44,063 matches
-
realitate. La ce bun istoria scrisă, dacă realitatea în care trăim nu se schimbă pentru altfel de condiții existențiale? Dacă în societățile medievale relațiile de putere se stabileau prin intermediul confruntărilor deschise, prin dueluri, turniruri și alte întreceri, în societatea modernă discursul public ține loc de acestea, dar acest discurs e viciat politic, manifestându-se pe canale diferențiate de propagare și de raporturi de forțe. Nu orice discurs, ci unul aplicat pe o cunoaștere istorică, filosofică, o cunoaștere fie complementară, fie incompatibilă
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
în care trăim nu se schimbă pentru altfel de condiții existențiale? Dacă în societățile medievale relațiile de putere se stabileau prin intermediul confruntărilor deschise, prin dueluri, turniruri și alte întreceri, în societatea modernă discursul public ține loc de acestea, dar acest discurs e viciat politic, manifestându-se pe canale diferențiate de propagare și de raporturi de forțe. Nu orice discurs, ci unul aplicat pe o cunoaștere istorică, filosofică, o cunoaștere fie complementară, fie incompatibilă cu acea putere-cunoaștere a instituțiilor politice. Discursurile din
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
se stabileau prin intermediul confruntărilor deschise, prin dueluri, turniruri și alte întreceri, în societatea modernă discursul public ține loc de acestea, dar acest discurs e viciat politic, manifestându-se pe canale diferențiate de propagare și de raporturi de forțe. Nu orice discurs, ci unul aplicat pe o cunoaștere istorică, filosofică, o cunoaștere fie complementară, fie incompatibilă cu acea putere-cunoaștere a instituțiilor politice. Discursurile din societățile moderne țin loc artificial de dueluri și de lupte deschise. Această concepție a utilizării istoriei în luptele
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
acest discurs e viciat politic, manifestându-se pe canale diferențiate de propagare și de raporturi de forțe. Nu orice discurs, ci unul aplicat pe o cunoaștere istorică, filosofică, o cunoaștere fie complementară, fie incompatibilă cu acea putere-cunoaștere a instituțiilor politice. Discursurile din societățile moderne țin loc artificial de dueluri și de lupte deschise. Această concepție a utilizării istoriei în luptele social-politice este validă doar atunci când ele nu urmăresc interese subiective, personale sau susținerea unor partizanate. Foucault nu a luptat pentru un
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
utilizării istoriei în luptele social-politice este validă doar atunci când ele nu urmăresc interese subiective, personale sau susținerea unor partizanate. Foucault nu a luptat pentru un interes mărunt, al său sau al unui grup, ci pentru altfel de practici, altfel de discursuri în societatea contemporană. Luptele lui Foucault nu se înscriu nici în "a doua stângă", nici în formarea unei "noi stângi internaționale". Gândirea sa nu reprezintă nici ultimul bastion al gândirii burgheze, cum o percepea Sartre. Ele vizează omul contemporan cu
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
acțiunilor, cât și al scrierilor este tocmai capacitatea de a figura aspecte din realitatea trăită (adică ficțiunea ei). Ficțiunea nu este opusă istoriei scrise, ci o face posibilă sub aspectul figurării ei scriptice pentru a exista ca narativitate și/sau discurs. Actul de a reprezenta este parte epistemică a procesului de ficționalizare pe care orice cuvânt scris sau rostit îl implică. Ficțiunea e mediul expresiv al activității de a figura lingvistic și plastic. Ficțiunea istorică a figurării prin cuvântul scris vizează
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
ficțiune istorică" se naște dintr-o propensitate literară și imaginară a cercetătorului de a interpreta aspecte din trecut, de a le "potrivi" prin gândirea și imaginația lui. Istoria nici nu s-ar putea întemeia ca formă de narativitate sau de discurs fără ficțiune drept modalitatea scriptică de exprimare. Istoria scrisă are un dublu regim de figurare. Pe de-o parte, deține (în sens figurat) evidența realului prin intermediul arhivelor și al diverselor documente. Pe de altă parte, figurează și transfigurează evidența realului
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
ficțiune drept modalitatea scriptică de exprimare. Istoria scrisă are un dublu regim de figurare. Pe de-o parte, deține (în sens figurat) evidența realului prin intermediul arhivelor și al diverselor documente. Pe de altă parte, figurează și transfigurează evidența realului în discursuri și în alte mijloace de exprimare (cărți, albume, filme documentare). Partea fictivă, falsă sau intenționat falsificată a unei istorii nu este ceva dispensabil, lipsit de valoare, ci posibilitatea unor noi adevăruri; posibilitatea cunoașterii unor situații reale. Preocupările dacă o carte
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
