Înainte de a muri, Pumita l-a văzut pe Emil Jannings murind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
Își bisectează capitalul În două ramuri: pe cea mai mare o hărăzește fiului legitim - un ciubăr de mălai băgat În convoaiele năvalnice ale metroului, care se va extinde Întreit Într-un singur cincinal; iar pe cea mai mică, cea care zăcea somnoroasă În frugale documente, fiului rezultat dintr-un război just, Eliseo Requena; și totul fără lipsa de măsură de a-mi amâna sine die plata onorariilor și de a se Înfuria precum tigrul pe directorul tipografiei, rău platnic din fire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
pe ochi, ca să-mi continuu truda, când, de cealaltă parte a rotondei, a răsunat fatidica Împușcătură. Afară am dat nas În nas cu Requena. Ușa dormitorului lui Ricardo era larg deschisă. Pe podea, maculând cu sângele dezonoarei blana pufoasă, hoitul zăcea În decubit dorsal. Revolverul, cald Încă, Îi străjuia somnul de veci. O spun sus și tare. Hotărârea a fost premeditată. Așa o coroborează și o confirmă deplorabilul răvășel pe care ni l-a lăsat: amărât ca al celui care ignoră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
legumă stătută și un carcalete cu molan, m-am ciocnit În ogradă cu târlanu, care nici când l-am salutat n-a răspunsără. Da vezi carvazică ce ie azardu: unșpe zile, nici mai mult, nici mai puțin, la fix, a zăcut hoitu În odaia mare, de dă În prima ogradă, după obicei. Știți doar matale că la cei care au mas acolo li se furlandisesc talentele la cap; de-un paregzamplu, Paiu Fioros, care cerșeștorește dă pamplezir, deși unii zic c-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
fără cusur. Tot astfel, prudența magului a dat greș Într-un punct. Într-o noapte din iarna anului 1927, pe sub arcadele Oborului din mahalaua Unșpe, a zărit o ceată de vagabonzi și cerșetori care-și râdeau de-un nefericit ce zăcea pe caldarâm, mort de foame și de frig. Mila lui Tai An s-a umflat, făcându-se de două ori mai mare, când a aflat că nenorocitul era chinez. Un om bogat poate da cu Împrumut o frunză de ceai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
de meduze. Priviră unul la altul, apoi la Barnes. Fața acestuia era rigidă, iar maxilarele Încleștate, În timp ce ascultau cu toții țipetele. Apoi, deodată, se lăsă liniștea... ALTE MESAJE O oră mai târziu, meduzele dispărură la fel de misterios precum apăruseră. Corpul lui Edmunds zăcea În fața habitatului, culcat pe fundul mării, legănându-se ușor În curent. În materialul costumului se vedeau mici găuri zdrențuite. Afară, Barnes și subofițerul șef, Teeny Fletcher, traversau zona În lumina puternică a reflectoarelor, purtând rezervoare suplimentare de aer. Ridicară trupul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
exclamă Norman. — Poate că a fost o iluzie, opină Ted. — Iluziile nu se Înregistrează pe bandă video, spuse Harry. În afară de asta, și eu l-am văzut. — L-ai văzut? Întrebă Norman. — Da. Abia mă trezisem, visasem că fusesem salvat și zăceam În pat când am auzit pași și l-am văzut intrând În cameră. — Ai vorbit cu el? — Da. Arăta ciudat: era posomorât, afișa un soi de plictis. Norman Încuviință din cap. — Se vedea ușor că ceva nu era În regulă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
la dispoziție. Știi că tu ești de vină. Nu se poate să fiu eu. — Ba da. Recunoaște, Harry. Recunoaște acum. Chiar În timp ce vorbea, Norman căuta din ochi seringa. O lăsase undeva În această cameră, dar hârtiile alunecaseră de pe mese, monitoarele zăceau sparte pe podea, peste tot În jurul său era haos... Întregul habitat se legănă din nou și apoi se auzi o explozie groaznică Într-un alt cilindru. Alarmele sunau acum mai ascuțit și se auzea o vibrație vijelioasă pe care Norman
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
mai era nimic de mâncare. Era obosit, dar nu avea unde să doarmă. Atât Cilindrul E, cât și C-ul erau inundate, iar sus la Beth nu voia să se ducă. Norman se Întinse pe podea, lângă canapeaua pe care zăcea Harry. Podeaua era rece și umedă. Abia după mult timp reuși să adoarmă. 09.00 ORE Izbiturile, niște izbituri groaznice, și vibrațiile podelei Îl treziră deodată. Brusc alertat, sări În picioare. O văzu pe Beth În fața monitoarelor. — Ce este? țipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
nou, dar era neplăcut de dulce. În partea opusă a camerei, pe ecranul consolei, rămăsese mesajul: AM SĂ VĂ UCID ACUM. Îl privi pe Harry, În continuare inconștient și cu furtunul perfuziei legat de braț. În tot acest timp, Harry zăcuse fără cunoștință. Până acum nu se gândise la implicațiile acestei constatări. Acum era timpul s-o facă. Nu-i plăcea, dar n-avea Încotro. Spuse cu voce tare: — Beth, de ce crezi că se Întâmplă toate astea? — Ce anume? — Apariția mesajelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
ouă de calmar gigant. Atinse absent borcanele. Se Întoarse către monitorul laboratorului și apăsă pe butoane până când pe ecran apăru imaginea lui Beth. Lucra la consola principală din Cilindrul D. Într-un colț Îl văzu pe Harry, care continua să zacă inconștient. Norman, mă auzi? Răspunse cu glas tare: — Da, Beth. Te aud. — Norman, acționezi Într-un mod iresponsabil. Reprezinți o amenințare pentru Întreaga expediție. Era oare adevărat? Nu se gândise că ar putea pune În primejdie expediția. Nu simțea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
N-avea importanță, nivelul era suficient de scăzut. „Atențiune! Zece minute și numărătoarea continuă.“ Norman deschise ușa de trecere În Cilindrul D și păși În interiorul habitatului. Lumina era slabă. Un mucegai cleios, verde și straniu, acoperea pereții. Pe canapea, Harry zăcea inconștient, cu perfuzia Încă legată de braț. Norman trase afară acul, cu un strop de sânge În vârf. Îl zgâlțâi pe Harry, Încercând să-l trezească. Pleoapele lui Harry se zbătură, Însă el rămase inert. Norman Îl ridică, Îl săltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
va trece prin asta fără să o recunoască. Faptul de a-ți pieri optimismul inconștient, de a te supune cu bună știință chinului cel mai atroce pare a avea un rost. Te lămurește, măcar, căci, altfel și cîinii crapă și zac umflați și inseminați de muște la marginea drumului.” „-Vrei să spui”-exclamă tînărul V.-“ că dacă-ți alungi din minte imbecilitatea cu care privești în jur ca și cum ai fi etern, renaști, cumva, te materializezi înapoi în Dumnezeu?” Tînărul Doctor izbucnește
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]