44,964 matches
-
sub Constantin I, evreii au primit permisiunea de a intra în Oraș o dată pe an, în ziua a noua a lunii Av, pentru a plânge pierderea Templului la zid. „"Itinerarium Burdigalense"”, scris în anul 333, sugerează că în fiecare an, evreii vin la piatra de fundație pentru a plânge și că chiar iși sfâșiau hainele de pe ei în fața zidului. Au parvenit de asemenea diferite menționări, inclusiv ale părinților bisericii, Grigore de Nazians și Jerome în scrisoarea lui către Țefania scrisă în
Zidul Plângerii () [Corola-website/Science/324996_a_326325]
-
iși sfâșiau hainele de pe ei în fața zidului. Au parvenit de asemenea diferite menționări, inclusiv ale părinților bisericii, Grigore de Nazians și Jerome în scrisoarea lui către Țefania scrisă în anul 392. În secolul al IV-lea, surse creștine arată că evreii întâmpinau dificultăți mari în a cumpăra dreptul de a se ruga lângă peretele vestic, cel puțin în data de 9 Av. În anul 425, evreii din Galileea au scris Împărătesei bizantine Aelia Eudocia solicitând permisiunea de a se ruga la
Zidul Plângerii () [Corola-website/Science/324996_a_326325]
-
către Țefania scrisă în anul 392. În secolul al IV-lea, surse creștine arată că evreii întâmpinau dificultăți mari în a cumpăra dreptul de a se ruga lângă peretele vestic, cel puțin în data de 9 Av. În anul 425, evreii din Galileea au scris Împărătesei bizantine Aelia Eudocia solicitând permisiunea de a se ruga la ruinele Templului. Permisiunea a fost acordată și le-a fost permis oficial să se reașeze în Ierusalim. Câțiva autori evrei din secolele al X-lea
Zidul Plângerii () [Corola-website/Science/324996_a_326325]
-
a fost acordată și le-a fost permis oficial să se reașeze în Ierusalim. Câțiva autori evrei din secolele al X-lea și al XI-lea (Aaron ben Meir, Samuel ben Paltiel, Solomon ben Iuda și alții) au menționat venirea evreilor la Zidul de apus pentru rugăciune. Cronica lui Ahimaatz, scrisă în 1050 e.c, descrie distinctiv Zidul de Apus ca un loc de rugăciune pentru evrei. La scurtă vreme după perioada cruciadelor, o sinagogă a fost construită pe pe acel
Zidul Plângerii () [Corola-website/Science/324996_a_326325]
-
Aaron ben Meir, Samuel ben Paltiel, Solomon ben Iuda și alții) au menționat venirea evreilor la Zidul de apus pentru rugăciune. Cronica lui Ahimaatz, scrisă în 1050 e.c, descrie distinctiv Zidul de Apus ca un loc de rugăciune pentru evrei. La scurtă vreme după perioada cruciadelor, o sinagogă a fost construită pe pe acel lor. Pelerinul evreu Isaac Helo (1334), scrie despre un rege arab care a cucerit Palestina de la creștini. (Posibil se referă la capturarea Ierusalimului de Umar în
Zidul Plângerii () [Corola-website/Science/324996_a_326325]
-
de apus pentru rugăciune. Cronica lui Ahimaatz, scrisă în 1050 e.c, descrie distinctiv Zidul de Apus ca un loc de rugăciune pentru evrei. La scurtă vreme după perioada cruciadelor, o sinagogă a fost construită pe pe acel lor. Pelerinul evreu Isaac Helo (1334), scrie despre un rege arab care a cucerit Palestina de la creștini. (Posibil se referă la capturarea Ierusalimului de Umar în 637). Regele a făcut un jurământ că dacă va cuceri Ierusalimul, va restaura ruinele templului. După victoria
Zidul Plângerii () [Corola-website/Science/324996_a_326325]
-
ca tu să juri că ne vei lăsa Zidul de Vest nouă”. După ce a promis, regelui i-a fost arătat unde erau îngropate ruinele. Regele a ordonat ca locul să fie curățat și să fie „construită o magnifică moschee și evreilor să le fie lăsat Zidul de Vest, care se adunau acolo pentru a se ruga”. Helo a mai scris de asemenea că „acesta este Zidul de Vest, cel care stă în fața templului lui Omar ibn al Khattab și care este