Foucault. Imaginarul și ficțiunea nu exclud raporturile de adevăr cu realitatea, la fel cum ideologia nu exclude raporturile de cunoaștere autentică a unor situații. În epoca modernă, de la Cervantes încoace, imaginarul și ficțiunea sunt "motoare" ale realității moderne, inclusiv ale discursului politic. De altfel, orice discurs politic nu se poate întemeia decât printr-un raport de imaginare și de ficționalizare pe baza unor nevoi reale, evidente în structura relațiilor sociale. Istoriile lui Foucault, deși sunt subiective sub raport ideatic și intențional
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
exclud raporturile de adevăr cu realitatea, la fel cum ideologia nu exclude raporturile de cunoaștere autentică a unor situații. În epoca modernă, de la Cervantes încoace, imaginarul și ficțiunea sunt "motoare" ale realității moderne, inclusiv ale discursului politic. De altfel, orice discurs politic nu se poate întemeia decât printr-un raport de imaginare și de ficționalizare pe baza unor nevoi reale, evidente în structura relațiilor sociale. Istoriile lui Foucault, deși sunt subiective sub raport ideatic și intențional, sunt obiective din perspectiva "metodelor
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
dată. Acuratețea față de real nu are nimic în comun cu exigențele unui limbaj-reprezentare, plăsmuit de moderni. Istoria imaginarului se află în cele două regimuri ale cunoașterii, se află atât în fapte și evenimente, în lumea acțiunii istorice, cât și în discursuri și ficțiuni, iar o distincție categorică aici e realitatea, dincolo e ficțiunea devine absurdă. Antinomia ficțiune-realitate nu există decât ca un element al producerii discursului. Cea de-a doua idee foucauldiană pune în dificultate o întreagă tradiție istoriografică, învățată să
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
cunoașterii, se află atât în fapte și evenimente, în lumea acțiunii istorice, cât și în discursuri și ficțiuni, iar o distincție categorică aici e realitatea, dincolo e ficțiunea devine absurdă. Antinomia ficțiune-realitate nu există decât ca un element al producerii discursului. Cea de-a doua idee foucauldiană pune în dificultate o întreagă tradiție istoriografică, învățată să vadă sensuri sau semnificații în cunoașterea istorică. Istoria în desfășurarea ei reală sau scriptică nu are nici sensuri, nici semnificații, devenite simple elemente de figurare
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
modernă a doctrinelor și a reprezentanților acestor teze și idei dogmatice a murit. Fără sensuri și fără semnificații (ca metode de a privi și a trata materialul istoric), nu cred că istoria scrisă ar deveni incoerentă sau absurdă. Istoriile de discurs ale Analelor au anumite limite epistemologice, provenite nu atât din semiologie sau din hermeneutică, cât din însăși ideea de discurs, raporturile acestuia cu enunțul și cu arhiva seriilor enunțiative. Ar fi destul de monotom și reducționist ca toate istoriile noastre să
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
de a privi și a trata materialul istoric), nu cred că istoria scrisă ar deveni incoerentă sau absurdă. Istoriile de discurs ale Analelor au anumite limite epistemologice, provenite nu atât din semiologie sau din hermeneutică, cât din însăși ideea de discurs, raporturile acestuia cu enunțul și cu arhiva seriilor enunțiative. Ar fi destul de monotom și reducționist ca toate istoriile noastre să fie "de discurs". Ce este un discurs istoriografic în structura sa figurativă? De ce discursul nu poate fi o modalitate perenă
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
au anumite limite epistemologice, provenite nu atât din semiologie sau din hermeneutică, cât din însăși ideea de discurs, raporturile acestuia cu enunțul și cu arhiva seriilor enunțiative. Ar fi destul de monotom și reducționist ca toate istoriile noastre să fie "de discurs". Ce este un discurs istoriografic în structura sa figurativă? De ce discursul nu poate fi o modalitate perenă de a scrie istorii? Într-un discurs istoriografic, ceea ce primează este comentariul drept formă a limbajului-reprezentare, și nu o adecvare a cuvântului la
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
provenite nu atât din semiologie sau din hermeneutică, cât din însăși ideea de discurs, raporturile acestuia cu enunțul și cu arhiva seriilor enunțiative. Ar fi destul de monotom și reducționist ca toate istoriile noastre să fie "de discurs". Ce este un discurs istoriografic în structura sa figurativă? De ce discursul nu poate fi o modalitate perenă de a scrie istorii? Într-un discurs istoriografic, ceea ce primează este comentariul drept formă a limbajului-reprezentare, și nu o adecvare a cuvântului la evidența istorică. Comentariul dislocă
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
hermeneutică, cât din însăși ideea de discurs, raporturile acestuia cu enunțul și cu arhiva seriilor enunțiative. Ar fi destul de monotom și reducționist ca toate istoriile noastre să fie "de discurs". Ce este un discurs istoriografic în structura sa figurativă? De ce discursul nu poate fi o modalitate perenă de a scrie istorii? Într-un discurs istoriografic, ceea ce primează este comentariul drept formă a limbajului-reprezentare, și nu o adecvare a cuvântului la evidența istorică. Comentariul dislocă și izolează timpii și evidențele din istorie
