43,561 matches
-
libertatea lui sau cu năzuința lui de libertate, și atunci cu acceptarea supunerii lui, se definește, la rândul lui, în cadrul proiectului meu, își primește hotare prin preluarea lui în hotarele acestui proiect. Celălalt recunoaște autoritatea hotărârii mele, se lasă în chip liber preluat și hotărât de ea și își primește sau își sporește astfel libertatea prin această prealabilă supunere. Vastitatea proiectului și a preluării în proiect poate să meargă de la un „altul“ simplu până la „mulți“ și până la omenirea toată. Ea poate
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
pentru eul lui ireductibil. Și tocmai pentru că hotărârea și curajul pot câștiga în fața acestei griji, frica devine un instinct negociabil la nivelul libertății. În frică survine deci o confruntare decisivă: între ceea ce este condiționat în mine și necondiționarea mea. În chip real și ferm eu sunt mai întâi condiționat: de faptul de a fi, de conștiința acestui fapt, de finitudinea mea. Fiind condiționat astfel, eu sunt, desigur, condiționat și de libertatea mea. Dar spre deosebire de celelalte condiționări, libertatea este condiționarea care mă
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
parte, libertatea este condiționarea care nu are același grad de realitate cu faptul de a fi, cu conștiința lui, cu finitudinea mea. Dimpotrivă, în primă instanță, ea nu are defel realitate. Ea nu este o condiționare care se manifestă în chip spontan ca necondiționare, așa cum celelalte condiționări se manifestă în chip spontan drept condiționări. Ea poate foarte bine să nu se manifeste. În acest sens, omul nu este liber „de la natură“; libertatea este în el simplă posibilitate, ca libertate reală ea
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
realitate cu faptul de a fi, cu conștiința lui, cu finitudinea mea. Dimpotrivă, în primă instanță, ea nu are defel realitate. Ea nu este o condiționare care se manifestă în chip spontan ca necondiționare, așa cum celelalte condiționări se manifestă în chip spontan drept condiționări. Ea poate foarte bine să nu se manifeste. În acest sens, omul nu este liber „de la natură“; libertatea este în el simplă posibilitate, ca libertate reală ea trebuind mai întâi să fie cucerită. De-abia când e
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
care desparte tot ce a fost de tot ce va fi altfel ca până acum este însoțită de febra pe care o presupune orice intrare voită în noaptea necunoscutului. Căci „altfel“ nu este decât diferența abstractă față de orice modalitate prezentă, chipul neprecizat al unui „cum“ viitor. Tot ce știu este că, pentru mine, lucrurile nu vor mai fi ca până acum, fără să știu însă cum vor fi ele de fapt; ele vor fi doar altfel. Chipul neștiut al lui „altfel
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
față de orice modalitate prezentă, chipul neprecizat al unui „cum“ viitor. Tot ce știu este că, pentru mine, lucrurile nu vor mai fi ca până acum, fără să știu însă cum vor fi ele de fapt; ele vor fi doar altfel. Chipul neștiut al lui „altfel“ în care se va așeza de acum viața mea e cel care induce în mine spaima, cutremurul, starea de beție și febra. Deznodământul hotărârii mele rămâne învăluit în mister. Orice risc presupune această ignorare a mersului
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
alt deznodământ. Pentru că nu este pregătit să transfigureze eșecul, pentru că nu este dispus să piardă nimic (când de fapt doar în felul acesta el ar avea ce dobândi), cel nehotărât trăiește riscul doar în negativitatea sa și, odată cu el, în chip proiectiv, regretul. Obsesia regretului îl închide pe nehotărât în sine; până și remușcarea, care deschide către alții, este trăită de el în manieră reflexivă; regretul a devenit o remușcare egoistă: el își torturează conștiința din complezență față de sine: cum să
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
o premisă a existenței, este ceea ce a făcut natura din om. Însă pentru a putea vorbi despre viața și, mai ales, despre destinul cuiva, trebuie să vezi ce a făcut el din natura sa, cum a prelucrat-o el în chip liber și conștient. Dacă orice definiție este ansamblul limitelor (finis - „limită“) ce conferă o identitate, 74/DESPRE LIMITĂ definiția omului nu poate fi obținută decât prin ansamblul limitelor depășite și atinse de-a lungul unei vieți. Întrucât însă nici o limită
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
