45,675 matches
-
o clepsidră, pînă s-a terminat. Și-a privit mîna goală și sînt sigur că tot la viața sa se gîndea. În aer rămăsese o Îndîrjire monotonă care se scurgea și ea Încet... Ca această ploaie de noapte descătușată acum, parcă din oboseala mea. Tragediile antice Îmi sugerează o idee aparent bizară: vorbind despre destin, grecii au evitat să se uite În abis. Destinul a fost, poate, țărmul zărit de omul disperat de hazard. Și, poate, prima piramidă cu care cei
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
Însă chiar un secol grăbit ca al nostru a aflat, se pare, că singurătatea Începe pustiind totul În urmă cum face Proteu... Toate acestea fac parte dintr-o ordine interioară ce mi-a devenit aici și mai limpede; și Înțeleg parcă mai bine nevoia grecilor de a ciopli marmura În statui fericite și de a nu trimite nici un argonaut să demistifice Hiperboreea, cum ar sta cineva În spatele coloanelor Parthenonului și ar șopti: nu credeți În puritatea acestor coloane... Mă uit, poate
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
zeii antici. Olimpul trebuie să fie pustiu, Însă cadavrul sfinxului grec nu va fi găsit În prăpastia unde s-a aruncat. Zeul-Întrebare trăiește... VÎntul de toamnă răscolește o mare pe care n-o mai zăresc. O umbră s-a strecurat parcă printre oțetarii uzi de ploaie. Forma mea de speranță și de demnitate e să văd În Întuneric doi ochi lucind fosforescenți... Cuprinsul SFINXUL OEDIP LABIRINTUL TEZEU ARIADNA SISIF ULISE LOTOFAGII AHILE PASAREA PHOENIX OLIMPUL MUNTELE CÎMPIA PROMETEU NARCIS ICAR ANTEU
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
aceea Părintele era foarte bolnav; nu fusese nicicând obișnuit să trăiască cu siguranța că va avea parte de încă o zi de viață, iar când cineva spunea: „Voi face cutare lucru peste opt zile sau peste cincisprezece”, Părintele, cu uimire parcă, nu ezita să spună: „Cum? Gândiți că veți trăi atâta?”. Totuși, de această dată, spuse că nădăjduia să mai trăiască trei sau patru luni, ca să termine de istorisit. A doua zi l-am întrebat când ar vrea să începem. El
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
pomană unei doamne, ea îl întrebă încotro dorea să se îmbarce. El șovăi câteva clipe, dacă să-i spună sau nu. În cele din urmă, nu îndrăzni să-i spună decât că mergea în Italia și la Roma. Iar ea, parcă speriată, îi zise: „La Roma vreți să mergeți? Apoi, cei ce merg acolo nu se știe cum se întorc”. Voia să spună că în Roma s-ar fi ales cu puțin folos spiritual. Motivul pentru care nu îndrăzni să-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
Ce neam face noi, toți, fără un munte de vise? E o carte a cuvintelor potrivite pentru a relata un destin. Prof. Dr. Dumitru V. Marin III Partea a I-a Visul cu aripi frânte Cap. I Emoții și suspans Parcă nici nu-i venea să dea glas sentimentelor stranii care stăpâneau de la o vreme sufletul ei plin de o tristețe apăsătoare și greu de înlăturat. S-a apropiat de o fereastră privind mult timp în gol. Era trecut de jumătatea
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
ședere în apropierea ei. Se obișnuise cu ei... Atunci când nu-i mai auzea cântând, se tipărea pe chipul ei o mare tristețe. I se părea că îmbătrânește brusc și definitiv, fără ei. Îi crea o stare de neliniște continuă, care parcă o avertiza de iminența schimbărilor vieții sale interioare. Se simțea ca o floare fără miros, tristă într-un pustiu, pierdută ca nisipul pe ruine. Expresia feței și a sufletului afișau distanță și răceală. De multe ori îi venea să strige
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
rigidă ca și când dacă și-ar fi permis să se relaxeze, acesta s-ar fi sfărmat în mii de bucățele. Lăsă să-i scape un suspin adăugând:Deci asta era... Chiar voiam să divorțăm! Prin ceața care-i învăluia mintea încerca parcă săși vadă viitorul sumbru. Ea era capabilă să treacă cu gândul într-o altă formă chiar dincolo de ziua de mâine. Valentin se lăsă să cadă pe canapeaua din sufragerie, iar când pernele se lăsară sub greutatea lui își dădu seama
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
