435,226 matches
-
în 1998 și mai târziu portat pe Dreamcast, Microsoft Windows și Xbox (ca bonus în "The House of the Dead III"). A fost inclus în compilația " & 3 Return" pentru Wii și se numără printre titlurile din colecția Sega All Stars. Acțiunea jocului are loc la data de 26 februarie 2000, la paisprezece luni după incidentul din conacul Curien din "The House of the Dead". Agentul AMS (organizație de oprire a invaziei zombiilor) G dispare în Veneția, Italia. Sunt trimiși după el
The House of the Dead 2 () [Corola-website/Science/331163_a_332492]
-
plătită o taxă de abonament. La înregistrare se notează și informațiile de identificare și contact, ca număr de telefon, descrierea vehiculului (tip, înmatriculare) sau numele persoanei (pentru cele pentru personal), adrese și orice alte informații care pot folosi în cursul acțiunii de căutare și salvare. În urma identificării radiobalizei aceste informații pot fi accesate din bazele de date. Durata de viață a unei astfel de radiobalize este de circa 10 ani, iar durata de funcționare este de 24-48 de ore, considerată suficientă
Radiobaliză de localizare a catastrofelor () [Corola-website/Science/331134_a_332463]
-
m, greutatea de câteva kg și sunt vopsite în culori vii (de obicei galben sau portocaliu). Radiobalizele pentru marină sunt de tip EPIRB () sunt similare ca dimensiuni și funcționare cu cele pentru aviație. Se pot activa manual, sau automat sub acțiunea presiunii hidrostatice (dar nu a umidității din cauza ploii sau a valurilor) în caz de scufundare a navei. Deoarece apa nu conduce semnalele radio, există un echipament care în caz de scufundare a navei detașează aceste balize (efectiv retează frânghia cu
Radiobaliză de localizare a catastrofelor () [Corola-website/Science/331134_a_332463]
-
mușcături etc.), și putere supraomenească. Spre deosebire de mediumi, subiectul nu are nici un control asupra entității care îl posedă și astfel va persista până când va fi forțat să părăsească victima, de obicei printr-o formă de exorcism. Forțele malefice exercită astfel o acțiune prin care atacă practic liberul-arbitru al ființei posedate, anihilându-i propria voință. Multe culturi și religii conțin conceptul de posedare demonică, dar detaliile variază considerabil. Cele mai vechi referințe la posedare demonică sunt de la sumerieni, care credeau că toate bolile
Posesie demonică () [Corola-website/Science/331138_a_332467]
-
este un joc video neo noir, open world și third person de acțiune-aventură, a cărui acțiune are loc în timpul celui de-al doilea război mondial, în Franța ocupată de Germania nazistă. A fost publicat de Electronic Arts și dezvoltat de Pandemic Studios, acesta fiind ultimul joc al studioului. Jucătorul poate explora Parisul ocupat de naziști, unele
The Saboteur () [Corola-website/Science/331157_a_332486]
-
franceză sau chiar civilii francezi, vor sări în ajutorul lui Sean. Pe tot parcursul jocului, Sean își poate actualiza abilitățile și arsenalul via "Perks", precum acuitatea la tragerea cu pușca cu lunetă, muniția, daunele și altele. Perks-urile sunt obținute prin acțiuni, precum evadarea alarmelor, țintele omorâte cu pușca cu lunetă sau distrugerea unor instalații sau vehicule germane. Jucătorul are și abilitatea de a se urca pe clădiri sau de a alerga pe acoperișuri, unde se pot găsi, câteodată, provizii lăsate de
The Saboteur () [Corola-website/Science/331157_a_332486]
-
și 2 %. "Incidența AIJ pe diverse arii geografice, la 100.000 de locuitori" Cauzele care determină artrita juvenilă cu evoluție cronică nu au fost încă elucidate, menținerea termenului de „idiopatică” fiind elocventă în acest sens. Debutul bolii are loc sub acțiunea unui factor declanșator ("trigger factor" în limba engleză). Din dorința de a clarifica acest aspect, au fost efectuate mai multe studii etiologice, însă rezultatele nu au fost concludente. Este posibil ca printre factorii care pot crea condiții optime de manifestare
