4,770 matches
-
Una dintre ele se leagă de o lucrare de-a mea, „Jucătorii de șah” Într-una din zile eram în foaierul teatrului Nottara, și a venit la mine un domn destul de în vârstă, pensionar. S-a uitat la tablourile mele îndelung, a poposit la fiecare uitându-se atent și cu o reală plăcere. S-a oprit în fața tabloului cu titlul „Jucătorii de șah”, și după câteva minute de contemplare, a venit la mine care stăteam într-un colț al sălii și
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
pe această carte. Am jucat și am pierdut. Acum pot să mă ridic de la masă”. Și eu Îl socotisem incapabil de dragoste! Firește, va uita că a spus aceste vorbe. Chiar faptul că uneori, după ce și-a aruncat piatra, privește Îndelung valurile și se apropie să-și spele mîna de nisip e un Început de dovadă. În fiecare dintre noi trăiește, probabil, mai mult sau mai puțin vag, ceva din sufletul lui Tezeu, gata să uite În schimbul unei corăbii cu pînzele
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
nimic mai rău decît a Înceta să trăiești. Ea Întoarce În marmură obrazul dinspre zei, Însă numai pentru a-și mărturisi setea de viață. Si eu, privind marea, o fac, probabil, cu aceeași teamă ascunsă ca și grecul care, fixînd Îndelung marmura, sfîrșea prin a se crede zeu; mă simt ca Într-un templu unde soarele, apa, pescărușii ce țipă fericiți și ucid, nisipul pe care merg gîndindu-mă că speranța liniei sinuoase nu poate fi alta decît linia dreaptă, toate Îmi
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
de memoria lor. Nu mă pot ascunde Într-un surîs. Mă ascund În fuga mea continuă. Oroarea de ceea ce moare mă urmărește ca o fiară, gata să mă sfîșie dacă aș renunța la alergătura mea. Mă tem să-mi privesc Îndelung chipul În apă. Mă tem să nu observ și pe fața mea timpul...) Iată deci condiția eternității, spune Proteu. Schimbarea perpetua este soluția, nu piramida. Nemurirea lui este o eternă succesiune de măști. Se neagă pe sine tot timpul și
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
o fac și eu”. După ce stăruia un timp în aceste cugetări, îi reveneau în minte gândurile lumești pomenite mai sus; zăbovea și asupra lor timp îndelungat. Aceste gânduri atât de diferite se perindară prin mintea lui pentru multă vreme. Rămânea îndelung asupra acelora care-i veneau mai întâi, fie că era vorba de faptele lumești de vitejie pe care dorea să le împlinească, fie de cele care se trezeau în închipuirea sa ca să le facă pentru Dumnezeu, până ce, obosit, le lăsa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
stări în fiecare dintre acestea; și anume, rânduindu-și făptura, viața și starea proprie spre slava și lauda lui Dumnezeu, Domnul nostru, și mântuirea sufletului propriu. Pentru a ajunge și atinge acest scop, trebuie să chibzuiască și să rumege 1 îndelung, prin exercițiile și modurile de a face o alegere, după cum s-a spus mai sus2, cât de mare trebuie să-i fie casa și familia, cum trebuie să o întrețină și să o conducă, cum trebuie să o instruiască prin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
viață în ziua de 3 septembrie 2010 și a fost înmormântat în Cimitirul „Eternitatea“ din Iași. ARĂPAȘU, TEOCTIST (TEODOR) (1915-2007) PATRIARH Pentru binecredinciosul nostru popor, cel de-al cincilea patriarh al României, Preafericitul Părinte Teoctist, era imaginea păstorului înțelept, blajin, îndelung răbdător și mereu cu alese cuvinte de învățătură, pe care le-a vegheat și îndrumat cu neostenită râvnă pe drumurile credinței strămoșești. Născut la 7 februarie 1915, în satul Tocileni din apropierea municipiului Botoșani, ca fiind al zecelea din cei 11
Personalităţi ieşene: omagiu by Ionel Maftei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91547_a_93092]
-
vedea decât o singură siluetă în loc de două, desenată în lumina fulgerului. Inimile lor băteau cu puterea unor lovituri de ciocan. Cei doi se priviră prin întuneric fără să-și definească expresia, fără să-și rostească vreun cuvânt, doar examinându-se îndelung printre fulgerele și tunetele ce aveau loc la mici intervale de timp. Apoi, respirația lor începu să se audă într-un mod neobișnuit. A lui era ușoară și rapidă, iar a ei se potrivea uneori cu a lui din motive
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
