45,675 matches
-
zece ani pe care-i petrecuseră împreună. Făcuse compromis după compromis, ajungând să fie bârfa lumii. Leon era chinuit de coșmaruri și insomnii, iar ajutorul Carlinei nu-i fusese de nici un folos pentru a depăși acea nefericire omenească. Ea făcuse parcă să descopere și mai mult obsesia și angoasele lui, devenind cu timpul prizonierul alcoolului, și-n cele din urmă al morții. Carlina descoperi abia acum că nu mai avea nimic a-i spune sau a-i reproșa, iar Leon părea
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
Și-atunci? Am ajuns? - Nu încă, dar am trecut ce-a fost mai greu. Ce ciudată este lumea!, zise Alin. E o întunecime goală uneori, iar noaptea asta pare să fi învăluit în ea toate câte sunt. Dacă priviți cerul, parcă toate se mișcă și acolo, iar întregul Univers e într-o continuă mișcare și schimbare, iar noi niște fărâme manevrate la rândul nostru de o forță teribil de mare pe care n-o putem vedea, dar o simțim cu toată
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
Gata cu pedeapsa!, chiui Mihu, nebun de fericire, ridicându-și mâinile și închipuinduse în fața unei oglinzi. Momentele pline de tensiune prin care trecuseră fuseseră teribil de grele în toiul unei ierni răzvrătite. Acum toți se simțeau mai bine, iar Alin parcă renăscut zise: - Ceea ce voi face de acum înainte este să privesc hotărât spre viitor, să descopăr drumul pe care va trebui să merg, iar după ce voi face ce am de făcut voi găsi timp și pentru mine ca să recuperez tot
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
implică doar noroc. Dar în unele cazuri numai Dumnezeu știa cum stau lucrurile. Își aminti de Carlina, de maică-sa, cum îl încurajase de atâtea ori în anumite cazuri spre deosebire de alte mame care nici nu vroiau să audă de așa ceva. Parcă o auzea: „Până nu riști, nu câștigi! Inteligența învinge întotdeauna și lovitura cea mai mare se dă cu capul și nu cu pumnul. Ziua de mâine va avea două capete, iar tu vei fi unul dintre ele.” Îmbrățișându-și genunchii
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
acasă, aici la atâta depărtare de țara sa de origine și de orașul său din provincie. În fiecare zi se hrănea cu zorile dimineților, strivind cu privirea roua de mărgăritare. Fiecare zi ar fi vrut să-i fie ca azi. Parcă le vedea fețele alungite și pline de uimire ale prietenilor săi după ultimul său joc. În apropierea hotelului se auzea un râu șipotind pe vale. Apele care se adunau pentru a forma acest râu se izbeau la punctul de întâlnire
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
Nu am trăit clipe sentimentale decât în vise. Am trăit mai mult în nebuniile copilăriei mele, împletite cu multe nevoi, mai mult sau mai puțin crude, impuse de viața de zi cu zi la care ne-a supus Dumnezeu. Acum parcă aș fi o jucărie deconectată de baterii. Mă simt confuză și nici nu știu dacă mai deosebesc ceva în clipa asta. - Prin ce crezi că se asemuiesc sau se deosebesc oamenii între ei? - O, sunt atât de multe de enumerat
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
știu că e o mamă bună. O să le trimitem bani și tot ce au nevoie. Sper să nu regretăm niciodată hotărârea asta. - Mi se rupe sufletul că trebuie să-l las aici. Nu are decât doi ani și jumătate. Înțelegi? - Parcă eu nu știu! Dar gândește-te, dacă stăm în țară, când va fi mare nu o să fie nici el fericit. Trebuie să punem pe picioare o afacere și apoi vom fi împreună toți trei, sau poate patru, râse Alin. - Mai
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
să își deschidă o afacere așa cum o plănuiseră de multă vreme. După ce vorbiseră pe îndelete despre revenirea lor în țară, Alin se grăbi să care bagajele la mașină. - De ce te grăbești așa de tare? Avem tot timpul din lume înainte. - Parcă erai nerăbdătoare să mergem! Acum ce-i cu tine!? Nu-ți mai pasă? - Dacă te-ar auzi cineva ar crede că suntem puși pe ceartă sau avem ceva de împărțit. Întrun minut sunt gata. Sper să nu fi uitat nimic
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
După toate nopțile frumoase? - Ce ar mai fi de spus? Să-ți spun drum bun, la revedere și să nu uiți de mine. Își croi drum prin mulțimea din vamă, iar după câțiva pași întoarse capul căutându-l din priviri, parcă să se asigure că luase o hotărâre bună. El încă mai era pe scările trenului uitându-se cum se îndepărtează. Își zâmbiră amândoi pentru ultima oară și își văzură fiecare de drumul său. Ochii vioi ai lui Nicky văzuseră toată