Zidul Plângerii () [Corola-website/Science/324996_a_326325]
-
lăsat Zidul de Vest, care se adunau acolo pentru a se ruga”. Helo a mai scris de asemenea că „acesta este Zidul de Vest, cel care stă în fața templului lui Omar ibn al Khattab și care este numit „Poarta Iertării”. Evreii se adunau pentru a se ruga, asa cum relatase deja și Rabinul Beniamin . Astăzi, zidul este unui dintre cele șapte minuni ale Orașului Sfânt”. Se referea la Beniamin din Tudela, care în perioada cruciadelor, în jurul anului 1167 a scris „În fața
Zidul Plângerii () [Corola-website/Science/324996_a_326325]
-
Orașului Sfânt”. Se referea la Beniamin din Tudela, care în perioada cruciadelor, în jurul anului 1167 a scris „În fața acestui loc este Zidul de Apus, care este unul dintre zidurile Sfintei Sfintelor. Este numită „Poarta Iertării” și la ea vin toți evreii să se roage”. La puțin timp după asediul Ierusalimului, în 1193, fiul lui Saladin a fondat în zona adiacentă zidului o organizație caritabilă. A fost numită după un renumit mistic, Abu Madyan Shuaib, și dedicată localnicilor din zonă, originari din
Zidul Plângerii () [Corola-website/Science/324996_a_326325]
-
mari decât la oricare clădiri văzute din antichiate în Roma sau în alte țări” În 1517, Imperiul Otoman sub Selim I-ul a cucerit Ierusalimul de la mameluci care l-au avut din 1250. Otomanii au avut o atitudine binevoitoare față de evrei, primindu-i pe refugiații evrei care au fost expulzați din Spania de Ferdinand al II-lea de Aragon și Isabela I a Castiliei în 1492. Sultanul Soliman I Magnificul a fost atât de atașat de Ierusalim și de soarta lui
Zidul Plângerii () [Corola-website/Science/324996_a_326325]
-
un magnific zid-fortăreață să fie construit în jurul întregului oraș, astăzi Zidul Vechiului Oraș. Sunt mai multe relatări care arată eforturile lui Soliman pentru găsirea ruinele Templului. În a doua parte a secolului al XVI-lea, Soliman Magnificul le-a acordat evreilor dreptul de a se ruga la Zidul de Vest și l-a pus pe arhitectul curții, Mimar Sinan să construiască un oratoriu pentru ei acolo. În 1625 sunt menționate pentru prima dată rugăciunile organizate la Zid de către un învățat al
Zidul Plângerii () [Corola-website/Science/324996_a_326325]
-
a lungul secolelor, terenul din apropierea Zidului a fost ocupat de construcții. Accesul publicului la Zid a fost făcut prin cartierul marocan, printr-un labirint de alei înguste. În mai 1840 a fost emis un firman de către Ibrahim Pașa a interzis evreilor să paveze pasajul. Le-a fost interzis de asemenea „ridicarea vocii lor și afișarea cărților lor în acel loc”. Totuși, le-a fost permis să viziteze Zidul „așa cum era din vechime”. Rabinul Iosef Schwarz a scris la mijlocul secolului al XIX
Zidul Plângerii () [Corola-website/Science/324996_a_326325]
-
ne fie interzisă apropierea de zid, în schimb Poarta obține pentru acest privilegiu o taxă specială, care este oricum insignifiantă”" De-a lungul timpului, numărul mare de oameni strânși la adunările de rugăciune a dus la apariția de tensiuni între evreii care doreau un acces mai ușor și mai mult spațiu și rezidenții care se plângeau de zgomotul produs. Acestea au dat naștere la încercările evreiești de a obține dreptul de proprietate asupra terenului adiacent zidului. La sfârșitul anului 1830, un
Zidul Plângerii () [Corola-website/Science/324996_a_326325]