caldă efuziune strălucitoare. Faptul că iar își petreceau noaptea împreună era, evident, un nou început. - Am venit cu gândul să-ți fac reproșuri pentru situația precedentă și acum ... ce am făcut? Buzele lor se întâlnira din nou cu o dorință îndelung refulată. - Ador patul tău, zise dintr-o dată Alin. - De ce spui asta? - Pentru că miroase ca tine. - O, Doamne!, gemu ea. Își înfășură brațele în jurul gâtului său și se înlănțuiră unul peste altul, rostogolindu-se ca doi copii. Ea tremura din toate
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
artă și mai încape vorbă ? experimental ; adică un experiment pe banii contribuabililor a ceea ce nu înseamnă Cinema !... Alla gloria militar Oglinda (regia Sergiu Nicolaescu, scenariul Ioan Grigorescu și Sergiu Nicolaescu) este un muzeu în imagini : ”maistrul” Nicolaescu trece, se oprește îndelung în fața unor exponate, aruncă o privire asupra altora, la pas sau la galop, după cum e cazul Prea lung pentru un documentar și prea înțesat de citate documentare pentru un film reconstituire, Oglinda preia ce e mai rău din ambele : praful
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
fără prejudecăți. îngerul se-mbracă de la Preda îngerul necesar, debutul în lungmetraj al lui Gheorghe (Gică) Preda, este un film necesar. în primul rând, pentru autorul lui ; Preda nu face parte dintre decreței, este din generația intermediară, iar acest debut îndelung amânat poartă toate semnele dorinței regizorului/scenaristului/scenografului de a rupe gura târgului. în același timp, este un film necesar pentru cinematograful român de azi : demonstrează că nu există o unică direcție, cea a așa-zisului mizerabilism reprezentat de Mungiu
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
impresia că facerea unui film este așa, o inspirație de moment... Or, ei ar trebui să știe mai bine ! La modul ideal, nici un plan, nici un travelling, nici un plonjeu/contraplonjeu nu ar trebui să fie fructul hazardului, ci rezultatul unor decizii îndelung deliberate. Dar, pentru un Hitchcock destăinuindu-i lui Truffaut arcanele meseriei sale într-o carte (tot) de convorbiri o carte-monument, absolut esențială pentru înțelegerea nu doar a cinematografului hitchcockian, ci a Cinematografului pur și deloc simplu ! , câți sunt regizorii care
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
din 1972.I se acordă în două rânduri titlurile de laureat al Premiului de Stat, artist emerit, Ordinul Muncii și Ordinul Steaua României. Potrivit criticului Mircea Deac opera să „este vastă, complexă, diversă, bogată în experiențe, realizată într-un timp îndelung în care a fost vecin cu cele mai felurite tendințe. De aceia este greu a-l defini pe artist doar în câteva cuvinte și a-l încadra schematic în două direcții. Uneori a apelat la geometrizare, după cum are și lucrări
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
așa se vor scurge anii și vei termină studiile și vei stă apoi lângă noi”. Anii s-au scurs, studiile au fost abandonate, artistul s-a întors la Huși, a locuit apoi la București, a revenit frecvent și pe timp îndelung acasă... Viorel Huși a trait, în mod paradoxal, un destin dilematic: pe masura ce pictorul atingea noi culmi ale artei, în aceeași măsură ființa-i omenească era adânc rănită de boală necruțătoare. Criticul de artă Radu Ionescu, într-o cronică din 1996
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
ziua, dar nu de asta sînt obosit. Bag capul în chiuvetă și dau drumul robinetului de apă rece. Șuvoiul îmi lovește cu putere ceafa, încrețindu-mi pielea întregului corp, făcîndu-mi-o ca de găină. Și ce bine-i! Mă frec apoi îndelung cu prosopul pe cap și pe față, aranjîndu-mi părul încă jilav cu pieptenele Liviei. Gata, iubito! strig, ieșind din baie. Cînd crede că sînt gata îmbrăcat, mă strigă: Te rog! Vino să ne bem cafeaua, că după băutura de-aseară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
cineva să explice. Portarii strîng din umeri, semn că ei nu au ce face, asta le este datoria. În jurul meu încep vociferările, capitol la care, de fiecare dată, asist cu interes. Scot din buzunar o bucățică de hîrtie, o mestec îndelung între dinți, strîngînd-o cu furie, pînă o înmoi bine, apoi o aduc pe vîrful limbii și-o scuip direct pe stîlpul porții, de care se lipește. Ceasul de pe ghereta portarilor arată șapte și patruzeci de minute; stăm aici de șapte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
