43,337 matches
-
Noul Testament) Ad-dīnu wa-ṯ-ṯawratu fī Mișra (Religia și revoluția în Egipt) Ḥiwăru-m-Mašriqi wa-l-Maġribi ( Dialogul dintre Mashreq și Maghreb) Cairo, 1990 Ad-dīnu wa-ṯ-ṯaqăfatu wa-s-syăsatu fī-l-wațani-l-ʻarabī (Religie cultură și politica în țările arabe) Cairo, 1998 Ḥiwăru-l-ʹağyăli (Dialog între generații) 1998 Fī fikri-nă-l-muʻășiri (Despre gândirea arabă contemporană) 1976 Fī fikri-l-ġarbi-l- muʻășiri (Despre gândirea occidentală contemporană) 1977
Hassan Hanafi () [Corola-website/Science/331736_a_333065]
-
în Egipt) Ḥiwăru-m-Mašriqi wa-l-Maġribi ( Dialogul dintre Mashreq și Maghreb) Cairo, 1990 Ad-dīnu wa-ṯ-ṯaqăfatu wa-s-syăsatu fī-l-wațani-l-ʻarabī (Religie cultură și politica în țările arabe) Cairo, 1998 Ḥiwăru-l-ʹağyăli (Dialog între generații) 1998 Fī fikri-nă-l-muʻășiri (Despre gândirea arabă contemporană) 1976 Fī fikri-l-ġarbi-l- muʻășiri (Despre gândirea occidentală contemporană) 1977
Hassan Hanafi () [Corola-website/Science/331736_a_333065]
-
al acestei reguli, a pune un adolescent să se prostitueze sau oferirea de bani acestuia în schimbul unor favoruri sexuale era pedepsită sever, deoarece aceasta însemna practic să-l privezi pe acel tânăr de viitoarele sale drepturi civice. Acest mod de gândire al grecilor a fost explicat de Eschine, citând din lege articolul referitor la "δοκιμασία - dokimasia" (examenul pe care îl susțineau toți magistrații atenieni înainte de numirea în funcție), care prevedea că un cetățean care se prostitua ('πεπορνευμένος - peporneuménos") sau era întreținut
Prostituția în Grecia Antică () [Corola-website/Science/331828_a_333157]
-
lucrările lui Abd al-Hamid se oferă sfaturi unor conducători sau urmași la tron în chestiuni politice, relogioase sau sociale. Acest stil reprezintă un prim pas în direcția viitoarei literaturi politice islamice. Principala contribuție pe care Abd al-Hamid a adus-o gândirii politice islamice prin scrisorile oficiale redactate a constat în crearea cadrului teoretic al ideologiei omeiazilor, prezentăndu-i pe aceștia ca apărători neclintiți ai religiei islamice. Abd al Hamid îi plasează pe omeiazi în contextul istoric universal: Dumnezeu a ales islamul ca
Abd al-Hamid Al-Katib () [Corola-website/Science/331864_a_333193]
-
copii, care conțin poveștile companionilor lui Muhammad. Pentru musulmanii de culoare, viața lui Bilal este dovada clară a contribuției pe care au avut-o africanii la nașterea și evoluția islamului. Viața lui Bilal bin Rabah demonstrează absența prejudecății rasiale în gândirea islamică originală. Bilal este considerat strămoșul populației Mandinka din Mali, precum și protectorul muzicienilor de culoare din Maroc. De asemenea, musulmanii de culoare din India susțin că sunt descendenți ai lui Bilal bin Rabah.