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
îi facă o vizită. Când se reîntâlniseră urmase o tăcere între ei aproape stânjenitoare. Se îmbrățișaseră conform regulilor știute de ei iar tăcerea părea să se prelungească. În cele din urmă, Nicky rupse tăcerea și zise: - Mamă, în casa mea parcă arde un foc rău. Nu mai există nimic din ce a fost bun între noi, nu mai există înțelegere, liniște, nimic...înțelegi mamă? - Te înțeleg. Dar poate că ai o părere deformată despre toate acestea. Sau îți alimentezi creierul cu
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
muncea foarte mult făcând negoț pe scară largă și era foarte mândru zicând: Dacă nu ar exista negustorii, oamenii ar trăi mult mai greu. Cu siguranță voi câștiga și eu. Numai el știa de ce se distanțase de Carmen. Inima lui parcă îi spunea: îmi pare rău dar nu am ce face! Îmi pare rău că te-am supărat dar țiam lăsat ușa deschisă. Acum poți să ieși încet când dorești. Următoarea noapte, Carmen o petrecuse la o cabană la munte. Pentru
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
unul de gâtul celuilalt. - N-am prejudecăți. Și n-am nevoie de anumite reguli. Vreau doar să fim noi doi împreună. Înțelegi? Pe măsură ce ideea încolțea, aerul din încăpere se umplea cu tăcerea unui loc de rugăciune. Urechile, creierul și ochii parcă încetaseră să mai funcționeze pentru Julia. Oare ce să fac? se întrebă ea în taină. - Nu. Nu vreau să îi dau un răspuns așa de repede, numai prin faptul că ne-am distrat o noapte. Se spune că trebuie să
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
Așa este. Dar m-am întors acasă ca tot românul de Sărbători. Se apropie Sfintele Paști și am venit să îmi văd nepoții, pe Victoria și pe Andrei-Alinandru. - Nu ne-am mai văzut de foarte mulți ani! Te găsesc neschimbată. Parcă pentru tine timpul sa oprit în loc. Îmi pari îngândurată. Unde te gândești? - Mă gândesc la primăverile din trecut, atunci când toate florile frumose înfloreau numai pentru tine. De atunci și până acum au ruginit multe păduri și au înflorit multe livezi
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
ședere în apropierea ei. Se obișnuise cu ei... Atunci când nu-i mai auzea cântând, se tipărea pe chipul ei o mare tristețe. I se părea că îmbătrânește brusc și definitiv, fără ei. Îi crea o stare de neliniște continuă, care parcă o avertiza de iminența schimbărilor vieții sale interioare. Se simțea ca o floare fără miros, tristă într-un pustiu, pierdută ca nisipul pe ruine. Expresia feței și a sufletului afișau distanță și răceală” Eroina duce o continuă luptă împotriva a
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
filmele lui Nae au proprietatea de a spune lucruri complet diferite criticilor și publicului. Avem nevoie de minimaliști ? (dialog cu Alexandru Budac) Alexandru Budac : Dragă Alex. Leo Șerban, m-am gândit că ar fi oportun să abordăm o distincție sortită parcă să devină, cu trecerea timpului, tot mai greu de păstrat, dar care e nelipsită din articolele și eseurile tale. Mă refer la polaritatea artă-entertainment. Pentru ca discuția noastră pe această temă să nu devină prea luxuriantă, cred că e suficient deocamdată
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
numim așa. Nu mai spunem despre un artist (sau cap de operă) că e „vital”, ci că e „plin de viațăș, nu ? Probabil că există un sens profund și nostim în această renunțare la adjectiv pentru substantivul însuși. Astăzi simțim parcă un fel de scorțoșenie, de inadecvare în epitetul vital, deși el înseamnă fix același lucru. Ca să revin la întrebarea ta, aș zice că a avea viață este condiția definitorie, cine-qua-non a artei cinematografice : este singura artă făcută cu oameni adevărați
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
de butadă, că „mizerabilismul” este atunci când ceea ce vezi pe ecran este aidoma realității pe care o vezi în jur. Apoi, am observat că la noi, dar și în afară, printre românii din diaspora critica mizerabilismului este aproape un passage oblige : parcă, infierându-l, dovedești că ești bun român, că te situezi ipso facto de partea bună în această polemică devenită inevitabilă... Ai perfectă dreptate să susții că și în Grațian, și (mai ales) în Podul de flori partea mizerabilistă este accesorie, reducându
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