mult curaj decât se credea în stare adăugând pe un ton ce-i trăda nervozitatea: - Nu te gândești la cât timp am stat împreună? - Nu pot spune asta. Au fost clipe frumoase și mai puțin frumoase, dar acum totui altfel. Parcă nici nu mai exiști. Nu te mai implici deloc. După revoluția care a fost, toate parcă sunt pe dos. Toate lucrurile au o altă formă și nuanță. Lumea aleargă, se privatizează, tu ești șomer iar eu voi călca pe urmele
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
te gândești la cât timp am stat împreună? - Nu pot spune asta. Au fost clipe frumoase și mai puțin frumoase, dar acum totui altfel. Parcă nici nu mai exiști. Nu te mai implici deloc. După revoluția care a fost, toate parcă sunt pe dos. Toate lucrurile au o altă formă și nuanță. Lumea aleargă, se privatizează, tu ești șomer iar eu voi călca pe urmele tale cât de curând. Pe Nicky l-am așezat la casa lui, sau mai bine-zis s-
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
încercă s-o sărute. Ea se împotrivi, dar nu atât cât ar fi vrut. Era primul lor sărut, un sărut mai mult furat și grăbit. Îi șopti la ureche un „te iubesc” și ridicându-și totodată o șuviță de păr parcă lăsată intenționat să cadă. Tăceau amândoi. El avea privirea tăioasă ca a unui diamant, iar tăcerea lor spunea foarte mult. Carlina simțea că obrajii îi iau foc. Își duse palmele amândouă pe față, se fâstâci, iar pofta de a vorbi
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
singură, răspunse Carlina. - Acum nu mai ești. M-ai găsit pe mine. - Da, așa este, dar pot fugi de iubirea ta. - De ce spui asta? Nu-ți sunt pe plac? Glasul lui era șoptit și se frânse în cuvinte amare, privind parcă departe în gol, răscolindu-i sufletul și trecutul, în căutarea unor răspunsuri. Se aplecă asupra ei, o îmbrățișă și îi sărută obrajii îmbujorați. Carlina ar fi vrut în momentul acela să-i spună toate secretele ei, să fie realistă și
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
trecutul, în căutarea unor răspunsuri. Se aplecă asupra ei, o îmbrățișă și îi sărută obrajii îmbujorați. Carlina ar fi vrut în momentul acela să-i spună toate secretele ei, să fie realistă și nu subiectivă, dar cineva din interiorul ei parcă-i șoptea „Trezește-te, gândește-te prin ce ai trecut și tu, ești pregătită să începi o nouă relație? Nu ți-a ajuns prin câte ai trecut? Ai fost o victimă.” Ar fi vrut săi spună atunci că avusese și
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
mai mult aer în piept, încercă să risipească starea care puse stăpânire pe ea. Toate gândurile negre nasc o stare de proastă calitate, iar această stare aduce și inevitabila indispoziție. Ori ea nu avea nevoie de așa ceva. Oricât se străduia, parcă toate gândurile puseră stăpânire pe ea și reveneau cu o nouă forță. Dacă mama ei nu ar fi murit, acum i-ar fi fost aproape, iar lucrurile ar fi stat altcumva. Ochii i se împăienjeniră, capul i se aplecă de parcă
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
topi, iar ea băgă două degete în apa rece și-l stropi puțin pe față. Se amuzară și unul și altul. Ochii le ardeau ca niște văpăi. Carlina puse paharul pe masă, iar cu cealaltă mână încerca să-și desprindă parcă ceva de sub unghii, mici fărâme închipuite de mizerie. Își ridică privirea unul către altul, apoi se sărutară fără a se feri de cineva. - Aș vrea să fiu cu tine tot timpul, să vină ziua aceea când nu vom mai fi
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
un suflet bun. A suferit destul. E alegerea mea. Gândește-te mamă un pic. Când o să vadă cât de mult îl iubesc pe micuțul Nicky, nu crezi că va face și el la fel cu mine? - Te rog, fata mea! Parcă ți-ai cumpăra această dragoste. Faci o convenție din ea. - Știi mamă, dacă în viață nu ai cu cine să-ți împărtășești bucuriile și necazurile, toate impedimentele sunt mai greu de învins, iar primejdia de a fi păgubită sufletește este
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
un busuioc înflorit, nu reușise să adoarmă imediat. Simți o vibrație în stomac, se plimbă prin casă de colo până colo zicând: ,,Trebuie să recunosc, sunt îndrăgostită. Ochii lui m-au impresionat. Par ca două stele luminoase care mă urmăresc. Parcă ar fi avut o cheie fermecată și mi-a deschis inima strecurându-se in ea.,, Simți o dorință imperioasă de a avea lângă ea o ființă caldă, căreia să-i poată destăinui orice, o ființă alături de care să se simtă