Artrită idiopatică juvenilă () [Corola-website/Science/331136_a_332465]
-
fi dus la demoralizarea cetățenilor, care și-ar fi convins guvernul să capituleze imediat. Evenimentele de la începutul celei de-a doua conflagrații mondiale au părut că îi dau dreptate. În 1925, Royal Air Force (RAF) a verificat capacitatea forțelor aeriene de acțiune independentă față de restul trupelor în timpul acțiunii din Waziristan. Operațiunea, cunoscută mai apoi ca „Războiul lui Pink” după numele comandantului de escadrilă Richard Pink, a folosit doar forța aeriană prin instituirea blocadei aeriene și executarea de atacuri aeriene împotriva țintelor terestre
Supremație aeriană () [Corola-website/Science/331158_a_332487]
-
și-ar fi convins guvernul să capituleze imediat. Evenimentele de la începutul celei de-a doua conflagrații mondiale au părut că îi dau dreptate. În 1925, Royal Air Force (RAF) a verificat capacitatea forțelor aeriene de acțiune independentă față de restul trupelor în timpul acțiunii din Waziristan. Operațiunea, cunoscută mai apoi ca „Războiul lui Pink” după numele comandantului de escadrilă Richard Pink, a folosit doar forța aeriană prin instituirea blocadei aeriene și executarea de atacuri aeriene împotriva țintelor terestre timp de 54 de zile. Campania
Supremație aeriană () [Corola-website/Science/331158_a_332487]
-
britanică împotriva triburilor răsculate a fost încununată de succes, RAF pierzând doar doi oameni. Comandantul suprem al forțelor din India Britanică, generalul Sir Claud Jacob a considerat că a fost "satisfăcător... rezultatul acestor operațiuni... Eu consider că o combinație a acțiunilor terestre și aeriene ar fi adus rezultatul dorit într-o perioadă mai scurtă de timp, iar data viitoare când va trebui să luăm măsuri, sunt convins că va fi posibilă angajarea ambelor forțe combinate.” Generalul america Billy Mitchell a fost
Supremație aeriană () [Corola-website/Science/331158_a_332487]
-
acordau o importanță diferită forțelor aeriene. Adolf Hitler le considera drept un ajutor important pentru sprijinirea forțelor terestre pe post de „artilerie aerienă”. Pe de altă parte Aliații considerau că forțele aeriene, în special bombardierele strategice cu rază lungă de acțiune, sunt cea mai importantă componente ale lor, considerându-le capabile să distrugă centrele industriale naziste. Luftwaffe a reușit ca la sfârșitul Bătăliei Franței să cucerească supremația aeriană asupra Europei Occidentale. Bătălia Angliei a reprezentat încercarea germană de cucerire a superiorității
Supremație aeriană () [Corola-website/Science/331158_a_332487]
-
terestre aliate. După ce au ajuns să dețină superioritatea aeriană totală, Aliații au avut capacitatea să desfășoare bombardamente strategice de o amploare crescută asupra țintelor industriale, dar și militare (centrele industriale din Ruhr sau a orașului Dresda) și să sprijine eficient acțiunile forțelor terestre pe ambele fronturi - de vest și de est. După atacurile Operațiunii Argument (cunoscută și ca „Marea Săptămână’’) din februarie 1944, noul comandant al Forței Aeriene a 8-a, Jimmy Doolittle, a permis în martie 1944 avioanelor de escortă
Supremație aeriană () [Corola-website/Science/331158_a_332487]
-
din februarie 1944, noul comandant al Forței Aeriene a 8-a, Jimmy Doolittle, a permis în martie 1944 avioanelor de escortă P-51 Mustang să zboare mult înaintea formaților de bombardiere pe care ar fi trebuit să le protejeze. Această acțiune era o tactică de „măturare cu avioane de vânătoare” a cerului Germaniei. Aviația aliată a atacat avioanele de vânătoare germane oriunde ar fi fost găsite și a reușit în cele din urmă să reducă pierderile proprii de bombardiere pentru restul