-
care doreau un acces mai ușor și mai mult spațiu și rezidenții care se plângeau de zgomotul produs. Acestea au dat naștere la încercările evreiești de a obține dreptul de proprietate asupra terenului adiacent zidului. La sfârșitul anului 1830, un evreu bogat pe nume Shemarya Luria a încercat să cumpere case de lângă zid, dar nu a avut succes. La fel, un alt evreu, Abdullah din Bombay a încercat să cumpere Zidul de Apus în 1850. Rabinul Hillel Moshe Gelbstein s-a
Zidul Plângerii () [Corola-website/Science/324996_a_326325]
-
la încercările evreiești de a obține dreptul de proprietate asupra terenului adiacent zidului. La sfârșitul anului 1830, un evreu bogat pe nume Shemarya Luria a încercat să cumpere case de lângă zid, dar nu a avut succes. La fel, un alt evreu, Abdullah din Bombay a încercat să cumpere Zidul de Apus în 1850. Rabinul Hillel Moshe Gelbstein s-a stabilit la Ierusalim. El a aranjat ca bănci și mese să fie aduse la Zid în fiecare zi pentru grupurile de studiu
Zidul Plângerii () [Corola-website/Science/324996_a_326325]
-
clădire sfântă, monument, altar, loc tradițional, moștenire sau loc obișnuit de rugăciune indiferent sub ce formă a celor trei religii vor fi menținute și protejare în conformitate cu obiceiurile și credințele existente”. În 1919, liderul sionist Chaim Weizmann, nerăbdător de a permite evreilor să viziteze locul lor sfânt, s-a apropiat de guvernatorul militar britanic din Ierusalim, coloneul Sir Ronald Storrs și i-a oferit între 75.000 și 100.000 de lire sterline (aproximativ 5 milioane de lire la valoarea de azi
Zidul Plângerii () [Corola-website/Science/324996_a_326325]
-
de umilințe mizerabile, inclusiv pângărirea zidului și culminând cu revoltele oribile din 1929” La începutul anului 1920, prima dispută evreo-arabă din cauza zidului a avut loc atunci când autoritățile musulmane au efectuat unele lucrări de reparații minore la partea superioară a zidului. Evreii, deși considerau că lucrările sunt necesare, au apelat la britanici pentru ca acestea să fie sub supravegherea Departamentului de Antichitați nou înființat, pentru că zidul era o relicvă antică. În 1926, un alt efort eșuat de a achiziționa zona adiacentă a Zidului
Zidul Plângerii () [Corola-website/Science/324996_a_326325]
-
încercat să cumpere zona pentru a crea un spațiu deschis cu bănci pentru vârstnicii care se roagă. În 1928, Organizația Sionistă a raportat că John Chancellor, Înaltul Comisar al Palestinei, considera că Zidul de apus trebuie să treacă sub controlul evreilor și a întrebat „"de ce nici un mare filantrop evreu nu l-a cumpărat deja?"”. În 1922, autoritățile mandatoare au reafirmat un statu quo care recunoștea dreptul de proprietate al musulmanilor asupra Zidului plângerii, constata folosirea ulicioarei din fața zidului ca loc de
Zidul Plângerii () [Corola-website/Science/324996_a_326325]
-
spațiu deschis cu bănci pentru vârstnicii care se roagă. În 1928, Organizația Sionistă a raportat că John Chancellor, Înaltul Comisar al Palestinei, considera că Zidul de apus trebuie să treacă sub controlul evreilor și a întrebat „"de ce nici un mare filantrop evreu nu l-a cumpărat deja?"”. În 1922, autoritățile mandatoare au reafirmat un statu quo care recunoștea dreptul de proprietate al musulmanilor asupra Zidului plângerii, constata folosirea ulicioarei din fața zidului ca loc de trecere de către locuitorii cartierului arab Magharbe (al moghrabilor
Zidul Plângerii () [Corola-website/Science/324996_a_326325]
-