cel mare, care doarme cu mine, lîngă calorifer. "Ce faci acolo?", îl întreb. Am făcut oleacă de pipi și usuc pijamaua". Sper că nu l-ai bătut. Cum să-1 bat?! Tace o clipă, aranjează mai bine cărțile de pe birou, scutură îndelung scrumul țigării într-o scrumieră de sticlă, adună cu vîrful degetului arătător firicelele de scrum de pe birou, le pune pe marginea scrumierei și, fără să mă privească, întreabă: Ce faci, te însori cu Livia? Cred că da. De unde știi de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
te convingi că n-ai nimerit în vreun vas de sînge... Și tu nu aspirai?! De unde? Mi-a spus sora de la dispensar zilele trecute, cînd am făcut niște vitamine. Ion începe să transpire, își freacă un timp tîmplele, se șterge îndelung cu batista pe gît, apoi își aprinde o altă țigară. Ce mai știi de-acasă? mă întreabă. Tata a vrut o pereche de cizme de cauciuc, numărul cel mai mare. I-am făcut un pachet. I-am pus vreo trei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
se rotește pe călcîie și iese pe ușa laterală, spre instalația de care se ocupă. Nici măcar nu mi-a dat răgaz să-l întreb ce vrea să spună. Dar, ce-ar putea să spună mai mult Vlad?! Gesturi calculate, studiate îndelung, vorbe în doi peri... Vlad, prietenul meu, a murit deja. Vlad, cel de-adineauri, n-o să fie niciodată capabil sa intre la mine în casă iradiind de fericire, să se arunce îmbrăcat în patul meu și să exclame: "Mihai prietene
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
citim lucrările altora, mormăie Graur. În tăcerea așternută, inginerul Luchian, un bărbat la vreo patruzeci și cinci de ani, de statură mijlocie, cu părul frumos brumat, a scos din buzunarul hainei o bucățică de piele de căprioară și-și șterge îndelung ochelarii. Mă leagă de el amintirea serii cînd a ieșit de la premiera piesei mele. A venit spre mine și mi-a întins mîna: Nu știu dacă mă cunoașteți, mi-a zis, lucrez tot la combinat. Piesa dumneavoastră m-a încîntat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ușă, apoi intră: e un inginer din biroul vecin. Mă iertați, zice el, credeam că vă certați... Mai așteaptă puțin, îi zice Graur, că ajungem și acolo. Inginerul își retrage capul și închide ușa. Luchian scoate batista și-și șterge îndelung fața. Dă apoi din mînă a lehamite și se așează pe scaun. Mihăiță, surîde Graur, cred că acum ți-e limpede atmosfera din biroul nostru. Nu-ți rămîne decît să te duci acasă și să scrii piesa. Ce spui acolo
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
și-atunci de ce să tratăm o acțiune criminală ca atare, cînd ea poate fi convertită în exces de zel, depus la realizarea planului de vînzare?!... Graur și-a scos mîinile din buzunare, se sprijină de balustrada scărilor și rîde, clătinînd îndelung din cap: Mihai, Mihai, dacă n-aș fi citit în ziarul local despre cele trei sute de mii de ouă retrase din comerț, zău că nu te-aș crede. Da' ia zi-i: "musafira", cînd te-a întîlnit, nu ți-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
eu. Ca om mai bătrîn ce sînt, vă dau un sfat... croitoresc: măsurați de cîteva ori înainte de-a tăia o dată. Viața e un material care nu merită înnădit. Scoate din buzunar două radiere chinezești, parfumate, pe care le miroase îndelung. Observ cum surîde molcom, îmbătat de parfumul radierelor. Apoi, îmi întinde una: Luați-o. Cînd sînt supărat, îmi place s-o miros. Parcă mă mai înviorează. Mă poartă cu gîndul departe, în locuri exotice, visate în copilărie! Îi mulțumesc, luînd
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Afară, ploaia măruntă lovește cu putere din toate părțile, așa că trebuie să bag formularele în sîn și să grăbesc pasul. Intru în secție prin capătul dinspre poartă al clădirii și urc mai întîi la mine în birou, unde mă frec îndelung cu prosopul pe cap, să mă usuc și să-mi mai încălzesc pielea capului, pe care o simt rece. Iau din cuierul-pom casca de protecție, căptușită în interior cu o bucată de blană sintetică și mi-o pun pe cap
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
sintetică și mi-o pun pe cap. Răceala ploii abătută asupra capului meu mă face să mă gîndesc la un eventual guturai, așa că scot din buzunar o aspirină, o mestec între dinți și beau un pahar cu apă, clătindu-mi îndelung gura. Ies din birou, duc instinctiv mîna la buzunar, să mă conving că am tabla făcută de Ghiță, cu care descui yala și trag cu putere ușa. Obțin semnătura lui Teodorescu, președintele de sindicat al secției, apoi merg în clădirea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]