Supremație aeriană () [Corola-website/Science/331158_a_332487]
-
au fost construite inițial pentru lupta bombardierelor. Cele mai importante avioane de vânătoare ale Germaniei au fost Messerschmitt Bf 109 și Focke-Wulf Fw 190, în vreme ce de partea britanică s-au evidențiat Supermarine Spitfire și Hawker Hurricane. Performanțele și raza de acțiune a lui P-51 Mustang au făcut din acest avion cel mai important avion de vânătoare și escortă, ceea ce a permis bombardierelor americane să acționeze împotriva țintelor din Germania și în raiduri de zi. Piloții acestui tip de avion au
Supremație aeriană () [Corola-website/Science/331158_a_332487]
-
fie preluat de F-4 Phantom II, care fusese proiectat inițial ca interceptor. Forțele aeriene americane au dezvoltat două proiecte, F-100 and F-104, dar acestea nu s-au calificat pentru calitatea de avion de superioritate aeriană deoarece nu aveau razele de acțiune sau performanțele necesare ca să contracareze amenințarea avioanelor MiG din timpul războiului din Vietnam. În deceniul următor, manevrabilitatea limitată a avioanelor de vânătoare în luptele individuale din Vietnam au dus la apariția seriei F-14, F-15, F-16 și F/A-18. Toate
Supremație aeriană () [Corola-website/Science/331158_a_332487]
-
au avut ca prioritate creșterea manevrabilități în luptele individuale și au fost echipate cu tunuri, care lipseau modelelor anterioare. F-14 și F-15 au fost destinate în principal asigurării misiunilor de asigurare a superiorității aeriene datorită radarelor cu rază lungă de acțiune din dotare și a capacității de transport a unui număr mai mare de rachete cu rază lungă de acțiune. La sfârșitul secolului trecut, SUA a optat pentru dezvoltarea unui nou avion de vânătoare care să obțină superioritatea aerinană fără să
Supremație aeriană () [Corola-website/Science/331158_a_332487]
-
F-14 și F-15 au fost destinate în principal asigurării misiunilor de asigurare a superiorității aeriene datorită radarelor cu rază lungă de acțiune din dotare și a capacității de transport a unui număr mai mare de rachete cu rază lungă de acțiune. La sfârșitul secolului trecut, SUA a optat pentru dezvoltarea unui nou avion de vânătoare care să obțină superioritatea aerinană fără să fie detectat de inamic. Programul „Advanced Tactical Fighter” a fost lansat pentru construirea unui avion care să înlocuiască flota
Supremație aeriană () [Corola-website/Science/331158_a_332487]
-
să dea o lovitură devastatoare forțelor aeriene egiptene, iordaniene și siriene și a aeroporturilor lor la începutul Războiului de Șase Zile și că obțină supremația aeriană. Distrugerea forțelor aeriene poate fi atinsă nu doar prin atacuri aeriene, dar și prin acțiuni terestre. În timpul Războiului Rece, responsabilii militari sovietici au declarat că URSS poate câștige supremația aeriană în ciuda inferiorității avioanelor sale de vânătoare prin cucerirea aeroporturilor NATO și parcarea tancurilor pe pistele acestora. (Trebuie amintit că în timpul ultimei conflagrații mondiale, germanii au
Supremație aeriană () [Corola-website/Science/331158_a_332487]
-
fost numit rege al Norvegiei în Trondheim, în timp ce vărul său, Magnus al III-lea al Norvegiei a fost rege în Viken. Curând, acesta a intrat în conflict cu regele Magnus și războiul părea inevitabil. În 1095, Magnus a pregătit o acțiune armată împotriva lui Haakon, dar a fost surprins de poziția puternică detinută de vărul său. Când a aflat că Haakon a venit la Trondheim, el a traversat munții Dovrefjell. Haakon a murit brusc în timpul călătoriei iar Magnus a rămas regele