retras de îndată, la intervenția Haham Bași-ului. În 1928, Comisarul Districtual al Ierusalimului, Edward Keith-Roach, a acceptat o solicitare arabă pentru a impune această interdicție. Astfel, ofițerul britanic staționat în zona Zidului a primit misiunea de a nu permite evreilor să se așeze în apropierea Zidului. Evreilor nu le era permis nici să separe femeile de bărbați printr-un paravan. În practică, această interdicție nu era aplicată în mod rigid, și existau situații în care se aducea un paravan separator
Zidul Plângerii () [Corola-website/Science/324996_a_326325]
-
-ului. În 1928, Comisarul Districtual al Ierusalimului, Edward Keith-Roach, a acceptat o solicitare arabă pentru a impune această interdicție. Astfel, ofițerul britanic staționat în zona Zidului a primit misiunea de a nu permite evreilor să se așeze în apropierea Zidului. Evreilor nu le era permis nici să separe femeile de bărbați printr-un paravan. În practică, această interdicție nu era aplicată în mod rigid, și existau situații în care se aducea un paravan separator atunci când numărul de credincioși era mai mare
Zidul Plângerii () [Corola-website/Science/324996_a_326325]
-
Ziua Ispășirii, cea mai importantă dată a calendarului religios evreiesc, poliția britanică (se pare, foști membri ai unităților „Black and Tans” care au acționat în trecut în Irlanda) a recurs la forță pentru a înlătura paravanul (mehitzá) adus de credincioșii evrei pentru a separa femeile de bărbați. Femei care s-au împotrivit scoaterii paravanului au fost bătute de poliție cu ajutorul unor bucăți de lemn. Și scaunele pe care se așezaseră câțiva dintre bătrâni au fost înlăturate. Episodul a produs consternare în
Zidul Plângerii () [Corola-website/Science/324996_a_326325]
-
a separa femeile de bărbați. Femei care s-au împotrivit scoaterii paravanului au fost bătute de poliție cu ajutorul unor bucăți de lemn. Și scaunele pe care se așezaseră câțiva dintre bătrâni au fost înlăturate. Episodul a produs consternare în rândul evreilor in lume. Rabinul Sonnenfeld, conducătorul comunității evreilor ultra ortodocși, precum și organizația ultraortodoxă Agudat Israel au condamnat cu asprime ceea ce au considerat drept un act de profanare al locului sfânt. Un miting de protest s-a desfășurat la ieșiva Etz Hayim
Zidul Plângerii () [Corola-website/Science/324996_a_326325]
-
s-au împotrivit scoaterii paravanului au fost bătute de poliție cu ajutorul unor bucăți de lemn. Și scaunele pe care se așezaseră câțiva dintre bătrâni au fost înlăturate. Episodul a produs consternare în rândul evreilor in lume. Rabinul Sonnenfeld, conducătorul comunității evreilor ultra ortodocși, precum și organizația ultraortodoxă Agudat Israel au condamnat cu asprime ceea ce au considerat drept un act de profanare al locului sfânt. Un miting de protest s-a desfășurat la ieșiva Etz Hayim, după care o mulțime mânioasă de evrei
Zidul Plângerii () [Corola-website/Science/324996_a_326325]
-
evreilor ultra ortodocși, precum și organizația ultraortodoxă Agudat Israel au condamnat cu asprime ceea ce au considerat drept un act de profanare al locului sfânt. Un miting de protest s-a desfășurat la ieșiva Etz Hayim, după care o mulțime mânioasă de evrei ultrareligioși au atacat un post de poliție, unde se credea ca s-a ascuns ofițerul britanic responsabil. Comisarul Keith-Roach, a afirmat că paravanul reprezenta o violare a statu quo ului și a informat comunitatea evreiască că îndepărtarea lui a fost
Zidul Plângerii () [Corola-website/Science/324996_a_326325]