Bilal bin Rabah () [Corola-website/Science/331888_a_333217]
-
condusă de o performanță excelentă a lui Edward Norton." Adițional, 96% din membrii audienței, au acordat filmului recenzii pozitive. Roger Ebert de la Chicago Sun-Times a acordat filmului trei din patru stele, considerându-l "întotdeauna interesant și, uneori, convingător, și conține gândire provocatoare, actual mai mult decât orice film american despre rase de la "Do the Right Thing" încoace". Mick LaSalle de la "San Francisco Chronicle" a acordat filmului două din cinci stele, spunând, "în unele locuri dialogul este surprinzător de pompos. Mult mai
Povestea X a Americii () [Corola-website/Science/331894_a_333223]
-
București, Edit. Academiei Române, 1995 (în Memoriile Comisiei de Folclor. Tom VI) "Muzica bizantină în spațiul cultural românesc", București, Edit. Muzicală, 1996 "Catalogul creatiei muzicale a lui Evstatie Protopsaltul Putnei". [Melos]. Îngrijitor de ediție Alexandru Dimcea. București, 1997 "Monodia bizantină în gândirea unor muzicieni români". București, Edit. Muzicală, 1999 "Florilegiu sau crestomație de cântări religioase - compozitori români din sec. XV-XVIII," Edit. Muzicală"," 2002 Ediții "Timotei Popovici - Coruri". București, ESPLA, 1957 (ediția I); idem, București, Edit. Muzicală, 1970 (ediția a II-a) "Lieduri
Titus Moisescu () [Corola-website/Science/335566_a_336895]
-
are acces la o gama mai variată de idei, dar solicită mai mult timpul președintelui și în același timp îl expune pe președinte la informații subiective. Competiția între consilieri se desfășoară și pe această dimensiune. Sistemul colegial are multe avantaje. Gândirea de grup apare mai greu președintele este apărat prin acest mod de a lua decizii, este un proces care place publicului într-o democrație, însă este extrem de cronofag. Consumă enorm din timpul președintelui și în mod evident scade timpul pentru
Politica externă a Statelor Unite () [Corola-website/Science/335516_a_336845]
-
ale membrilor. Sistemul de lupte din Imperia Online este unul bogat și complex, cu toate că este compus doar din 4 tipuri de unități. Cele 4 unități principale de luptă sunt Ușoare. Grele, Elite și unități de Asediu. Luptele necesită abilități și gândire tactică din partea jucătorului având în vedere că există diferite tipuri de formații de luptă care definesc rezultatul final al luptei. Sunt trei tipuri de atacuri: Lupta de câmp, Asediul și Jaful. Primul tip trimite armata să lupte numai contra trupelor
Imperia Online () [Corola-website/Science/335611_a_336940]
-
avea niciodată un interes convingător în a balansa discriminările din trecut prin favoritism rasial: A urmări conceptul de îndreptare rasială—chiar și pentru cele mai admirabile și benigne scopuri—înseamnă a reîntări și a conserva pentru viitoare rele modul de gândire ce a produs sclavia, privilegiile rasiale și ura rasială. În ochii guvernului, aici noi suntem o singură rasă. Cea americană. În cazul ', din 2003, în care era vorba despre preferințele rasiale de la facultatea de drept a , Scalia a ironizat opinia
Antonin Scalia () [Corola-website/Science/335606_a_336935]
-
franceză și maghiară (Jakob Wassermann, Franz Kafka, Karl May, Eugen Ionescu, Thomas Mann, Heinrich Böll etc.) în limba română și din literatura maghiară (István Nagy, András Sütő, Károly Balla) în limba germană. A publicat o carte în două volume intitulată "Gândirea lui Goethe în texte alese", la Editura Minerva din București, în 1973. A debutat ca publicist în 1964 în "Gazeta literară", scriind mai multe articole și studii literare despre I.L. Caragiale, Ion Creangă, Lucian Blaga, Thomas Mann, Jacob Wassermann, Robert
Mariana Șora () [Corola-website/Science/335666_a_336995]
-
20”, „Manuscriptum”, „România literară” etc. A scris mai multe volume de eseistică, memorialistică și critică literară precum "Heinrich Mann. Omul și opera" (1966), "Unde și interferențe. Studii, eseuri, articole" (1969), "Cunoaștere poetică și mit în opera lui Lucian Blaga" (1970), "Gândirea lui Goethe în texte alese" (1973) și "Despre, despre, despre..." (1995, 2000). În 1977 s-a stabilit în Germania, mai întâi la Köln și apoi la München, colaborând la BBC (cu sprijinul lui Ion Negoițescu) și la ziarul "Curentul" (condus
Mariana Șora () [Corola-website/Science/335666_a_336995]
-
