45,675 matches
-
cultură, de preocupările sale, de seninătatea sufletului lui. Mă văd și acum în redacția noastră, strânsă toată într-o singură cameră, care mai servea și de birou al tipografiei. Simt încă, și acum, atmosfera cordială de acolo. Aud și acum parcă discuțiile vii, pline de vervă și de spirit, care, de cele mai multe ori, constituiau prima formă a ceea ce trebuia în urmă să devie materialul gazetei. Gazeta se făcea dar așa simplu, fără program stabilit, fără plan, aproape fără metodă; cu o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
cazul o pasă neagră moale, cleioasă, mirosind a bitumiu), o împărți întregei bande pentru a fabrica din ea bulgări de aruncat în bărbile "harharilor". A urmat o goană fantastică. Aud încă țipetele în noapte. Văd încă panica în mulțime. Simt parcă și acum inima mea strângându-se de milă, de dezgust și de revoltă... Imaginea scenelor acestea m-a urmărit multă vreme. Amintirea lor intră cu mult în cazurile care m-au făcut să privesc întotdeauna cu îngăduință umila mulțime a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
anecdota a primat odată, când oamenii din societatea noastră erau simpli, buni și veseli, când știau să râdă și când prețuiau râsul ca pe unul din lucrurile bune ale vieții. Și azi se spun anecdote. Și azi lumea râde. Dar parcă nu mai e același lucru. N-aș putea spune că în deosebirea pe care o văd și o simt s-ar pune în evidență toată evoluția noastră sufletească. Dar am impresia că râsul de acum e mult mai senzual decât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
ai vieții?... Ronetti Roman. (Fragmente dintr-un articol apărut în "Opinia" de la 10 Ianuarie 1908.) ...Sunt câteva zile numai, de când l-am văzut, pentru cea din urmă dată, în truda și căldura boalei, înviorat puțin, plin de nădejde, și uimit parcă de cumpăna grea prin care trecuse și de care se credea mântuit. Nădejdea pe care mi-o împărtășise atunci, marea lui nădejde în puterele-i încercate m-au făcut să înlătur gândul sfârșitului cu care începusem a mă obicinui de săptămâni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
bine pare a-și fi zugrăvit propriul său suflet, felul său curat de a privi rostul și menirea vieții, în vorbele așa de simple pe care le pune în gura bătrânului Manasse: "Sunt aproape de hotarul vieții. Ce e viața omului? Parcă ar fi acum o săptămână, două, eram copil, mergând la școală; apoi m-am însurat cu Sara, și am avut și eu un copil; apoi am însurat copilul și a avut și el copii; apoi a murit Sara și ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
care-l port în mine nu e cel de azi. Pretutindeni deci mă-nvălue trecutul; fiecare stradă, fiecare casă, fiecare turn, fiecare peisagiu îmi vorbește de lucrurile care au fost... Nu mai discern profunzimea timpului trecut. Viața mea și-a pierdut, parcă, elementul substanțial: durata... Adeseori, de când am întreprins să leg între ele diversele mele amintiri despre orașul meu, m-am întrebat dacă nu cumva imaginația mea diformează realitatea, idealizând-o. Se poate... (îmi răspund eu însumi). În materia aceasta, am mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
confortabil în care stătea, precum și mașina de scris la care își nota ideile. Bineînțeles că se așeza la locul lui și se învăluia în fumul pipei cu tutunul care mă înnebunea pe mine. Îmi plăcea foarte mult atmosfera asta cultă, parcă mă îmbibam și eu cu ideile D-lui Mașek. Aveam discuții foarte interesante despre cultură, artă, dar și despre politică, unde eu nu am fost niciodată suficient de tare, probabil de asta nici nu m-am băgat în politică, deoarece
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
și în ilustrate de epocă. Culorile anotimpurilor, an de an, erau aceleași dar de fiecare dată sub o altă formă personalizată. De la albul imaculat al iernilor lungi și friguroase, cu vântul spulberând zăpada și troienind drumurile de acces, care câteodată parcă erau fără sfârșit, la primăverile scurte dar cu toți pomii înfloriți și urmați de înverzirea rapidă a naturii, îți dădeau impresia că te afli în Paradis. Vara, cu verdele strălucitor ca smaraldul în lumina soarelui, cu adierea răcoritoare a vântului
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