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
arhiva seriilor enunțiative. Ar fi destul de monotom și reducționist ca toate istoriile noastre să fie "de discurs". Ce este un discurs istoriografic în structura sa figurativă? De ce discursul nu poate fi o modalitate perenă de a scrie istorii? Într-un discurs istoriografic, ceea ce primează este comentariul drept formă a limbajului-reprezentare, și nu o adecvare a cuvântului la evidența istorică. Comentariul dislocă și izolează timpii și evidențele din istorie. Prin analize, comentarii, interpretări, toată dinamica istoriei este transpusă într-un limbaj-reprezentare, unde
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
său intelectual fiind dublu, dacă nu cumva triplu. De aceea munca sa devine incompletă și permanent de revizuit. Revizuirea textelor istorice este o condiție a oricărei epistemologii istorice, a oricărei teorii a istoriei. Ceea ce știm se relativizează doar din perspectiva discursului, a tehnicilor de lucru, a metodelor puse în practică, a încercărilor noastre discursive de a scrie istorie. Discursul și seria lui de enunțuri devin un dat istoric, un fragment de istorie prin imanența spusului său. El trăiește într-o atmosferă
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
Revizuirea textelor istorice este o condiție a oricărei epistemologii istorice, a oricărei teorii a istoriei. Ceea ce știm se relativizează doar din perspectiva discursului, a tehnicilor de lucru, a metodelor puse în practică, a încercărilor noastre discursive de a scrie istorie. Discursul și seria lui de enunțuri devin un dat istoric, un fragment de istorie prin imanența spusului său. El trăiește într-o atmosferă a lui, care devine fragment din trecut. În timp ce datele istoriei sunt aceleași, discursul istoric și istoriografic se schimbă
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
discursive de a scrie istorie. Discursul și seria lui de enunțuri devin un dat istoric, un fragment de istorie prin imanența spusului său. El trăiește într-o atmosferă a lui, care devine fragment din trecut. În timp ce datele istoriei sunt aceleași, discursul istoric și istoriografic se schimbă printr-o re- și configurare în altfel de sensuri, în altfel de semnificații, și pentru alte generații. Discursul istoriografic este re- și configurat în fapte și idei. Faptele umane și istorice dezvoltă idei, iar aceste
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
El trăiește într-o atmosferă a lui, care devine fragment din trecut. În timp ce datele istoriei sunt aceleași, discursul istoric și istoriografic se schimbă printr-o re- și configurare în altfel de sensuri, în altfel de semnificații, și pentru alte generații. Discursul istoriografic este re- și configurat în fapte și idei. Faptele umane și istorice dezvoltă idei, iar aceste idei schimbă acțiunea din viitor. Astfel că "pluralizarea" discursului istoriografic modern și contemporan într-o serie de alte istorii (ale ideilor, ale mentalităților
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
și configurare în altfel de sensuri, în altfel de semnificații, și pentru alte generații. Discursul istoriografic este re- și configurat în fapte și idei. Faptele umane și istorice dezvoltă idei, iar aceste idei schimbă acțiunea din viitor. Astfel că "pluralizarea" discursului istoriografic modern și contemporan într-o serie de alte istorii (ale ideilor, ale mentalităților, ale imaginarului, ale artelor, ale științelor și tehnologiilor etc.) este și un efect al doctrinei pozitiviste de secol XIX, iar pe de altă parte, un efect
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
de mituri, de îndoctrinări. Manualul e dogma elevilor și a memoriei publice, din moment ce acești elevi nu preiau în spirit critic, devin adulți și, prin facerea vieții, trăiesc cu imaginea acelei istorii pe care au învățat-o (sau nu) în școli. Discursul istoriografic, indiferent unde este el cantonat, în fapte, în idei, în moduri sau în sisteme de gândire, în doctrine sau în ideologii, rămâne marcat de supratema originalității. O exigență a criticii moderne. A fi original, a te distinge de restul
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
te distinge de restul nu se putea realiza decât printr-un limbaj-reprezentare și pe baza multiplicării teoriilor din sfera cunoașterii istorice. Încă din secolul al XVIII-lea, teoria s-a instalat în cercetarea de tip istoric pentru a-i produce discursul. Fără ideea de teorie, fără o elaborare teoretică, deopotrivă ideologică și hermeneutică, istoria ca disciplină modernă nu s-ar fi putut institui în universități și în școli. Disciplinarea istoriei scrise (o cunoaștere dificilă și mereu contrară intențiilor de disciplinare ale
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]