III, Conservatorul de Muzică „Gheorghe Dima”, Cluj-Napoca, 1967 "Curentul romantic în cultura muzicală românească din secolul al XIX-lea", în „Lucrări de muzicologie”, vol. IV, Conservatorul de Muzică „Gheorghe Dima”, Cluj-Napoca, 1968 "Personalitatea lui Dimitrie Cantemir și unele aspecte ale gândirii sale muzicale", în „Lucrări de muzicologie”, vol. V, Conservatorul de Muzică „Gheorghe Dima”, Cluj‑Napoca, 1969 E"lemente luministe în cultura muzicală românească din Epoca Școlii Ardelene", în „Lucrări de muzicologie”, vol. VI, Conservatorul de Muzică „Gheorghe Dima”, Cluj‑Napoca
Romeo Ghircoiaș () [Corola-website/Science/335717_a_337046]
-
în creația și recepția muzicală", în „Lucrări de muzicologie”, vol. XVI, Conservatorul de Muzică „Gheorghe Dima”, Cluj-Napoca, 1984 "Structuri acustice în muzică est-europeană și orientala", în „Lucrări de muzicologie”, vol. XIX-XX, Conservatorul de Muzică „Gheorghe Dima”, Cluj-Napoca, 1986 "Simboluri ale gândirii ancestrale în arta lui George Enescu și Mihail Sadoveanu", în „Lucrări de muzicologie”, vol. XXI, Conservatorul de Muzică „Gheorghe Dima”, Cluj‑Napoca, 1991 Harry Maiorovici - "Dialogue of the Arts", în: "Studia Iudaica", nr. 2, Editura Sincron, 1993, p. 144-145
Romeo Ghircoiaș () [Corola-website/Science/335717_a_337046]
-
kantian al Răului radical. Noțiunea de „destructivitate” se dovedește a fi un concept prețios pentru interpretarea nazismului, care rămâne o enigmă a culturii occidentale. În cartea sa "De la destructivité humaine, fragments sur le Béhémoth", Gérard Rabinovitch identifică și critică limitele gândirii politice, sociologice și filosofice pentru a defini nazismul, utilizând metafora hobbsiană a Leviatanului. El propune abordarea problemei nazismului, urmându-l pe Franz Neumann, în siajul conceptului de Behemot, antonimul lui Leviatan. Behemot este un model de dezorganizare, de haos și
Gérard Rabinovitch () [Corola-website/Science/335720_a_337049]
-
cercetări de teren în Moldova, Transilvania, Bucovina, Maramureșul de Nord, în localitățile românești de la est de Bug etc. În anul 1978 a publicat studiile monografice “Poetica liricii populare moldovenești”, urmată de altele două monografii: Lumea ghicitorilor (1981) și “La izvoarele gândirii. Motive filosofice în creația poetică populară” (1988). Lucrările lui, scrierile și culegerile pe tema folclorului românesc sunt cuprinse în circa 19 volume editoriale. A fost distins cu premiul „Dacia" (1990) și „Simion Florea Marian" al Academiei Române (1995) pentru lucrarea “Cât
Sergiu Moraru () [Corola-website/Science/335810_a_337139]
-
să ia în considerare riscul căderii în monotonie și manierism, a reușit să-și găsească succesul concentrându-se pe un singur subiect. Pictorul a fost obișnuit încă din anii studenției cu servituțile și binefacerile exprimării artistice și a independenței de gândire. Corneliu Ionescu a fost, astfel, obligat să se concentreze mai mult asupra lui însuși în lipsa unui profesor cicălitor și autoritar. Criticul de artă Corneliu Ostahie a identificat asemănările și deosebirile dintre cei doi: Ca urmare a succesului pe care l-
Corneliu Ionescu () [Corola-website/Science/335818_a_337147]
-
cărei negație nu este contradictorie în sine (și nu este adevărată în orice lume posibilă). Termenii "a priori" și "a posteriori" sunt de origine latină. Aceștia apar în traducerea latină a Elementelor lui Euclid, o lucrare considerată drept paradigmă a gândirii în perioada europeană premodernă. În dialogul Menon, deși nu este folosită strict noțiunea de „a priori”, inatismul dezolvatat de Platon este o cunoașterea inerentă, intrinsecă minții umane (adică a priori). Albert I al Saxoniei, logician de secol XIV, a scris
A priori și a posteriori () [Corola-website/Science/332716_a_334045]
-
independente de orice experiență, iar spre deosebire de raționaliști, acesta consideră că judecățile a priori, în forma lor pură, lipsită de material empiric, sunt limitate la deducția condițiilor de posibilitate ale experienței. Aceste condiții transcendentale (sau a priori) își au originea în gândirea umană și sunt independente de orice experiență. Concepte precum timp și cauza fac parte din lista de forme pure a priori. Kant a dedus că formele pure sunt stabilite cu ajutorul esteticii transcendentale (timp și spațiu) și logicii transcendentale.