de ea care pentru noi erau minunății. La prima vedere vila părea nelocuită, scara din piatră, accesul direct în vilă era blocat cu niște bârne și scânduri, astfel se intra pe poarta de acces al trăsurilor care nu era încuiată, parcă aștepta să fie deschisă larg pentru trăsurile de odinioară care soseau cu cei ce veneau la o cură de ozon, de sănătate. Pomenind de această perioadă a copilăriei trebuie să amintesc că o dată cu retragerea armatei germane de pe teritoriul României, stațiunea
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
un timp s-a zvonit că acel foc a fost pus de cineva. Atunci n-am înțeles substratul zvonului, dar acum când scriu aceste rânduri ...da! Acoperișul a fost parțial refăcut direct pe zidurile de la parter ciuntind definitiv frumusețea locului, parcă prevestind destinul ce se va abate peste acea zonă a copilăriei mele. A venit și iarna anului „1954”o iarnă pe care nu am uitat-o și de care îmi aduc aminte ori de câte ori începe să ningă. În
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
bucurie le-am făcut părinților mei adoptivi, încât muti, sora mea s-a dus în casă și s-a apucat să facă o tortă de lămâie care îmi plăcea cel mai mult. A fost într-o toamnă târzie dar caldă parcă special creată de Dumnezeu și destinată acestui eveniment și bucurie în casă și familie. Siegfried era elev în clasa a I-a. La terminarea clasei a IV-a, pentru a promova mai departe în clasa a V-a, am dat
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
care colegii și prietenii mei, care o luaseră mai repede pe scurtătură, avuseseră grijă să o anunțe de eveniment. Directorul școlii se cunoștea cu sora mea iar după saluturile protocolare am intrat în curte. Poarta s-a închis în urma noastră parcă cu un alt sunet, care m-a făcut să tresar, ba chiar să mă îmi treacă fiori de gheață pe șira spinării În acel moment doream să fiu în altă parte, doream să dispar din fața lor. Dar când eram gata
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
și pe expresia feții mele, am rămas ca la dentist, vocea sa mi se părea cu totul alta, așa cum nu am auzit-o niciodată, mi s-a părut că aud un înger din ceruri și, dintr-o dată am avut parcă o revelație, am simțit că totul va fii bine. Așa a și fost. Directorul școlii a scos din servieta de care nu se despărțea niciodată, foile pe care eu le-am recunoscut imediat, fiind cele scrise de mine în cancelarie
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
făcut. N-am apucat însă să mă ridic bine în picioare că vocea repezită a dirigintei s-a auzit scurt, ca un pumnal care se înfige în mine: „tu, stai jos!” Și m-am așezat. Desigur că în sufletul meu parcă nu îmi picase bine acest lucru. M-a durut felul în care s-a răstit la mine, deși știam că așa se va întâmpla, dar cum totul e trecător, mi-a trecut și mie repede. Dar există și minuni. Eram
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
postul de femeie de serviciu. Într-una din zile venind de la serviciu mi-a spus că a discutat cu directoarea să mă angajeze ca ziler. Așa am lucrat ca ziler la sanatoriul toată vara, mai bine zis trei luni încheiate. Parcă se schimbase atmosfera printre cei cuprinși între paisprezece și șaisprezece ani. Eu am sperat până în ultima clipă că mă vor lăsa să urmez liceul. Am văzut toate filmele ce rulau în cinematograful din Steierdorf, mergeam și la Anina la stadion
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
de un cetățean ce se prezentase, dar, din cauza oboselii nu înțelesesem decât că trebuie să prezint actele la control și să declar ce am în geantă, care era destul de voluminoasă și pe care o căram cu greu pe umăr. Imediat, parcă făcusem un duș rece ce mă învioră, pe loc scoțând buletinul și deschizând fermoarul de la geantă. Ultimul lucru pe care îl pusesem în geantă înaintă să plec de acasă era trusa de dălți, pe care o vârâsem la repezeală din
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
Fecioarei Maria, Adormirea Maicii Domnului, având speranța că tulcenii vor ieși la plimbare cumpărându-le produsele. Imediat după plecarea vasului din port am simțit acea ușoară legănare pe firul apei, razele soarelui se oglindeau cu bucurie în apă răcorindu- se parcă, făcându-ne în ciudă că nu-l putem urma. Era o zi superbă și foarte călduroasă. Zâmbetele au început să apară odată cu intrarea pe Brațul Sulina, în stânga și în dreapta vegetația Deltei te acapara cu totul creându-ți o stare nemaitrăită