secvenței „de depășit-de atins“ a fost întreruptă în mod accidental. De asemenea expresia „destin împlinit“ nu se opune decât în mod aparent expresiei „destin tragic“, deoarece „tragic“ nu are în vedere neîmplinirea, ci o împlinire realizată prin sacrificiul suprem. * În chip simetric cu expresia „destin împlinit“, care este tautologică, aceea de „destin neîmplinit“ reprezintă o contradicție în termeni. Ea nu se justifică, după cum vom vedea, decât în raport cu ratarea, deci în raport cu un posibil actual căruia i se refuză actualitatea. Între „destinul frânt
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
orice teleologie extra-umană reprezintă lucrarea în finit a spiritului infinit, faptul de a distinge din capul locului între destin și menire în cazul unei vieți individuale nu stă în puterea ființei conștiente finite. Despre menire nu se poate vorbi în chip cert decât în cazul marilor categorii supra-individuale (specie, sex etc.), deci atunci când scopul extra-uman devine vizibil prin regularitatea reiterării lui. Însă pentru că viața individuală este irepetabilă și pentru că ea nu poate primi certitudinea verificabilă a unui sens, menirea, în acest
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
universale, deci libertății care a devenit legea naturii în noi. Dar se distribuie libertatea, așadar puterea parcurgerii secvențelor „de depășit-de atins“, în mod egal în pacienții ei? Așa cum natura nu este aceeași în toate exemplarele unei specii, ea reușind în chipuri felurite în fiecare exemplar în parte, la fel, ea nu izbutește, luând chipul libertății, să se distribuie în același grad în fiecare individ uman. Excelența unui destin sau mediocritatea lui, măreția sau nimicnicia nu pot de aceea să stea sub
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
libertatea, așadar puterea parcurgerii secvențelor „de depășit-de atins“, în mod egal în pacienții ei? Așa cum natura nu este aceeași în toate exemplarele unei specii, ea reușind în chipuri felurite în fiecare exemplar în parte, la fel, ea nu izbutește, luând chipul libertății, să se distribuie în același grad în fiecare individ uman. Excelența unui destin sau mediocritatea lui, măreția sau nimicnicia nu pot de aceea să stea sub merit sau sub blam, ci numai sub generozitatea sau inclemența cu care natura
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
este bolnav numai prin relativitatea sistemului de referință. Acest aristocrat al lumii parmenidiene se lasă ucis în numele unei teoreze care denunță relativitatea hărniciei și o primejduiește în chiar esența ei. Leneșul care acceptă să meargă la spânzurătoare rămâne astfel în chip sublim fidel esenței sale și moare demn, scăldat în voluptatea repaosului absolut, pe care nici o altă dorință nu l-a putut tulbura și față de care nici o tranzacție nu a fost cu putință. Ca și ratatul, leneșul își transformă limita interioară
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
leneș ratat? Pătrunzând în lumea proiectelor, contaminat de ideologia actului și de cea a „realizării esenței“, el nu a pierdut pe deplin vocația lenei, univocă, demnă și castă. De aceea ratatul are o natură impură, în care se întâlnesc în chip nefericit un leneș cu un bovaric - inerția care trimite spre înăuntru și imobil cu proiectul care trimite spre în afară și activ. Ca și leneșul, ratatul se confruntă în permanență cu prejudecata lumii că trebuie să faci ceva. Dar în vreme ce
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
tip de reflexivitate care sunt străine de prostie. Cel prost nu cunoaște oboseala, lehamitea și sațul, cântărirea lucrurilor și tentația renunțării. Instalat în proiect, el nu are simțul relativității, pentru că nu poate compara. Cel prost cade în proiectul propriu în chip admirativ; întrucât atitudinea lui este eminamente in sistentă, lui îi este refuzată distanța necesară pentru nașterea îndoielii și pentru conștiința eșecului. De aceea prostia nu poate fi sesizată decât din afară; surprinsă dinăuntru, ea se dizolvă de îndată în propria
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
sine în vederea secvenței de depășit-de atins, educarea libertății deci, nu este însă o faptă a singurătății. Ea se face prin preluarea celuilalt în sfera libertății mele în vederea eliberării lui. Această preluare este puterea. De aceea educarea libertății se desfășoară în chip necesar ca scenariu al puterii. Întrucât libertatea este capacitatea de configurare a proiectului și de realizare a lui, puterea este preluare în proiect. Puterea este exersarea libertății în vederea eliberării, preluare în proiect în vederea autonomiei proiectului. Cel puternic este puternic în
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