Realitatea n ar fi atât de absurdă, atât de copleșitor de cinematografică, ea nu s-ar povesti pe peliculă ! Un film care debutează vitriolant și care sfârșește amar, alienant și alarmant. Verva de dialoghist a lui Daneliuc n-a fost parcă niciodată mai detonantă. Cât despre actori, e de ajuns să spunem că Cecilia Bârbora e perfectă și că Dorel Vișan întâlnește aici cel mai bun rol al său de la Iacob încoace. Daneliuc după melci (pitorescul binișor temperat) Chiar dacă nu am
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
vezi fondu-urile) Nu există o directețe cinstită a evocării, ci mai degrabă o supradistilare a unor locuri comune, în fond. Din teama de a nu cădea în clișeu, filmul a căzut alături : imaginile lechees (și atât de lente !) încearcă parcă să scoată expresie din aceleași clișee. Probabil că aceasta era de căutat în altă parte. Muzica, apoi ; cu excepția episodului al II lea, unde Wagner izbucnește (într-o secvență cu adevărat antologică) exact pe imagine, în rest ea este destul de perplexant
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
unde s-ar fi impus elipsa (ce rost au, de pildă, imaginile de la început, în care actorii își rostesc replicile ca pentru un public de surzi ?), tautologic acolo unde ne-am fi așteptat la ”panaș” (petrecerea cu conga e ruptă parcă din Serata Malvinei Urșianu !). Sau pur și simplu inadvertent (Hitler vorbește germana, stafful german de la București românește !). Pesemne că Oglinda se străduiește să prindă cât mai mult din atmosfera epocii să devină prismatică , însă nu reușește decât o mărșăluială de
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
jertfit tinerii în 1989 și care-au ajuns terfelite de corupție, uitare și indiferență ; a ieșit o poveste cu cântece la chitară care sună rusește și se pronunță turcește (Duru-duru, dai cu curu ), cu un șofer de TIR frigorific ce parcă tot aude ceva în containerul plin cu cadavre, cu un ofițer, Ciucă, întâlnindu-se cu șoferul de TIR, Cioacă (cel mai bun gag al filmului !), și mai ales cu un vis-în-film de mare excepție, care ne readuce în veșnica lui
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
implantare în peisaj ce are toate datele autenticului (imediat ce o vezi, ești convins că în acea casă chiar au trăit niște oameni). Al doilea lucru interesant din film este prezența patrupedelor : mulți câini și pisici apar în răstimpuri în cadru, parcă spre a ne aminti că mai există ceva viu și adevărat în această poveste... Din păcate, nici Sergiu Nicolaescu, nici încercatul său scenarist, prozatorul D.R. Popescu, nu par să și fi dat seama că atât casa bănățeană, cât și animalele
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
zăpăcitoare (travestiuri, mizanpliuri), nu mai înțelegi nici de ce trebuie să se deghizeze nenorociții una-două, nici ce caută șeicul arab în România, nici ce e cu turcu, nici ce-i cu pistolu. E partea care mi-a plăcut cel mai mult : parcă toți scenariști, actori au înnebunit subit ori s-au prostit sau și una, și alta. în rest, totul e de plâns. Ce tristă fascistă... în Ce lume veselă..., ultimul film al veteranei Malvina Urșianu, o doctoriță oftalmoloagă (Tamara Crețulescu, jucând
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
e nimic altceva, iar spectatorul, ca să supraviețuiască plictiselii, ar ieși mai câștigat gândindu-se la alte continuări ale poveștii ca-ntr-un joc video (care, de altfel, a și ieșit cu această ocazie). Brand placement toată ziua. Povestea e luată parcă la sfert de preț din filmele americane de international intrigue din anii 40 ; toate, dar absolut toate personajele de atunci se întâlnesc, în 1978, undeva în Europa ! Comisarul (un Moldovan cu barbă căruntă, adică Sergiu Nicolaescu) este chemat de patronul
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
ieșind de la o vizionare, printr-un SMS trimis de Dana Enulescu, o prietenă de la Roma ; încă o dată mă conving că noiembrie-decembrie sunt the cruelest months (și nu aprilie, cum scria T.S. Eliot), lunile în care anul se mai scutură o dată, parcă pentru a-și face planul la morți... Dosarul numărului pe noiembrie este dedicat deci, ca și coperta, lui Resnais, cuprinzând printre altele un revelator dialog cu cineastul octogenar pe marginea celui mai recent film al său. Ceea ce frapează în cazul
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]