Dinastia Hardrada () [Corola-website/Science/331160_a_332489]
-
pe țărmul estic al Angliei între The Wash și Tamisa al trupelor plecate din porturile Țarilor de Jos, care traversaseră Marea Nordului. "Reichsmarschall" Hermann Göring, comandantul "Luftwaffe", a răspuns cu o scrisoare de o singură pagină în care declara că o acțiune combinată având ca obiectiv o debarcare în Anglia nu trebuie să fie actul inițial al războiului, ci cel care ar urma să pună capăt unui război victorios. Răspunsul "Kriegsmarine" a fost și mai concis, subliniind toate dificultățile care trebuiau depășite
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
chiar, nu își manifestau aproape fățiș dezaprobarea pentru acesta. Directiva 16 nu asigura înființarea unui cartier general operațional combinat care să coordoneze cele trei ramuri ale armatei (forțele terestre, marina și aviația) în timpul planificării și pentru coordonarea și executarea unei acțiuni așa de complexe (spre deosebire de aliați, care au creat Cartierul General Suprem al Forței Expediționare Aliate (SHAEF) pentru debarcarea din Normandia). Atunci când a aflat de intențiile lui Hitler prin intermediul ministrului său de externe, Galeazzo Ciano, dictatorul italian Benito Mussolini s-a
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
dispuneau de 254 de blindate, aproximativ o divizie de blindate. Tancurile erau împărțite în patru batalioane boteazate "Panzer-Abteilung" A, B, C și D. În timpul invaziei, urmau să fie alimente cu suficient carburant și cu muniția aferentă pentru o rază de acțiune de 200 km. În urma unui concurs lansat de marina militară, au fost proiectate „poduri grele de debarcare”, niște docuri prefabricate, în mare parte asemănătoarea cu „porturile” Mulberry folosite de aliații din al doilea război mondial în timpul debarcării din Normandia. Aceste
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
detecteze ținte navale până la 40 km distanță, chiar și mici vase de patrulare din apele teritoriale britanice. Alte două radare au fost amplasate la mijlocul lunii septembrie: unul de tip DeTeGerät la Cap de la Hague și unul cu rază lungă de acțiune de tip FernDeTeGerät la Cap-d'Antifer lângă Le Havre. Forțele terestre au dezvoltat planuri pentru plasarea unor baterii mobile de artilerie de-a lungul țărmului britanic imediat după cucerirea plajelor, baterii care urmau să fie folosite la neutralizarea vaselor britanice
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
filmat timp de două zile la începutul lui septembrie 1940 în portul belgian Antwerp debarcare tancurilor și infanteriei din baje. Dat fiind faptul că Hitler fusese informat că debarcarea avea să înceapă noaptea, dictatorul dorea să prezinte publicului toate detaliile acțiunii. Britanicii și americanii au prognozat că debarcarea ar putea să aibă loc cel mai probabil în timpul fluxurilor din 5-9 august, 2-7 septembrie, 1-6 octombrie sau 30 octombrie-4 noiembrie. Pe 17 septembrie 1940, Hitler s-a întâlnit cu Hermann Göring și
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
mari cantități de petrol. Ambele zvonuri au fost prezentate ca vești credibile în presa americană, dar ambele au fost negate oficial de guvernele britanic și german. Istoricul James Hayward a presupus că zvonurile legate de „invazia eșuată” a fost o acțiune propagandistică britanică menită creșterii moralului din țară și din Europa ocupată de naziști, dar convingerii americanilor că iinsularii sunt hotărâți să lupte până la capăt. După seria de bombardamente strategice asupra orașelor britanice din septembrie 1940 - mai 1941, Hitler a început
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]