iubesc și nu sunt iubiți își pierd identitatea. Când nimeni nu ne-a iubit și nu am iubit pe nimeni, nu suntem decât eul gol care se revelă în frică. Când nimeni nu ne iubește, nu apucăm să avem un chip și avem doar chipul nimănui. Suntem, fără ca propriu-zis să fim. Acest miracol al dobândirii eului prin dedublare și prin iubirea de altul își capătă expresia sensibilă în mângâiere. Din clipa în care parcurg conturul altui trup, eu îl iau pe
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
iubiți își pierd identitatea. Când nimeni nu ne-a iubit și nu am iubit pe nimeni, nu suntem decât eul gol care se revelă în frică. Când nimeni nu ne iubește, nu apucăm să avem un chip și avem doar chipul nimănui. Suntem, fără ca propriu-zis să fim. Acest miracol al dobândirii eului prin dedublare și prin iubirea de altul își capătă expresia sensibilă în mângâiere. Din clipa în care parcurg conturul altui trup, eu îl iau pe acesta în posesie și
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
în mângâierea mea. Dar bucuria pe care o resimt în mângâiere trece dincolo de simpla voluptate a atingerii. Prin mângâiere eu nu preiau doar conturul unui trup. Corpul, la om, nu este o suprafață și nici măcar interioritatea care se exprimă în chip exterior. Când cineva mângâie, el atinge hotarul a ceva care nu are încă nume și pentru care singurul cuvânt potrivit este „tu“. Însăși mângâierea creează identitatea teritoriului ocupat. Când celălalt mă mângâie, el îmi mângâie identitatea pe care mângâierea lui
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
iubirile mele; și dincolo de toate, în chiar sursa libertății și a iubirii mele. În cele din urmă sunt felul în care, iubind, mă pierd în libertate. Dar pentru că libertatea este în esența ei ne-definită, eu nu am niciodată un chip definit, ci doar pe acela al iubirilor și pierderilor mele. Sunt peste tot în abandon, în cedare, în renunțarea mea la mine. Eul meu e traversat fără încetare de un zvon al dispariției. Sunt disoluția și resurecția mea în toate
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
și să fie moarte. În măsura în care în esența ei iubirea este împlinire a eului prin pierderea de sine înseamnă că în anumite circumstanțe moartea, ca pierdere de sine fizică a eului, devine o exigență de împlinire a lui: mă împlinesc în chip suprem, și astfel sunt, tocmai prin renunțarea la suprema condiționare care este purul fapt de a fi. Paradoxul lui „a fi în chip plenar“ prin „a deveni nimic“ nu-și află dezlegarea decât în spațiul iubirii: eu nu mi pot
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
ca pierdere de sine fizică a eului, devine o exigență de împlinire a lui: mă împlinesc în chip suprem, și astfel sunt, tocmai prin renunțarea la suprema condiționare care este purul fapt de a fi. Paradoxul lui „a fi în chip plenar“ prin „a deveni nimic“ nu-și află dezlegarea decât în spațiul iubirii: eu nu mi pot împlini viața decât dând-o altcuiva. Faptul de „a-ți da viața“ se bazează pe recunoașterea valorii sporite a unei alte vieți și
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
atâta vreme cât sunt apt să hotărăsc în ce mă privește libertatea poate fi delegată. Concesionarea libertății este ea însăși un act de libertate și eu rămân liber și mă recunosc ca atare în „ființa“ în care am operat acest transfer. În chip liber am ales să îmi declin libertatea și să o pun în mâna „altuia“ într-o privință anume a vieții mele. Această concesionare a libertății nu poate avea loc decât în virtutea încrederii: sunt încredințat că delegarea hotărârii mele nu se
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
fi în cele din urmă mai liberi. Această concesionare a libertății nu se poate face decât într-o privință anume a vieții mele; ea reprezintă o concesionare parțială a libertății, pentru că nimeni nu-și înstrăinează integral libertatea decât dacă în chip liber vrea să devină sclav, deci dacă în chip liber el vrea să înceteze să fie liber. Dar de ce trebuie libertatea să fie parțial concesionată? Acest lucru se întâmplă tocmai în vederea funcționării ei: atunci când e vorba de „mulți“ și de
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
a libertății nu se poate face decât într-o privință anume a vieții mele; ea reprezintă o concesionare parțială a libertății, pentru că nimeni nu-și înstrăinează integral libertatea decât dacă în chip liber vrea să devină sclav, deci dacă în chip liber el vrea să înceteze să fie liber. Dar de ce trebuie libertatea să fie parțial concesionată? Acest lucru se întâmplă tocmai în vederea funcționării ei: atunci când e vorba de „mulți“ și de „toți“, libertatea nu se poate exersa decât dacă se
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]