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
feminină decât masculină. Prima reacție a fost să-l privească ca pe ceva periculos și greu de atins. De când îl cunoscuse îl găsea învăluit într-o aureolă de mister. Buzele ei se răsfrânseră într-un zâmbet abia schițat și căuta parcă o soluție să facă față elegant situației în care se afla. Toate instrucțiunile de autoapărare pe care le auzise în viața ei, acum se ghemuiau lașe într-un colț al creierului. Era incapabilă să se miște sau să vorbească. Încercă
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
prindea o nouă strălucire precum un colier îngrijit bine, care reflectă o lumină strălucitoare și plăcută. Corpul bărbatului era încă aproape dezbrăcat. Ea se sprijini cu blândețe de umărul lui, iar el o luă din nou în brațe studiindu-i parcă fața și alintând-o cu săruturi, așezând-o ca pe o păpușă din nou în pat. Ea îi zâmbește, iar obrajii i se colorează plăcut, apoi o ia de mână, o sărută pe ambii obraji și-i spune că e
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
ca să-și descarce sufletul plin de o fericire incredibil de mare. Nu vedea acum decât un rezultat bun la toată povestea și oamenii îi păreau mult mai buni ca înainte. Câte lucruri minunate poate face o iubire! O răcoare plăcută parcă îi inunda sufletul care încetîncet devenea un suflet de mamă adevărată. Să cunoști și să trăiești acest mister al dragostei dintre o mamă și un copil era o mare fericire de care mulți nu au șansă sau curaj să profite
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
tu ești într-o stare depresivă. Era în postul mare al sărbătorilor de iarnă. Afară stătea mai degrabă să plouă decât să ningă. În seara aceea de decembrie Carlina nu putu să doarmă, nici să respire normal nu îndrăznea. Trecuse parcă ani până când Valentin venise din stațiune acasă. Inima se răzvrătea zvâcnind mai tare și într-un mod neașteptat, iar răsuflarea îi devenea mai grea de parcă ar fi mers zeci de kilometri. Își simți corpul rece și transpirat, elemente care generau
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
Părea că toate zidurile se prăbușesc peste ea. Nu îi venea să mai vorbească cu nimeni. Aștepta ca și cum ai aștepta o sentință judecătorească amânată și nu știi dacă trebuie să te bucuri sau nu. Își duse mâna la frunte vrând parcă să își alunge durerea crudă care era proaspătă în sufletul ei. Înaintă mohorâtă cu pasul mare spre cabinetul medicului chirurg. Era nerăbdătoare, înspăimântată cu ochii tulburi și plânși să afle adevărul despre sănătatea lui Valentin. După ce bătu la ușă, intră
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
dacă vei continua așa? - Numai de nu aș muri până atunci! părea foarte tulburat, cu privirea pierdută și cu gesturi precipitate. - Ce se întâmplă cu tine? îl întrebă aproape în șoaptă. - Nici eu nu știu prea bine. Mă doare capul. Parcă aș avea o cârpă în creier care mocnește ca un foc, iar când mă doare prea tare îmi vine să strâng pe cineva de gât. Apoi șovăi să îsi mai destăinuiască gândul întreg pe mai departe tăcând. Carlina ieși din
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
creat cerul și pământul și tot ce atingem. El are cheia oricărei soluții și un plan cu fiecare. Discuția ar fi continuat dar Carlina fu nevoită să răspundă la telefon și să cheme salvarea. Când sosi salvarea în fața blocului, șoferul parcă mașina într-un loc ilegal, apoi deschise ușa din dreapta, se dădu la o parte, și îi făcuse loc Carlinei să se urce. Se așeză pe bancheta din spate. O cuprinse frica. Era ca un condamnat dus în fața unui pluton de
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
treacă prin ce trecuse așa că anunță doctorul să îi confirme sănătatea. După un prealabil consult o informă că va fi transferată la un spital de copii din centrul Moldovei. Își înălță sprâncenele în sus și odată cu ele și privirea căutând parcă ajutorul de acolo de undeva. În ultimul moment, Valentin îi aduse un bagaj cu haine și lucruri personale. I se păru că umerii lui erau atât de lați încât umplea salonul, iar privirea i-o găsi pătrunzătoare și tăioasă ca
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]