A priori și a posteriori () [Corola-website/Science/332716_a_334045]
-
constă doar din idei sau gânduri, „aflate fie în spiritul lui Dumnezeu, fie în spiritele agenților conștienți pe care el i-a creat” și nu există lume materială. În același timp, Kant dorea să combine elementele a două școli de gândire dominante în secolul XVIII: Raționalismul (conform căruia cunoașterea era înnăscută, își afla originea a priori în rațiune) și Empirismul (conform căruia cunoașterea putea fi obținută doar prin simțuri, a posteriori). Idealismul transcendental kantian afirma că știm mai mult decât niște
Kantianism () [Corola-website/Science/332736_a_334065]
-
1843). Intervalul 1790 -1835 a fost caracterizat drept perioada idealiștilor germani post-kantieni, J.G.Fichte, Friedrich Schelling, G.W.F. Hegel și Arthur Schopehauer devenind unii dintre cei mai influenți. Criticismul schopenhauerian a fost caracterizat drept o mișcare a întoarcerii la gândirea kantiană, inspirând mai târziu curentul neokantian care se va întinde până în secolul XX. Reluarea studiilor gândirii kantiene în universitățile din Germania a avut loc începând în 1860, fiind în prima etapă doar o mișcare epistemologică. Neokantianismul s-a extins în
Kantianism () [Corola-website/Science/332736_a_334065]
-
G.W.F. Hegel și Arthur Schopehauer devenind unii dintre cei mai influenți. Criticismul schopenhauerian a fost caracterizat drept o mișcare a întoarcerii la gândirea kantiană, inspirând mai târziu curentul neokantian care se va întinde până în secolul XX. Reluarea studiilor gândirii kantiene în universitățile din Germania a avut loc începând în 1860, fiind în prima etapă doar o mișcare epistemologică. Neokantianismul s-a extins în scurt timp asupra întregului domeniu al filozofiei. Primul impuls a fost dat de către cercetătorii naturaliști; Hermann
Kantianism () [Corola-website/Science/332736_a_334065]
-
în scurt timp asupra întregului domeniu al filozofiei. Primul impuls a fost dat de către cercetătorii naturaliști; Hermann von Helmholtz aplica studiile fiziologice ale simțurilor la întrebarea epistemologică a percepției spațiale ridicată de Critica Rațiunii Pure. Mișcarea ajungea la apogeu odată cu gândirea școlii Marburg, reprezentată de Hermann Cohen și Paul Natorp. Aceștia din urmă au respins naturalismul lui Helmholtz și au reinițiat importanța metodei transcendentale. Ernst Cassirer, altă personalitate a școlii Marburg, a aplicat principiile kantiene la fenomenul cultural. Între timp, Wilheim
Kantianism () [Corola-website/Science/332736_a_334065]
-
în sistemul idealist kantian. Immanuel Kant a introdus acest concept în paragraful 2 al lucrării sale "Critica rațiunii pure" (1781), în legătură cu explicarea spațiului ca o condiție de posibilitate a fenomenelor. El a fost preluat ulterior de toți filozofii influențați de gândirea kantiană (inclusiv pe linia fenomenologiei lui Edmund Husserl și Martin Heidegger) și transformat într-un adevărat „clișeu al jargonului filozofic”. O condiție de posibilitate este un cadru necesar apariției anumitor entități. Este des utilizată în contrast cu conceptul de cauzalitate unilaterală, sau
Condiție de posibilitate () [Corola-website/Science/332746_a_334075]
-
cunoaștere numită experiență. Aceasta din urmă se naște din reunirea a ceea ce ne oferă sensibilitatea și intelectul. „A explica posibilitatea experienței, a cunoașterii cu valoare obiectivă, înseamnă a arată cum sunt gândite obiectele și apoi cum se realizează trecerea de la gândirea la cunoașterea lor”. Noi nu putem să ne reprezentăm lucrurile fără spațiu și timp. Ele sunt simple condiții formale ale sensibilității noastre și premerg apariției reale a obiectelor, făcând posibilă această apariție. Sensibilitatea este acel ceva pe care se întemeiază
Condiție de posibilitate () [Corola-website/Science/332746_a_334075]