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
care îți rămânea foarte bine întipărită în minte creându-ți o stare de confort. Încet au început să apară primele semne de viață, diferite specii de păsări, care mai de care mai viu colorate, ce zburau în diferite direcții jucând parcă vestitul joc al copilăriei, prinsa, fugărindu-se una pe cealaltă. Altele erau adunate în mici grupuri, formând mici șezători în care își povesteau peripețiile petrecute, unele, uneori, pentru a fi mai explicite, gesticulau din aripi, lăsând să se vadă frumusețea
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
cu toții. Râsul, zgomotul pe care îl scoteam de multe ori fără să vrem datorită unui sfârșit de banc spus în grupul pe care îl formasem de la plecare, era auzit până și de păsările de pe mal care își luau zborul speriate parcă de veselia noastră. O atmosferă unde s-au legat noi prietenii, în care vinovată de toate ce se întâmplaseră nu era decât arta pe care o practicam toți, fiecare în felul său. Seara, ajunși înapoi la Tulcea, ne-am despărțit
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
lor e același, indiferent de loc. Așa e, numai că lumea civilizată șia dezvoltat tot felul de mecanisme de protecție împotriva lor, și astfel ajung mai rar să se lăfăie în pozițiile unde nu au ce căuta. În România, dimpotrivă, parcă e pus la punct chiar un sistem care săi ajute săși facă mendrele. Mam lovit de această realitate tot timpul, de la lucrurile mici până la cele așazise de anvergură. În joburile pe care leam avut dea lungul timpului, am dat de
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
toate la fel. Vocea din off ne spune că portul fetelor este păstrat întocmai de pe vremea dacilor și că respiră austeritate. Camera întârzie pe mișcarea unui fus care se învârtește, apoi sare la o imagine cu o fecioară torcând, desprinsă parcă din Grigorescu, apoi ne arată focul din sobă, apoi o privire de ansamblu asupra cinstitei adunări care se îndeletnicește cu torsul lânii sau cu bobinatul firelor, apoi o față veselă, sănătoasă, de fiică din popor, și tot așa. Persoanele discută
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
să trăiască fericiri profunde. Aceleași fericiri le au și când se dezbracă încet. Cu cât te dezbraci mai încet, cu atât ești mai fericită. Unele își ex primă fericirea scoțând limba și privindute pe tine, telespecta to rul, în ochi. Parcă ar vrea săți transmită ceva, un mesaj esențial, numai de ele știut. Când apare și un bărbat în cadru, încep să țopăie ca disperatele pe trupul sărmanului bărbat întins, în timp ce acesta geme discret. Cu siguranță, de durere. Ele, țopăind în
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
la începutul anilor ’90, iar privirea noastră sa modificat în paralel cu transformările suferite de stilistica televizuală. Prima dată când am conștientizat acest lucru a fost acum câțiva ani, când sa dat la televizor un film al lui Tarkovski (Nostalgia, parcă). Trebuie să spun că, la sfârșitul anilor ’80 și începutul anilor ’90, eram un mare fan al regizorului rus și am văzut, la Cinematecă, toate filmele lui - unele chiar de mai multe ori. Așa stând lucrurile, când am aflat că
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
și de duhori...) Acum, la șaptesprezece ani de când lam văzut pentru prima dată, aproape că filmul mi sa părut o mizerie. Ma deranjat is teria generalizată, mau zgâriat pe timpan urletele Marianei Mihuț (Mița Baston), mau călcat pe nervi înjurăturile parcă sublinia te cu două linii, să ne sară în ochi. Ce aș mai putea să spun? Doar că, în urmă cu șaptesprezece ani, nu mi se păreau deloc deplasate mitingurile și urletele în plină stra dă. Astăzi nu aș mai
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
fi normal, dar aceasta era prima dovadă de bunăvoință de care aveam parte de la cineva care nu mă cunoaște, după trei săptămâni de ghips. Este, deci, vorba de o excepție. Un gest frumos, firesc, dar, în țara în care trăim, parcă venit de pe o altă lume. După această lungă introducere, ajungem și la tematica rubricii de față, adică la televiziune. Posturile noastre TV fac mare caz de faptul că sunt responsabile și că luptă pentru ca în România să fie mai bine
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]